Prin constructia noastra avem tendinta de a da sfaturi si atunci cand ni se cer, dar si atunci cand nu suntem intrebati si nu ni se cer. Normal sau nu? Eu as spune ca nu si am sa ma explic.
Asa cum am si inceput facand referire si trimitere la constructia noastra, trebuie sa ne amintim ca suntem unici. Si daca suntem unici, nu avem cum sa gandim din punctul nostru de vedere o situatie sau alta si sa dam curs unei cereri atunci cand este vorba de altcineva, pentru ca nu avem cum sa fim obiectivi 100%, decat punandu-ne pe noi intr-o situatie asemanatoare. Si daca ne punem intr-o situatie asemanatoare, nu avem cum sa dam un raspuns care sa-l priveasca direct pe celalalt sau cum sa rezolvam o situatie decat prin prisma propriei noastre personalitati si modului nostru de gandire. Pentru ca noi gandim altfel decat celalalt o situatie anume si o gandim prin prisma felului nostru de a fi si pentru ca nu este situatia noastra. Prin urmare, sfatul cerut nu poate fi compatibil direct cu celalalt, ci este compatibil doar cu noi.
Asa cum am si inceput facand referire si trimitere la constructia noastra, trebuie sa ne amintim ca suntem unici. Si daca suntem unici, nu avem cum sa gandim din punctul nostru de vedere o situatie sau alta si sa dam curs unei cereri atunci cand este vorba de altcineva, pentru ca nu avem cum sa fim obiectivi 100%, decat punandu-ne pe noi intr-o situatie asemanatoare. Si daca ne punem intr-o situatie asemanatoare, nu avem cum sa dam un raspuns care sa-l priveasca direct pe celalalt sau cum sa rezolvam o situatie decat prin prisma propriei noastre personalitati si modului nostru de gandire. Pentru ca noi gandim altfel decat celalalt o situatie anume si o gandim prin prisma felului nostru de a fi si pentru ca nu este situatia noastra. Prin urmare, sfatul cerut nu poate fi compatibil direct cu celalalt, ci este compatibil doar cu noi.
O sa incerc sa dau si cateva exemple si astfel de exemple pot fi o multitudine, pe care le detineti si voi.
Sa incepem cu un prim exemplu destul de frecvent intalnit si anume cu acela al unui cuplu. Presupun ca fiecare dintre noi am fost confruntati cu un astfel de caz, cand unul sau amandoi partenerii (poate prieteni cu noi sau nu) sa ne intrebe ce sa faca intr-o anume situatie si cum ar trebui sa procedeze. Si mai stim ca fiecare isi sustine varianta proprie atunci cand incepe sa expuna problema sau au pareri diferite de a privi o anume situatie, cum dealtfel procedam toti. Asa ca raspunsul ar trebui sa fie doar de sustinere, de incurajare si cu un raspuns din care sa nu se inteleaga o anume influenta din partea noastra, asta in situatia in care vrem sa dam un raspuns, la modul ca se poate transmite ceva de genul ca ii cunostem pe amandoi si ca ar fi greu sa cantarim situatia doar dintr-un punct de vedere si fara a fi implicat direct in problema/e, discutiile sau afectele din interiorul relatiei lor. Insa cel mai greu va fi atunci cand la mijloc vor fi si copii. Frecvent si mereu tentati in a da sfaturi vor fi cei apropiati sau foarte apropiati si anume parintii si fratii. Nu vor avea puterea si nici deschiderea in a cantari relatia sau problema intr-o relatie decat dintr-un singur unghi de cele mai multe ori si anume acela al propriului lor copil/frate/sora/prieten, uitandu-l in astfel de situatii pe partenerul celuilat. Insa parintii sunt cei mai tentati in a interveni, cu voie sau fara voie in relatiile copiilor lor, chiar daca acestia sunt adulti si maturi in a lua decizii, iar interventiile lor sunt dintre cele mai daunatoare de cele mai multe ori, pentru ca inevitabil se va alia cu propriul lor copil, chiar daca are sau nu are dreptate (si cine hotaraste aceasta?), iar in schimbul acestor tabere aliate si-l va face pe celalalt inamic pentru tot restul vietii, declarati sau nu.
Uneori nu realizam ca oricat de mult credem ca avem informatii sau oricat de mult credem ca am reusit sa cunoastem un cuplu sau o persoana, nu cunoastem nimic. Pentru ca, sa fim sinceri, de cele mai multe ori nu ne cunoastem nici pe noi sau suntem surprinzatori chiar si pentru noi. Asa ca oricat vom incerca sa dam un sfat in cunostinta de cauza, nu va fi niciodata asa, decat prin prisma propriei noastre gandiri, vieti, trairi, stari, sanse, nesanse, bucurii si tristeti sau vagi asemanari cu situatia.
Stiu ca este greu sa evitam o astfel de situatie si in a da un sfat/uri, daca de exemplu cererea vine de la sora, frate, mama, tata sau un prieten. Cum o facem? Pentru ca aceasta cerere, oricat ar parea de alarmanta si oricat suntem de tentati sa orientam pe celelalt intr-o directie prin sfatul nostru, este posibil sa nu concorde cu personalitatea lui, cu modul de viata si de a gandi sau nu va avea puterea sa ne urmeze sfatul, oricat de bun consideram ca este.
Daca este vorba de un cuplu, inevitabil dam sfaturi unuia uitandu-l pe celalalt, sau dam sfaturi amandurora, noi nefiind implicati direct in problema, iar ce spunem ii poate afecta, ori pe amandoi ori pe unul dintre cei doi.
Stati departe si opriti-va tentatia de a da sfaturi, mai ales cand este vorba de un cuplu, casatorit sau nu, si mai ales cand la mijloc sunt si copii. Nu suntem in masura sa hotaram noi ce este bine si ce nu in relatia lor. S-a intamplat ca in urma unor sfaturi "bine intentionate" cei doi sa se desparta (cu copii sau nu) iar dupa o perioada cei doi sa se impace, iar persoana cu sfaturile binevoitoare a fost eliminata din aceasta ecuatie, indiferent de statutul ei.
Un alt exemplu este atunci cand un copil si nu al nostru, sa ne intrebe ceva legat de parintii lui sau de unul dintre ei, nemultumit ca l-a pedepsit, de exemplu, pentru o fapta pe care o considera ca nu i se cuvenea, noi fiind ori din familie, ori prieten, ori vecin. Si ce sfat ar trebui sa dam? Incercand sa invinovatim pe unul dintre parinti sau pe amandoi sau ii transmitem ca parintii stiu ce fac si ca nu a primit pedeapsa degeaba? Asta in situatia in care necesita raspunsul nostru. Bineinteles ca a doua varianta. Parintii stiu cel mai bine motivul si contextul situatiei si pedeapsa aferenta, noi nu. Nu ne apucam sa improscam cu noroi pe unul dintre parinti, facandu-l pe copil sa creada ori ca a primit pedeapsa nemeritat, ori ca are ceva cu el unul dintre parinti, etc. Pentru ca, de obicei copii sunt tentati sa-si ia aliat pe cel pe care il considera de partea lui sau mai slab, sau pe cel caruia ii da dreptate chiar daca nu are.
Exemple sunt multe, sunt sigura ca le gasiti sau le aveti si voi. Ideea este sa incercam sa ne oprim tentatia de a da sfaturi si sa gandim exact la ce avem de spus atunci cand suntem intrebati si ni se cere un sfat. Pentru ca sfatul concorda cu modul nostru de gandire, cu felul nostru de a vedea o situatie, o problema, un impas, viata in general si constructia noastra in care intra cresterea, educatia, transformarile survenite, greutatile intampinate si felul nostru propriu de a le rezolva gasind o solutie/tii.
Dar la ale noastre, nu la altii.
Stiu ca este greu sa evitam o astfel de situatie si in a da un sfat/uri, daca de exemplu cererea vine de la sora, frate, mama, tata sau un prieten. Cum o facem? Pentru ca aceasta cerere, oricat ar parea de alarmanta si oricat suntem de tentati sa orientam pe celelalt intr-o directie prin sfatul nostru, este posibil sa nu concorde cu personalitatea lui, cu modul de viata si de a gandi sau nu va avea puterea sa ne urmeze sfatul, oricat de bun consideram ca este.
Daca este vorba de un cuplu, inevitabil dam sfaturi unuia uitandu-l pe celalalt, sau dam sfaturi amandurora, noi nefiind implicati direct in problema, iar ce spunem ii poate afecta, ori pe amandoi ori pe unul dintre cei doi.
Stati departe si opriti-va tentatia de a da sfaturi, mai ales cand este vorba de un cuplu, casatorit sau nu, si mai ales cand la mijloc sunt si copii. Nu suntem in masura sa hotaram noi ce este bine si ce nu in relatia lor. S-a intamplat ca in urma unor sfaturi "bine intentionate" cei doi sa se desparta (cu copii sau nu) iar dupa o perioada cei doi sa se impace, iar persoana cu sfaturile binevoitoare a fost eliminata din aceasta ecuatie, indiferent de statutul ei.
Un alt exemplu este atunci cand un copil si nu al nostru, sa ne intrebe ceva legat de parintii lui sau de unul dintre ei, nemultumit ca l-a pedepsit, de exemplu, pentru o fapta pe care o considera ca nu i se cuvenea, noi fiind ori din familie, ori prieten, ori vecin. Si ce sfat ar trebui sa dam? Incercand sa invinovatim pe unul dintre parinti sau pe amandoi sau ii transmitem ca parintii stiu ce fac si ca nu a primit pedeapsa degeaba? Asta in situatia in care necesita raspunsul nostru. Bineinteles ca a doua varianta. Parintii stiu cel mai bine motivul si contextul situatiei si pedeapsa aferenta, noi nu. Nu ne apucam sa improscam cu noroi pe unul dintre parinti, facandu-l pe copil sa creada ori ca a primit pedeapsa nemeritat, ori ca are ceva cu el unul dintre parinti, etc. Pentru ca, de obicei copii sunt tentati sa-si ia aliat pe cel pe care il considera de partea lui sau mai slab, sau pe cel caruia ii da dreptate chiar daca nu are.
Exemple sunt multe, sunt sigura ca le gasiti sau le aveti si voi. Ideea este sa incercam sa ne oprim tentatia de a da sfaturi si sa gandim exact la ce avem de spus atunci cand suntem intrebati si ni se cere un sfat. Pentru ca sfatul concorda cu modul nostru de gandire, cu felul nostru de a vedea o situatie, o problema, un impas, viata in general si constructia noastra in care intra cresterea, educatia, transformarile survenite, greutatile intampinate si felul nostru propriu de a le rezolva gasind o solutie/tii.
Dar la ale noastre, nu la altii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ai o parere? Spune-o!
Cu seriozitate, responsabilitate si fara continut ofensator, rasist, vulgar sau neadecvat.