Oamenii de langa noi

Sa cunoastem oameni este simplu, sa ne apropiem de oameni si sa avem rabdare in a-i asculta nu este atat de simplu precum pare si nu este la indemana oricui. Sa acordam din timpul nostru altora pare simplu dar si greu uneori. Sa empatizam cu problemele celor cu care intram in contact nu este caracteristic pentru multi dintre semenii nostri, din pacate.
Doua persoane, doua identitati, probleme majore, cu incarcatura emotionala dar si cu incarcatura majora in privinta starii de sanatate fizice si psihice. Doua persoane unite din dorinta de a alunga singuratate si care continua sa traiasca intr-un tumult al vietii greu incercat si de razbatut.
Alungati, ironizati, nerecunoscuti, maltratati, fara ajutor si sprijin, batuti si abandonati inca de la nastere, continua si incearca sa-si construiasca o viata proprie asa cum o inteleg ei sau cum pot, poate intr-o dezordine si intr-un spatiu debusolat, intr-un spatiu care uneori ii incorseteaza, intr-un spatiu devastat de sens dar in care continua sa-si duca vietile incercand sa se piarda prin normalitate si acceptare. Sprijiniti de cativa oameni cu suflet, au reusit sa se considere stapani pe propriile destine de care se considera responsabili, incercand si facand eforturi de a se atasa in intregime de cei care le inteleg limitarile, iar dorinta lor de apartenenta la un grup ii face sa se simta ca si inconjurati de familie, o familie mare pe care n-au avut-o dar pe care si-au dorit-o si la care a visat, care i-a adoptat doar prin acceptare si empatie. Nasterea unui copil i-a luat pe nepregatite dar incearca, pe cat posibil si in limita posibilitatilor lor mentale sa se simta parinti, iar asta ii ajuta sa-si solidifice statutul care pana atunci era etichetat si blamat cu epitete gen "bolnavi", "nebuni" sau "handicapati".
De pus etichete este asa de simplu! Totusi, in spatele etichetelor exista un om, asa cum poate nici el nu a dorit sa fie. De ce ar trebui ironizat, batjocorit sau alungat?
Cand le-am aflat povestile de viata (mai mult se poate comunica cu el decat cu ea), care nu sunt nici pe departe unele cu care sa se mandreasca si nici de care sa se debaraseze cu multa usurinta, cu atat mai mult cu cat nu au nici putinta unui intelect suficient de dezvoltat care sa le permita constientizarea urmarilor unor astfel de trairi. Suferinta traita si interiorizata razbate din glas, din toata fiinta si din retrairea momentelor inca de la abandon si dincolo de ei, dar cu toate acestea depun eforturi sa fie acceptati, intelesi si apreciati, drept pentru care am descoperit un comportament plin de respect, mult altruism si dorinta de se compensa cumva pentru atentia cu care sunt gratificati.
Nu sunt suficient de constienti de problemele fizice si psihice pe care le au, insa depun eforturi in a se comporta intr-o normalitate asa cum cere imprejurarile si oamenii care ii accepta. Copilul lor, de-acum de 3 ani este unul reusit, plin de viata si fara probleme vizibile psihice, fizic este normal, se comporta ca orice copil la varsta lui, plin de viata, cu pofta de joc, cu zambetul in permanenta pe fata si placerea molipsitoare pe care o emana cand te joci cu el, rasfatat de toti cei cu care intra in contact si de cei care le sunt sprijin. Este un copil reusit.
Au apreciat cu destula timiditate infantila atentia pe care le-am acordat-o lor si copilului lor, simtindu-se obligati sa ma rasplateasca cu mici atentii asa cum fac de obicei cu multi, iar cand le-am explicat ca nu acesta este motivul pentru care le-am acordat atentie si timp s-au simtit stanjeniti precum un copil care-i sunt refuzate jucariile.
Doresc sa scot in evidenta dorinta lor de atasament, dorinta lor de a fi acceptati asa cum sunt, priviti ca oameni (nu altceva), dorinta lor de a invata de la cei care ii accepta si dorinta lor de a rasplati intotdeauna pe cei care le acorda aceasta atentie, lucruri pe care ei nu le-au primit in decursul vietii lor de la nimeni.
Daca primesc atentie incearca sa te rasplateasca sub diverse moduri; daca primesc ajutor se simt indatorati pana la slugarnicie; daca simt dragoste sau primesc cadouri (macar pentru copil) se simt obligati sa-ti inapoieze de zece ori mai mult. O stare de tensiune si confuzie ii caracterizeaza atunci cand li se vorbeste ca unor oameni normali, pentru ca intreaga viata au fost marginalizati si batjocoriti si o stare de agitatie si nervozitate atunci cand sunt tratati ca niste oameni bolnavi. O ambivalenta obositoare si chinuitoare. Ce vor? Uneori sa-i tratezi ca pe niste semeni egali, alteori sunt ascunsi, retrasi sau se pitesc de nu-i mai gaseste nimeni, iar alteori sunt atat de insistenti incat devin obositori pentru cei din jur. E ca un fel de joc de-a v-ati ascunselea, asa cum a fost toata viata lor.

A.S.I. - nascut din mama romanca si tata turc - 34 ani

I.N. - 41 ani

In vizitele mele la ei si in demersurile mele de a-i ajuta, i-am rugat intr-o buna zi sa-mi deseneze un copac  dandu-le informatiile necesare amanuntit si clar. S-au conformat cu usurinta, nu inainte de a comenta lipsa de talent la desen si impresia proasta pe care o va lasa asupra  mea lipsa talentului lor, pentru ca tineau in mod special sa ma incante rasplatindu-mi atentia acordata. Ea a desenat prima dar a refuzat sa se aseze la masa, desenand din picioare si trecand direct la desen fara sa stea prea mult pe ganduri. A zabovit destul de mult la detalii, fara sa faca alte comentarii, fiind concentrata asupra a ce facea, insa el se agita necontrolat prin camera spunand ca asteapta sa termine ea, tragand mereu cu ochiul la ce desena (?). A comentat destul de mult inainte de a incepe, spunand ca se gandeste la impresia pe care o va lasa asupra mea si stanjenit ca sunt psiholog. A spus ca ii este frica in repetate randuri. Am simtit totusi ca doreste sa demonstreze cat este de talentat, talent care trebuie apreciat, dar am simtit si dorinta de a intra in competitie cu ea (N) = care pe care si cine face desenul mai reusit, exact ca niste copii. A luat foaia pe care i-o asezasem, s-a foit agitat, dupa care s-a asezat confortabil, nu inainte de a schimba camera in care a desenat ea, a intors foaia la fel ca si ea, pe orizontal, incepand sa deseneze ca si cum astepta asta de mult timp, o facea in tacere si foarte sigur pe ce dorea sa astearna pe foaie dar si pe momentele lui de glorie. Relaxarea a venit imediat, aproape ca a intrat in transa in fata desenului. Cam astea sunt principalele informatii si primele impresii. Desenele lor le-am interpretat insa nu sunt atasate aici.
Atasez cele doua desene, cel de sus este al lui A.S.I, iar cel de jos este al ei I.N.
V-as ruga daca vreti si doriti, ca prima impresie sa-mi scrieti ce anume va sugereaza, la ce v-ati gandit si ce va dezvaluie cele doua desene. Este doar un exercitiu si nu doresc pareri profesioniste.
Primul gand, prima impresie si starea care reiese din ambele desene daca ne-am imagina ca ele sunt vii.