luni, decembrie 17, 2012

Din dragoste...

O poveste adevarata cu un final pe care nu pot decat sa mi-l imaginez frumos, sau cel putin asa imi place sa cred, lasand la o parte multitudinea de variante.
Duminica dupa-amiaza ne intorceam de la tara, mai aveam putin sa ajungem acasa si discutam cele intamplate pe parcursul celor doua zile cat am stat la tara, incepand cu munca prestata si terminand cu nemultumirea vis-a-vis de comportamentul unor copii de la care asteptam un minim de respect (macar). Puneam in balanta varsta, educatia, scoala, comportamentul, respectul la modul general si chiar puneam in balanta vremurile pe care le traim toti. Insa respectul nu are nimic de-a face cu vremurile, ci as putea spune ca are legatura cu controlul, autocontrolul si cu libera consimtire din partea parintilor, pentru care nimic nu este nelalocul lor cand este vorba de copiii lor, chiar daca din afara totul pare ca este in neregula, deranjant si jignitor. 
Pentru ca aceasta postare are legatura nu numai cu dragostea si respectul fata de oameni, ci in mod special cu animalele, vreau sa cred ca rautatea crasa a unor copii fata de animale, tine doar de a-si face simtita prezenta sau a atrage atentia fata de cei care le acorda foarte putina atentie, indrumare, dragoste si intelegere, adica parintii. Stiu ca foarte multi copii si oameni iubesc neconditionat orice animal, indiferent de rasa si varsta. Stiu ca sunt oameni si copii care iubesc foarte mult cainii sau pisicile de exemplu, dar fara sa urasca celelalte animale si fara sa le maltrateze sau sa le omoare. Dar din nefericire exista si cazuri cand ura si violenta sunt fara margini si de neinteles nu numai fata de animale, ci chiar fata de semenii lor sau cei neputinciosi sau cei mai mici decat ei. Exemple sunt multe si pacat ca sunt multe.
Cam asa se intampla si in cele cateva exemple de mai jos. Un copil, in varsta de numai 8 ani uraste pisicile (pentru ca fratele mai mare are acelasi comportament si o "motivatie" in ce face), motiv pentru care le bate crunt pe oriunde le prinde si le da mai departe unui pitbul de 5 luni, destul de violent, care nu face altceva decat sa incerce sa-i rupa gatul. Nu comentez  si chiar mi-e greu sa fac vreun comentariu daca exista reactie pozitiva sau nu din partea celor prezenti, pentru ca nu exista niciun fel de reactie. Sau as putea spune ca doar se exclama simplu si irelevant: "se joaca!"
Un alt exemplu este al unui adult, despre care am scris intr-o postare anterioara numita "Oamenii de langa noi" si despre care pot adauga ca cei de langa el incearca sa-l ajute chiar daca nu-i percepe real problemele fizice si psihice dar nici nu inteleg ca nu se mai poate face ceva. Problema cu acesta este ca oriunde prinde vreo pisica o arunca intr-un put parasit, care exista in apropiere inca de pe vremea cand poate eu nici nu m-am nascut, dar care acum nu este nici folosit si nici astupat, constituind o mare problema pentru oricine si in mod special pentru cei mici sau animale care pasc iarba in apropiere. Insa nimeni nu se astepta ca cineva ar putea "umple" un asemenea put cu animale, care dispar pur si simplu fara ca nimeni sa stie ce se intampla cu ele. Au aflat accidental de curand de la copilul de 3 ani al persoanei de mai sus, dar pe care nu prea l-au crezut sau le placea sa creada ca nu prea intelege sau nu stie ce spune data fiind varsta lui. Insa adevarul exista in acel put, iar cel mic avea dreptate, stia el ce vazuse pentru ca si lui i s-au pus puii unei pisici in brate sa-i arunce in acelasi put unde era aruncata si mama lor.
Dezgustator, criminal si cel mai dureros este ca nimeni nu ia atitudine chiar si atunci cand ia la cunostinta.
Sa revin la inceputul povestii cand ne intorceam de la tara... 
Tocmai s-a facut verde si am plecat de la semafor, nereusind sa mergem prea mult pentru ca pe mijlocul soselei traversa incet un catel abatut, friguros si schiopatand usor de piciorul din spate. Un alt sofer a reusit sa-l evite continuandu-si drumul iar catelul a ajuns in fata masinii noastre si s-a oprit. In acel moment nu l-am mai vazut si m-am speriat teribil de rau, crezand ca a intrat sub rotile masinii, drept pentru care am incercat sa cobor din masina atunci cand nu mai venea nimic din spate si lateral, noi fiind pe partea stanga a drumului cu doua benzi. Am coborat, l-am luat in brate si am incercat sa-l trec strada printre masinile care incepuse sa circule si intr-un zgomot infernal de claxoane. Am reusit sa-l duc in piata care se afla pe partea dreapta si atunci am constatat ca aveam o multime de spectatori care se uitau la mine incremeniti si nepasatori (cred ca erau aproximativ 7-8 persoane). L-am lasat pe catel jos si am incercat sa ma indepartez insa el venea dupa mine. Asa ca m-am intors, l-am luat in brate si am incercat sa-l duc mai pe la mijlocul pietei unde temperatura era cu totul alta si sa fiu sigura ca nu mai pleaca. Stiu doar ca l-am lasat in siguranta iar asta ma face sa cred ca l-am salvat. Nu vreau sa ma gandesc ca i s-a intamplat ceva. 
Oamenii sunt atat de nepasatori, iar in cazul acesta cu atat mai mult cei din piata pentru care acesti catei (caini, nu conteaza) sunt paznicii lor de nadejde. Numai ca, din pacate, multi nu gandesc asa. Eu ma gandesc ca un caine este mult mai eficient si mai devotat decat toti paznicii din lume daca-i oferi mancare, dragoste si atentie, iar devotamentul lor ar trebui sa fie o lectie pentru multi dintre noi. 
In aceasta luna, cand ne asteptam sa fim mai buni, mai atenti, mai calzi sufleteste, mai altruisti si sa daruim din dragostea noastra altora, constatam ca un asemenea comportament lasa loc de multe comentarii legate de bunatatea proverbiala a perioadelor de sarbatori si uneori un gust amar cand realizam ca detasarea pe care o manifesta unii dintre noi este rece ca si temperaturile de afara.
Sa daruim dragoste, atentie, intelegere si caldura sufleteasca nu ne costa bani. Bani ne costa atunci cand nu avem nimic de daruit sau oferit...iar aceasta nu o poate intelege oricine.
O saptamana frumoasa plina de caldura!

Licenţa Creative Commons
"Din dragoste..." de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com

sâmbătă, decembrie 08, 2012

Urmeaza-ti visul!






Suntem in luna cadourilor, luna cand sperantele prind contur, luna cu cele mai multe asteptari, multe cadouri, multe ganduri bune si altruiste, multe bucurii si mult optimism. Luna mult asteptata de toata lumea, de la cel mai mic la cel mai mare.
Visul fiecaruia reprezinta sufletul pe care il copleseste cu dorinte mari si mici si nevoia de satisfactie pe care si-o doreste atat de mult la un moment dat. Chiar daca de cele mai multe ori nu spunem ca ne-am dori ceva anume, aceasta nu ne opreste sa ne gandim la ceva frumos sau ca poate vom primi cadoul mult asteptat, indiferent cum se prezinta el. Poate multi isi doresc lucruri materiale, poate unii isi doresc ceva spiritual sau, mai simplu isi doresc un vis implinit.
Avem voie sa visam, avem voie sa ne dorim si avem voie sa ne dorim implinirea visului sau a dorintei. Materializarea depinde doar de noi. Uneori, atunci cand transmitem celorlalti dorinta noastra, intampinam multe vociferari pline de negativism, pline de pesimism si ne afecteaza doar atunci cand nu suntem siguri si nu avem incredere in noi, doar acestea ne opresc gandindu-ne ca poate ceilalti au dreptate. Depinde de visul sau dorinta noastra, daca sunt realizabile sau realiste, fara sa includem fantezii care tin de alt domeniu. Dar cele care depind de noi, iar cele mai multe depind de noi si avem credinta ca se pot implini, cine ne poate opri din drum? Nimeni, decat tot noi, daca nu avem incredere in efortul si putinta de care suntem in stare. Uneori descoperim ca avem atat de multa vointa incat chiar suntem surprinsi, iar puterea care i se alatura ne face increzatori in reusita.
Am intalnit persoane care s-au oprit din a mai visa, din a-si mai duce la indeplinire dorintele, din a fi plini de optimism si primesc direct si afectati pesimismul celorlalti fara sa se gandeasca ca poate cei care transmit asa ceva sunt plini de propriile lor neimpliniri, insatisfactii si lipsa de incredere.
Mai sunt persoane care stiu sa-si pastreze propriile pareri negativiste daca simt ca nu vor avea efect asupra celorlalti, insa sunt si persoane care doar asta fac, transmit numai efecte negative chiar si din dorinta de a strica dorinta celuilalt, pentru ca propriile lui dorinte au fost stopate din diverse motive care tineau de propria persoana. Evitati in a asculta sau a va lasa afectati de astfel de persoane, indiferent cine sunt ele daca aveti incredere in voi, daca simtiti ca puteti duce la capat ce v-ati propus si daca simtiti ca asta va aduce bucurii. Regretele venite dupa renuntarea la propria dorinta nu are egal ca si pierdere, iar daca peste asta intervine si timpul, regretele sunt de prisos pentru ca veti constata ca nu mai este timp pentru acea dorinta. Urmati-va visul si incercati sa-l faceti realizabil, este singura preocupare pe care ar trebui sa va ocupe timpul. Chiar daca intr-un tarziu constatati ca nu s-a putut, macar aveti multumirea ca ati incercat tot ce era posibil. Imaginati-va cum v-ati simti daca nu ar exista macar o minima incercare!
Tristetea, cand ai de implinit un vis nu isi are locul cuvenit daca vrei sa mergi mai departe, insa bucuria realizarii ocupa locul esential in viata noastra incepand cu stima si increderea in noi. Fericirea ii urmeaza atunci cand visul este implinit iar asta ne da aripi.
Nu va lasati coplesiti de tristetea din jurul nostru, nu va lasati coplesiti de tristetea altora, nu va lasati coplesiti de insatisfactia celorlalti, nu va lasati coplesiti de sfaturi pline de pesimism, daca va afecteaza implinirea visului. 
Propriul vostru vis are propria lui sansa, iar norocul (pentru ca facem apel la el de fiecare data) prinde viata numai daca noi il lasam sa traiasca si sa-si continue drumul. Norocul ni-l construim, asa cum ne construim fiecare clipa din viata noastra.
Profitati de fiecare moment pentru a va implini visul, iar acest vis este propria fericire, iar fericirea te va face sa privesti viata ca pe ceva care merita traita si incercata cu tot ce este mai bun. Timpul asteapta in umbra si ne este aliat cand il folosim cu eficienta si devine regret atunci cand il lasam sa-si faca de cap fara orientare.
Urmeaza-ti visul! -  este singura urare pe care o transmit fiecaruia.

Licenţa Creative Commons
"Urmeaza-ti visul" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

vineri, noiembrie 30, 2012

Povestea numelui

Astazi este o zi frumoasa din toate punctele de vedere, este Sf. Andrei si ultima zi din luna noiembrie, iar cei care astazi isi serbeaza ziua numelui le urez LA MULTI ANI, numai bucurii, cadouri multe si foarte multe dorinte implinite.

Povestea unui baiat si a numelui lui.
Cum poate un nume, pe care il primim la botez, sa ajunga sa nu-ti mai placa sau chiar sa-l urasti? 
Un baiat, acum adolescent, a stiut inca de la inceput ca numele lui il serbeaza in aceasta zi mare si frumoasa si multe ii erau asteptarile, multe ii erau bucuriile si mare ii era veselia. Toata lumea ii ura la multi ani in aceasta zi incepand cu parintii, fratii, rudele, nasii, bunicii, colegii, profesorii si prietenii. 
In viata lui astepta cu nerabdare doua zile: ziua de nastere si ziua numelui, zile in care stia ca este in prim plan, in centrul atentiei, era foarte cautat, era apreciat, primea multe cadouri si o petrecere frumoasa. Bucuria era fara margini si nu lasa pe nimeni sa-i strice macar o clipa una din aceste doua zile. 
Insa a venit o zi, cand i s-a spus ca nu are motive sa-si serbeze ziua numelui de Sf. Andrei pentru ca pe el nu-l cheama Andrei, ci il cheama Adrian. Surprinderea si tristetea si-au spus imediat cuvantul replicand ca nu este adevarat si este o minciuna, facandu-i mincinosi pe cei care veneau cu o astfel de informatie. Insista sa-si intrebe parintii si astepta sa-i confirme. Numai ca acestia au continuat acelasi mod perpetuat pana atunci, spunandu-i in continuare ca este ziua lui, neavand curajul sa-si asume greseala. In timp, crescand, a mai primit informatii legate de presupusa zi a numelui, dar a continuat sa refuze, evitand pe cat posibil persoanele care-si sustineau punctul de vedere, pana a ajuns sa evite sa-si mai spuna numele adevarat. Mai tarziu aceasta informatie a primit-o de la alti colegi mai noi si profesori, dar si de la alte persoane, care nu stiau de credinta lui in aceasta aniversare a numelui perpetuata in timp. Supararea a fost atat de mare, incat plange de fiecare data cand cineva ii aminteste de asta si se manifesta violent. In timpul anului aproape ca uita de aceasta intorsatura neplacuta din viata lui, dar in preajma sau in ziua cand ar trebui sa-si serbeze ziua numelui, supararea isi face din nou loc in viata lui, atat de profunda incat refuza sa manance sau sa plece undeva, chiar si la scoala, pentru ca spune ca isi asteapta invitatii pe care i-a anuntat. 
A observat cu tristete ca nu mai este cautat sau sunat asa cum era obisnuit in alti ani inca de cand era mic, iar toate acestea isi lasa amprenta atat de coplesitor asupra lui, incat a fost o perioada in care se recomanda cu numele de Andrei si nu Adrian, parca din dorinta de a le aminti celorlalti credinta lui si pentru a-si impregna numele lui in memoria lor.
Discutiile referitoare la aceasta intamplare le refuza categoric. Poate ca intr-o buna zi va intelege frumusetea numelui pe care-l poarta si anume acela dat la botez si nu acela pe care cei dragi au incercat sa i-l insufle doar din dorinta de a avea si el o zi a numelui pe care sa si-o serbeze, la fel cum au ceilalti frati. Procedand astfel, nu au facut altceva decat sa-l faca sa-si urasca atat de tare numele adevarat, incat  in foarte multe situatii nici nu stie cum sa se prezinte, iar aceasta ii provoaca o retinere si o frica egala cu aceea ca nici nu ar exista. Uneori se revolta pe parintii lui ca l-au dus in eroare, alteori sta suparat pe ei zile intregi fara sa le vorbeasca, dar de fiecare data doreste sa-si serbeze ziua numelui, pentru ca considera ca este ziua lui. Se contrazice pana la a-i face pe ceilalti sa spuna ce doreste sa auda, si anume ca este ziua lui, iar daca nu reuseste ii trece la persoane pe care le uraste.
Parintii continua sa-i serbeze ziua si sa-i ureze la multi ani, la fel si cei apropiati, impreuna cu nasii de botez (??!!). Chiar daca cei chemati accepta invitatia si de cele mai multe ori ii strica ziua amintindu-i de numele real pe care-l poarta, el refuza in continuare sa accepte, ba chiar respinge cu multa ura persoanele acestea.

Este regretabila eroarea facuta de parinti si perpetuata in timp, poate ca fara sa realizeze cat de mult efect va avea mai tarziu asupra lui. Poate ca era de inteles, oarecum, acea perioada cand el era mic, dar sa continue cu aceasta greseala si acum, chiar nu mai gasesc nicio explicatie. Nu realizeaza ura manifesta a copilului fata de numele real, ura manifesta catre oricine ii aminteste si frica cuibarita in sufletul lui ca nu ii este recunoscut numele pe care cu drag il proclama. Atmosfera din casa in aceasta zi este una de sarbatoare pentru baiat si pentru familie, chiar daca numarul invitatilor s-a redus considerabil. Frumos dar neadevarat!


Licenţa Creative Commons
"Povestea numelui" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com

luni, noiembrie 19, 2012

Mostenirea

Nu de mult, un domn trecut de 40 de ani, spunea cu timiditate, amaraciune si neputinta ca nu-si gaseste drumul si intotdeauna face alegeri care ii cauzeaza multa tristete, depresii si dezorientare. Intors de aproximativ 10 ani in tara, dupa ce a muncit 18 ani in Israel cu multa sudoare, departe de casa si de cei dragi, suportand cu mult stoicism toate acestea pentru a-si deschide o afacere in tara care sa-i aduca un venit din care sa nu mai aiba grija zilei de maine. Dupa multe incercari a reusit, a pus pe picioare o afacere in localitatea in care s-a nascut si chiar merge destul de bine. Dar nu aceasta este problema care il nemultumeste. Problema care nu-i da pace si il face dezorientat nu este afacerea, ci alegerea unei partenere care sa-i fie alaturi cu drag, intelegere si sprijin. Numai ca alegerile facute nu i-au adus decat suparari si de cele mai multe ori un portofel mai gol decat inainte de venirea partenerei. Poate ca nici aceasta n-ar fi fost o problema daca acea partenera ar fi fost o alegere potrivita, statornica si de incredere.
Dar ce inseamna o alegere potrivita? Ar trebui sa fac o incursiune in trecutul lui, mai exact a familiei de provenienta si sa mentionez ca nu a fost nici pe departe una cu intelegere, calm, dragoste, atasament sau atentie indreptata spre ceva constructiv. Nici pe departe! A fost una foarte violenta din toate punctele de vedere, chiar daca relatia parintilor a fost una relativ de scurta durata. El fiind cel mai mare din cei 4 frati, a simtit cel mai aprig aceste evenimente pline de violenta si nopti dormite cine stie pe unde, pentru ca bataile de care povesteste sunt demne de cosmar. Inca de mic isi aminteste de nepotrivirea parintilor, de contrarile lor in orice subiect, de bataile violente pe care le incasa mama impreuna cu toti fratii mai mari. Legati, de cele mai multe ori de stalpul casei cu curele (mai putin sora cea mica), biciuiti pana la lesin, infometati, infrigurati, indurerati, infricosati si lasati asa ore intregi sau chiar toata noaptea, l-a facut sa-si reorienteze afectiunea spre munca si un altfel de ideal. Chiar daca parintii lui s-au despartit la un momentat dat, sechelele traumei au ramas drept mostenire afectiva din partea lor.
Dorinta, de altfel singura, este sa nu pomenesti niciodata de tatal lui (pe care nu-l mai considera tata de mult timp) si nu suporta nicio manifestare care sa-i aminteasca de el, chiar daca a murit de aproximativ 5-6 ani, singur, bolnav, intr-o mizerie de nedescris, plina de alcool, lipsit total de afectiune sau cineva care sa-i fie alaturi si inconjurat de straini, prieteni de pahar, iar acest sfarsit al tatalui nu i-a adus nici macar un minim de regert sau de mila, ci spune doar atat: "a avut ce a meritat si nu ma intereseaza".
Insa frica mostenita a lasat amprente foarte adanci in sufletul, in alegerile si directionarea afectiunii in toata viata lui. Chiar daca nu recunoaste, in el se regaseste acel baietel care cauta si cere ajutor, cere si cauta afectiune, cere si cauta atentie si cere si cauta o familie pe care nu a avut-o dar pe care nici nu stie cum s-o construiasca.
Repercursiunile vietii de familie exista chiar si la una dintre surori, care nu a stiut sa faca o alegere mai buna, nici la prima, nici la a doua casatorie, decat in a-si alege un partener identic cu tatal lor. Primul sot, cu care are doi copii a parasit-o dupa nici 4 ani, iar viata cu el a fost asemanatoarea cu cea a familiei ei, iar cel de-al doilea este mai rau decat primul, alcoolic, dezorganizat si fara servici dar pe care il asculta fara sa aiba vreo sansa de a-si spune cuvantul. Ba mai mult, dorinta acestuia a fost ca nu doreste si nu are de gand sa creasca doi copii, sugerandu-i sa scape de ei, daca nu ii omoara cu mana lui. Femeia, in ascultarea ei orbeasca si in dorinta de a ramane cu el, a facut o alegere rapida alegand sa ramana cu el, drept pentru care si-a abandonat cei doi fii, undeva pe o strada din capitala prin cartierul Colentina. Intamplarea a facut ca sora cea mica a aflat, i-a cautat si i-a luat spre crestere, chiar daca nu avea nici macar 18 ani.
Revenind la el si la trauma aproape stabilizata in orientarea afectiva catre tot ce inseamna viata, povesteste cu greu si teama ca nu stie cum sa-si aleaga o partenera care sa i se potriveasca, dupa ce criterii si cum sa-si dea seama daca este cea potrivita pentreu el. Lipsit de afectiune, de comunicare, de atasament si tot ce inseamna comunicarea la nivel patern dar si la nivel matern, si-a dat seama ca toata viata lui a fost un haos, neavand decat o singura dorinta: sa nu fie ca tata. Nu stiu daca ura este mai apriga decat frica existenta, insa cert este ca acea dezorientare pe care a avut-o copil fiind, exista si va exista, daca nu depaseste pragul existentei din copilarie macar numai pentru a intelege de ce s-a petrecut si pentru ce. Impartirea vinovatiei catre ambii parinti, nepotriviti si ei, analiza scandalurilor si analiza familiei pe de-a-ntregul ei, motivul certurilor si batailor a carui victima erau si copii, poate il va ajuta sa inteleaga ca vina nu ii apartine, reusind intr-un final sa-si canalizeze energia sanatoasa catre propria lui viata, eliminand agitatia, neputinta si frica pe care le-a avut in copilarie. Motivul pentru care parintii lui ajungeau la astfel de scandaluri, il spune chiar el, era de cele mai multe ori lipsa banilor, escapadele celor doi parinti, alcoolul si un servici mult prea solicitant, neincrederea si aruncarea reprosurilor unul catre celalalt. Toate acestea cu copii de fata, iar ura si nervozitatea se revarsa catre copii, cu diferenta ca ura si violenta tatalui catre mama se revarsa catre toti, astfel tatal considerand ca pedeapsa care i s-ar fi cuvenit mamei era mai aprig simtita si transmisa daca sunt implicati si copii, iar razbunarea era completa, din punctul lui de vedere.
Problemele nu se pot rezolva atat de repede cum poate se doreste si ne dorim toti in astfel de situatii, detasarea din toate aceste trairi nu se face simplu, iar frica existenta nu dispare peste noapte, decat daca efortul de a intelege cauza, motivul si efectul acestor manifestari, insa fara s se arunca vina in spatele unuia dintre parinti pentru ca astfel ajungem sa regretam pana si nasterea din acestia. De regula in cresterea copiilor ambii parinti sunt participanti, fie ea buna sau rea, dar noi, cei care astazi privim inapoi, avem posibilitatea sau puterea de a alege cum sa fim si sa constientizam ce a fost bun si ce nu, sa raspundem la intrebari gen "de ce?", sa avem dorinta de schimbare si asezare in bine a unor perceptii pe care poate parintii nu au avut-o, ori datorita cresterii, ori datorita unor mosteniri, ori datorita mediului, ori datorita educatiei, ori datorita vremurilor si mentalitatilor perpetuate.
Drept urmare, trebuie doar sa incerce sa inteleaga istoria de viata a parintilor, in a caror alegeri de viata s-au regasit evenimente transmise chiar prin viu grai si duse mai departe. Diferenta in situatia acestui domn este ca exista puterea de a intelege si a gandi altfel evenimentele, in asa fel incat sa reuseasca sa le depaseasca. Iar deschiderea catre astfel de incercari il va face intr-o zi sa-si inteleaga problemele, motivul alegerilor care i-a adus nemultumirea si sa-si gaseasca calea propriei vieti, nu cea asemanatoare cu a parintilor si nici cea a traumelor nedepasite pentru ca nu le-a inteles sensul si scopul. Chiar si iertarea are rostul ei, tinand cont de repercursiunile negative avute in propriul demers al vietii. Acum, si pe parcursul vietii, nu a facut altceva si   poate fara sa-si dea seama, decat sa se identifice cu unul dintre parinti sau chiar cu ambii.
Uneori intoarcerea in acea perioada sau intr-o perioada pe care nu am reusit s-o depasim poate fi benefica daca incercam s-o rezolvam sau s-o privim cu alti ochi, insa nu poate fi benefica daca tot timpul retraim aceleasi evenimente si aceleasi sentimente care au facut parte integranta din acea perioada si pe care le actualizam de fiecare data, indiferent de varsta. Daca atunci cand suntem copii nu putem intelege sau percepe natura si cauza acelor evenimente decat prin prisma varstei si prin prisma fricii manifeste, cand suntem adulti putem incerca o alta abordare a acelor evenimente pentru a le percepe si a le infrunta, cu alte sentimente si uneori chiar cu detasarea pe care ne-o da chiar  experienta acumulata in viata.

Licenţa Creative Commons
"Mostenirea" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

marți, octombrie 30, 2012

Cate ceva despre hipnoza


Cu totii presupun ca ati vizionat stirile serii, in care protagoniste erau un numar de tinere care isi doreau modificarea sanilor prin hipnoza de catre o persoana care-si postase anuntul pe internet facand promisiuni... marete, cu preturi considerabile in sedinte prelungite. Replicile nu au intarziat sa apara, insa contestat sau necontestat, cu licenta sau fara licenta, cu experienta sau fara experienta, nici nu cred ca are vreo importanta pentru acelea care isi doresc cu ardoare sa creada, iar aceia care isi castiga adeptii cu vorbe alese vor castiga pe naivitatea unor tinere dornice in a-si modifica ceva ce considera ca a devenit un motiv de uratenie, de a se considera incomplete si cu dorinta de a atinge acea perfectiune etalata prin reviste, filme sau mass-media. Acest gen de "reclama" functioneaza pe un anumit palier de oameni si chiar de varsta. Dorinta de perfectiune sau ideal nu se castiga mergand la astfel de persoane, ci ea se castiga prin noi si din noi. Perfectiunea nu este o notiune abstracta, ci ea porneste din starile sufletesti pe care le declanseaza sau le modifica in mod strucutural mintea noastra. Multe sunt situatiile cand nemultumirea legata de fizic si constructia mostenita aduce cu ea complexe majore, fixatii, stari de agitatie si chiar nervozitate, drept pentru care ajung sa creada in orice pentru a incerca sa-si atinga scopul. Numai ca, in astfel de cazuri, (cum de altfel sunt si vrajitoarele si unii care se cred clarvazatori), cum este acesta in care drept inselatorie este folosita hipnoza, fara scrupule si in dorinta de castig, profitand de naivitatea acestor tinere nu poate aduce decat viclesug, invaluiri alese prin cuvinte credule si bine gandite, multa inselatorie, multa tristete si pierderi. Din nefericire pentru aceste tinere, dorinta lor va ramane in acelasi stadiu ca la inceput, transformandu-se rapid in tristete, pierdere la nivel financiar dar si consum la nivel psihic. Trebuie sa fim foarte atenti cu ce anume ne dorim si cum sa nu cadem victime sigure ale unor imprejurari nefericite.
Sa crezi intr-un asemenea scenariu ca ar fi posibil, denota o naivitate plina de complexe venite din interior si care aduc cu ele dorinta de schimbare, chiar si radicala a corpului dar si a receptivitatii naturale si spirituale a mintii sa atinga pragul unor situatii credibile in care se avanta cu toata convingerea, fara sa realizeze ca asemenea situatii pot aduce cu ele stari emotionale negative cu care ar trebui sa lupte adaugandu-le celor de complexe si neincredere. Starea de bine pe care considera ca o vor avea este una relativa si efemera in astfel de situatii, insa cel care recepteaza astfel de mesaje profita din plin, castigand sume considerabile din complexele si dorintele de schimbare rapida ale unor persoane care confunda filmele sau cartile cu viata reala. Imi pare rau pentru aceste tinere ca s-au lasat si se vor mai lasa prada nesigurantei venite din interiorul lor si din complexele avute din dorinta de a epata cu un bust de invidiat sau o schimbare radicala a fizicului. Cum ramane cu asemanarea cu unul dintre parinti? Cum raspundem la intrebarea "cu cine semeni?" Unde mai este  naturaletea si originalitatea mostenita de la parinti? De ce si-ar dori cineva altceva decat inzestrarea naturala mostenita, schimband-o si semanand cu altcineva? Acesta este un subiect care merita dezbatut intr-o alta postare, pentru ca este vast, interesant si profund. 

Sa revenim la hipnoza, caci este un subiect important si voi incerca sa subliniez doar cateva caracteristici de luat in seama, punctand doar importanta practicarii ei si cine este in masura s-o efectueze: de catre cine se foloseste, cum, cand si unde. Inainte de toate hipnoza este un instrument puternic terapeutic folosit de profesionisti de sanatate mintala, consilieri, psihologi, psihiatri, toti pregatiti si instruiti special in acest scop, care au suficienta intelegere, experienta si cunostinte de sanatate mintala a mintii umane cu scopul de a promova sanatate mintala si fizica, pentru a incerca sa alunge temerile irationale si traumele psihologice pentru a pune capat suferintei unei persoane in scopul de a face posibil revenirea la o viata normala si a aduce schimbari pozitive in viata oamenilor. 
Este gresit sa credem ca hipnoza o poate folosi oricine fara nicio pregatire.             
Nimeni nu poate fi hipnotizat cu forta! Hipnoza se face doar cu acceptul si numai in cazul in care persoana doreste, iar aceasta presupune si necesita cooperare din partea persoanei si se poate realiza numai prin concentrare, nicidecum nu poate fi fortat, iar cel care efectueaza hipnoza nu are nimic de-a face cu magia sau unele puteri speciale sau ca este diabolica si foarte periculoasa, cum ar crede unii.

Hipnoza relaxeaza mintea si corpul, iar persoana nu va pierde sub nicio forma controlul asupra corpului, cu conditia si  obligativitatea ca subiectul sa fie treaz, constient si dispus sa fie hipnotizat. Hipnoza se poate folosi in: tulburari de stress post-traumatic, tulburari de panica, atacuri de panica, tulburari de anxietate, eliminarea negativitatii, dependente de mai multe feluri, imbunatatirea memoriei, imbunatatirea somnului, etc.

Imbunatatirea starilor emotionale si gandirea optimista prin hipnoterapie face ca starea de bine sa se transfere in constient, si sa nu uitam ca fiecare dintre noi avem o memorie de scurta durata si una lunga durata care pot fi afectate, ceea ce presupune ca ne ajuta sa depasim blocajele mentale pentru o mai buna claritate a gandurilor noastre.

Hipnoza este o stare de spirit care se poate realiza numai prin concentrarea pe anumite elemente din viata noastra.



Licenţa Creative Commons
"Cate ceva despre hipnoza" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

luni, octombrie 29, 2012

Parerea copiilor despre mame

Am primit acest mail de la o colega de facultate, Luxita, si m-am gandit sa-l impartasesc cu voi.
Raspunsuri date de copiii din clasa a doua la  următoarele întrebări :

De ce a făcut Dumnezeu mame ?              
1. Ea e singura care ştie unde e banda de lipit.              
2. Mai mult ca să cureţe casa..              
3. Să ne ajute pe noi când ne naştem.
                      
Cum le-a făcut Dumnezeu pe mame ?              
1. El a folosit pământ, cum ne-a făcut şi pe noi.              
2. Magie, plus putere supremă şi a amestecat mult.              
3. Dumnezeu a făcut mame la fel ca mine şi tine ... Numai că el a folosit piese mai mari...

Din ce ingrediente au fost făcute mamele ?            
1. Dumnezeu a făcut mame din nori şi păr de înger şi cele mai frumoase lucruri din lume şi o măsură de severitate.            
2. Ele trebuie să aibă startul din oase de om. După aia s-a folosit foarte multă aţă, mă gândesc…

De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale şi nu  altei mame ?            
1. Pentru că noi suntem neamuri..            
2. Dumnezeu a ştiut că ea mă iubeşte mai mult decât mamele altor oameni.

Ce fel de fetiţă a fost mama ta ?            
1. Mama mea a fost totdeauna mama mea şi nimic altceva.            
2. Nu ştiu, că nu am fost pe vremea aia, dar cred că a fost mare şefă.          
3. Alţii îmi spun că ea era bună, cândva.
                 
Ce a trebuit să ştie mama ta despre tatăl tău înainte ca ea să se căsătorească cu el ?          
1. Numele lui de familie.
2. Ea a trebuit sa stie trecutul lui. Daca a fost un escroc? Daca se imbata cu bere?
3. Daca facea 800$ pe an, daca el a spus "nu" la droguri si "da" la treburile casei?

De ce mama ta s-a căsătorit cu tatăl tău ?          
1. Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Si mama mea mananca mult.
2. Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic fara el.
3. Bunica mea a spus ca mama mea nu a avut sapca gandirii pe cap cand s-a maritat cu tatal meu.
          
Cine-i boss la voi în casă ?            
1. Mama mea nu vrea să fie boasă, dar ea trebuie să fie pentru că tatăl meu e pămpălău.            
2. Mama e. Poţi să-ţi dai seama după cum face inspecţia camerei mele. Ea vede orice sub pat.            
3. Eu cred că mama e, numai pentru că ea are mai multe de făcut decât tatăl meu.

Care-i diferenţa dintre mama şi tata ?          
1. Mama lucrează la lucru şi lucrează acasă, iar tata lucrează numai la lucru.          
2. Mama ştie cum să vorbească cu profesorii fără ca să-i sperie.          
3. Taţii sunt înalţi şi puternici, dar mama are puterea reală, pentru că ea este cea pe care o întrebi când vrei să petreci o  noapte acasă la prieteni...          
4. Mama are magie, ea te face să te simţi bine fără doctor.

Ce face mama ta în timpul liber ?          
1. Mamele nu au timp liber.          
2. O auzi pe ea zicând că plăteşte facturi toată ziua.

Ce ar trebui să schimbe mama ta, ca să fie perfectă ?          
1. In interior ea este deja perfecta. Pe dinafara cred ca ar trebui o operatie estetica.
2. Dieta.

Dacă ai putea să schimbi ceva la mama ta, ce ar fi ?          
1. Ea mă obligă tot timpul să îmi ţin camera curată. Aş şterge asta din ea.          
2. Aş face-o mai deşteaptă. Atunci ea ar şti că sora mea e cea care a făcut prostii şi nu eu.          
3. Eu aş dori ca ea să scape de ochii invizibili de la spatele capului...                    

Când te opreşti din a  zâmbi, trimite altor mame, bunici sau mătuşi sau oricui are de-a face cu copiii, sau crezi ca are nevoie de un zâmbet.


sâmbătă, octombrie 27, 2012

LA MULTI ANI!



Le doresc un sincer LA MULTI ANI tuturor celor care isi serbeaza ziua numelui, impreuna cu urmatoarea dedicatie. 
LA MULTI ANI surorii mele, ii doresc o zi superba, implinirea dorintelor, sanatate si sa aiba parte de toata dragostea si atentia celor dragi. Te iubesc, cu drag...

marți, octombrie 23, 2012

Lumea privita de...sus

Intre realitate si fictiune (nu este vorba de S.F.)  la mijloc sta imaginatia bogata, care uneori este concretizata in actiuni care pun stapanire pe corp si minte nelasand ca realitatea sa iasa la suprafata si sa se manifeste.
Insa atunci cand este vorba de superficialitate, ignoranta, aroganta si grandomanie, lucrurile par sa stea cu totul altfel. Superficialitatea are o definitie rece, instabila si detasata de orice are legatura cu simtiri, trairi si implicare. Ignoranta poate fi uneori chiar si din lipsa de educatie, informatie sau cultura, din lipsa de interes si pe undeva se aseamana destul de mult cu superficialitatea. Aroganta are uneori in "compozitie" si superficialitate dar si ignoranta, ba chiar si imaginatie, iar toate stau si dau bine atunci cand parerea despre propria persoana se rezuma doar la tot ce este egal cu superlativul si nu prea are nimic de a face cu altruismul, empatia si ascultarea altor pareri, pentru ca tot ce conteaza este ingamfarea, propriile pareri, propria persoana, intaietatea gandurilor si actiunilor proprii. Detasarea, superficialitatea si ignoranta se regasesc din plin la aceasta categorie plina de sine si cu o parere unicat despre propria persoana. Grandomania face parte cam din aceeasi categorie cu celelalte, cu diferenta ca tot ce este mare, maret si grandios reprezinta si sunt incluse, la pachet, intr-o singura persoana si intr-o singura simtire. Toate acestea sunt la limita realitatii si fictiunii, pentru ca unele sunt departe de intelegere si apropiere iar altele sunt imaginare. Cand privesti tot ce te inconjoara cu superficialitate, ignoranta, aroganta si grandomanie, nu are cum sa se stabileasca o relatie intre normalitate si realitate, asa cum cei mai multi o percep, chiar daca consederam ca au la baza o cultura si o inteligenta peste medie, nu au nimic de a face cu viata simtita, traita si calauzita de sentimente si trairi emotionale.
In situatiile enumerate mai sus, lumea privita de sus pare mica prin comparatie cu grandoarea pe care si-o asuma unele persoane si care considera ca nimic altceva nu conteaza decat propria lor persoana. Restul sau multimea minimalizata fac parte din categoria celor care ar trebui sa slujeasca scopului si oricarui demers care duce la bunastarea psihica si fizica a celor care obisnuiesc sa priveasca lumea de sus. 
Disproportionarea spatiului sau minimalizarea celorlalti fac din acest gen de persoane "stane de piatra" cum spunea cineva care considera ca este singura caracterizare care-i defineste cel mai bine, insa dand la o parte "patura" care-i inveleste vom descoperi ca in strafundul sufletului lor se cred neintelesi, neiubiti, necautati si neevaluati, insa niciodata nu ar recunoaste ca neincrederea sta la baza acestor manifestari. Pentru ca ce poate fi mai daunator decat o neincredere in propriile sentimente? Puterea grandorii de care dau dovada ii va face sa fie detasati de orice manifestare care va avea drept scop implicarea emotionala. Numai ca inversarea situatiei reale sau a sentimentelor reale ii face ca in exterior sa transmita altceva, cum ar fi superficialitate, ignoranta, aroganta si grandomanie, dar de fapt slabiciunea care-i cuprinde in momentele de singuratate sau intimitate ii coplesesc atat de mult, incat le va creste acea exteriorizare manifesta pe care o vad ceilalti si pe care pare ca o controleaza cel mai bine.
Fictiunea inclusa in viata de zi cu zi se confunda cu o imaginatie grandioasa despre propriul potential, iar desavarsirea actiunilor duc la slabirea relatiilor cu ceilalti si poate chiar la distantare. Ajung sa  nu-si mai recunoasca slabiciunile tocmai datorita grandorii cu care se privesc si traiesc, iar cei apropiati nu pot face altceva decat sa ia cunostinta cu tristete, in fiecare zi, cat este de daunator. Poate ca foarte multi reusesc pe plan profesional si sunt pozitionati foarte sus pe scara sociala, insa nu doar asta este tot ce conteaza pentru sentimente, trairi si simtamintele celorlalti sau chiar ale lor.
Nu conteaza unde stam daca reusim sa privim si in jos, asta ne va face mai umani, pentru ca suntem construiti sa simtim, sa traim sentimente si sa avem emotii, iar acestea fac parte din normalitate. Lumea privita de sus pare mica si nesemnificativa, drept pentru care nici nu esti luat in seama si nici nu bagi de seama cat esti de afectat. Carapacea in spatele caruia se ascunde grandoarea, ignoranta, superficialitatea si aroganta nu face altceva decat sa ii descopere in fata emotiilor care vin impreuna cu viata.
Nu trebuie sa le ascundem si nici sa ne fie frica sa ne aratam emotiile, daca ele sunt benefice pentru noi sau constituie o lectie de viata. Incercam sa le depasim pentru ca fac parte din viata noastra.
Imaginatie avem toti, depinde cum reusim sa o facem creativa si nu sa o punem in slujba grandorii sau a arogantei. 
Priveste lumea la nivelul ei, pentru ca lumea sa reuseasca sa te vada!

Licenţa Creative Commons
"Lumea privita de...sus" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

luni, octombrie 22, 2012

Sustin si promovez curatenia!

ImageChef.com - Custom comment codes for MySpace, Hi5, Friendster and more
Pe blogul meu scriu de cele mai multe ori despre viata si dinamica ei, dar nu numai aceasta ma intereseaza ci si partea pe care toti ar trebui s-o respectam si s-o urmam, anume curatenia, fie ea si stradala nu numai cea interioara, pentru ca si ea ne reprezinta la fel de mult. 
De aproximativ 3 saptamani, in zona mea, s-a inceput reabilitarea blocului de vis-a-vis. Pana aici nimic interesant. Exceptie face doar modul de a se face munca, dezinteresul si dezordinea care antreneaza activitatea celor care, dupa propria mea parere sunt mai mult necalificati, prin comparatie cu alti muncitori care fac aceeasi activitate de reabilitare la alte blocuri. Nu mai comentez de galagia infernala din timpul zilei, cand pentru orice si din minut in minut, auzi strigandu-se sau urlandu-se "nea Marine, da-mi si mie..." sau glume deocheate si fluieraturi la adresa doamnelor si domnisoarelor care ori stau la balcoane, ori trec pe strada. Chiar si privirile indecente, insistente si nerusinate ale muncitorilor cocotati pe schele deranjeaza, pentru ca sfideaza prin insasi atitudinea lor, iar persoanele care se afla dincolo de sticla ferestrei propriului apartament considera ca sunt in maxima siguranta. Apropos de aceasta am vazut unul dintre muncitori care lucra cu bormasina, oprindu-se din lucru si uitandu-se insistent in interiorul apartamentului unor persoane care probabil uitase sa-si acopere geamuriule cu o folie sau altceva. Curiozitatea muncitorilor in astfel de situatii nu este numai indecenta, ci poate fi chiar periculoasa.
Acum, lasand la o parte curiozitatea muncitorilor, felul cum isi desfasoara munca si lipsa de respect fata de locatari, as dori sa amintesc dezinteresul cu care isi desfasoara aceasta activitate, mizeria permanenta existenta in fiecare zi in casele noastre cat si pe strada sau pe mai multe strazi, nonsalanta si lipsa de respect fata de un cartier, nu numai o strada, ma face sa iau atitudine prin insasi acest articol. 
Motivul pentru care incerc sa iau atitudine este nu numai modul in care se lucreaza, caci aceasta ar trebui sa fie treaba firmei, a primariei, al locatarilor si al tuturor, ci mai degraba de mizeria care o face, o lasa in timpul si dupa terminarea programului, iar aceasta pana la finele lucrarii care nu se stie cand se va termina. Multe ar trebui facute cu mai mult interes si respect fata de noi toti, nu numai interesul de a incasa bani pe lucrare sau comision. 
Plasa protectoare lipseste cu desavarsire si am constatat cu cata placere unii dintre muncitori arunca cu picioarele resturile de polistiren si chiar resturi diverse de pe schela si cum acestea zboara ca o ninsoare peste tot si peste toate, iar ei privesc ca niste copii incantati de propria isprava. Acea plasa protectoare ar trebui sa protejeze strada si pe noi toti de toata murdaria care se face sau ramane in urma unor astfel de lucrari, iar resturile de la polistiren, folie, hartii, resturi de mancare, sticle din palstic, borcane si altele nu s-ar mai regasi in balcoanele noastre, in copaci, in gradina blocurilor, pe strada, in apartamente si peste tot unde cu ":incantare" binecuvinteaza sa-l imprastie vantul. 
Nimeni, se pare, ca nu face nimic in acest sens si nimeni nu pare deranjat.
Eu, insa, da! Sunt o sustinatoare a curateniei oriunde s-ar afla ea, iar curatenia incepe cu noi. Fiecare ar trebui sa  ia masuri si ar trebui sa contribuie cu simt de raspundere, cu interes si cu placere in a ne mentine strazile, orasele si tara curata, pentru ca astfel putem spune ca evoluam, progresam si suntem responsabili.
Urmatoarele fotografii sunt facute dupa ora 17, ora cand isi termina programul muncitorii, lasand in urma lor o dezordine greu de controlat si privit.
Atasez cateva fotografii pentru aceia care sustin curatenia, ordinea si ca totul sa fie sanatos si verde:









Licenţa Creative Commons
"Sustin si promovez curatenia!" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

vineri, octombrie 19, 2012

Anxietatea - astazi la moda?

Titlul este doar o intrebare la care inca nu am un raspuns complet, insa incercand sa generalizez as spune ca vremurile in care traim, rapiditatea, dorinta de a depasi greutatile vietii, cotidinianul care ne stoarce si ne epuizeaza de ultimele puteri si forte, ne fac neincrezatori, tematori, fricosi si ingroziti nu de viitor, ci chiar pentru ziua de maine.

Avem atatea griji, ne este frica si vrem sa nu dezvoltam simptome care ne  ingrijoreaza doar gandindu-ne la ele. Grijile, frica, emotiile aduc cu ele ignorarea a unor "semne" pe care corpul nostru le semnaleaza. Trecute cu usurinta si cu superficialitate, ajungem in situatii in care controlul nu ne mai apartine in totalitate Anxietatea, de care se leaga frica, grijile si emotiile negative pe care nu reusim, in valtoarea vietii, sa le controlam, poate aduce cu ea exagerari ale unor evenimente sau trairi incat nu reusim sa realizam ca granita intre ea -anxietate- si diverse tulburari este atat de fragila, incat trecem "fara viza" intr-o alta dimensiune a existentei noastre, care ne incorseteaza. 
Evolutia si dorinta de a accelera evenimentele din viata noastra ne aduc in fata unor provocari pe care cu teama ne gandim ca poate nu le realizam sau ca nu le putem trece. Groaza care ne inconjoara uneori in fata unor astfel de provocari sau frica unor esecuri ne fac nervosi, cu atacuri de panica sau ne aduc in imposibilitatea de a mai trece cu bine intr-o zona de protectie, astfel reusind sa dezvoltam si sa fim "monitorizati" de ceea ce pentru cunoscatori se numeste tulburare anxioasa sau tulburare anxioasa generalizata.
Auzim si poate citim atat de mult despre anxietate si o simtim uneori ca o povara, incat dorim ca aceasta povara sa fie trecatoare sau doar imaginara. Cadem in mrejele ei cu atata usurinta si atat de greu este sa ne despovaram de ea, incat ne intrebam cum sa facem s-o evitam sau sa o depasim. Toate le putem evita daca stim ce trebuie sa facem, daca ne cunoastem limitele sau daca ne cunoastem suficient de bine potentialul, fara sa intram in situatii de care stim din start ca ne vor duce in imposibilitate de a reusi. Daca nu stim ce facem si ce se intampla cu noi, atunci este relativ usor sa intram intr-o zona necunoscuta si potential periculoasa. 
Emotiile, experientele si trairile noastre ne pot aduce fata in fata cu anxietatea care nu este altceva decat emotii negative venite din insatisfactia noastra sau chiar din insatisfactia venita din exterior, depinde doar cum reusim sa le intelegem sau cum le tratam. Anxietatea cuprinde elemente diverse din viata noastra, cum ar fi frica si grijile exagerate uneori si care in afara starii de neliniste pe care ne-o aduce, ne mai poate semnala chiar prin somatizari care se pot manifesta prin greata sau dureri in piept sau altele, iar noi sa nu realizam ca acestea se datoreaza anxietatii. Chiar ritmul cardiac se poate accelera, tensiunea poate creste sau sistemul digestiv poate avea probleme. Emotiile noastre sunt foarte importante si trebuie sa invatam sa le stapanim, pentru ca daca suntem ignoranti cu semnele corpului nostru, vom avea sentimentul de groaza si ne vom panica in momente pe care nu vom sti sa le controlam si sa le stapanim. Proiectiile noastre in preajma emotiilor negative nu vor face altceva decat sa accentueze starea de groaza pe care, din nou, trebuie sa invatam s-o controlam cu incredere. sau sa-i gasim cauza. Chiar si mirosurile si gusturile se pot schimba cand anxietatea este crescuta. Anxietatea netinuta sub control poate deveni excesiva si poate fi daunatoare pentru bunul mers al functionarii vietii noastre si se ajunge la ceea ce se numeste tulburare de anxietate, iar in acest stadiu intervin momentele in care ne simtim terorizati de situatii care pentru altii sunt relativ normale sau banale. 
Fobiile, tulburarile de panica, tulburarile de anxietate generalizata sau chiar tulburari obsesiv compulsive, toate acestea isi au sursa in noi si noi le dam "putere" sa se manifeste in situatii cand consideram ca le-am scapat de sub control si ne imaginam ca situatia, uneori, este mult mai grava decat este si incepem sa gandim irational. Atacurile de panica extreme pot aduce cu ele ameteli sau probleme respiratorii, iar accentuarea lor atinge apogeul in aproximativ 10 minute, impreuna cu o imaginatie care pune stapanire pe intreg corpul si mintea noastra, incat nu mai reusim sa ne concentram la absolut nimic si nu mai reusim sa gandim logic si rational. Perioadele lungi de anxietate care de obicei sunt legate de un obiect anume sau de o situatie, dar nu orice obiect sau orice situatie, nu poate face decat sa constranga orizontul pe care de altfel il percepeam normal si echilibrat. Obsesiile dezvoltate in astfel de situatii constrang si ele normalitatea, iar comportamentul unor astfel de persoane poate deveni obsesiv-compulsiv in dorinta lor de a evita anxietatea, iar necesitatea/dorinta/obsesia de a se proteja de un mediu pe care-l considera murdar si infestat, ii aduc in fata unor situatii neplacute, negative si accelerate, care incomodeaza si limiteaza orizontul. In astfel de situatii, singurul remediu sanatos pentru astfel de persoane este doar terapia sau in alte situatii mai grave tratament medicamentos.

Este atat de comod sa spunem ca nu vom fi in astfel de situatii si ne gandim cu superficialitate la alte persoane cum ca ar fi slabe, ca nu reusesc sa depaseasca unele situatii si ca ar avea probleme, atata timp cat nu cunoastem nici situatia in care s-a produs, nici istoria personala si nici motivele care au dus la o astfel de situatie.


Licenţa Creative Commons
"Anxietatea - astazi la moda?" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

joi, octombrie 11, 2012

Dragoste necuvantatoare...

...sau ce inseamna devotamentul.
Am ales sa scriu despre aceasta poveste pentru ca este o lectie de viata data noua, tuturor oamenilor, despre ce inseamna atasamentul, devotamentul, dragostea si lipsa de ranchiuna. Am sa incerc inainte sa scriu putin si despre familia care a fost martora acestui devotament si finanlul care a adus durere, multe lacrimi si un gol pe care nu-l pot inlocui cu altceva.

Era o vreme cand o familie greu incercata din peisajul prahovean, isi duceau traiul, greoi dealtfel, din cresterea animalelor, produselor din lapte si carne si cositul fanului. Familie numeroasa, simpla, muncitoare si cu frica lui Dumnezeu, si-au dus traiul de pe o zi pe alta fara sa se imbogateasca si isi imaginau ca aceasta frica de Dumnezeu ii va feri sau pazi de rele si evenimente nedorite, insa acestea au venit oricum. Erau nelipsiti de la rugaciunile pe care le credeau obligatorii si in zilele importante de peste an, cu posturi si evlavie crestineasca, in bune relatii cu vecinii, rudele si toti ceilalti din comunitate.
Munca la cosit de fan, cules de prune sau pascutul oilor pe dealurile insorite si inflorite sau pasunatul departe pe munte, le creau de cele mai multe ori, greutati, placere dar si obligatii. Erau obligati sa-si gestioneze putinul agonisit in timpul anului pentru tot restul perioadei grele de iarna, insa nu aceasta constituia o problema, ci vitregia zonei si a timpurilor pe care le-au trait si traiau. Batranul a fost padurar si cioban, petrecandu-si in mare parte timpul departe de casa. Tot el isi luase obligatia cu mult timp in urma si nimeni nu prea intelegea de ce, ca in schimbul pamantului pe care-l muncea sa dea recolte sau bunuri rudelor care acceptase un asemenea schimb. Numai ca intelegerea facuta cand inca traiau cei mai batrani decat ei, adica parintii lui s-a dus si ea odata cu ei, pentru ca cei ramasi cereau din ce in ce mai mult. Prin urmare, munca si agoniseala intregii familii se ducea "pe apa sambetii" cum obisnuia sa spuna batrana cu foarte multa amaraciune in glas, nereusind sa puna de o parte macar "o putina" de branza pentru copiii plecati de acasa. Nici nu stia care ii este amaraciunea mai mare: aceea ca nu a reusit sa agoniseasca ceva pentru copii si sa-i ajute sau ca nu a reusit sa stapaneasca violenta si escapadele sotului cand inca era in putere. Si una si cealalta a constituit o viata amara, plina de violenta, saracie, singuratate, greutati si multe lacrimi care nu se opresc nici acum la 84 de ani. O femeie simpla, muncita, muncitoare, aplecata de greutati, griji si violente dar care si-a pastrat frica de Dumnezeu si regasindu-si linistea care a venit dupa anii tineretii. Insa viata i-a mai rezervat o surpriza, aceea ca in aceeasi casa sa locuiasca un nepot pe care tot ea l-a crescut, nepot care are la randul lui 2 copii. Satisfactia batranei care a crescut 3 generatii: copiii, nepotii, iar acum si stranepotii este mare, bucurandu-se macar la aceasta varsta de veselia celor din jur si de chicotele stranepotilor.
Saracia nu i-a ocolit dar continua sa se bucure de cateva animale prin curte care le usureaza munca, hrana de zi cu zi si chiar respectul pentru munca indiferent care o fi ea. Chiar si la aceasta varsta este neobosita, munceste in gradina cu mare grija, suflet si devotament, nu cu aceeasi viteza ca la tinerete, dar cu acelasi zel.  Dar pentru toti, in toata aceasta corvoada a vietii marea bucurie si multumire era calul lor, Gigi de care ii lega amintiri, peripetii, bucurii si munca istovitoare la deal sau in padure. Il aveau de 25 de ani si nu s-au gandit niciodata ca Gigi se va imbolnavi vreodata sau ca va veni o zi cand se vor lipsi de eficienta si dragostea lui. Refuzau sa se gandeasca la asa ceva, il iubeau, il venerau, il ingrijeau ca pe orice membru din familie. Daca se lovea il ingrijeau cu grija, daca munca era prea grea aveau grija sa i-o usureze, daca sufla din greu aveau grija sa se odihneasca, daca ii era foame aveau grija sa-l hraneasca. Era nu numai baza pentru cei batrani, ci era baza si pentru nepoti si stranepoti. Toata lumea il iubea pe Gigi, un cal bland, atent, cuminte si ascultator. Chiar si cei mici se jucau sub burta lui fara nicio grija sau frica. Gigi era baza solida de munca, devotament si dragoste care unea o mare familie formata din bunici, nepot, sotia nepotului si cei doi copii, gineri, etc. Toata lumea il iubea si il venera pe Gigi. "Era painea la toti" spuneau ei.
Intr-o zi obisnuita de munca, pe cand se aflau la cosit de fan l-au lasat liber sa pasca in livada de pruni, negandindu-se ca el manca prune si nu iarba. Cand s-au intors acasa de pe deal nimic nu prevestea ce aveau sa descopera seara cand au mers in grajd: parea lipsit de vlaga, obosit, sufla greu, avea ochii galesi, refuza mancarea si parca cerea ajutor. L-au mangaiat, i-au adresat cuvinte frumoase, i-au dat apa, mancare, insa nimic din toate acestea nu aveau efect si nu-l ajuta. Au chemat medicul veterinar care i-a facut un control amanuntit anuntandu-i ca din cauza prunelor multe pe care le-a mancat a facut enterocolita acuta. Nu se stie daca de la prune sau punele si samburii i-au produs aceasta. I-a facut injectii 4 zile la rand. Toate noptile au stat cu randul langa el si l-au ingrijit, dar fara nicio schimbare, parea ca este din ce in ce mai rau. In tot acest timp au vorbit cu el si l-au ingrijit cu mare dragoste, Gigi raspunzand de fiecare data prin geamate si nechezat slab.
Doctorul i-a anuntat ca ar fi bine sa-l opereze, stabilind ca urmatoarea zi sa se intample asta. Numai ca tocmai in acea noapte, obositi fiind cu totii de cele patru nopti nedormite, au stabilit ca ar fi bine sa se odihneasca, urmand ca urmatoarea zi sa o ia de la capat. Gigi, care era obisnuit in aceasta perioada grea de suferinta sa fie cineva cu el, vazandu-se singur a incercat sa se ridice pentru a-i cauta. Incercarile numeroase si istovitoare de a se ridica n-au facut altceva decat sa-i provoace rani multiple, grave si puternice in incercarile lui de a se tine pe picioare si a pleca. Nu stie nimeni cum a reusit sa coboare de sus din grajd si sa urce scarile pana in salonul unde a crezut ca se afla stapanii, nici cum a ajuns acolo si si-au imaginat ca nici nu ar fi reusit sa se mai intoarca. Dar a reusit sa-si sprijine capul la geamul lor unde si-a dat ultima suflare. Probabil a scos sunete de ajutor, probabil si-a "strigat" durearea, probabil si-a cautat stapanii, numai ca nu l-a auzit nimeni pentru ca toti erau intr-un somn adanc din cauza celor 4 nopti nedormite si grele. Nimeni nu s-a gandit ca s-ar putea ridica si nimeni nu s-a gandit ca in acea seara isi va da ultima suflare fara ca ei sa fie prezenti, iar acesta este cel mai greu gand. Daca ar fi stiut, ar fi facut eforturi sa ramana o ultima noapte la capataiul lui.
Dimineata, grea le-a fost privelistea cand l-au gasit pe Gigi mort cu capul la geamul lor. L-au plans si l-au jelit de la mic la mare si de la tanar la batran, cum poate n-au plans si n-au jelit o alta persoana apropiata. Cand a sosit doctorul pregatit sa efectueze operatia nu a facut altceva decat sa constate decesul si sa-i gaseasca pe toti jelind la capataiul lui Gigi.
La aflarea mortii au primit rapid oferte de la abatoare sau firme care se ocupa cu prepararea carnii de cal (italieni) si ar fi primit bani frumosi care le-ar fi fost de mare ajutor, insa toti au refuzat sa-l dea pe Gigi, facandu-i o inmormantare si ingropandu-l ca pe orice membru drag din familie.
A trecut o luna de atunci, insa durerea si lacrimile inca exista. "Nimeni nu a fost ca Gigi" si "nimeni nu-l va inlocui pe Gigi in sufletele noastre" spun unanim cei afectati de pierderea lui. Bineinteles ca lipsa unui cal ii afecteaza foarte tare, pentru ca asa cum spunea batrana "era painea la toti", dar nu au reusit sa agoniseasca absolut niciun ban. Bineinteles ca sunt si persoane care spun ca daca ar fi vandut calul pentru carne ar fi avut si bani, dar aceasta nici nu intra in calculele lor si n-a intrat niciodata.
Cuvintele sunt de prisos pentru regretul pierderii lor dar si mai mare ca nu-i pot ajuta. Poate Dumnezeu, pe care il venereaza cu totii, ii va ajuta sa-si recapete zambetul si increderea ca vor avea cat de curand un cal care sa le aminteasca de Gigi.

Licenţa Creative Commons
"Dragoste necuvantatoare..." de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

vineri, octombrie 05, 2012

Puterea cuvintelor

Multe transmitem prin cuvinte si multe schimbam prin cuvinte, care uneori ne ridica sau ne coboara, pot fi cuvinte de incurajare sau cuvinte de descurajare, cuvinte urate  sau cuvinte frumoase, cuvinte de sustinere sau pline de ura. Indiferent de maretia sau uratenia cuvintelor noastre ele au menirea sa ne redea increderea si satisfactia sau de a ne aduce descurajarea si nemultumirea. Tot ele au menirea de a ne ridica dar si de a ne cobori. Tot ele ne aduc zambetul si seninatatea dar tot ele ne aduc si tristetea. Ne aduc fericirea dar ne aduc si nefericirea. Important este cum le folosim, in ce imprejurari, de ce le folosim, pentru ce sau pentru cine sau carui scop.
Adresate unei persoane a carei incredere este undeva pierduta spatial in evenimentele vietii, cuvintele de lauda si de sustinere ii vor aduce un strop de incurajare si ii poate spori increderea si stima de sine, insa daca folosim cuvinte de descurajare, cicaleli, jigniri sau urlete, nu vom face altceva decat sa-i aprofundam lipsa de incredere si stima de sine, nestiind si neintelegand motivul pentru care primeste numai "lovituri" care-l va face sa nu mai stie cum sa-si rezolve propriile probleme interioare si nici de unde sa inceapa. Multi dintre noi, atunci cand folosim expresii diverse in discutiile cu persoanele cu care dialogam, nu ne mai gandim ca poate ceva din discursul nostru deranjeaza pe celalalt, fiind atenti doar la imaginea pe care dorim s-o impregnam in amintirea celorlalti sau narcisismul care da navala peste noi  netinand cont si de celalalt, care poate se va simti dezamagit, dat la o parte, singur sau neimportant. Vorbele noastre pentru acestia pot fi ace care inteapa si cutite care strapung armura si asa destul de deteriorata de propriile lor probleme nerezolvate sau neintelese. Vorbele noastre alese sau nu, la voia intamplarii sau nu, inteligente sau nu, voite sau nu, pot fi pentru unii dintre semenii nostri catalizatorul care declanseaza depresia.
Intotdeauna este surprinzator cum niste cuvinte pot aduce atata incantare, incredere, speranta si depasirea unor momente care uneori nu sunt tocmai placute in viata si este la fel de surprinzator cum un simplu cuvant, spus atunci cand trebuie, impreuna cu un ton adecvat momentului aduce toata multumirea de sine si zambetul pe buzele unor oameni.
Oricat vom incerca sa ne ascundem in spatele unor erori de atitudine si imagine sau oricat vom incerca sa negam, toti am avut momente in viata cand asteptam cuvinte de sustinere, de incurajare, optimiste, si bine era cand le primeam. Daca nu, am fi fost invaluiti intr-o manta de descurajare pana reuseam sa gasim solutii sau  sa regasim energia necesara. 
Eforturile noastre de a invata in permanenta ceva nou si a ne cultiva mintea si sufletul, ne permite uneori sa nu mai respectam etica cuvintelor de bun simt sau sa alegem cuvintele potrivite si de sustinere pentru cei care au nevoie de ele, uneori ne grabim, suntem nervosi, nerabdatori, ne aratam superioritatea, inteligenta, frumusetea, bunastarea, etc, iar toate acestea ne face cateodata sa fim mai aproape de prapastia care adanceste  lipsa de altruism. Oricum si oricare ar fi starea noastra ne permitem uneori libertatea de a transmite cuvinte frumoase sau nu, increderea noastra ne permite sa-i incurajam sau sa-i dispretuim pe ceilalti iar gesturile noastre uneori transmit mai mult decat am fi spus in cuvinte o multime de orori. Toate acestea fac diferenta intre a fi buni sau rai, sustinatori sau distrugatori, intelegatori sau lipsiti de empatie, neexistand cale de mijloc, adica jumatate bun si jumatate rau sau sunt asa si asa. Un prieten adevarat va folosi un ton cald si sustinator chiar daca mesajul este unul care transmite o negatie sau o schimbare, dar nu-i va spune niciodata cu superioritate "nu vezi cat esti de urat/a!?", "nici nu stii sa te imbraci!", "nu esti bun/a de nimic!", decat poate in masura in care doreste ca celalalt sa-i fie supus, complexat si sa-i recunoasca superioritatea, sau isi doreste suprematia relatiei (gen seful haitei) sau poate chiar isi doreste sa fie rau cu adevarat.
Realitatea si diferenta este una singura: cei cu astfel de manifestari si care arata celorlalti cat este de stapan pe el incercand sa controleze tot, de fapt transmite cat este de slab, cata lipsa de incredere si control de sine are, mascand cu multa migala, grija, efort si energie pentru ca ceilalti sa nu descopere adevarata fata. Lipsa de atitudine a celorlalti, de curaj si incredere pe care nu le-au primit de regula din partea parintilor, ii face victime sigure in fata unuia care are puterea cuvintelor. Parintii uneori sunt foarte critici, foarte autoritari, foarte rigizi, foarte distanti, nu-si manifesta sentimentele, sunt foarte abuzivi verbal sau fizic, foarte restrictivi, "construind" intr-o singura persoana -copilul lor-, un cocktail de probleme pentru care cauta sau va cauta raspuns sau va fi la cheremul altora, imaginandu-si ca primesc atentia si raspunsurile pe care nu le-au primit.
Cuvintele alese la momente potrivite fac cat toate celelalte la un loc. Cuvintele potrivite pentru momente de nevoie sunt necesare pentru cei care au nevoie de incurajari, incredere, sustinere si un tonus ridicat si avem nevoie noi toti. Cearta, critica, rautatile, invidia, asezate in cuvinte fade si reci nu fac casa buna cu o persoana a carei incredere este undeva ratacita pe pragul de jos al existentei sale si nu sunt binevenite nimanui.
O mama care ii spune fiicei sale insistent si pe un ton rastit ca nu si-a ales bine prietena interzicandu-i sa se mai intalneasca cu ea fara a-i explica motivul pentru care crede asta si alegand un ton adecvat, nu face altceva decat sa-i transmita opusul parerilor si dorintelor pe care le are. Un tata care ii restrictioneaza programul unui adolescent obligandu-l mereu sa-i asculte replicile usturatoare si rastite pentru comportamentul libertin sau pentru ca nu face ce-i spune, nu va face decat sa-i transmita opusul.
Exista o vorba mult folosita si anume "tonul face muzica" care este valabila in toate situatiile cand dialogam si in oricare situatie cand dorim sa transmitem ceva.
Imaginati-va ca in cabinetul unui psihoterapeut se afla pentru consiliere o persoana depresiva, iar psihoterapeutul, care a avut o zi istovitoare va incepe sa-i vorbeasca rastit, cu superioritate sau sa-i transmita ca nu mai are nimic de adaugat si ca nu mai are timp si rabdare sa-i asculte  problemele. Ce credeti ca se va intampla cu acea persoana? Bineinteles ca intr-o astfel de situatie si bine ca este doar imaginara, depresia se va adanci mai mult, considerand sau gandind ca nimeni nu are rabdare sa-l asculte, ca problemele sunt mai grave decat s-a crezut sau renuntand sa mai apeleze la ajutorul cuiva, etc.,
Nu numai parintii folosesc de cele mai multe ori un ton autoritar sau un mesaj genul "eu stiu tot" cu copii, ba chiar si cei mai multi dintre noi nu folosim cuvintele si tonul adecvat cand este vorba de incercarea de a ne impune intr-un fel sau altul, fara sa ne gandim in acel moment ca pe celalalt il facem sa se simta inferior sau complexat sau ii stirbim din incredere.
In privinta copiilor (si noi am fost copii), sta in firea lor sa faca exact invers decat isi doresc parintii, mai ales atunci cand metodele sunt repetitive, critice, pe un ton autoritar, mereu atotstiutor sau restrictionar.

Mascarea prin cuvinte pe care le consideram puternice si pe care le aruncam la intamplare doar din dorinta de a epata, de a denigra, de a constrange, de a jigni, de a scoate in evidenta uratenia interioara inseamna de fapt incercarea de a masca propriile probleme. Problemele noastre asezate in cuvinte si adresate la intamplare altora cu dorinta de a denigra, descopera de fapt adevaratele noastre problemele asazate in fata tuturor ca o carte deschisa pentru toti cei care stiu sa vada.
Noi suntem cei care am inventat cuvinte pentru a ne intelege si le-am asezat frumos in dictionare, carti si in libera vorbire din dorinta de a evolua, emancipa, dezvolta, dar si pentru a fi educative pentru cei care vor veni.
Noi suntem cei care da viata si putere cuvintelor, iar puterea lor sta in puterea noastra de a le folosi cu responsabilitate si frumusete.

Licenţa Creative Commons
"Puterea cuvintelor" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

marți, octombrie 02, 2012

Cate ceva despre Alzheimer

Aceasta boala este cea mai comuna forma de dementa, nu face parte din procesul normal de imbatranire, boala ataca celulele creierului si cauzeaza probleme de memorie, gandire si comportament. Insa oricat de comuna ar fi, durerea care ne apasa atunci cand aflam ca o persoana draga sau cineva apropiat sufera de aceasta boala este foarte greu de acceptat si foarte greu de a ne organiza viata alaturi de o persoana cu Alzheimer. Planificarea vietii pentru viitor este un proces continuu dar necesar pentru a face schimbarile necesar si pentru a fi mai buna alaturi de o persoana cu Alzheimer. Este importanta atat pentru familie dar si pentru cel care sufera de aceasta boala, insa acest lucru se realizeaza doar cu sprijinul specialistilor, suportul si medicatia necesara. 
Nu am cunostinta ca in Romania sa existe o asociatie, organizatie sau o comunitate a oamenilor suferinzi de aceasta boala care ar trebui sa le ofere programe si servicii adaptate pentru aceasta boala. Afara cu siguranta exista si se sprijina reciproc pentru a invata sa traiasca altfel dupa ce au fost diagnosticati cu Alzheimer. 
In privinta tratamentului pentru aceasta boala si a continuarii vietii dupa diagnosticare, exista tratamente care incetinesc temporar simptomele dar nu o opreste. Din pacate boala se agraveaza in timp, si  de retinut, este bine ca boala sa fie descoperita inca de la debutul ei pentru a evita agravarea si deteriorarea vietii major. Nu orice pierdere de memorie inseamna Alzheimer, in acest sens foarte multe persoane au aceasta problema, iar cauzele pot fi numeroase. 
  • Pierderea de memorie care perturba viata de zi cu zi, altele decat cele datorate varstei, cum ar fi informatiile noi invatate sau pe care le-a aflat de recent, date importante, evenimente sau activitati de care se ocupa in mod curent in familie;
  • Schimbari in planificarea sau rezolvarea unor probleme, dificultati de concentrare si timpul indelungat pentru a rezolva aceleasi activitati pe care le facea inainte;
  • Dificultati in executarea diverselor sarcini in familie, la locul de munca sau chiar cu planificarea si organizarea timpului liber;
  • Confuzia timpului sau a locului, adica pot uita unde sunt, cum au ajuns intr-un anume loc sau de ce se afla acolo;
  • Probleme cu imaginile vizuale, altele decat cele datorate varstei, adica le este greu sa determine culoarea sau contrastul unei culori sau chiar dificultati de citire, astfel provocandu-le probleme la condusul unui autovehicul, de exemplu;
  • Probleme de vorbire si citire, adica se pot opri in mijlocul conversatiei neavand nicio idee cum sa o continue, uitand cuvinte din vocabularul curent;
  • Uitarea si pierderea capacitatii de a relua acelasi traseu pentru a gasi ceva, pentru ca le pun in locuri neobisnuite si sunt in imposibilitatea de a-si aminti;
  • Greutatea si scaderea capacitatii de a lua decizii si a gestiona o hotarare;
  • Retragerea din campul muncii si din activitati sociale sau poate elimina chiar si activitati care pana atunci le practica drept hobby;
  • Modificari de personalitate si a starii generale de spirit, adica sunt confuzi, suspiciosi, deprimati, tematori.
                                                                                
Licenţa Creative Commons
"Cate ceva despre Alzheimer" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.
Free background from VintageMadeForYou