vineri, iulie 27, 2012

Analiza unei analize

Avem sau nu avem nevoie de un terapeut, aceasta este la alegerea fiecaruia cum isi prioritizeaza evenimentele propriei vieti si trairile sau daca considera ca ii este necesara o terapie.
In alegerea unui teraput atunci cand nevoia ne impinge, ar trebui facuta dupa anumite criterii si nu la intamplare,  pentru a nu pierde timp pretios si, de ce nu, nici bani pentru a testa mai multe moduri de a ne face terapia sa ne fie de ajutor. O sa incerc mai jos sa enumar cateva criterii pentru a face alegerea cea mai buna, fara a pierde timp si fara a avea prea multe batai de cap.
Sunt momente in viata noastra, sau a multora dintre noi, cand ajungem la concluzia ca ajutorul unui specialist ne-ar fi de un real ajutor dar nu stim de unde si cum sa incepem. Cum sa facem pasul urmator sau primul pas?
Odata stabilita ideea ca avem nevoie de ajutor este un prim pas si foarte utila, aceasta insemnand ca ne acceptam limitele si neputinta  in a rezolva absolut totul sau orice cand este vorba de probleme de natura interpersonala sau emotionala care, orice facem, nu ne da pace si nici nu ne confera o liniste interioara care sa ne faca sa ne simtim liberi, ajungand sa ne intrebam permanent "de ce nu reusesc sa depasesc...?", intrebare care devine atat de presanta, incat constatam ca stagnam intr-un anume stadiu.
In acest mod presupunem ca am trecut la constientizarea problemei/problemelor sau ca "ceva" este in neregula iar nerezolvarea nu ne face absolut deloc bine. Plus de asta, constatam ca oricat incercam, nu putem rezolva totul singuri, mai ales ca de cele mai multe ori cand este vorba de noi suntem subiectivi.
Asa ca odata ce ne-am stabilit prioritatile si acceptam nevoia de ajutor, parca in acel moment se asterne o oarecare usurinta in gandire si liniste interioara. Acesta este un prim pas. Dupa care incepem sa ne intrebam cum, unde si ce fel de terapeut avem nevoie si care ni s-ar potrivi mai bine. Multi vor incerca sa intrebe prieteni, cunostinte sau vor face cautari pe internet, insa s-ar putea sa nu fie suficient.
Nu este atat de usor, din acest punct de vedere, sa cauti si sa alegi terapeutul care ti se potriveste. De aceea incerc sa vin in ajutor acelora care doresc, in a-si ordona prioritatile si primii pasi. Deci, daca ne-am stabilit cat de cat natura problemei pe care consideram ca o avem si ne face sa suferim, un al doilea pas ar fi sa fim foarte siguri ca nu avem probleme cu genul terapeutului - feminin sau masculin -, pentru ca foarte multi cu siguranta stiu de la inceput ca nu doresc femeie sau nu doresc barbat, motivele sunt bine stiute uneori sau pur si simplu nu-si imagineaza care este cauza unei astfel de dorinte. Asa ca daca v-ati stabilit si acest detaliu, puteti trece mai departe in alegerea orientarii (va fi mai usor pentru cei familiarizati cu termeni si formari/orientari psihoterapeutice) pe care considerati ca vi se potriveste cel mai bine pentru natura problematicii, a personalitatii sau a dorintei de terapie. Foarte multi vor alege terapia clasica, adica psihanaliza/psihodinamica, sau cognitiv-comportamentala, etc.
Dupa stabilirea acestui demers, se poate spune ca porniti de la ceva si stiti unde anume sa va indreptati atentia si cautarea.
De ce ar fi nevoie de toate aceste indicii? Motivul este la indemana oricui: timpul. Timpul este valoros cand este vorba de noi, timpul nu rezolva orice tip de problema si nici nu trece fara urme, asa ca folosirea lui cu chibzuinta este masura cea mai sanatoasa pentru fiecare dintre noi. Si, de ce nu, mai este si aspectul financiar, unde nu cred ca doriti sa cheltuiti bani in incercari esuate si in terapii care nu vi se potrivesc sau nu va avantajeaza.
Asadar, atunci cand stiti ce vi se potriveste si v-ati trecut in revista cam tot ce v-ar ajuta, veti sti ce sa alegeti si ce va va fi de ajutor in rezolvarea si analiza proprie.
Toate aceste indicii sunt valabile pentru aceia care  constientizeaza si accepta ca au nevoie de ajutor, indiferent de natura lui sau de inceputul lui. Nu pot intra in aceeasi categorie acele persoane  a caror problema depaseste pragul acceptabilitatii si al constientizarii si nici aceia care ajung in terapie adusi cu "forta" de cei apropiati si nu din propria vointa. Sunt suficient de multe persoane care refuza sa accepte ca au probleme de natura psihica sau a relatiilor interumane, considerand ca ceilalti au probleme si nicidecum ei, indiferent de ce cred sau spun cei din preajma lor. In decursul timpului am reusit sa-mi dau seama ca motivele refuzului sunt multiple, cum ar fi rusinea, credinta ca nimeni nu este capabil sa rezolve ce "nu exista" si "nici D-zeu nu stie, cum sa stie un psiholog?" 
Asa este, nu suntem D-zeu si nu pretinde nimeni aceasta, insa mergand pe aceeasi idee as putea adauga: exista in fiecare un D-zeu care ne ajuta sa luam decizii bune cand este vorba de noi.

luni, iulie 16, 2012

"Mi se cuvine o viata mai buna!"

Am fost intrebata de nenumarate ori de ce insist in orice subiect pe perioada copilariei si, chiar daca tot timpul am raspuns, consider ca in continuare trebuie sa subliniez importanta acestui capitol din viata noastra pentru ca el ne defineste, ne completeaza, ne sustine si ne da putere vietii. Pentru cei sceptici s-ar putea ca acest subiect si importanta lui sa nu para decat o pierdere de timp, insa nu este asa, dar fiecare este liber sa creada ce doreste.
Copilaria noastra ar trebui sa fie suficient de buna, cum spunea Winnicott dar despre mama, astfel incat sa nu ne faca sa ramanem intr-o etapa pe care nu reusim s-o depasim ori ca am suferit prea mult, ori ca nu am primit destula dragoste, ori ca am avut prea multe restrictii, ori ca nu am inteles sensul multor intrebari, ori ca nu ni s-a raspuns, ori ca eram ignorati, ori ca eram certati, batuti sau  pedepsiti pentru orice; ori ca am primit absolut tot ce ne doream, ori ca am fost prea rasfatati, ori ca am fost lasati sa facem ce dorim, ori ca primeam foarte multa atentie, etc. 
Oricare ar fi ideologia vietii transmise, cele doua extreme nu sunt bune. Pentru ca daca ne este rau nu facem altceva decat sa trecem mai departe neintelegand si cautam mereu un sens care sa ne satisfaca, iar acestea nu face altceva decat sa produca suferinta. In sensul celalalt (pe care multi parinti il percep ca bun sau normal) nu este bine nici asa, pentru ca pe parcursul vietii vom considera ca totul ni se cuvine si ignoram oamenii de langa noi pentru a primi, iar aceasta superficialitate si ignoranta nu va duce decat la esecuri. 
Asa ca aceasta copilarie mult dezbatuta trebuie sa fie suficient de buna incat sa ne produca satisfactii, bucurii, implinire si efortul celor care ne-au sustinut va fi dus la indeplinire, adica au reusit sa creasca persoane stapane pe propriile vieti, care stiu ce vor, care-si cunosc scopul adevarat si real in viata.
Cati dintre noi avem asa ceva? 
Proportiile nu le cunosc decat extragand din esantionul catorva persoane cu care am discutat. Pot sa spun, extragand un procent din acest esantion ca doar 0,1% si-au depasit etapa despre care se vorbeste cu atata inversunare. In tara noastra nu se pune accent pe aspecte care tin eminamente de psihic, decat intr-un procentaj minim, iar motivele sunt destul de numeroase: ori se face confuzie intre psiholog si psihiatru, ori se considera ca este o rusine a sta de vorba cu un psiholog, ori nu-si recunosc problemele, ori isi ascund problemele, ori din mandrie, ori din ignoranta, ori din probleme financiare, iar exemplele pot continua. Persista din toata aceasta lista ignoranta si pasivitatea.
De curand imi povestea o doamna de 50 de ani ca s-a intalnit cu o fosta colega de liceu si prietena, dupa 30 de ani, iar intalnirea, cum era de asteptat a fost emotionanta. Dar emotiile nu erau pentru anii care s-au scurs si nu s-au vazut, ci emotiiile s-au canalizat intr-o alta directie si anume a timorarii pentru ca pe aceasta colega o percepea ca pe o "eminenta cenusie". Insa pe parcursul trecerii timpului a realizat ca aceasta inteligenta sclipitoare a stagnat in acel timp, ea a fost doar pe perioada scolii, lasandu-se in voia sortii si maritandu-se cu primul pe care a considerat ca il iubeste, avand doar o singura dorinta aceea de a-si intemeia o familie (pe care a considerat ca nu a avut-o), ca mai tarziu sa regrete pentru ca nu a facut altceva decat sa se plafoneze la limita anilor de atunci si intr-o zona unde si de vrei sa evoluezi nu ai cum, decat sa evadezi pur si simplu. 
In orele care au trecut depanand amintiri si-a dat seama dintr-un subiect aparent banal ca perceptia despre propria persoana era total eronata, adica se considera "aproape proasta" (am citat-o), urata, diforma, "taranca", mica si grasa (?!), insa ascultandu-si prietena a venit un moment in care sclipirea trezirii propriilor simtaminte a facut-o sa-si analizeze propria viata dintr-un alt unghi. Raspunsul colegei la una dintre replici a venit ca un dus rece: "Nu cumva tu erai vreo proasta! Asa ai crezut? Te-ai inselat. Eu aveam alta parere!"

Ce am inteles eu din aceasta relatare? Am inteles un singur lucru: acela ca acea intalnire a adus-o in punctul de a-si reanaliza propriile perceptii despre propria persoana, moment in care si-a facut o noua reevaluare: a propriilor ganduri, propriilor amintiri, propriilor evenimente din decursul vietii incepand cu copilaria si a ajuns la concluzia ca toate esecurile de pana atunci s-au datorat lipsei de incredere si credibilitate in propria persoana si in propriul potential psihic si fizic, pentru ca tot timpul considera ca altii o depasesc in inteligenta si tot timpul se surclasa. 
A inteles ca aceasta perceptie despre propria persoana isi are radacinile in propria copilarie defectuoasa in plan sentimental, in plan perceptibil si in plan educational. Multele restrictii impuse de propriul tata au facut-o sa-si restrictioneze propriile idealuri, propriile demersuri in a realiza ca este o persoana mult peste medie si cu un vast potential.
Iata cum o simpla intalnire si un banal anunt a facut pe cineva sa realizeze cat de defectuos isi percepea propria imagine. 
Acum incearca sa "lucreze" la propria incredere si stima de sine, chiar daca uneori considera ca la varsta ei este cam tarziu. Acest "cam tarziu" este tot o reminiscenta a trecutului plin de neincredere, insa tot singura adauga: "mi se cuvine si mie o viata mai buna!"

Free background from VintageMadeForYou