Mesagerul

Ni se intampla tuturor ca in diverse perioade, situatii sau momente ale vietii noastre sa avem nevoie de sustinere, fie ea si morala care, de cele mai multe ori face minuni.
Chiar incepand cu copilaria, unde nevoia de sustinere pe toate planurile este foarte importanta si benefica pentru ca aceasta sustinere este inceputul consolidarii increderii in noi si a primilor pasi facuti in viata si alegerilor pe care le facem si le vom face. Avem nevoie de vorbe bune, avem nevoie de vorbe frumoase, avem nevoie de curaj si incurajare, avem nevoie sa stim ca cineva este alaturi de noi, oriunde ne indreptam pasii si oriunde ne indreapta alegerile noastre in propria noastra viata. Daca ati experimentat ce scriu aici, intelegeti despre ce vorbesc. Uneori experimentam si partea cealalta a "sustinerii", adica aceea a pesimismului, a orientarilor cu scop voit gresit si a vorbelor care nelinistesc, a gandurilor negative care stirbesc din incredere si posibilitatile pe care pana atunci le intrevedeam.
Expresiile "capul sus, mergi mai departe cu incredere" sau "fii optimist si o sa reusesti" are un efect magic asupra noastra daca le auzim atunci cand avem nevoie de a prinde putin elan si atunci cand neincrederea sau micsorarea orizontului ne cam da tarcoale, insa nicidecum nu avem nevoie sa auzim expresii gen "n-ai sa reusesti sa faci nimic, niciodata", "nu esti in stare sa faci asta" sau "crezi ca ai sa reusesti sa faci asta? eu nu prea cred", si multe astfel de expresii folosite si auzite in diverse situatii. Fara exceptie, toti avem nevoie de a auzi ceva incurajator, chiar si aceia care dau impresia ca nu au nevoie de absolut nimic. Si nu numai sustinerea verbala, dar si cea nonverbala poate avea acelasi efect daca ne controlam si ne conectam bine la instinctele noastre.
 "Nu poti sa faci asta niciodata, nu vezi ce vremuri sunt?!" -am auzit de curand raspunzand cineva careia i se ceruse parerea referitor la un viitor proiect. Cred ca ar fi sunat mai bine daca raspundea simplu: "sunt sigur ca o sa reusesti, incearca!", chiar daca in acel moment gandea altceva. "Vrei sa mint?" a replicat pesimistul, dupa ce cealalta persoana sustinea ca avea nevoie doar de o vorba buna si atat. Nu, nu este vorba de minciuna/i atunci cand incercam sa transmitem optimism, este vorba de increderea si gandul pozitiv de care are nevoie interlocutorul nostru, pentru ca altfel nu ar fi apelat la parerea noastra.
Pe langa aceasta categorie de pesimisti transmitatori de mesaje de neincredere, mai exista o categorie, care din dorinta de a fi in centrul atentiei prin diverse informatii culese din presa, internet sau chiar "furate" de la altcineva, transmit mai departe celor care au o suferinta sau o boala diagnosticata sau nu, mesaje gen "ai cancer, stiu eu, ca si (un nume) a avut aceleasi simptome si tot de asta a murit...", sau "chiar asta ai dupa cum spui ca te doare si  ar trebui sa mergi la control si sigur mostenesti pe...". La acest discurs-monolog am fost prezenta, cunoscand persoanele, cu diferenta ca persoana cu care dialoga nu stia ca are pus un diagnostic clar, i se spusese altceva, in schimb i se spusese fiului detaliile acestui diagnostic. Oare medicul nu putea sa-i spuna persoanei in cauza? Ba bine ca da, insa stia probabil ce ravagii produce gandul propriului nostru interior la aflarea unuor asemenea vesti, preferand ca acest mesaj sa-l transfere altcuiva.
Chiar si in situatia in care persoana stie ca are un diagnostic stabilit de catre medic, nevoia de a auzi vorbe de incurajare si optimism in transmiterea unor ganduri bune si linistitoare, face ca starea de incredere, speranta si gandurile pozitive sa se instaleze, facandu-l sa priveasca altfel situatia, indiferent cum va fi si ce va urma.
Am fost stupefiata sa aud de curand pe cineva care transmitea la telefon cu o voce cunoscatoare si autoritara un diagnostic inventat doar din cateva informatii culese de la persoana suferinda si pe care le-a introdus in cautarile asidue de pe internet.  Multele detalii date care mai de care mai apasatoare, mai daunatoare si mai pesimiste, incat a reusit sa faca persoana de la celalat capat sa se sperie atat de tare incat a facut un atac de panica si o cadere de calciu, pentru ca gandul la moarte a facut-o sa se intrebe ce se va intampla cu fiica si sotul ei, suferinzi amandoi, unul schizofrenic iar celalalt cu boala Huntington Coreea, amandoi sub tratament medicamentos, moment in care nu a mai reusit sa se concentreze pe gandurile sanatoase indreptate spre propria persoana, decat prin prisma unei viitoare disparitii cauzate de boala proprie.

Mesagerul. Oare de ce a simtit nevoia sa transmita mesaje dintre cele mai pesimiste (negre) cu trimitere spre finaluri nefaste, cand foarte simplu ar fi putut ca acel telefon, daca tot s-a gandit sa-l dea, sa fie numai de sustinere, de incredere, ca totul o sa fie bine si totul se va finaliza cu bine. Doar atat era cel mai sanatos mesaj daca si-a dorit sa fie alaturi prin a transmite ceva si daca dorea sa-si manifeste sustinerea. Un sadism constient sau inconstient? E posibil sa fie constient de cuvintele transmise, dar sa nu fie constient de motivele pentru care transmite, iar asta are legatura cu propria constructie. Acest sadism afisat poate fi explicat prin prisma cunoasterii istoriei vietii personale. Pentru ca acest gen de sadism se cultiva inca din anii copilariei si-si urmeaza cursul dezvoltandu-se.
Dorinta de a fi in centrul atentiei si a fi primul care transmite o informatie, chiar si eronata sau cu un dramatism teatral, il face sa simta doar placerea sadica din a transmite mesaje genul acesta cand i se ofera ocazia si a simti suferinta si incantarea satisfactiei culegerii laurilor in reusita scopului propus. Impulsivitatea si intoleranta cu care transmite fara suflare mesaje atat de dramatice si chiar facand scenarii, placerea sadica in momentul realizarii scopului, te face sa te gandesti la cineva lipsit total de empatie, cu propriile complexe, frustari, pierderi, insatisfactii, boli, etc. Propriile temeri legate de propriile probleme de sanatate si vinovatia care ar fi trebuit s-o simta altii considerati responsabilili si nevoia de sustinere, ajutor si sprijin pe care nu le-a primit poate atunci cand avea mare nevoie, l-a facut sa schimbe tabara alegand sa fie mesagerul pesimismului si mesajelor dramatice si teatrale. Poate fi si acesta un mecanism de aparare care-l "ocroteste" in fata realului si adevarului carora nu le face fata.
Dar chiar si asa, nu omorati mesagerul indiferent de mesajele lui, ci doar incercati sa nu va incarcati cu negativismul mesajului transmis sau pur si simplu evitati sa dati curs unui astfel de mesaj. Nu va modelati propria traire si stare dupa pesimismul transmis si transferat. Doar ganditi-va la el ca la mesagerul propriilor probleme verbalizate care au prins ocazia (sau cauta ocazii) sa se manifeste in diverse situatii de viata ivite si care il tin conectat la neincrederea si pesimismul propriu conectate la adresa propriilor suferinte.

Etichete