Vieti paralele sau intersectate

Ce ne face speciali? Suntem sau doar credem ca suntem speciali?

In viata invatam, multi dintre noi, ca suntem speciali, unici, ca totul depinde numai de noi sau de altii si diverse imprejurari favorabile sau nu. Insa ca doar invatam nu este suficient, ci chiar asa si suntem: speciali, unici si diferiti, fiecare cu propria viata. Aici intervin foarte multi factori exponentiali vitali si inca de timpuriu pe care trebuie sa-i luam in seama.
Multe informatii percepem si acumulam inca de la conceptie, chiar daca ele raman in stare latenta in inconstientul nostru si nu le putem accesa, dar incercam in a ne descoperi atunci cand incepem sa constientizam spatiul in care traim, familia din care provenim si sentimentele pe care le avem in diverse imprejurari si cu diverse persoane. Atasamentul pe care il dezvoltam inca de mici ne invata cum sa iubim, pe cine, cum, de ce si pentru ce. Jocul ne dezvolta creativitatea si ingeniozitatea formandu-ne si descoperindu-ne talentele si indrazneala de a crea, a dori si a vrea. Din el ne extragem placerea fiecarei varste in parte escaladand mereu culmile noului, al surprizei si al extazului infantil caracteristic, descoperind de fiecare data ca avem placeri pe care le transformam in talente si placeri creative pe care mai tarziu vom construi dorinta de a deveni cineva si a alege un drum in viata.
"Cine sunt?" ne intrebam la un moment dat in viata si vrem sa cunoastem si raspunsul. Raspunsul se regaseste in tot ce inseamna invataturi acumulate, in stari percepute ca bune sau rele, in spatiul in care ne-am dezvoltat, in oamenii pe care i-am iubit si de care ne-am atasat, in oamenii in care am avut incredere si care ne-au transmis invataminte, roluri si principii, in tot ce ni s-a transmis dar si in tot ce nu ni s-a transmis decat poate prin gesturi din care noi am inteles fiecare dupa propria dezvoltare sentimentala si personala. Acumulam informatii si stari de tot felul, dar nimeni nu ne opreste sa intruchipam in imagini vii dorinte pe care le dorim realizabile. Toate acestea ne intregeste personalitatea, caracterul si ne face unici si speciali. Dar pe langa toate beneficiile invataturilor bune le acumulam si pe cele care nu sunt bune, indiferent cum vin, de unde vin si de la cine vin. Ce facem cu ele cand suntem stapani pe alegerile noastre in viata, depinde de fiecare. Situatii diverse ne acapareaza sau controleaza viata uneori si numai daca stim cine suntem cu adevarat si credem in noi, vom fi proprii stapani.
O parte dintre noi acumuleaza stari confuze care se transforma in complexe si frustrari, altii acumuleaza traume pe care incearca sa le depaseasca, sa le inteleaga sau pe care le adancesc, situatie legata numai in functie de limitarile si potentialul psihic al fiecaruia, altii acumuleaza, in mare parte, numai stari de bine pe care le transforma mai tarziu in bucurii si satisfactii, ajutandu-i in usurinta cu care fac alegerile in viata, altii acumuleaza cate putin din toate si la fel vor continua s-o faca si pe parcursul vietii.

Fiecare, indiferent de ce anume si cat a acumulat, este special si unic in felul lui, cu diferenta ca nu semanam unul cu celalalt ci suntem diferiti, din fericire.
Astazi o sa ma opresc doar la prima categorie, urmand ca mai jos sa incerc sa redau un exemplu dintr-o viata/vieti care sunt si paralele dar si intersectate, care in duplicitatea ei/lor naste aceleasi probleme sau escaladeaza granita altora.

Cei din prima categorie enuntata mai sus, datorita starilor confuze pe care le-au acumulat, alegerile lor vor fi la fel de confuze si de greu de inteles pentru majoritatea dintre noi, drept pentru care nu depun cine stie ce efort sa le revizuiasca sau sa poposeasca mai mult asupra problematicilor care au dus la aceste stari. Se vor arunca in viata cu mai putin entuziasm si la voia intamplarii, constransi de complexele si frustrarile lor, limitati in a vedea dincolo de ele, considerand ca nu au nimic special, ca sunt plini de defecte si lipsiti de noroc si prin urmare recurg la cea mai usoara si la indemana solutie: aleg persoane nepotrivite de care sa se sprijine ca de un stalp de sustinere sau ca pe un indicator care sa-i conduca in propria viata. Chiar daca isi constientizeaza starea, puterea, talentele, inteligenta si nevoia de a fi singular, nu le va expune ca pe niste reale si potentiale caracteristici propriei constructii, ba din contra, fac eforturi sa le ascunda cat de mult posibil. Lipsa lor de incredere in propria persoana ii va lipsi in permanenta de curaj si spontaneitate. Nu realizeaza sau refuza sa vada ca in spatele acestor frustrari si complexe, poate induse si mentinute la rang de valoare, exista o alta persoana mult mai stapana pe situatie, mult mai capabila si hatarata si cu mai mult potential. Acceptarea unor compromisuri nu vor face decat sa adanceasca mai mult frustrarile si complexele existente si care, de cele mai multe ori, sunt doar imaginare.
Nu vreau sa repet in fiecare postare aceleasi mesaje, insa consider ca este atat de important incat doresc sa ma repet: increderea si stima de sine este stalpul care ne sustine si ne ghideaza in viata, nu trebuie sa le transferam altora care nu fac altceva decat sa ne afunde si mai mult in stagnare si sa ajusteze, dupa bunul plac viata, idealurile si valoarea noastra. Cel caruia  i se transfera o astfel valoare nu este mai valoros ci este la fel (sau mai mult) de complexat si frustrat, numai ca nu vedem decat ce vrem sa vedem sau vedem decat ce doresc altii sa vedem, iar aceste constrangeri si limitari in a ne percepe vin din propria noastra acumulare de nonvalori/e pe care le-am absorbit ca un burete de la persoane in care poate aveam incredere sau erau apropiate.
Ca un exercitiu pentru cresterea propriei increderi si stime personale, as propune ca fiecare (in astfel de situatie) sa-si intocmeasca propria lista de valori, talente si realizari, indiferent cat de mici sau cat de mari sunt. Se poate incepe inca din copilarie, unde cu siguranta s-a realizat/construit ceva si asupra careia s-a revarsat satisfactia implinirii. La finalul listei, cand se termina de scris ultima realizare personala, surpriza va fi considerabila si se va constata cat de mare ii este valoarea, cat de multe a realizat si cate mai poate realiza, fara a se lasa condus de persoane care-i stirbesc increderea si stima proprie. Subjugarea psihica este una dintre cele mai daunatoare situatii din viata, cu atat mai mult cu cat ea este, in primul rand, cu acceptul nostru. Dramatismul unei astfel de subjugari nu poate aduce nimic bun pentru sanatatea noastra fizica si psihica.

O situatie asemanatoare se regaseste intr-un cuplu, unde unul crede ca este condus (ea)  iar celalalt conduce (el). Cu diferente in ambele tabere: cel care crede ca este condus are o afacere din care celalalt traieste doar in propriul interes, avand in paralel o alta familie la fel de subjugata si controlata, unde a reusit sa-si mareasca "efectivul" de copii de la an la an, ajungand la al patrulea care abia s-a nascut. Dorinta de control si afirmare a propriilor probleme interioare si interiorizate necontrolat il indeamna sa-si mareasca numarul de persoane asupra carora sa-si exercite controlul si autoritatea. Insa viata dubla pe care o duce este bine cunoscuta si de persoana de pe urma careia traieste si familia extinsa. Nici intr-o situatie si nici in cealalta nu exista o legalitate care sa intareasca si sa responsabilizeze complet pe cineva. Lipsa de responsabilitate impreuna cu frica de a se permanentiza intr-o singura relatie dar si acceptarea celorlalti, spune foarte multe despre toti cei implicati in acest joc de control si subjugare.
In ce-i priveste pe cei doi, continua sa isi joace rolul in fiecare moment, fiecare crezand ca il conduce pe celalalt, nerealizand ca amandoi sunt si condusi si conducatori, daca ma pot exprima detasat, amandoi avand probleme asemanatoare de perceptie a propriei persoane. Niciunul nu realizeaza subjugarea transferata de la unul la celalalt a propriilor complexe si frustrari, fiecare considerand ca, in beneficiul lui, il pacaleste pe celalalt: el considera ca traieste bine de pe urma afacerii ei, iar ea considera ca altul nu o va accepta asa cum este (de fapt asa cum se vede). O situatie de viata transformata in statut de normalitate in viziunea lor si perpetuarea ei intr-o alta generatie.
Trei adulti introdusi intr-un cerc lipsit de vointa, curaj si responsabilitate, cerc in care au introdus 4 copii care suporta fara voia lor sau urmeaza sa suporte consecintele unor probleme care nu le apartin, ale unor adulti lipsiti de responsabilitate, cu complexe si frustrari nerezolvate dar sustinute.
Sunt atat de prinsi in acest cerc vicios incat nu mai exista alta normalitate decat aceea in care sunt inlantuiti, fara ca macar sa realizeze de ce, cum si cand au ajuns in mijlocul acestui cerc in care iresponsabilitatea mareste numarul de persoane care, fara voia lor (copiii) vor ajunge sa se comporte, intr-un viitor apropiat, asemanator.