Un itinerar de viata

Traiectoria vietii depinde de foarte multi factori. Unul dintre ei si foarte important este mama, ce transmite mama, ce gandeste ea, ce simte, care este starea ei de fiecare zi si felul cum se raporteaza la acel copil care urmeaza sa paseasca in aceasta viata. E posibil ca scepticii sa nu priveasca din acelasi unghi aceasta perspectiva care stabileste intrucatva itinerariul unei viitoare vieti si cum poate participa mama la acesta. Aceasta postare se poate considera o continuare a celei din data de 18.05.2011 si anume "Fata sau baiat?" si voi incerca astazi se descriu cum se poate scrie un itinerar de viata prin prisma mamei si sentimentelor ei, grandurilor si grijilor ei, obsesiilor si visurilor ei.
Este un studiu personal si mi-l asum.
Consider ca este important sa avem usurinta gandurilor frumoase in momentul in care urmeaza sa avem responsabilitatea unei vieti, sa se incerce, pe cat posibil, eliminarea starilor de angoasa pe care le da starea de spirit venita din viata de familie, evenimentelor de familie si poate din diversele frici venite chiar din cotidian, cum ar fi profesia, de exemplu. Un mediu sanatos, o gandire sanatoasa si eliminarea starilor negative, va face ca viitorul copilului sa fie cat mai sanatos, cu o crestere sanatoasa si o gandire sanatoasa. Gandurile noastre, starea noastra si sentimentele noastre ne definitiveaza si completeaza sanatatea si viata noastra in general. Chiar si visele pot avea acelasi efect ca si trairile noastre de peste zi. Iar obsesiile se pot transforma destul de usor in cosmaruri.
De ce spun toate acestea? Am sa exemplific in cele ce urmeaza, cum s-a derulat viata unui tanar, traiectoria si itinerariul vietii lui intr-o familie cu un statut militaresc, cu principii securizante, cu teama permanenta provenita dintr-o gandire care a inceput sa devina paranoica, si anume aceea ca tot timpul se credeau urmariti de ceva sau cineva, mama a trait permanent cu teama ca i se poate intampla ceva rau ei si familiei ei. Dar de ce aveau asemenea temeri?
O sa incerc sa o iau de la inceput si sa redau inceputul relatiei lor din perioada casatoriei lor. Aceasta perioada s-a petrecut in anii '60 cand cei doi s-au cunoscut, s-au iubit si s-au casatorit. Pana aici o poveste frumoasa de dragoste, pe scurt. Ce-i diferentia de multi altii, este acela ca el a fost cooptat de securitate, fiind ofiter in armata, urmand ca toata activitatea profesionala sa se desfasoare intr-o singura directie si anume aceea de a urmari colegi, rude, vecini, cunostinte, de a inregistra si de a transmite mai departe. Nu stiu cata teama avea acest om, ofiter de profesie pana in "maduva oaselor" si cu o structura militareasca, dar sotia lui avea si traia in permanenta o teama care s-a transformat in ganduri nefaste si anume acelea ca li se poate intampla ceva rau. Acest lucru, insa,  nu a oprit-o in a da un raspuns pozitiv in a coopera cu securitatea vremurilor, poate cooptata sau convinsa de sot, nu stiu. Sau poate a acceptat cu convingerea ca va desipa incorsetarea fricii si va sti cum s-o elimine sau poate a vrut sa-i faca pe plac sotului sau poate chiar si-a dorit, nu stiu care au fost motivele reale.
A vrut sau n-a vrut, s-a lasat prinsa in mrejele acestei vieti plina de suspans, plina de primejdii si de umanitate. Prin urmare a considerat ca trebuie sa-si urmeze sotul care a asigurat-o ca nu se va intampla nimic, ca sunt in totala siguranta si ca trebuie sa fie cat mai ascunsi, cat mai "ermetici" in privinta vietii lor personale si a activitatii lor. Bucuria vestii ca vor avea un copil, a fost umbrita de toate aceste restrictii venite prin prisma "profesiei" lor si in mod special a mamei, care incepuse sa considere ca nu este suficient de ocrotita traind aproape in permanenta cu o frica de necontrolat si nestapanit, tresarind la orice zgomot considerat ca nefiind normal, asa ca frica i-a devenit un tovaras de viata cu care incerca sa convietuiasca in momentele de singuratate si intimitate.
Un copil venit pe lume si crescut intr-un asemenea mediu (securizat si securizant) isi va insusi poate aceeasi frica transmisa inconstient, plus transmiterea verbala ca trebuie in permanenta sa se pazeasca, ca trebuie sa fie atent la ce vorbeste si cu cine vorbeste, ca prietenii trebuie alesi dupa anumite criterii si teste. Toate acestea il va face sa creada sau va avea impresia ca si el este urmarit de ceva sau cineva. E posibil sa dezvolte in aceasta directie frici si  tulburari care ii va sta ca o sabie deasupra capului. Poate insemna inceputul unei paranoia. Va creste  avand sentimentul real ca toti au ceva personal cu el, va incepe sa se uite tot timpul peste umar de teama urmaririi, finalizand cu credinta ca baricadarea in propria casa ii va conferi siguranta. Mai tarziu insa isi va imagina ca nici macar aici nu se va mai simti in siguranta de teama ca ii sunt ascultate telefoanele, ca poate i s-au montat receptoare,  etc.
Cam la modul acesta incepuse sa se desfasoara viata copilului celor doi, care pana nu de mult parea ca viata lui se desfasoara normal credeau parintii, neluand in seama comportamentul uneori prea ostil, prea ocrotitor, halucinant si securizant in care incerca sa traiasca, iar relatiile de orice natura pe care incerca sa le aiba aveau un final brusc si neasteptat, declarand ca toti fac parte din acelasi grup si sunt pusi sa-l urmareasca, iar persoanele in cauza declarau ca au fost acuzati ca lucreaza cu securitatea si sunt platiti sa-l urmareasca si sa-i faca rau.
Toate acestea erau spuse mamei intr-o perioada cand relatia era una cat de cat apropiata iar mama incerca sa inteleaga care este motivul pentru care fiul ei nu isi face prieteni si pentru care motiv nu reuseste sa stea nicio femeie cu el sau sa aiba un serviciu stabil. Aceasta insa pana intr-o zi cand si mama a fost privita ca un intrus, venita si ea, ca ceilalti, sa-l "fileze", iar relatia lor a inceput sa se opreasca in fata tipetelor, jignirilor, refuzurilor si usilor inchise. Pentru ca la un moment dat, pe la 40 de ani si ceva, sa-si paraseasca serviciul definitiv de teama ca acolo erau "toti cu ochii pe el", ii ascultau telefoanele si ii puneau cipuri pe care credea ca le-a depistat de fiecare data. Asa ca a parasit peisajul cotidian, retragandu-se in spatele usii propriului apartament  in care nu are acces nimeni, astupandu-si geamurile cu paturi si cearsafuri, desfiintand orice obiect pe care il considera ca facand parte din planul de ascultare si urmarire (telefoane, calculator, televizor, electricitate). Mama, care face eforturi sa penetreze acest spatiu al fiului ei, nu reuseste sa treaca mai mult decat printr-o usa crapata atat cat sa incapa vasele cu mancare, si ele perchezitionate ca la carte.
Arata de parca a fost parasit intr-o lume mizera, neras, nespalat si cu aceleasi haine ca in ziua in care s-a sechestrat.
Viitorul pare ca s-a oprit intr-un spatiu dintr-o alta lume, o lume imaginara, ostila, o lume plina de nelinisti, de persecutii, o lume in care fizic au disparut toti dar au ramas halucinatiile. O lume care, indiferent cum este ea, reala sau imaginara il persecuta, il urmareste si il asculta doar pentru a-l chinui.
Cam asa arata un destin "aranjat" si cu propriile radacini in gandurile, starile si sentimentele mamei, care nu a stiut cum sa treaca peste o frica permanenta zi si noapte, aceea legata de siguranta familiei ei si scenariile construite in sensul acesta si care inconstient a lasat mostenire paranoia gandurilor ei.
Ca un ultim aport adus acestui contorsionat destin, a fost acela cand frica lor de persecutie s-a si concretizat imediat dupa 1990, cand intr-o seara a sunat telefonul anuntand o moarte subita si deloc accidentala. Sotul si respectiv tatal care venea spre casa mergand pe trotuar linistit, a murit calcat fiind de o masina care si-a schimbat, se pare, brusc traiectoria in directia lui, dupa care a pornit in tromba disparand fara urma pe stradutele adiacente, nefiind gasita niciodata. Niciodata nu au primit vreo explicatie acelei morti subite si nimeni nu a facut vreo investigatie. Intamplare, accident, ghinion, intentie, persecutie, eliminare sau razbunare?

Etichete