miercuri, mai 23, 2012

Subiecte tabu II

Cand am editat postarea cu acelasi titlu in data de 27.04.2011, am promis ca o sa revin cu o continuare a subiectelor tabu, pentru ca ele sunt destul de numeroase, la fel ca si persoanele sau familiile unde nu se abordeaza astfel de subiecte, motivele fiind numeroase.
A trecut 1 an de atunci, insa astazi incerc sa fac o continuare, abordand un subiect pe cat de controversat pe atat de traumatizant tocmai pentru consecintele pe termen lung  din punct de vedere emotional, sexual si dinamic asa cum se intampla in cazul incestului care lasa cicatrici psihice si care, de cele mai multe ori, sunt  ireversibile in plan emotional si fizic.
Un astfel de subiect are intensitate pe mai multe planuri, poate fi greu de abordat, greu de acceptat si greu de rezolvat. Totusi, ca multe alte evenimente care fac parte din viata si lasa urme vizibile de trauma, tot asa si aceste evenimente intra intr-o categorie pe care dorim s-o evitam sau dorim sa nu o descoperim, transformandu-se astfel ca parte completa a subiectelor tabu. Din pacate se intampla, iar relatiile incestuoase transforma adultii si copii  in mod special, in persoane lipsite de ajutor sau uneltele unor jocuri hidoase si bolnave ale unor persoane cu diverse tulburari de comportament sau deviatii sexuale, cu fixatii la nivel primar sexual, care determina stadiul de dezvoltare. Oricare ar fi in cauza, copil sau adult, societatea noastra nu accepta asemenea comportamente, drept pentru care familiile ori refuza sa dezbata subiectul, ori pedepseste foarte aspru persoanele implicate in astfel de relatii si se ia atitudini dintre cele mai ostile. In foarte multe situatii intervine negarea, facand ca aceasta situatie sa devine un subiect tabu atunci cand se incearca rezolvarea unui subiect de genul acesta sau acolo unde se banuieste o astfel de manifestare, tocmai pentru faptul ca de cele mai multe ori se refuza evenimentul in sine, negandu-i existenta. 
Cand o experienta de acest gen i se intampla unui adult, de multe ori poate fi interpretat ori ca un joc plin de curiozitate sau direct rezultatul seductiei si il accepta gandindu-se ca este lipsit de sens ori, in multe dintre situatii, o experienta urata care lasa urme traumatizante schimband traiectoria sentimentelor si increderii. 
Din pacate, acceptam sau nu, incestul exista, iar relatiile de acest gen sunt pastrate secrete cand este vorba de relatii intre adulti, dar cand este vorba de copii ei sunt atat de traumatizati de experinta in sine si de frica, incat accepta si aproba inspaimantati sa taca sub amenintarea diverselor repercursiuni. Ramane vizibila, pentru oricine are ochi sa observe, doar tristetea, retragerea, fuga, lipsa de incredere, frica manifesta sub diverse forme si situatii, lipsa poftei de mancare, de joaca, de comunicare, lipsa dorintei de a mai iesi din casa, lipsa de curaj, libertatea inocentei de a se manifesta, vinovatie, rusine, etc. Se simt stigmatizati de consecintele majore care decurg de aici si traiesc o drama pe care, poate o va destainui sau nu, aici intervenind frica si neincrederea.
Pentru unele societati toleranta este crescuta la astfel de situatii sau chiar acceptate, insa nu este si cazul societatii in care noi traim, fiind reglementata legal si cu pedepse dintre cele mai aspre.
Din punct de vedere psihologic, psihosexual, psihodinamic si psihosocial, are efecte asupra vietii pe toate laturile si reprezinta actul manifest la care recurge un adult, indiferent care este statutul lui in familie, poarta amprenta narcisica, este un act autoerotic cu devalorizarea actului sexual, este lipsit de empatie, dragoste neimpartasita sau defectuoasa a imaginii materne in stransa legatura cu obiectul proceselor interne nevalorizate, stationarea in infantilitate la care i se alatura sadismul si dorinta de pedepsire, imaturitate, traume, labilitate emotionala, considerand ca este rezultatul direct la versiunea Egoului care trebuie inlocuit cu unul fals care va avea sarcina de a suferi consecintele sociale incestuoase. 
Freud, legat de acest subiect a emis parerea ca incestul provoaca groaza pentru ca atinge legaturi interzise, emotiile noastre ambivalente fata de membrii familiei noastre.
Nu putem sa nu ne gandim la un curs de crestere defectuos in familie, care reprezinta cumulul de informatii acumulate si transmise sau ca este o replica a unuia dintre parinti considerat incestuos, astfel aceasta dezvoltare devenind patogena prin transmiterea patternurilor, reflectand realitatile emotionale sau biologice in cadrul unei familii,  de aceea sunt aspru pedepsite de societate si neacceptate, chiar daca prin actul sexual se transmite materialul genetic. Sa nu uitam ca in secolele trecute acest mod de transmitere se perpetua, fiind obligatoriu pentru familiile cu pozitie sociala si financiara puternice, prin aceste aliante perpetuand viitoarele generatii din aceeasi familie/neam care insemna si o putere financiara transmisa ca pe o mostenire, astfel pastrandu-se pe mai departe controlul material al proprietatilor deopotriva cu problemele emotionale puternice. Aceasta era privita ca pe o afacere si facea parte integranta din vremurile respective.
Astazi incestul este privit ca o infractiune pedepsita de legile juridice si cele morale, o dereglare de la normele sociale si morale acceptate. O tulburare de comportament care depaseste cu mult granita pedofiliei avand radacini adanci in istoria personala si de familie.
Despre un caz asemanator am scris in postarea "Povestea unei transformari" din 16.05.2011, unde consecintele, chiar daca vrei sa le ignori nu poti.

marți, mai 15, 2012

Conflictele sufletesti vs. dezvoltarea personalitatii

Ca sa ne dezvoltam corect avem nevoie de o capacitate de intelegere intelectuala pentru rezolvarea conflictelor sufletesti si a reusi sa avem o gandire suficient de buna pentru a ne asigura o dezvoltare fara blocaje si limitari, iar pentru aceasta avem nevoie ca mediul in care ne dezvoltam sa nu fie el insusi o problema care ne influenteaza cresterea si dezvoltarea personalitatii noastre. Si pentru ca orice inceput inseamna locul unde ne-am nascut si familia noastra, nu pot sa nu reamintesc de vechile postari in care faceam referire la "rampa noastra de lansare". Vrem sau nu vrem avem radacini undeva, iar acestea inseamna seva formarii si felul propriu in care crestem, mostenind istorii pe care nici nu le percepem sensul sau intelesul dar facand parte integranta din noi, fara ca noi sa constientizam  si "...aproape s-ar putea spune ca nu parintii, ci mai degraba arborele genealogic...ar fi adevaratii zamislitori ai copiilor..." ("Arhetipurile si inconstientul colectiv"-Jung).
In "dezvoltarea personalitatii" Jung afirma: " nu cuvintele bune si intelepte conteaza, ci viata reala a parintilor", ceea ce inseamna ca suntem atat de legati sufleteste de parinti, si in mod special de mama, incat ne contopim cu starile, emotiile si inconstientul lor, fara ca ei sa realizeze acest lucru. Influenta parintilor nostri devine la un moment dat o problema morala, iar responsabilitatea poate fi destul de grea daca ajung sa se cramponeze de evenimente care tin de o problematica sufleteasca nerezolvata, pentru ca toate acestea actioneaza puternic asupra noastra, influentandu-ne felul de perceptie a mediului si a noastra ca individualitate.
Pentru a intelege mai bine, am sa incerc sa enumar mai jos cum sa descoperim tulburarile sufletesti ale copiilor, viitorii adulti si cum facem sa le intelegem cauza pentru a face toate demersurile in a gasi solutii pentru a le rezolva. Jung le imparte in cinci grupe, cu detalii pe intelesul celor care vor sa se documenteze si sa inteleaga cauzele care duc la forme diferite de manifestari si tulburari ale conflictelor sufletesti care ne definesc viata. Dar nu este suficient doar sa ne documentam, ci ar trebui sa acceptam realitatea indiferent cum se prezinta ea si chiar sa acceptam ca putem fi promotorii unor suferinte. Aceasta, insa, nu inseamna ca trebuie sa asteptam ca lucrurile se vor rezolva de la sine, fara ca noi sa depunem vreun efort sau sa declaram ca "asa a fost sa fie".
Cand facem referire la normal si normalitate realizam ca nu e greu de inteles, in masura in care suntem unanim de acord ca este vorba de normalitate, insa daca este vorba de anormalitate sau chiar de boala este mai greu de inteles si nu cred ca ar trebui prea mult diferentiate, pentru ca in esenta lor ele sunt foarte apropiate sau contopite. Inainte de a incepe, trebuie sa ne gandim la mostenirea genetica, la mostenirea intelectuala si la mostenirea sufleteasca pentru a intelege mai profund cum sa ne definitivam constructia personalitatii noastre. Prin urmare si inainte de toate ar trebui sa incepem prin a ne intelege parintele/parintii pentru a descoperi ce se ascunde in propria noastra constructie si ce trebuie sau cum putem rezolva acolo unde se poate rezolva ceva.  

Prima grupa se refera la copilul cu deficienta intelectuala caracterizat adesea prin imbecilitate, adica o inteligenta scazuta si o capacitate generala de comprehensiune. Cel mai usor de identificat este copilul flegmatic, incet, obtuz si prost, iar cel mai greu de identificat fiind copilul usor excitabil si irascibil, cu o incapacitate intelectuala la fel de scazuta ca si in primul caz. Dezvoltarea intelectuala inapoiata apare ca un raspuns la dezacordurile sufletesti ale parintilor sau in urma unor boli ale mamei in timpul sarcinii, drept pentru care investigatiile ar trebui incepute mai intai cu mama. Acesti copii ajung, mai tarziu decat ceilalti, la o relativa maturitate intelectuala. De retinut ca nu este vorba de forme innascute si nevindecabile ci de o dezvoltare inceata sau inapoiata intelectual.
A doua grupa se refera la copilul cu defectiuni morale unde se disting cazuri de cretinitate morala, unde tulburarea ori este innascuta, ori este urmarea unor alterari organice prin ranirea unor parti ale creierului, neputand fi vindecabile si devin ocazional criminali sau poate fi inceputul infantil al infractorului obisnuit. Din aceasta grupa se distinge egocentrismul, rautatea, neseriozitatea, neomenia, falsitatea, activitatea sexuala prematura, etc. Aici intalnim frecvent copii nelegitimi care nu au cunoscut niciodata fericirea de a se hrani din atmosfera sufleteasca a parintilor si in mod special a mamei, asa ca suferinta majora se regaseste in sfera moralului.
A treia grupa se refera la copilul epileptic si ne-am fi asteptat ca aceste cazuri sa fie rare, insa din nefericire nu este asa. Multitudinea de forme care "imbraca" aceasta grupa si simptomatologia caracteristica, face din aceste manifestri sa para obscure si complicate, tocmai pentru faptul ca nu este urmata de crize vizibile ci de schimbari de constiinta foarte particulare si aproape imperceptibile care trec in mentalitatea lui (a copilului) cu irascibilitate, cruzime si lacomie, cu dragoste bonavicioasa de dreptate, sentimentalisme languroase, furie necontrolata si mult egoism. Aceste cazuri sunt ocazional organice dar in mare parte sunt functionale, astfel incat se mai poate repara cate ceva, cu conditia ca parintii sa sesizeze sau sa reuseasca sa inteleaga ce se petrece in mintea copilului lor si din manifestarile lor care nu sunt deloc de neluat in seama.
A patra grupa se refera la copilul nevrotic unde regasim o "bogatie" de simptome si forme ale ale unor nevroze infantile, unde toate sunt plasate intre un comportament anormal de necuviincios si crize sau stari accentuate de isterie. In astfel de cazuri atentia trebuie mai intai indreptata si canalizata in directia mamei  iar tratamentul trebuie inceput mai intai cu mama, ea este cauza tulburarilor transferate copilului, pentru ca de cele mai multe ori isi proiecteaza toate fobiile asupra copilului ori il inconjoara cu atata grija tematoare, incat copilul manifesta chiar tulburari fizice, cum ar fi tulburarile digestive, febra isterica, spasme, paralizii, dureri sau se poate manifesta sub forma de depresii, minciuna, surescitare, furt, perversiuni sexuale, etc.
A cincea grupa se refera la forme de psihoza, iar astfel de cazuri sunt mai putin frecvente la copii, dar gasim totusi stadii ale dezvoltarii mentale patologice, care ulterior, dupa pubertate duce la schizofrenie cu toata varietatea ei de forme. Astfel de copii prezinta un comportament putin obisnuit si bizar, sunt de neinteles, inaccesibili, suprasensibili, inchisi, anormali in simtire, fie obtuzi, fie extrem de emotivi fara cauze aparente sau normale.
Influenta pe care o au parintii trebuie sa fie foarte responsabila, pentru ca din ea ne extragem propria noastra viata, iar propria noastra identitate depinde in mare parte de ei. "...scuza de a nu fi stiut nu e valabila. Ignoranta actioneaza ca vina." C.G. Jung

Bibliografie: C.G. Jung - Dezvoltarea personalitatii

joi, mai 10, 2012

Dusmanul din casa

Dusmanul din casa...sau cum facem alegerile.
Invatam in viata ca atunci cand nu ne este bine dorim sa reducem din greutatea apasatoare acceptand ca am facut alegeri gresite si incercam sa reparam unele din aspectele care au dus la suparare, durere sau incertitudine. Dar ce facem cand in loc sa reparam sau sa schimbam traseul vietii cu alegeri mai bune, de fapt repetam aceleasi greseli sau ajungem sa ne fie si mai rau? Pentru asta trebuie sa constientizam motivul pentru care repetam. Sa gasim cauza care ne face sa luam decizii negandite sau care par usoare si confortabile, ar trebui sa ne privim cu atentie, sa analizam absolut tot ce tine de repetare si cauza pentru care inconstient alegem sa suferim si sa traim intr-o continua suferinta. Uneori poate fi atat de greu, incat foarte multi renunta, pentru ca ori ar trebui sa inteleaga si sa accepte o realitate refuzata pana atunci, ori ar trebui sa stearga tot ce a fost si s-o ia de la capat schimband o viata care pana atunci parea compromisa. Nici una, nici cealalta varianta nu este usor de pus in practica daca cu buna stiinta refuzam sa intelegem care au fost cauzele care ne-au schimbat un traseu al vietii pe care l-am visat linistit, realizat si coerent. Daca refuzam un trecut tumultos, o copilarie pe care am traversat-o cu multe suferinte dar pe care am tinut-o aproape fara ca noi sa ne dorim asta, alegeri gresite sau repetate, compromisuri inselatoare sau iubiri crezute adevarate, sunt doar cateva exemple care schimba traiectoria unei vieti asa cum am visat, atunci cu buna stiinta ne refuzam o viata buna ratacindu-ne in propriile incalceli. Asa cum spuneam intr-o alta postare, ar trebui ca fraiele vietii noastre sa ne apartina si nu sa transferam directia vietii noastre altora care au intrat in viata noastra cu acceptul nostru si ne fac rau sau au interese meschine, nefiind cu nimic mai buni sau mai presus decat noi. Daca este vorba de un adult care accepta sau nu viata pe care si-a ales-o este un aspect, dar nu la fel sta situatia atunci cand un copil se naste neavand posibilitatea de a alege unde anume sa se nasca, iar alegerile adultilor navalesc peste ei, fara sa aiba posibilitatea de a se opune intr-un fel sau altul. Cand la mijloc este iubirea si fericirea unuia dintre parinti, atunci copilul se vede in imposibilitatea de a putea face o alegere pentru propria-i bunastare si liniste. O situatie de viata frecvent intalnita, cand parintii naturali nu se inteleg si ajung in pragul divortului sau la divort, ce alegeri ar trebui sa faca un copil?
Incompatibilitate dintre cei doi isi spune cuvantul intr-o buna zi, alegand de buna voie sau fortati de situatia grea in care traiesc, ca drumurile lor sa se desparta. In acest stadiu, parintii de cele mai multe ori se recasatoresc - amandoi ori doar unul - urmand ca acel copil/copii sa traiasca alaturi de persoane pe care le va percepe sau nu ca si parintii lor. Depinde in mare parte de foarte multi factori.
Intorsatura vietii in care se trezeste un copil intr-o astfel de situatie poate fi buna sau nu.

Studiu de caz:

O familie compusa din mama, tata si o fetita. Bazele formarii acestei familii a fost inca de la inceput construita dupa principii gresite, rapide si cu o consitenta plina de neincredere si frustrari, care nu putea avea un demers fericit, decat acela de a se desparti in cele mai rele conditii, ceea ce s-a si intamplat.
Perioadele indelungate de violente dintre cele mai crunte, fuga prin vecini cu copilul in brate de nenumarate ori indiferent de ore din pricina alcoolismului cronic la care era atasat un vocabular infect si nu in ultimul rand lipsa unei activitati. Intr-o astfel de incertitudine si incoerenta ce si cum ar fi putut hotari un copil la varsta de 3 ani? Nimic. Nu avea cum, doar sa acumuleze fara sa-si dea seama, stari de agitatie din care razbate doar nervozitatea manifesta si greu de controlat. Doar parintii au luat hotararea de a se desparti asa cum au stiut fiecare s-o accepte si s-o inteleaga. Unul in alcool si violenta, altul in depresie si uitare de sine.
Dupa o indelungata perioada de liniste si o oarecare stabilitate psihica, s-a intamplat ca intr-o imprejurare nefavorabila si nefericita, mama fetitei sa cunoasca un individ care a fascinat-o probabil doar prin lascivitatea vocabularului si fizicului putin adonisian sau poate ameteala betiei in care se scalda. Sau poate chiar singuratatea care devenise agresiva si o macina, a indemnat-o sa accepte o relatie care nu era din start de bun augur si care i-a invaluit mintea in asa fel incat a hotarat sa-l prezinte, dupa destul de putin timp, drept viitorul sot. Insa betiile necontrolate in care se scalda acest individ nu a intors-o din hotararea de a merge mai departe, nepunand in balanta ca-si expune  sau ca-si va expune fetita unui mare pericol. S-au mutat impreuna, hotarata si convinsa ca stie ce face, gandindu-se ca o sa reuseasca sa-i controleze dorintele bahice, ajutata putin si de un frate al lui. Dupa un timp parea ca a reusit, cel putin asa credeau cei din exterior si asa declara si ea. Toata munca si energia era canalizata doar in directia acestui individ, uitand ca propriul copil era singur si ramas in grija bunicii. Cand a considerat ca este stapana pe situatie a hotarat sa-si intregeasca familia, aducandu-si fetita sa locuiasca cu ei, ca o familie fericita, hotarand sa-si lase fetita in grija acestui individ pe care-l dorea sau si-l imagina tatal copilului. Asa se face ca nici nu a bagat de seama ca acest presupus sot pe care il iubea nebuneste a inceput sa manifeste o dragoste si o atentie bolnavicioasa pentru fetita, in asa fel incat tot timpul era in preajma ei. Mama parea bucuroasa gandind ca o iubeste pe fetita mai mult decat a facut-o tatal natural, alocandu-i timp suficient incat ea sa-si respecte programul de lucru sau alte activitati gospodaresti. Inglodata in datorii, muncea cate 14 ore pe zi, iar timpul care trebuia alocat cresterii fetitei era transferat acestui individ care manifesta o dragoste aparte si iesita din tiparele normalitatii inca de cand fetita avea 5-6 ani. Toata lumea impreuna cu familia si-a dat seama de intentiile acestui individ si motivul pentru care acorda aceasta grija si atentie, numai mama nu vedea nimic, totul era normal din punctul ei de vedere, totul parea ca duce spre un ideal la care visase si anume o familie buna, iubitoare si liniste sufleteasca.
S-au mutat in Italia ca o familie in plina crestere si dezvoltare, munca urmand s-o presteze doar ea la inceput, el ramanand acasa cu fetita. Cand fetita a mai crescut a inceput sa manifeste o oarecare distanta fata de tatal adoptiv ceea ce pe mama a deranjat-o, fara sa se intrebe care sunt motivele fetitei de a pleca la prietenele noi sa doarma sau sa se plimbe pe strada pana ajungea (mama) acasa. Absolut nimic nu i-a data de banuit. Nici cand a inceput s-o pipaie adresandu-i cuvinte precum "uite, a inceput sa-ti creasca sanii", "ce frumoasa te-ai facut!", "am stiut eu ce cresc", "ti-am cumparat chilotei si sutien", "ai nevoie de tapoane? merg eu si-ti cumpar", "vino si stai langa mine", "de ce nu ma lasi sa stau mai aproape?" si multe altele, pana a ajuns, in lipsa mamei sa se bage in pat incercand s-o pipaie languros.
Toate acestea au facut-o pe fetita mai trista pe zi ce trece, nu manca, nu dormea, nu mai avea chef de nimic spunandu-i mamei ca isi doreste sa se intoarca in tara ei, ca va sta la bunica si la scoala cu colegii ei, ca in Italia nu-i place. Devenise anorexica, intrand intr-o depresie profunda. Abia atunci mama a luat masuri contactand un psiholog, insa evitand sa stea ea insasi de vorba cu psihologul sau pentru a se interesa de motivul/ele pentru care fetita ei este in depresie. Era convinsa ca stabilirea intr-o alta tara, alta decat Romania, este motivul, neavand timp sa se acomodeze.
Totul era sub ochii ei "vorbind" in cuvinte neascultate si nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva a refuzat sa accepte adevarul care era sub nasul ei si pe care instinctual l-a perceput. Sau a preferat sa-si pastreze dragostea pentru acest individ manifestand un egoism pe care nici ea nu-l intelegea si o deranja, preferand sa abandoneze ideea de a lupta?! Cu atat mai mult ca a stiut inca de la inceput ca dragostea nu-i este impartasita cu aceleasi sentimente si interese. Timpul a trecut...
Cand fetita a facut 18 ani a incercat sa-i comunice mamei cele intamplate, insa a negat ca ar putea fi adevarat, spunandu-i ca simte asta "doar pentru ca nu este tatal tau". Ba chiar s-a gandit ca il uraste, apostrofandu-si fiica ca este nerecunoscatoare pentru tot ce a facut acest individ pentru ele (???). A urmat luni de liniste apasatoare.
Intr-o zi fetita a gasit calculatorul "tatalui" deschis pe o pagina anume, lucru care nu se intamplase pana atunci pentru ca avea grija sa-l inchida de fiecare data cand intra cineva si mare i-a fost surpriza sa descopere fotografii si filmulete cu ea in diverse ipostaze si locuri: in baie, in dormitor sau prin casa atunci cand ea stia ca este singura. Socul a fost atat de puternic incat a stat inerta cu ochii in gol mult itmp, neexplicandu-si cum a putut fi fotografiata si filmata cand stia ca nimeni altcineva nu este in casa. A cautat...si a descoperit foarte multe camere de filmat minuscule amplasate peste tot prin casa. Cu grija si mare atentie le-a copiat, gandindu-se ca este singura dovada pe care o are ca si argument in ajutorul a tot ce incercase sa transmita mamei ca  s-o creada, imaginandu-si ca va incerca sa ia masuri care vor duce spre libertatea lor...fizica si psihica.
Dupa ani in care a tacut, crezand ca-si protejeaza mama sau teama ca nu va fi crezuta ,si-a dorit sa vorbeasca deschis, de aceasta data avand dovezi care sa-i ateste spusele si acuzele.
Ce-a facut mama? Mai nimic! A intrebat-o pe fetita ei doar atat: "daca vrei ca mama sa se desparta si sa ne intoarcem in tara chiar daca este greu, o facem, dar numai daca tu vrei asta."
Care este mesajul adevarat pe care l-a transmis mama? In primul rand povara unei hotarari pe care nu a fost si nu va fi in stare sa o ia vreodata. In al doilea rand, mesajul adevarat pe care l-a transmis este unul singur: nu-i asa ca nu-ti doresti ca mama sa sufere, pentru ca stii cat de mult il iubesc si cat de distrusa as fi sa nu mai fiu cu el!
Mama, care de ani buni "infuleca" antidepresive impreuna cu alte multe medicamente pentru a inlocui lipsa mineralelor, vitaminelor, insomniile si extirparea ovarelor, toate acestea facand-o sa ia in greutate cu mult peste normal deformandu-se pe zi ce trece.
Mesajul real care a razbatut din spatele celui verbalizat a fost perceput de fetita ei ca neputinta a mamei de a renunta la o persoana care nu a facut altceva decat s-o subjuge sentimental si nu numai. Isi doreste doar sa-si termine studiile cursului de hair-stilist si sa revina in tara unde sa-si consolideze identitatea incercand sa fie cat mai departe si cat mai independenta posibil.
La ultima vizita in tara a dorit sa comunice unei singure persoane cele intamplate si traite, persoana in care si-a ravarsat toata increderea si pe care, poate, l-a perceput ca pe propriul tata de care nu a avut parte si mai adevarat decat toti "tatii" pe care i-a cunoscut, acesta fiind cumnatul mamei.
Traume, vieti ingradite si dorinte de descatusare atunci cand facem alegeri fara sa stam prea mult sa ne analizam potentialul, sa ne cunoastem, lipsa de incredere, lipsa de stima, frica de noi, lipsa vointei si dorinta de a merge mai departe indiferent de riscuri si urmari, chiar daca descoprim langa noi un om bolnav caruia ar trebui sa-i acordam ajutorul sau sa-l indepartam.
Cand este vorba de deviatii sexuale (tulburari ale comportamentului sexual sau parafilii), lucrurile stau cu totul diferit si ar trebui sa luam cele mai drastice decizii daca avem semnale instictuale macar sau verbalizate de persoane de incredere, sa nu lasam sa distruga viata celor dragi sau pe a noastra.
Astfel de tulburari au propria istorie in spate, poate cu violente, poate cu maltratari, poate cu violuri, poate cu incest, o istorie pe care nu o cunoastem. Aceste tulburari se pot trata prin terapie sau tratament. Netratate duc la evenimente pe care nici nu doresc sa le amintesc.