Treceți la conținutul principal

Bumerangul

Un titlu sugestiv pentru toate alegerile facute in viata noastra si care, la un moment dat, se vor intoarce pentru a intregi o hotarare sau impotriva noastra, depinde numai de noi. In cele ce urmeaza voi incerca sa vorbesc de incredere. Acea incredere pe care o acordam inainte de toate noua, dupa care o acordam si celor cu care colaboram sau convietuim. Uneori aceasta incredere daca nu este suficient de solida si cu o baza construita cu indemanare, s-ar putea sa se intoarca intr-o buna zi, cand suntem mai putin pregatiti, impotriva noastra, daramand in primul rand increderea pe care am avut-o in propriile noastre decizii, instincte sau cunoastere, in propria noastra stima si chiar in propriul nostru respect. Increderea pe care o acordam altora s-ar putea sa aiba stransa legatura cu propriile noastre trairi interioare. Ganditi-va ca multi dintre noi se simt neputinciosi in fata unor evenimente care vin dintr-o directie anume, motiv pentru care incercam sa transferam ce nu putem face noi catre o alta persoana in care am investit atat de multa incredere incat nici nu punem la indoiala loialitatea persoanei sau vreun gand negativ ascuns. Astfel de situatii, daca analizam cu destula luciditate, s-ar putea sa mai fi fost in decursul vietii noastre unde am procedat la fel, iar lectia increderii daca nu a fost invatata, nu va face altceva decat sa revina si sa revina pana cand va fi suficient de aprofundata incat sa nu se mai repete (asa ar fi ideal).
Invatarea din greseli este o lectie, dar o lectie care nu trebuie repetata si perpetuata la infinit, pentru ca atunci nu se mai numeste greseala, ci se numeste ori naivitatea, ori prostie, ori frustari pe care nu dorim sa le numim, ori neputinta sau pur si simplu o invazie de greseli la care nu reusim sa facem fata si care pornesc din neincredere in propria persoana.
Investirea unei alte persoane cu incredere nu este o greseala, ba chiar ne face umani, dar investirea aceleiasi persoane care ne-a tradat increderea de mai multe ori este o greseala ca s-o numesc peiorativ, fara a face trimitere la altceva. Dar daca fac trimitere la ceva, ma gandesc la deficiente de mai multe feluri, unde nu intervine nici experienta, nici inteligenta si nici constiinta pentru ca ele sunt intr-un stadiu de stagnare timpurie.
Copilaria, acolo unde fiecare dintre noi ne formam baza si invatam principiile vietii, este esentialul existentei noastre. Iar daca copilaria este caracterizata prin naivitate, nu la fel putem spune mult mai tarziu, cand se presupune ca aceasta naivitate copilareasca se transforma in incredere in propria persoana si respect, experienta de viata, acumulare de cunostinte si intregirea personalitatii. A nu se confunda respectul pe care il purtam celorlati, in masura in care merita fiecare, cu increderea oarba acordata oricui in diverse circumstante. Sa nu incercam sa-i caracterizam pe ceilalti dupa propria noastra persoana si sa nu facem confuzii in a percepe pe ceilalti dupa cum suntem noi, pentru ca atunci pierdem acolo unde, poate, dorim sa castigam.
Instinctele noastre, in masura in care suntem pregatitit sa le ascultam, ne atentioneaza de fiecare data atunci cand ceva nu este in regula cu o persoana sau chiar cu noi. Prin urmare, daca dorim sa investim incredere in cineva si instinctul ne atentioneaza prin ceva asemanator cu negativismul sau simtim ca ceva este rau sau in neregula, atunci ne oprim fara a merge mai departe. Acea "flama" cum o numim uneori, gandind la ceva sau cineva ne atentioneaza exact directia pe care trebuie s-o urmam. Personal mi s-a intamplat sa ecranizez scurte scene negative legate de ceva sau cineva, cu legatura imediata sau mai indepartata legat de o persoana in care doream sa investesc increderea mea si ma intrebam oare de ce mi-a venit in minte asemenea scene, ca mai tarziu sa realizez si motivul pentru care am fost atentionata. Numai ca in tumultul nostru cotidian nu avem timp sa ne ascultam. Trebuie sa invatam ca tot ce vine din noi are legatura cu alegerile noastre.
Instinctul nu este format asa cum ne formam personalitatea, ci el s-a nascut odata cu noi si sta ascuns in inconstientul nostru care scoate la lumina sentimente sau evenimente in masura in care noi suntem in stare sa le constientizam si sa le urmam. Cum dealtfel fac animalele. Instinctul nu se invata din carti, ci doar trebuie sa-l urmam, el este acolo pentru a ne atentiona, nu lucreaza contra noastra, ci spre binele nostru. Sa-l constientizam ca pe ceva benefic este doar un exercitiu de ascultare a propriei noastre constructii.
Aceasta postare o dedic celor care au pierdut investind incredere celor care poate nu meritau, iar urmarile, uneori, sunt catastrofale si cu traume psihice. Acordati incredere instinctului vostru macar atunci cand doriti sa luati hotarari majore in viata voastra, altfel se vor intoarce impotriva voastra ca un bumerang.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cei 7 ani de-acasă

O expresie folosită atât de des și în exces, încât cred că începe să-și piardă din sensul ei adevărat. Dar care este sensul adevărat?  De cele mai multe ori auzim folosindu-se expresia de către cei mai în vârstă decât noi, nemulțumiți de o anume atitudine și făcând referire în mod strict la respectul pe care ar fi trebuit să-l primească, în funcție de o situație anume.  Dar ce înseamnă mai exact cei 7 ani de acasă? Pentru că, în mod sigur, înseamnă mult mai mult decât acel respect la care se face referire.  Vouă ce va evocă atunci când auziți făcându-se referire la cei 7 ani de acasă? Presupun că aproape imediat și fără să vreți se declanșează pe ecranul mintii filmul copilăriei voastre, cu diverse scene împreună cu persoane care au făcut parte, implicit, din aceste amintiri.  Cei 7 ani de acasă înseamnă de fapt, acei ani pe care i-am petrecut până a pleca la școală, iar de cei 7 ani sunt, de cele mai multe ori responsabili părinții. Pentru că majoritatea fac referire la educația p

Metoda Pneuma - cea mai puternica si eficienta metoda de respiratie

"După cât ne putem da seama,  singurul scop al existenţei umane e  să aprindă o lumină în întunecimea fiinţei." - C.J.Jung   Pentru aceia care nu cunosc sau nu au auzit de aceasta tehnica bazata pe fructificarea a ceva atat de simplu si natural cum este respiratia, voi face o scurta introducere si mai jos redau din propria experienta. Respiratia Holotropică (RH) este o metoda eficienta de explorare transpersonala, de transformare si vindecare. Desi folosita inca din antichitate, a fost studiata, practicata si elaborata in ultima jumatate de veac de dr. Stanislav Grof si sotia sa, Christina Grof, fondatorii psihologiei transpersonale. Exista mai multe metode de respiratii holotropice, printre care se numara si metoda Pneuma care a fost dezvoltata de  psihoterapeutul peruan Juan Ruiz Naupari. Este o forma de psihoterapie transpersonala, printre care se mai numara  psihoterapia integrala (K.Wilber), psihosinteza (R. Asagiolli), training autogen (J.Schultz), constelatii

Interpretari...

Testul arborelui  - interpretare pentru B.I.M ., 18 ani, 6 luni Se spune ca imaginea arborelui desenat este suportul proiectiei noastre, avand rolul pe care il are si oglinda, anume acela de a reflecta propria imagine a propriei persoane. Prin urmare, prin desenarea arborelui ne desenam pe noi asa cum suntem, cei adevarati si nu acea imagine "slefuita" pe care dorim s-o aratam celorlalti si pe care o vad ceilalti, iar aceasta o stim toti din propria experienta, ca numai "noi cu noi" reusim  sa fim sinceri si "dezgoliti" de masti.  "Imaginati-va ca mai sus exista o persoana vie. Ce sentimente va incearca uitandu-va la imagine?" Generalitati: Imaginea de ansamblu, se poate interpreta  in cateva cuvinte: grandoare, goliciune, singuratate, tendinte depresive, "deplasare" din anotimpul real, adica lipsa de constientizare a realitatii, inchidere, frica de exteriorizare. Starea psihica generala inaintea desenului era

Dependenta emotionala

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt. Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportament

Regresie si fixatie? Unde va aflati? ©

Timpul nu-mi permite foarte mult, insa incerc sa dau acestei ultime zile din septembrie o ultima postare, iar aceasta se leaga strans de unele obiceiuri ale noastre si...nu numai. Redau, mai jos, cateva mentiuni legate de stadiile de dezvoltare pe care ni le-a lasat mostenire Freud, si vin cu aceasta postare in mod special pentru un vechi amic cu care m-am vazut de curand, si cu care m-am amuzat (!!??) pe seama fumatului si facand referire la stadiul la care am ramas fixati. Printre fumurile noastre am incercat sa facem conversatie, aducand in discutie diverse subiecte, mai vechi, mai noi, fosti colegi, foste cunostinte sau pur si simplu conversam si chiar ne dadeam cu parerea acolo unde poate ca subiectul ne depasea. Am readus la zi, in decurs de cateva ore, perioada lunga in care nu ne-am vazut si am lasat ca timpul sa se astearna rapid peste noi. Cam asa fac vechii amici care se revad dupa o perioada de niste ani, timp in care viata si-a vazut de cursul ei, adaugand cate