Un mitoman de vorba cu un ipohondru

La prima vedere tilul pare amuzant doar daca ne imaginam o astfel de scena si cum fac eforturi sa se faca credibili. Poate parea chiar si amuzant. Dar nu este. Este dramatic in situatia in care convietuim cu unul dintre ei si ne lasam afectati de manifestarile lor pentru ca poate fi enervant, stresant si foarte derutant. 

Mitomanul - cand incepe sa vorbeasca, daca nu-ti dai seama sau nu cunosti, poate parea chiar o persoana revigoranta, exemplara, model pentru unii si exemplu pentru altii, pentru ca mai tot ce spune este legat de ideal.  Important este daca  poti sa sesizezi cat poate fi de credibil si important  tot ce transmite, incat  te poti  lasa prins in acest joc al imaginatiei,  incepi sa crezi  ca e posibil (pana la proba contrarie) gandindu-te doar la pozitivismul pe care il transmite, la credinta neclintita in tot ce a facut si ar vrea sa faca, in dorinta de perfectionare,  incat nici prin minte nu-ti trece ca acea persoana minte atat de mult si improvizeaza cu atata "curaj" ca te face sa crezi absolut tot ce transmite. Insa tot ce transmite este credibil si foarte important pentru el, pentru ca in momentul in care declanseaza un subiect, automat se declanseaza si imaginatia impreuna cu improvizatia. Se declanseaza dorinta de atentie, de idealizare, de importanta, de credibilitate, de pozitivism uneori. Are nevoie sa creada. Crede cu tarie in absolut tot ce spune si nici nu se gandeste ca iese din normalitate, pentru ca el traieste intr-o vesnica improvizatie si fantasmare. Daca cineva ii aduce argumente viabile ca totul este minciuna, gaseste rapid ceva care sa ascunda motivul  adevarat pentru care  a inventat totul. Am  auzit cu totii ca o minciuna mica te scapa de o pedeapsa. Dar de la o minciuna mica , poate nesemnificativa, la minciuna cronica (mitomanie) este un drum cu un inceput clar si bine definit in istoria persoanala, care se poate rezolva apeland la  serviciile unui profesionist. Este colectionar de "inventii si fictiuni"  la modul cel mai fantasmatic.

Ipohondrul -are foarte multe asemanari cu primul, dar imaginati-va ca totul este intors pe invers. Emana stare de negativism, de suferinta permanenta, de dureri crunte uneori, de boli imaginare si permanente, de nevoie de a fi asistat, crezut si tratat in toate bolile lui imaginare, vaicareli necontrolate si chiar nervozitate  cu efecte isterice atunci cand i se transmite ca nu are nimic. Daca i se spune ca nu are nimic, cauta pana gaseste pe cineva care ii spune ca are. Vorbeste permanent de cate o suferinta pe care si-o imagineaza ca o are,  mimeaza suferinta foarte bine si asteapta de la ceilalti sa-i asculte peroratia numai pe teme de boli si suferinta cauzata de ele,  cautand foarte multa mila, atentie si credibilitate. Crede cu tarie  in ce spune si simte,  afisand si suferinta caracteristica bolilor pe care si le imagineaza ca le are. Daca se intampla sa sufere intr-adevar de ceva, exagereaza atat de mult durerea incat transmite chiar ca este posibil sa moara din asta. Este un colectionar de medicamente, la un ipohondru gasiti in permanenta medicamente pentru toate afectiunile, pentru ca are grija sa se aprovizioneze cu mult stoicism si multa perseverenta. 

Ce au cei doi in comun?  Imaginatia vasta, cred in ce spun si simt. Sunt colectionari, fiecare  cu "indeletnicirile" lui. Primul parca doreste sa construiasca permanent castele de nisip pentru a-l aprecia ceilalti si chiar pentru propriul Egou si a fi privit important, iar cel de-al doilea, strica acel castel de nisip pentru a-si declansa suferinta si a atrage atentia. Ambii doresc ascultare, atentie si crezare. 
Ambii cred in ce spun si fac tot posibilul sa fie fie ascultati si crezuti. 

Pentru amandoi se potriveste foarte bine povestea cu ciobanul, satenii, oile si lupul, pe care presupun ca o stiti cu totii.