luni, decembrie 17, 2012

Din dragoste...

O poveste adevarata cu un final pe care nu pot decat sa mi-l imaginez frumos, sau cel putin asa imi place sa cred, lasand la o parte multitudinea de variante.
Duminica dupa-amiaza ne intorceam de la tara, mai aveam putin sa ajungem acasa si discutam cele intamplate pe parcursul celor doua zile cat am stat la tara, incepand cu munca prestata si terminand cu nemultumirea vis-a-vis de comportamentul unor copii de la care asteptam un minim de respect (macar). Puneam in balanta varsta, educatia, scoala, comportamentul, respectul la modul general si chiar puneam in balanta vremurile pe care le traim toti. Insa respectul nu are nimic de-a face cu vremurile, ci as putea spune ca are legatura cu controlul, autocontrolul si cu libera consimtire din partea parintilor, pentru care nimic nu este nelalocul lor cand este vorba de copiii lor, chiar daca din afara totul pare ca este in neregula, deranjant si jignitor. 
Pentru ca aceasta postare are legatura nu numai cu dragostea si respectul fata de oameni, ci in mod special cu animalele, vreau sa cred ca rautatea crasa a unor copii fata de animale, tine doar de a-si face simtita prezenta sau a atrage atentia fata de cei care le acorda foarte putina atentie, indrumare, dragoste si intelegere, adica parintii. Stiu ca foarte multi copii si oameni iubesc neconditionat orice animal, indiferent de rasa si varsta. Stiu ca sunt oameni si copii care iubesc foarte mult cainii sau pisicile de exemplu, dar fara sa urasca celelalte animale si fara sa le maltrateze sau sa le omoare. Dar din nefericire exista si cazuri cand ura si violenta sunt fara margini si de neinteles nu numai fata de animale, ci chiar fata de semenii lor sau cei neputinciosi sau cei mai mici decat ei. Exemple sunt multe si pacat ca sunt multe.
Cam asa se intampla si in cele cateva exemple de mai jos. Un copil, in varsta de numai 8 ani uraste pisicile (pentru ca fratele mai mare are acelasi comportament si o "motivatie" in ce face), motiv pentru care le bate crunt pe oriunde le prinde si le da mai departe unui pitbul de 5 luni, destul de violent, care nu face altceva decat sa incerce sa-i rupa gatul. Nu comentez  si chiar mi-e greu sa fac vreun comentariu daca exista reactie pozitiva sau nu din partea celor prezenti, pentru ca nu exista niciun fel de reactie. Sau as putea spune ca doar se exclama simplu si irelevant: "se joaca!"
Un alt exemplu este al unui adult, despre care am scris intr-o postare anterioara numita "Oamenii de langa noi" si despre care pot adauga ca cei de langa el incearca sa-l ajute chiar daca nu-i percepe real problemele fizice si psihice dar nici nu inteleg ca nu se mai poate face ceva. Problema cu acesta este ca oriunde prinde vreo pisica o arunca intr-un put parasit, care exista in apropiere inca de pe vremea cand poate eu nici nu m-am nascut, dar care acum nu este nici folosit si nici astupat, constituind o mare problema pentru oricine si in mod special pentru cei mici sau animale care pasc iarba in apropiere. Insa nimeni nu se astepta ca cineva ar putea "umple" un asemenea put cu animale, care dispar pur si simplu fara ca nimeni sa stie ce se intampla cu ele. Au aflat accidental de curand de la copilul de 3 ani al persoanei de mai sus, dar pe care nu prea l-au crezut sau le placea sa creada ca nu prea intelege sau nu stie ce spune data fiind varsta lui. Insa adevarul exista in acel put, iar cel mic avea dreptate, stia el ce vazuse pentru ca si lui i s-au pus puii unei pisici in brate sa-i arunce in acelasi put unde era aruncata si mama lor.
Dezgustator, criminal si cel mai dureros este ca nimeni nu ia atitudine chiar si atunci cand ia la cunostinta.
Sa revin la inceputul povestii cand ne intorceam de la tara... 
Tocmai s-a facut verde si am plecat de la semafor, nereusind sa mergem prea mult pentru ca pe mijlocul soselei traversa incet un catel abatut, friguros si schiopatand usor de piciorul din spate. Un alt sofer a reusit sa-l evite continuandu-si drumul iar catelul a ajuns in fata masinii noastre si s-a oprit. In acel moment nu l-am mai vazut si m-am speriat teribil de rau, crezand ca a intrat sub rotile masinii, drept pentru care am incercat sa cobor din masina atunci cand nu mai venea nimic din spate si lateral, noi fiind pe partea stanga a drumului cu doua benzi. Am coborat, l-am luat in brate si am incercat sa-l trec strada printre masinile care incepuse sa circule si intr-un zgomot infernal de claxoane. Am reusit sa-l duc in piata care se afla pe partea dreapta si atunci am constatat ca aveam o multime de spectatori care se uitau la mine incremeniti si nepasatori (cred ca erau aproximativ 7-8 persoane). L-am lasat pe catel jos si am incercat sa ma indepartez insa el venea dupa mine. Asa ca m-am intors, l-am luat in brate si am incercat sa-l duc mai pe la mijlocul pietei unde temperatura era cu totul alta si sa fiu sigura ca nu mai pleaca. Stiu doar ca l-am lasat in siguranta iar asta ma face sa cred ca l-am salvat. Nu vreau sa ma gandesc ca i s-a intamplat ceva. 
Oamenii sunt atat de nepasatori, iar in cazul acesta cu atat mai mult cei din piata pentru care acesti catei (caini, nu conteaza) sunt paznicii lor de nadejde. Numai ca, din pacate, multi nu gandesc asa. Eu ma gandesc ca un caine este mult mai eficient si mai devotat decat toti paznicii din lume daca-i oferi mancare, dragoste si atentie, iar devotamentul lor ar trebui sa fie o lectie pentru multi dintre noi. 
In aceasta luna, cand ne asteptam sa fim mai buni, mai atenti, mai calzi sufleteste, mai altruisti si sa daruim din dragostea noastra altora, constatam ca un asemenea comportament lasa loc de multe comentarii legate de bunatatea proverbiala a perioadelor de sarbatori si uneori un gust amar cand realizam ca detasarea pe care o manifesta unii dintre noi este rece ca si temperaturile de afara.
Sa daruim dragoste, atentie, intelegere si caldura sufleteasca nu ne costa bani. Bani ne costa atunci cand nu avem nimic de daruit sau oferit...iar aceasta nu o poate intelege oricine.
O saptamana frumoasa plina de caldura!

Licenţa Creative Commons
"Din dragoste..." de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com

sâmbătă, decembrie 08, 2012

Urmeaza-ti visul!






Suntem in luna cadourilor, luna cand sperantele prind contur, luna cu cele mai multe asteptari, multe cadouri, multe ganduri bune si altruiste, multe bucurii si mult optimism. Luna mult asteptata de toata lumea, de la cel mai mic la cel mai mare.
Visul fiecaruia reprezinta sufletul pe care il copleseste cu dorinte mari si mici si nevoia de satisfactie pe care si-o doreste atat de mult la un moment dat. Chiar daca de cele mai multe ori nu spunem ca ne-am dori ceva anume, aceasta nu ne opreste sa ne gandim la ceva frumos sau ca poate vom primi cadoul mult asteptat, indiferent cum se prezinta el. Poate multi isi doresc lucruri materiale, poate unii isi doresc ceva spiritual sau, mai simplu isi doresc un vis implinit.
Avem voie sa visam, avem voie sa ne dorim si avem voie sa ne dorim implinirea visului sau a dorintei. Materializarea depinde doar de noi. Uneori, atunci cand transmitem celorlalti dorinta noastra, intampinam multe vociferari pline de negativism, pline de pesimism si ne afecteaza doar atunci cand nu suntem siguri si nu avem incredere in noi, doar acestea ne opresc gandindu-ne ca poate ceilalti au dreptate. Depinde de visul sau dorinta noastra, daca sunt realizabile sau realiste, fara sa includem fantezii care tin de alt domeniu. Dar cele care depind de noi, iar cele mai multe depind de noi si avem credinta ca se pot implini, cine ne poate opri din drum? Nimeni, decat tot noi, daca nu avem incredere in efortul si putinta de care suntem in stare. Uneori descoperim ca avem atat de multa vointa incat chiar suntem surprinsi, iar puterea care i se alatura ne face increzatori in reusita.
Am intalnit persoane care s-au oprit din a mai visa, din a-si mai duce la indeplinire dorintele, din a fi plini de optimism si primesc direct si afectati pesimismul celorlalti fara sa se gandeasca ca poate cei care transmit asa ceva sunt plini de propriile lor neimpliniri, insatisfactii si lipsa de incredere.
Mai sunt persoane care stiu sa-si pastreze propriile pareri negativiste daca simt ca nu vor avea efect asupra celorlalti, insa sunt si persoane care doar asta fac, transmit numai efecte negative chiar si din dorinta de a strica dorinta celuilalt, pentru ca propriile lui dorinte au fost stopate din diverse motive care tineau de propria persoana. Evitati in a asculta sau a va lasa afectati de astfel de persoane, indiferent cine sunt ele daca aveti incredere in voi, daca simtiti ca puteti duce la capat ce v-ati propus si daca simtiti ca asta va aduce bucurii. Regretele venite dupa renuntarea la propria dorinta nu are egal ca si pierdere, iar daca peste asta intervine si timpul, regretele sunt de prisos pentru ca veti constata ca nu mai este timp pentru acea dorinta. Urmati-va visul si incercati sa-l faceti realizabil, este singura preocupare pe care ar trebui sa va ocupe timpul. Chiar daca intr-un tarziu constatati ca nu s-a putut, macar aveti multumirea ca ati incercat tot ce era posibil. Imaginati-va cum v-ati simti daca nu ar exista macar o minima incercare!
Tristetea, cand ai de implinit un vis nu isi are locul cuvenit daca vrei sa mergi mai departe, insa bucuria realizarii ocupa locul esential in viata noastra incepand cu stima si increderea in noi. Fericirea ii urmeaza atunci cand visul este implinit iar asta ne da aripi.
Nu va lasati coplesiti de tristetea din jurul nostru, nu va lasati coplesiti de tristetea altora, nu va lasati coplesiti de insatisfactia celorlalti, nu va lasati coplesiti de sfaturi pline de pesimism, daca va afecteaza implinirea visului. 
Propriul vostru vis are propria lui sansa, iar norocul (pentru ca facem apel la el de fiecare data) prinde viata numai daca noi il lasam sa traiasca si sa-si continue drumul. Norocul ni-l construim, asa cum ne construim fiecare clipa din viata noastra.
Profitati de fiecare moment pentru a va implini visul, iar acest vis este propria fericire, iar fericirea te va face sa privesti viata ca pe ceva care merita traita si incercata cu tot ce este mai bun. Timpul asteapta in umbra si ne este aliat cand il folosim cu eficienta si devine regret atunci cand il lasam sa-si faca de cap fara orientare.
Urmeaza-ti visul! -  este singura urare pe care o transmit fiecaruia.

Licenţa Creative Commons
"Urmeaza-ti visul" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.