Delincventa juvenila II

Este o continuare a postarii din data de 21.09.2011 pe care incerc sa o incadrez tot aici, cu acelasi titlu, pentru ca este vorba de acelasi adolescent.

Cand timpul trece fara vreo realizare sau vreo schimbare in comportamentul si viziunea vietii acestui adolescent de care am scris in postarea anterioara, evenimentele nu fac altceva decat sa parcurga un demers cu un final nefericit. Au trecut aproape 7 luni, timp in care nu te astepti la minuni, insa au existat sperante pentru o ponderare a revoltelor interioare si pornirilor nervoase cu iesiri dintre cele mai revoltatoare si greu de etichetat sau suportat pentru cei apropiati.

Daca veti revedea postarea din data de 21.09.2011, veti intelege despre ce este vorba, drept pentru care voi considera ca pot sa continui dintr-o perioada recenta, adica in urma cu doar 3 zile, fara sa recapitulez evenimentele trecute, comportamentul la care faceam referire sau tipul de familie din care face parte. Evenimente trecute, nu uitate, nu rezolvate si nici masuri care sa denote vreo actiune din partea celor care sunt in masura sa ia atitudine, adica parintii. Greutatea cu care se accepta un comportament cu trimitere la delincventa fara a se lua masuri, lasa loc de completari a unor comportamente din ce in ce mai grave, cu violenta fizica si verbala, cu jigniri dintre cele mai revoltatoare si amenintari suicidale. Toate acestea stranse intr-o singura persoana este de-a dreptul o situatie critica pe care nu o poti lasa de pe azi pe maine si pe seama revoltei adolescentine, atata timp cat depaseste cu mult granitele normalului. Nu este vorba doar de stari care evoca libertatea pe care orice adolescent o solicita. Este vorba de o situatie cu gravitate maxima pentru siguranta tuturor. Despre ce este vorba mai exact?

Adolescentul in cauza, are deja la activ numeroase manifestari violente indreptate catre fratii mai mici si, mai grav, indreptate in directia parintilor, cu diferenta ca exista o intensitate mai mare la adresa mamei careia ii adreseaza, de cate ori are ocazia si libertatea, jigniri dintre cele mai umilitoare, mama reusind sa ia atitudine relativ rar, iar aceasta se intampla doar facuta de la o anumita distanta pentru ca frica o face sa se protejeze nu de jignirile aduse, ci de violenta fiului ei. Oricat incearca sa nu arate frica manifesta prin atacuri de panica, tocmai frica o da de gol prin inflexiunile vocii, tremuraturile mainilor, a corpului si roseata fetei. Si daca ne gandim la animalele care simt mirosul fricii, asa cum obisnuim sa spunem de obicei (adrenalina), tot asa se intampla si cu noi, oamenii, simtim/percepem frica venind din directia persoanei in cauza.

Acest adolescent, instinctual simte frica mamei, motiv pentru care devine si mai impunator prin atitudine. Asa s-a intamplat cu cateva zile in urma, cand mama isi propusese sa inceapa curatenia casei pentru aceasta perioada de sarbatori pascale care urmeaza sa le petrecem. Ajunsa in salon unde este amplasat un birou masiv pe care se afla doua calculatoare, i-a rugat pe cei doi fii (cel mare si cel mijlociu) sa elibereze spatiul pentru a face curatenie, pentru ca acest spatiu tine loc de masa de mancare, de baut dar si de joc aproape non-stop, cu mici diferente de ore in care dorm. Rugamintea ei a fost intampinata de tipete amestecate cu urlete isterice. Cel mare, care probabil astepta un astfel de moment, nici nu a catadiscit sa se miste, amenintand ca daca nu-l lasa in pace stie el ce face. Posibil ca mama sa-l fi intrebat ce are de gand sa faca, dupa care a primit un raspuns demn de toata umilinta si nerecunostinta.

"- Lasa-ma in pace! Fac ce vreau, nu ma obligi tu ce sa fac si nici sa-mi spui ce sa fac. M-am saturat de voi si de familia asta de nenorociti. Duceti-va dracu de nenorociti, imputiti si panarame ce sunteti! Panarama ce esti! Pleaca dracu din fata mea ca nu stiu ce fac cu tine...Betivii dracu....O familie de panarame...Sa ma lasati dracu' in pace! Daca nu ma lasati in pace va dau foc la casa...Va arat eu voua!...O sa vedeti voi! Fir-ati ai dracului sa fiti. Mortii vostri de nenorocitii dracu'!..."

Pleiada de jigniri si critici la adresa parintilor si a mamei in mod repetat, parea ca nu se mai opreste. Mama incremenise, mutilata aproape de frica si de soc. Ce-i auzea urechile a lasat-o fara nicio suflare si fara niciun cuvant.

Si-a terminat discursul de care presupun ca era foarte mandru, s-a ridicat, a trantit tastatura, a daramat scaunul, a deschis usa care ducea spre camera lui insa atat de violent incat geamurile zdranganeau.

A stat acolo nestiind nimeni ce face, dar in momentul in care a fost intrebat de ce este suparat a catadicsit sa raspunda doar atat:" intreab-o pe mama". Mama era raspunzatoare pentru supararea lui si probabil astepta si scuze. Nu se stie.

Daca am privi in urma la istoria familiala, vom regasi, cu siguranta, astfel de scene si manifestari violente. Cu diferenta ca aceste manifestari violente vor creste in intensitate de la o generatie la alta.

Ne aflam in saptamana patimilor, trebuie sa ne asumam bunele precum si relele, sa fim mai buni, mai intelegatori, insa nu trebuie sa patimim in felul acesta pentru a intelege si a accepta ca acolo unde este nevoie de masuri drastice se vor lua masuri drastice, acolo unde este nevoie de ajutor trebuie sa se accepte ajutorul iar acolo unde trebuie restrictii, trebuie restrictii, pana nu este prea tarziu iar situatia chiar sa degenereze.

In cazul de mai sus situatia nu este deloc imbucuratoare, este chiar foarte grava, dar mai grav este ca totul merge inainte ca si cum totul ar fi normal, se lasa impresia ca s-a uitat, ca s-a iertat, ca s-a trecut cu vederea, iar acest adolescent cum poate discerne unde este bariera dintre normal si anormal? Pentru ca in situatia de fata nu exista aceasta granita pentru ca nu a fost invatat s-o perceapa. Nu lasati ca timpul sa-si puna urat amprenta in vietile voastre, atata timp cat avem, cu totii, puterea alegerii si a discernamantului. Ce putem face astazi, e posibil ca maine sa fie imposibil sau tardiv.

Poate ca timpul nu-mi va permite sa mai scriu ceva pana de Pasti, asa ca va doresc din suflet tot ce este mai bun, sarbatori fericite si numai bucurii alaturi de cei dragi voua.

PASTE FERICIT!