miercuri, august 31, 2016

Eu sunt bucurie! Meditatie ghidata mp.3

Aceasta meditatie iti acompaniaza muzica sufletului in fiecare zi. 
Ai nevoie doar de relaxare, liniste si ... o pereche de casti. 
O poti face ori de cate ori doresti, pentru a te simti in armonie in fiecare zi si cu fiecare zi.


duminică, august 28, 2016

Frumusetea din ganduri!

Continui sa promovez gandirea pozitiva si ma intreb de ce ar trebui sa fac asta sau pentru care motiv este necesar sa promovezi gandirea pozitiva si efectele ei benefice? Pe termen lung, bineinteles.
Raspunsul este atat de aproape si se gaseste in fiecare dintre noi. Nu conteaza varsta, profesia, pozitia sociala sau mai stiu ce, ci conteaza doar convingerile, atitudinile si comportamentele noastre.
Intreband diverse persoane daca se iubesc sau se plac, am constatat diversitatea starilor si emotiilor atasate, precum si numeroase motive drept raspuns la o intrebare...banala. Pare o intrebare simpla sau banala, insa profunda!
Suntem obisnuiti sa ne gandim la noi cu iubire, iertare, respect si placere?
Raspunsurile sunt atat de variate.
Cei mai multi raspund ca nu s-au gandit niciodata la asa ceva, sau "cum adica sa ma iubesc pe mine? ce intrebare este asta?, sa ma plac? cum adica? de ce?"
O simpla intrebare reuseste sa declanseze un razboi interior, tema de gandire, de suparare, detasare, nedumerire, blocaje, respingere etc. 
Cineva mi-a raspuns ca nu s-a gandit niciodata la propria persoana ca la cineva (?) pe care sa-l iubeasca, ca nu s-a placut niciodata, cu atat mai mult acum cand are o afectiune a coloanei care l-a "strambat" de tot (expresia proprie). Dupa indelungi pauze de gandire, a raspuns mai mult cu o nedumerire: "stii ca ai dreptate!? nu mi-a trecut asa ceva niciodata prin cap!"
Cum sa reusim sa-i iubim sau sa-i intelegem pe ceilalti daca niciodata nu reusim sa ne gandim la noi cu iubire si recunostinta?
Cu toate acestea, de cele mai multe ori, a gandi pozitiv nu este la indemana celor care nu reusesc sa vada si sa simta miracolele pe care le infaptuieste gandirea pozitiva si beneficiile ei, pentru ca nu au depasit bariera iubirii de sine si a iertarii.
Este atat de simplu! Mda...Pare simplu...
Insa pentru cei care spun "cum sa ma iubesc cand sunt plin de boli?!" nu mai este simplu, pentru ca nu inteleg ca bolile sunt, in general, raspunsul la gandurile negative emise si promovate cu voie sau fara voie, la starea emotionala, la cum integram anumite probleme din viata in propriul nostru corp, minte si suflet. 

joi, august 25, 2016

Cum stam cu empatia?

Pentru a intelege si a simti ce ne transmite interlocutorul nostru, trebuie sa fim inzestrati cu empatie, un termen pe care nu toti il inteleg sau nu toti il au, dar in esenta inseamna a avea constiinta de sine; recunoasterea unor sentimente, dorinte, idei si reprezentarea lor in anumite actiuni, manifestari sau realizari, atat in cel ce reprezinta toate acestea, adica in cel ce empatizeaza cat si in obiectul empatizarii; a avea disponibilitatea unui cadru moral de referinta; recunoasterea lumii exterioare.
Dintre toate acestea enumerate mai sus, nu ii putem incadra sau regasi pe cei cu tulburari de personalitate, cum ar fi cei cu tulburari narcisice si cei cu tulburari antisociale, persoanele cu autism si cei cu sindromul Asperger, care in mare parte are multe caracteristici regasite in autism, atunci cand este vorba de recunoasterea lumii exterioare, recunoasterea unor sentimente, dorinte, idei si reprezentarea lor. In aceasta categorie i-as mai incadra chiar si pe ipohondri, care sunt mult prea preocupati de bolile si durerile lor imaginare si de suferinta lor inexistenta, neputand astfel simti si intelege pe ceilalti decat prin prisma orizontului lor distorsionat, in care nu poate face parte decat suferinta lor si atragerea celorlalti catre propria persoana.
Intr-un cadru mai larg, putem defini empatia acea tresarire, simtire, traire, identificare, cunoastere, intuitie chiar, care te face sa "vibrezi" odata cu persoana care iti face o marturisire/destainuire, o relatare a unor evenimente marcante si traumatizante si sa nu uitam ca simtim empatie chiar cu personajele unor carti, filme, etc.
Empatia intr-un cuplu, de exemplu, se manifesta prin impartasirea sentimentelor interioare, ascultarea si intelegerea sentimentelor celuilalt chiar inainte de a incerca sa raspunda la ele. Dar are nevoie si de comunicarea sentimentelor si un acord corespunzator al emotiilor comunicate, pentru ca in absenta unei astfel de comunicari-acord, ne putem confrunta cu afecte si efecte necorespunzatoare realitatii, de exemplu sa mergem la spital pentru a vizita un bolnav sau la o inmormantare si ne apuca rasul.
Empatia nu se refera la obiecte externe, insa este provocata de obiecte externe, este provocata de un obiect declansator extern si la fel poate fi declansata si la/de un transfer de sentimente, senzatii, emotii, pentru ca empatia este un set de reactii - emotionale si cognitive - care se declanseaza la obiecte externe.
Empatia este foarte importanta si raspunzatoare de alte forme de constientizare, cum ar fi constientizarea sociala, foarte importanta in dezvoltarea sentimentelor morale, care ne face sa fim mai buni in tot ceea ce facem, in tot ceea ce gandim si simtim, pentru ca moralitatea reprezinta acel echilibru care ne diferentiaza de cei care nu o manifesta sau nu o au.
Gasim si simtim  empatie pretutindeni sau poate nu, difera de la individ la individ, insa atunci cand este vorba de profesia de psiholog, de exemplu, ea nu poate functiona fara empatie, pentru ca fara ea nu se poate exercita profesia asa cum este definita in codul deontologic si nu poate fi alaturi de persoanele carora ar trebui sa le acorde sprijinul si intelegerea. Am adus in discutie aceasta profesie din foarte multe considerente, insa nu este singura profesie unde ar fi obligatorie empatia si ma gandesc cu precadere la acele profesii in care prioritatea principala sunt oamenii.

Meditatie Suflet Pereche mp.3
Meditatie Schimba si Transforma mp.3

Magia din tine!

Repostare din 2013
In aceasta seara frumoasa si racoroasa de august m-am gandit ca acest blog, pentru care am depus atata efort si l-am parasit fara ca macar sa mai scriu ceva, cateodata, merita atentia mea. Ma simt inconfortabil cu sentimentele de acum si cu cele pe care pe parcursul a doi ani si ceva le-am investit in acest blog. 
Asa ca in seara aceasta imi fac putin timp sa fiu aici, acum si altfel.
Aici pentru ca sunt exact unde trebuie sa fiu. Aici aproape de povestile mele cu oameni si despre viata lor. Aici cu sentimentele revederii care-ti da emotii. Aici cu amintiri cu tot si cu toate povestile oamenilor care au prins contur si viata, prin eseurile mele si din care cei care au cautat si au poposit cateva momente aici au facut-o cu sentimentul ca ceva le-a fost de ajutor. Intotdeauna am considerat ca oamenii vor aprecia si vor avea ceva de invatat din lectiile de viata ale celorlalti, chiar si pentru faptul ca nu se simt singuri. 
Prin urmare sunt aici
Acum scriu despre mine. Si eu sunt o poveste ca voi toti, si eu am povesti ca voi toti. Si astazi las povestile voastre deoparte si scriu despre mine in cateva cuvinte.
Acum, impreuna cu aici formeaza un cuplu frumos, drag si complet pentru a-mi stabiliza sentimentele care mi-au revigorat entuziasmul de a scrie despre viata si pe care le aveam de la bun inceput, dragostea de a pune in cuvinte asa cum am considerat ca va reusi sa ajunga la sufletele celor care cauta sau se cauta.
Acum pentru mine inseamna doar acest moment, aici si acum, nu maine. Maine nu stiu cum arata.
Altfel, pentru ca asa cum poate a reiesit din ultimele mele scrieri, se produc transformari. Transformari pe toate nivelurile cu care sunt construita si in toate planurile. Anul acesta chiar a inceput altfel. Un altfel frumos, un altfel nou, un altfel cum nu a mai fost pana acum. Asa ca tot ce conteaza este doar sa inteleg ca aici si acum fac ca restul sa fie altfel.
Gandesc si am o atitudine pozitiva. Rezultatul? Evenimentele se succed intr-un ritm cu care nu eram obisnuita, totul se misca repede ducand catre  intamplari din care extrag frumusetea, schimbarea benefica. Cineva spunea ca gandirea pozitiva este un fel de hocus-pocus si parca suna a magie.
Da, chiar este magie! Sschimba-te tu si se vor schimba si ceilalti, spuneam intotdeauna si nu era doar o formula scrisa intr-un eseu de dragul de a umple o pagina. Este chiar o formula magica pentru ca incepi cu tine si dupa aceea oamenii vin si te inconjoara cu drag, te ajuta si inteleg.
Am cunoscut oameni care m-au ajutat sa-mi mentin gandirea pozitiva si m-au ajutat sa evoluez mai mult decat credeam ca o pot face sau decat am facut-o. A fost atat de simplu! Acum pare simplu pentru ca m-am bucurat de increderea si frumusetea propriilor ganduri, ceea ce nu faceam inainte, ma axam pe ceilalti sa le fie bine, fara sa stau nicio clipa sa ma gandesc ca nici mie nu-mi era bine. Oare de ce nu am facut asta toata viata, ma intreb acum retroactiv. Pentru ca ma lasam influentata de diverse evenimente din viata altora, cu repercursiuni si efecte asupra propriilor mele ganduri si trairi, nu am reusit sa ma detasez de problemele celor care gandeau atat de negativ, impregnati cu pesimism sau intr-o permanenta stare de tristete.
Cand am inceput sa lucrez intens la acest aspect, am inteles cat este de sanatos, revigorant si plin de entuziasm sa nu te mai lasi atras in plasa celor care se plang non-stop, chiar daca aceste persoane sunt cei cu care lucrezi sau cei apropiati.
Descatusarea din mrejele persoanelor care te destabilizeaza este un prim pas sa te descoperi pe tine. Nu este tarziu niciodata. Chiar aseara, la iesirea mea in oras, auzeam fara sa vreau pe o tanara de 27 de ani care se lamenta cu tristete ca nu mai are chef sa faca nimic, ca este tarziu sa mai invete ceva si nu mai doreste sa se dezvolte pe plan profesional si personal. Eram indignata. 
Orice schimbare sau stagnare este o alegere, este o hotarare pe care o facem. Eforturile de a schimba perceptia lumii iti poate aduce daune dintre cele mai nocive, asa ca alege sa faci schimbari la tine, iar la ceilalti doar daca ai acceptul si ajutorul persoanei.
Dar nu face asta inainte de a te fi "rezolvat" pe tine, pentru ca magia este doar in tine!

Meditatie Suflet Pereche mp.3
Meditae Schimba si Transforma mp.3

luni, august 22, 2016

Da' chiar! Oare de ce?

Viata ne ofera experiente dintre cele mai variate si pe tot parcursul ei facem tot ce este posibil sa acumulam invataminte si, pe cat posibil, sa nu repetam aceleasi greseli. Cu toate acestea, le repetam (pe unele) incontinuu, intrebandu-ne suparati si apasat "oare de ce?" 
Da' chiar! Oare de ce? 
Posibilele raspunsuri poate ca nu ne sunt pe plac si intotdeauna ne regasim in fata aceleiasi intrebari, mereu stresanta, enervanta si agasanta, fara sa facem ceva concludent sau constructiv, fara sa incepem sa cautam de la un punct de pornire al problemei, care, intamplator, nu este nici prea departe. 
Ne place? Nu stiu. Ne convine? Nici asta nu stiu. Ne enerveaza? Poate ca da. Atunci, de ce sa nu o rezolvam pentru a merge mai departe? 
Posibile raspunsuri:
- nu vrem sa stim, negand mai mereu ca ar exista vreo problema;
- nu ne convine ce descoperim la propria persoana;
- nu ne-am invatat lectia si ramanem repetenti la aceeasi materie;
- nu gasim forta si curajul pentru a face fata si preferam sa ne tot lovim de ea crezand ca se rezolva de la sine;
- asteptam s-o rezolve altcineva, este mai confortabil;
- ne plangem tot timpul, iar acest lucru nu face decat sa inradacineze mai adanc problema in inconstientul nostru cu toata puterea;
- ne gasim diverse activitati si scuze crezand ca dispare de la sine etc.
Posibilele variante gasite de mine si de voi, nu a rezolvat si nu va rezolva vreodata vreo problema. 
Poate va ajuta sa revedeti aceste articole aici si aici

miercuri, august 17, 2016

"Suflete Pereche" - Meditatie ghidata mp.3


Rezonanta pozitiva pe care o avem cand ne gandim la suflete pereche ne atrage ca un magnet avand inca de la inceput un sentiment de pace, speranta si bucurie, dar si un fel de agitatie interioara armonioasa. Suntem dispusi sa cautam oriunde pentru a intelege ce inseamna suflet pereche si cum putem avea bucuria de a-l intalni.
Multi dintre noi au avut sansa si bucuria de a-si cunoaste sufletul pereche, altii inca il cauta sau vor sa inteleaga mai mult, iar o parte nu dau vreo importanta acestui subiect, considerand ca nu este interesant sau ca ar avea vreo legatura cu realitatea.
Indiferent in ce tabara te afli, iti recomand cu caldura si bucurie o meditatie creata de mine special pentru intalnirea cu sufletul pereche. O meditatie puternica si revigoranta in care iti vei cunoaste sufletul tau pereche.
Pentru mai multe informatii, recomand un articol util aici
Merita toata atentia!

Recomandari:
- inainte de a incepe, noteaza ce calitati iti doresti sa aiba - calitati reale, nu imposibile si pastreaz-o aproape. Daca nu doresti sa-ti faci o lista, nu-i nicio problema. La finalul meditatiei vei dori sa retii absolut toata experienta pentru a nu uita sau minimaliza vreun amanunt important.
Meditatiile ghidate le poti face in confortul casei tale, asigurandu-te ca nu te deranjeaza nimeni si nimic, in timp ce te relaxezi cu cateva exercitii de respiratie.


Expediere: e-mail
Timp: 25 minute.
Ai nevoie de: casti
Format: mp.3
Pret: 12 Euro sau 50 Ron
BRDRO32BRDE441SV26481944410 - Furdui Constanta
PayPal



Va doresc mult succes! Pentru intrebari, nu ezitati sa ma contactati:

psylife.tucontezi@hotmail.com

luni, august 08, 2016

Actualizare blog

Anunt important:
Am considerat ca este vremea si timpul sa fac o schimbare blogului meu cu un titlu caracteristic postarilor abordate. 
Prin urmare, blogul cu denumirea psylife-consta.blogspot.ro nu mai exista, pierzand astfel toate aprecierile voastre, comentariile si abonarile pentru vechea denumire a blogului.
Acum are o noua denumire si, sper eu, o noua identitate 
PsyLife - Tu contezi!
Adresa de e-mail: psylife.tucontezi@hotmail.com
Free background from VintageMadeForYou