Buletin de Bucuresti

Perioada de dinainte de anii '90 a ramas inca o amintire vie in memoria multora, in mod special pentru cei care incercau sa sparga granitele capitalei, bine incatusate si bine ingradite. Bucurestiul era o cazarma, unde daca doreai sa traiesti iti trebuia bilet de voie aprobat. Aprobat, ori de cate vreo ruda la care se apela prima data ori la vreun localnic, care daca era de acord si daca i se acceptau conditiile impuse sau puse, si bineinteles dupa ce se stabilea si cealalta parte care tinea de plata (?), din acel moment se simtea si se credea de parca era stapanul tau. Pentru ca el hotara daca este de acord si pentru ce perioada era de acord sa stai in capitala. Nu era, pentru multi, ceva facut pentru totdeauna. Era o intreaga corvoada. Trebuia sa te ia in spatiu, sa te recunoasca si abia dupa aceea, daca dorea acel "stapan", mergea mai departe spre a intocmi buletinul de Bucuresti. Acest buletin, pentru provincialii care incercau sa sparga portile capitalei, insemna mai mult decat o acceptare, insemna o zbatere pentru propria viata si pentru propria identitate. Insemna inceputul unor noi chinuri, unor noi incercari neimaginate pana atunci. Chiar daca foarte multi nu mai vor sa recunoasca sau nu mai doresc sa-si aminteasca, acea perioada a insemnat acceptarea unor compromisuri greu de aprobat pentru majoritatea dintre noi si amintirea unei perioade pe care multi ar dori s-o stearga din memorie, asa cum stergi o tabla cu buretele. Dar fiecare lua decizia in functie de felul cum gandea si de cat de motivat era, de interes si de cum ii era mai usor sau la indemana. 

Oricum si in orice fel s-ar interpreta si orice ar fi incercat un provincial pentru a obtine acel buletin, realitatea simtita ramanea  una singura: discriminarea. Aceasta discriminare, in propria ta tara, era traumatizanta si traita de foarte multi ca pe un abandon. Erai abandonat de/si in propria ta tara.  Chiar si cu acel buletin, nu aveai aceleasi drepturi, nu simteai ca esti egal cu bucurestenii, nu erai aprobat si acceptat, erai un parvenit, dar puteai, macar, sa-ti gasesti un loc de munca, altul decat in constructii sau la curatenia strazilor.

Acest episod dintr-o perioada de discriminare, a fost si pretextul pentru care s-a regizat filmul "Buletin de Bucuresti" in 1982, care l-am perceput ca pe o parodie a vietii reale, dar care, presupun ca avea un singur mesaj, acela de a se schimba ceva.

Cati au curajul sa relateze povestea drumului parcurs pana a obtine acel buletin? Un buletin egal cu identitatea, insa alta decat acolo unde se nascuse fiecare. Identitatea de capitala!

Cata suferinta si cate suflete s-au pierdut pe drumul obtinerii acestui drept la identitate!? Pentru ce, de ce si pentru cine?

Va imaginati, ca in anul 2011, si deja trecuti intr-un alt secol, mai sunt persoane care cer tribut pentru acel buletin amarat, facut intr-o astfel de perioada? Sunt sigura ca nu-si imagineaza nimeni si acest lucru dintr-un singur motiv: este absurd si aberant.

Chiar si asa, aflati ca exista! Nu este incredibil si terifiant? Nebunesc, chiar.