Astazi, mi-am propus sa filosofez. Imi dati voie? Bine. Ideea postarii de astazi mi-a venit ascultand pe cineva care incerca sa gaseasca o definitie/o explicatie visului si daca are vreo insemnatate pentru noi. Asa ca... Am gasit definitii tuturor activitatilor, tuturor sentimentelor, tuturor resentimentelor, dam definitii a ce stim si a ce nu stim. Incercam sa dam definitii la orice si fara vreo legatura cu o anume pregatire, statut social sau varsta. Noi, ca indivizi, suntem prin definitie ceva, cumva sau definiti de ceva sau cineva. Depunem eforturi si ne sfortam sa cautam in orice o definitie, iar daca pentru noi nu are o definitie, incercam sa-i dam propria noastra definitie, in functie de cum vrem, cum ne taie capul sau cum simtim. Definitii. Ne definim pe noi si-i definim si pe altii. Uneori cu usurinta experientei, alteori cu usurinta vocabularului, alteori cu usurinta invidiei, alteori cu usurinta iubirii, alteori cu inocenta copilariei, etc. Tot timpul definim si dam d

Adolescenta. O perioada frumoasa, o perioada de transformari, o perioada de trairi intense, de experiente, de multe vise, optimism si cautari. Incercam sa ne definim drumul, sa facem visurile adevarate, sa le concretizam, incercam sa aflam cine suntem cu adevarat si incercam sa traim din plin. Poate fi si perioada razvratirilor multiple, sentimentul ca nimeni nu ne intelege, avem senzatia ca nimeni nu a experimentat ce experimentam noi, avem senzatia ca suntem unici si suntem tentati de a ne ascunde in spatele sentimentelor si dorintelor exagerate uneori. Alteori suntem rebeli, iar ceilalti ne privesc cu nedumerire sau cu regret, sau chiar cu suparare incercand sa ne sfatuiasca intr-un fel sau altul. De cate ori nu incearcau necontenit parintii sa ne dea sfaturi pe care nu le asculta nimeni? Sfaturi care treceau, uneori, ca un vant rece pe la urechile noastre, gandindu-ne intr-un mod simplist ca "ce stiu ei?!", crezand ca trairile nu ni le intelege nimeni, nici macar e

Tindem sa ne amagim crezand ca subiectele tabu, astazi, nu mai sunt tabu. Ca acest tabu a existat inainte de noi, ca astazi suntem liberi sa abordam subiecte candva oprite din frica si din pudoare, ca suntem liberi sa ne exprimam.  Ma indoiesc ca lucrurile stau chiar asa. Nu a disparut nici frica, nici pudoarea. Avem curajul sa abordam un subiect care ne face sa ne simtim descoperiti? Descoperiti in pudoare sau descoperiti in realitatea noastra,  pe care o "construim" cu atata energie? Parintii sunt si se cred suficient de deschisi sa abordeze cu seriozitate si fara jena subiecte precum sexul, viata sexuala, drogurile, alcoolul sau homosexualitatea? Intamplarea face sa fi auzit folosindu-se destul de uzual si cu oarecare mandrie ori satisfactie expresia "eu sunt prieten/a cu copilul/copiii mei!".  Chiar asa? Si descopera dupa un timp ca acel copil-prieten i-a ascuns atat de multe! Aceasta prietenie pe care fiecare o intelege cum vrea sau cum ii place, nu seamana

In ajunul Sarbatorii de Paste, suntem invaluiti in ganduri, sentimentalisme si altruism. De cele mai multe ori incercam sa avem ganduri bune, chiar daca dupa aceasta perioada multi dintre noi le uita si ne reluam starea de dinainte, intrand intr-un cotidian care roade din darnicia si deschiderea acestor ganduri. Dar in aceasta perioada, se intampla sa fim mai omenosi, mai deschisi, mai darnici, mai evlaviosi, mai intelegatori, mai atenti cu nevoile altora, mai apropiati de tot ce inseamna empatie.  Si ce bine este! Aceasta stare ne face mai iubitori, ne face mai buni. Cum reuseste o sarbatoare sa ne deschida umanul din noi, este explicabil.  Ne aducem aminte ca am fost construiti cu dragoste, sa simtim dragoste, sa primim dragoste si sa dam dragoste, ne aducem aminte de radacinile noastre, ne aducem aminte de tot ce au indurat stramosii pentru ca noua, astazi, sa ne fie mai bine si sa traim intr-o lume mai buna, lume pe care incercam s-o facem mai buna, ne aducem aminte ca am fost

R eintalnirea cu un mai vechi amic, mi-a readus in memorie amintiri undeva stocate, asezate pe un raft al trecutului, stivuite la rand cu multe altele, am realizat cat de multe amintiri detin despre istoriile vietii altor persoane, cat de multe astfel de istorii am ascultat si am aflat in decursul vietii, incat acum ma simt vinovata ca nu am avut inspiratia sa le astern undeva. Imi pare rau dintr-un singur motiv esential: dintotdeauna m-a fascinat si ma fascineaza sa ascult persoanele destainuindu-si istoria vietii lor asa cum stie fiecare s-o faca, ma fascineaza viata si oamenii in general. Poate suna destul de empiric si va intrebati la ce-mi foloseste? Ma simt bogata si mai bogata de fiecare data si cu fiecare poveste de viata care intra in "posesia" mea. Si pentru ca timpul isi pune amprenta in uitarea evenimentelor si datelor, nici cu mine nu procedeaza altfel, asa ca in continuare am sa redau din amintirile mele franturi din viata unui om, care din pacate nu mai

In amintirea bunicilor mei, Mihalache si Casandra, cu drag. Si tuturor bunicilor... Ziua de Florii a adus cu ea amintirea unor zile apuse, nostalgii a unor zile frumoase din copilarie, cu acelasi vesnic parfum de primavara al copacilor infloriti multicolor, mult soare si dorinta de a zburda prin pajisti verzi, ca atunci cand eram copil. Fiind o zi in care se obisnuieste sa mai mergi in vizita pe la cei cu nume de flori, pe la parinti si, de ce nu, pe la bunici, nici eu nu mi-am propus sa las o asemenea zi superba sa treaca fara sa mai adaug ceva la stratul de amintiri deja stivuite ordonat sau dezordonat uneori. Pentru ca oricata ordine incerci sa-ti faci printre amintiri, vei constata ca fiecare clipa adauga cate ceva si nu-ti lasa timp sa le asezi pe celelalte in ordinea dorita. Poate este un rost si in asta! Asa ca dupa cateva vizite facute in graba si scurte, m-am oprit sa-mi vizitez si bunicii. Cu diferenta ca acea casa frumoasa trecuta prin vitregiile timpurilor pe car

Iata mai jos, redarea unor file dintr-un jurnal. Ma intreb cati dintre voi si-au tinut vreodata un jurnal sau inca il mai tin? Oare ce scriati sau scrieti in el? Oare care este modul de a va imprima gandurile: imaginar sau redand realitatea, destainuindu-va ca unui amic confident, gandindu-va ca orice i-ati spune, acolo ramane? Redau mai jos cateva file dintr-un jurnal, scrise in realitate pe 5 pagini intr-o agenda ingalbenita. Ingalbenita de timpul care s-a asternut dar si ingalbenita de..."strigatele" care reies din ea. Lectura placuta! Sper. Sper sa intelegeti substratul acestor file si mai sper ca este de la sine inteles ca actiunea reala este cea la care trebuie sa recurgeti, nu cea redata in paginile unui jurnal, indiferent cat de mult va destainuiti in paginile lui si indiferent cat de multa siguranta va confera. Aceasta siguranta este inselatoare. Viata trebuie redata prin viu grai, simtita dar si traita. " Incepe o alta zi. O zi in care imi imaginez c

Partea a doua Persoanele timide tind, de obicei, sa se subaprecieze, sa tina cont de parerea celorlalti,  sunt usor impresionabili, devenind chiar dependenti de parerea altora, devin frustrati si cuprinsi de frica esecului si a gandului ca e posibil sa se faca de ras. Timiditatea mai produce si o dependenta continua de propria imagine si de sine, incat gandul ramane doar cantonat la impresia pe care o pot avea ceilalti, astfel devenind un efort major si destul de greu sa mai poata fi preocupata si de cei din jur. Toate aceste eforturi au un singur scop, acela ca nu ar putea face fata criticilor venite, eventual, de la ceilalti sau nu face fata criticilor in general. Vorbeam in postarea de ieri despre inceputurile timiditatii, cum si de ce se  instaleaza si de evolutia ei, enumerand cateva dintre aspectele care duc la timiditate. Am mai subliniat ca fiecare are un tipar si ca fiecare are propriile inceputuri, ba chiar as putea spune ca fiecare are propria poveste, daca o privim

Generalitati Daca timiditatea nu ar exista, viata ar fi mai facila, mai frumoasa, mai linistita, nu ar fi atat de complicata, ar putea fi cu mai multe realizari. Persoanele timide pierd momente frumoase si importante in viata si ce n-ar da sa scape de usa inchisa a fricii. Timiditatea tine pe loc evolutia personala (de multe ori), tot ea spune "stop" curajului, increderii, sanselor hranindu-se cu trairile, emotiile si viata. Nu ne lasa sa vedem perspectivele din viata, ci limiteaza orizontul. Devenim nervosi, irascibili si mereu cautand motive de a ne ascunde, stari pe care nu le exteriorizam ci doar le interiorizam, simtindu-ne neputinciosi, iar neputinta opreste orice gest de curaj. Incepem sa rosim, ne tremura mainile, simtim valuri de caldura care ne traverseaza de sus in jos si de jos in sus, ne simtim stanjeniti, pentru ca mintea noastra este blocata doar pe efectele exterioare din pricina afectelor interioare. Intervine o stare de agitatie incat incep starile

Toti spunem "mama" la un moment dat, dar felul cum o spunem poate dezvalui despre noi foarte multe, pentru ca nu toti ne exprimam la fel, nu toti gandim sau simtim la fel. Ne exprimam in multe moduri adresandu-ne mamei. Felul fiecaruia de-a se exprima, de-a comunica poate "vorbi" despre sine, asa cum o face fiecare comunicare verbala sau nonverbala. Prin comunicare verbala dorim sa transmitem ce simtim si ce dorim, iar prin cea nonverbala transmitem ce nu dorim neaparat sa se vada. Dar nu toti stau de fiecare data sa descifreze nonverbalul, decat in situatia cand este foarte vizibil ceva anume. Asa ca, deocamdata, discutam doar de cea verbala, lasand-o deoparte pe cealalta, fara insa sa uitam de existenta ei. Fiecare dintre noi ne adresam intr-un fel mamei, indiferent cum o spunem: mama, mami, mamica, mamicuta, aia batrana, iar altii...cum mai spun? Atatea cuvinte care intruchipeza aceeasi persoana: mama noastra . De ce ne exprimam in mai multe feluri adresandu-n

Cu ceva timp in urma am fost rugata sa dezbat un subiect despre diferentele dintre generatii. Conformandu-ma, am dezbatut ceva de genul acesta, dar din alte puncte de vedere, gandindu-ma la evolutia care a intervenit intre generatii. Insa de ceva vreme (cam mare),  intrand a nu stiu cata oara pe multele pagini de socializare si uitandu-ma pe la ce se mai posteaza, mi-am dat seama ca mare parte dintre cei tineri sunt interesati doar de a-si mai posta o fotografie, de-a se complimenta in comentarii interminabile si fara sens, sau exprimandu-se in semne, precum parantezele si punctuletele sau in emoticoane, isi trimit floricele, isi dezvaluie cum si cu ce se mai imbraca si...cam atat. Cat despre gramatica limbii romane...no comment.(!) Se vorbeste destul de intens despre socializare si comunicare, dar observ ca socializarea si comunicarea isi schimba directia si definitia!  Genul acesta de socializare si pierderea-ratacirea-uitarea prin tot felul de jocuri, tine la distanta sufletul