Copil de inlocuire

Titlul poate va sugereaza un abandon, poate va sugereaza un schimb, poate inlocuirea unui copil cu un altul sau poate va sugereaza o adoptie. Oricare ar fi varianta, niciuna, cu exceptia ultimei nu ar fi buna de pus in practica. Insa titlul nu se refera la niciuna dintre variante, ci se refera la acel copil nou nascut care urmeaza dupa ce un alt copil sau altcineva drag a decedat, urmand ca cel nascut sa-i poarte numele, aceasta hotarare fiind luata de ambii parinti sau la dorinta unuia dintre ei, hotarare care nu intotdeauna este de bun augur sau hotarare care nu se aprofundeaza suficient de mult posibilele urmari care vor veni sau posibilele asemanari cu cel caruia/careia urmeaza sa-i poarte numele si in amintirea lui/ei.
Obiceiul deja impamantenit de a da, in memoria cuiva drag, numele celui nou nascut este o poveste in care se deruleaza doua destine care merg in paralel sau inlantuite si care nu intotdeauna se dovedeste a fi cea mai buna alegere. Intr-un demers de genul acesta, protagonistii acestei hotarari in care se doreste (inconstient) o continuitate sunt parintii, ei sunt cei care de dragul celui care nu mai traieste, hotarasc ca numele celui care a decedat sa fie purtat pe mai departe de cel nascut, fara sa puna in balanta ca un destin care a fost scris deja dar curmat din diverse motive sau situatii poate fi rescris intr-un alt destin.
Fara sa constientizeze transmit un destin al altcuiva care se va inlantui total sau partial cu al celui nascut. Bineinteles ca nimeni nu-si doreste acest lucru. Daca aveti astfel de persoane in jurul vostru puteti verifica modul cum decurge destinul lui si asemanarile dintre cele doua destine, dar numai daca cunoasteti bine viata dar si persoana careia ii poarta numele. Aceste destine nu trebuie sa fie identice sau la indigo, dar per ansamblu se va constata ca sunt asemanari izbitoare, iar aceasta constatare o face de cele mai multe ori persoana care a preluat numele si a fost botezat cu numele celui care nu mai este. Incerc sa ma concentrez cat mai mult asupra celor detaliate pentru a se intelege cat mai profund tot ce doresc sa transmit. 

De curand, stand de vorba cu un vechi amic si depanand amintiri, am ajuns intr-un moment al conversatiei in care a inceput sa povesteasca despre un unchi, fratele tatalui, careia ii poarta numele si care a decedat de foarte mult timp dar despre care are amintiri frumoase la modul ca ii poarta un deosebit respect vietii pe care a dus-o si simte ca parca face parte din propria fiinta. Totusi din inflexiunile vocii razbatea o oarecare tristete si nedumerire pe care incerca s-o mascheze, pentru ca nu stia exact sa explice ce anume il deranjeaza ca poarta acest nume si probabil se gandea ca ar fi penibil sa spuna exact ce gandeste sau simte. La un moment a spus ceva de genul: "De ce nu o fi ales tata alt nume? Ma gandesc la asta destul de mult..." - din care am inteles ca ceva nu ii da pace. Dupa care a inceput sa povesteasca despre acest unchi care a avut un destin dintre cele mai crunte, pornind de la probleme de sanatate, probleme cu alegerea unei partenere de viata si alte multe probleme. Dupa multe si indelungi gandiri a luat hotararea sa se inscrie voluntar in cel de-al doilea razboi mondial inca de foarte tanar, iar aceasta hotarare avea sa aiba urmari dintre cele mai tragice, el nefiind pregatit psihic pentru ce a urmat sa traiasca pe front (probabil nimeni nu ar fi pregatit), astfel alegandu-se cu o depresie care l-a adus in pragul delirului incat dorea sa-si curme viata, motiv pentru care a fost lasat la vatra. Mai tarziu, cand a considerat ca totul este in regula iar viata lui nu avea un sens careia sa-i acorde atentie a considerat ca locul lui este tot pe front, astfel inrolandu-se din nou, considerand la momentul acela ca numai asa isi poate dovedi eficacitatea si sensul vietii lui. Numai ca, la fel ca si prima data, a fost martorul acelorasi scene ingrozitoare, cu moartea in permanenta in jurul lui, alaturi de camarazi sfartecati printre care multi inca constienti strigand dupa ajutor, fara membre sau cu intestinele scoase si multe alte astfel de orori (el insusi povestind toate aceste orori cu lux de amanunte). A povestit cand a fost aruncat de un obuz in transee fiind acoperit de pamant inca de viu, moment in care i s-a derulat intreaga viata pe ecranul mintii, gandindu-se ca acesta va fi sfarsitul, unde a stat nemancat si nebaut zile intregi si multe alte momente groaznice din timpul razboiului care nu aveau cum sa nu-si puna amprenta asupra lui cu atat mai mult cu cat avea deja antecedente. Momentul cel mai groaznic a fost acela cand a fost luat prizonier intr-un lagar din Germania unde a stat doi ani. In acesti doi ani a fost supus la cele mai groaznice cazne greu de descris in cuvinte, l-au tinut dezbracat in timpul iernii, interogat si persecutat, maltratat, l-au tinut nemancat, nebaut, nespalat, supus unor munci greu de imaginat iar el isi dorea doar sa-i curme viata intr-un fel. In tot acest timp, acasa, familia il credea mort, drept pentru care toata lumea il plangea si-i facea pomeni intr-un loc de veci unde nu exista nimic inafara de o cruce pe care statea scris numele lui. Dupa terminarea razboiului, dar dupa o perioada destul de mare a fost eliberat si trimis in tara, dar bucuria nu era bucurie, ci mai degraba spaima, necunoscut, groaza pentru fiecare moment si cosmaruri in fiecare noapte. Insa stia ca viata lui nu mai era a lui. Nu mai stia cine este, de unde este si pentru ce sa mai traisca. Ajuns intr-un final acasa nu a avut timp de bucurie in confuzia totala in care s-a cufundat, s-a retras undeva departe fara ca cineva sa stie ce face, iar dupa foarte scurt timp s-a impuscat in cap. Trauma si posttrauma si-au activat armele cu care nu a mai reusit sa lupte. Acesta a fost finalul unui om care a vrut sa faca ceva in viata lui si sa fie de folos, constiincios, tarii, fara sa se gandeasca la urmarile hatararilor lui.
Acest destin amar pe tot parcursul lui a produs amaraciune in sanul familiei, fiind o persoana pe care o indrageau toti, poate pentru alegerile lui, poate pentru hotararile lui atat de incrancenate, poate pentru dreptatea cu care cuteza sa-si sustina valorile, poate pentru ca nu a reusit sa-si intemeieze o familie pentru ca nu stia cum s-o faca mai bine, poate pentru bunatatea lui, poate pentru problemele lui de sanatate, poate pentru un final curmat atat de violent. O istorie ingropata dar inviata prin nasterea unui nepot care ii poarta numele si-l duce mai departe.

Acest nepot, acum in varsta de 57-58 de ani, poarta numele acestui unchi cu o soarta atat de necrutatoare, iar aceasta alegere a fost facuta de tatal lui, care a tinut sa-si boteze copilul in numele fratelui lui, in amintirea lui si poate fara sa constientizeze s-a gandit ca astfel inca traieste prin fiul lui si-i aminteste de fratele lui pe care l-a iubit si stimat atat de mult, ceea ce inseamna ca nu a acceptat niciodata moartea fratelui asa cum poate au facut-o ceilalti. Drept pentru care este atat de viu acest unchi decedat, incat (colegul) are senzatia ca viata lui trebuie sa-si urmeze un curs stabilit si scris inca inainte de vremea lui, continuat dintr-un punct anume si dus mai departe in memoria acelui unchi sau sa rezolve ce n-a reusit el sa rezolve. Nu l-a cunoscut dar simte ca-l cunoaste atat de bine, incat viata lui uneori se confunda cu a acestui unchi si fara sa-si dea seama se gandeste atat de des si de intens la el.  Poate din povestirile tatalui cu amintiri atat de vii si transmise atat de consecvent pana in ziua mortii lui, poate ca din strafundul inconstientului lui sa iasa la suprafata amintiri mostenite si de care nu are habar.

Nu degeaba Freud spunea  ca "e un lucru remarcabil ca inconstientul unei fiinte umane poate actiona asupra inconstientului alteia, fara a trece prin constient".

Numele lui este numele unchiului, viata lui pare destul de asemanatoare cu a unchiului, sanatatea lui pare asemanatoare cu a unchiului, casatoria lui este ca si inexistenta, etc.
Un destin amestecat cu un altul doar prin perpetuarea numelui unui decedat, care duce mai departe un anume sens sau nonsens, inteles sau neinteles, care provoaca drame si consecventa lor.

Totul raportat la vremurile noastre, desigur.

As sublinia ca este alegerea fiecaruia dupa numele cui isi boteaza copilul, dar poate ca ar fi mai corect pentru cel nou nascut sa aiba propria viata, propriul nume, fara ca mai tarziu sa stie ca numele pe care il poarta este al unui decedat regretat, fie ruda, frate, sora sau altcineva drag.
In gandurile fiecaruia, mai tarziu se produc scurtcicuitari care se intrepatrund cu ale altuia, chiar daca pare ca tine de parapsihologie.