Treceți la conținutul principal

Sfaturile noastre, cele de toate zilele ©

Prin constructia noastra avem tendinta de a da sfaturi si atunci cand ni se cer, dar si atunci cand nu suntem intrebati si nu ni se cer. Normal sau nu? Eu as spune ca nu si am sa ma explic.
Asa cum am si inceput facand referire si trimitere la constructia noastra, trebuie sa ne amintim ca suntem unici. Si daca suntem unici, nu avem cum sa gandim din punctul nostru de vedere o situatie sau alta si sa dam curs unei cereri atunci cand este vorba de altcineva, pentru ca nu avem cum sa fim obiectivi 100%, decat punandu-ne pe noi intr-o situatie asemanatoare. Si daca ne punem intr-o situatie asemanatoare, nu avem cum sa dam un raspuns care sa-l priveasca direct pe celalalt sau cum sa rezolvam o situatie decat prin prisma propriei noastre personalitati si modului nostru de gandire. Pentru ca noi gandim altfel decat celalalt o situatie anume si o gandim prin prisma felului nostru de a fi si pentru ca nu este situatia noastra. Prin urmare, sfatul cerut nu poate fi compatibil direct cu celalalt, ci este compatibil doar cu noi.
O sa incerc sa dau si cateva exemple si astfel de exemple pot fi o multitudine, pe care le detineti si voi.
Sa incepem cu un prim exemplu destul de frecvent intalnit si anume cu acela al unui cuplu. Presupun ca fiecare dintre noi am fost confruntati cu un astfel de caz, cand unul sau amandoi partenerii (poate prieteni cu noi sau nu) sa ne intrebe ce sa faca intr-o anume situatie si cum ar trebui sa procedeze. Si mai stim ca fiecare isi sustine varianta proprie atunci cand incepe sa expuna problema sau au pareri diferite de a privi o anume situatie, cum dealtfel procedam toti. Asa ca raspunsul ar trebui sa fie doar de sustinere, de incurajare si cu un raspuns din care sa nu se inteleaga o anume influenta din partea noastra, asta in situatia in care vrem sa dam un raspuns, la modul ca se poate transmite ceva de genul ca ii cunostem pe amandoi si ca ar fi greu sa cantarim situatia doar dintr-un punct de vedere si fara a fi implicat direct in problema/e, discutiile sau afectele din interiorul relatiei lor. Insa cel mai greu va fi atunci cand la mijloc vor fi si copii. Frecvent si mereu tentati in a da sfaturi vor fi cei apropiati sau foarte apropiati si anume parintii si fratii. Nu vor avea puterea si nici deschiderea in a cantari relatia sau problema intr-o relatie decat dintr-un singur unghi de cele mai multe ori si anume acela al propriului lor copil/frate/sora/prieten, uitandu-l in astfel de situatii pe partenerul celuilat. Insa parintii sunt cei mai tentati in a interveni, cu voie sau fara voie in relatiile copiilor lor, chiar daca acestia sunt adulti si maturi in a lua decizii, iar interventiile lor sunt dintre cele mai daunatoare de cele mai multe ori, pentru ca inevitabil se va alia cu propriul lor copil, chiar daca are sau nu are dreptate (si cine hotaraste aceasta?), iar in schimbul acestor tabere aliate si-l va face pe celalalt inamic pentru tot restul vietii, declarati sau nu.
Uneori nu realizam ca oricat de mult credem ca avem informatii sau oricat de mult credem ca am reusit sa cunoastem un cuplu sau o persoana, nu cunoastem nimic. Pentru ca, sa fim sinceri, de cele mai multe ori nu ne cunoastem nici pe noi sau suntem surprinzatori chiar si pentru noi. Asa ca oricat vom incerca sa dam un sfat in cunostinta de cauza, nu va fi niciodata asa, decat prin prisma propriei noastre gandiri, vieti, trairi, stari, sanse, nesanse, bucurii si tristeti sau vagi asemanari cu situatia.
Stiu ca este greu sa evitam o astfel de situatie si in a da un sfat/uri, daca de exemplu cererea vine de la sora, frate, mama, tata sau un prieten. Cum o facem? Pentru ca aceasta cerere, oricat ar parea de alarmanta si oricat suntem de tentati sa orientam pe celelalt intr-o directie prin sfatul nostru, este posibil sa nu concorde cu personalitatea lui, cu modul de viata si de a gandi sau nu va avea puterea sa ne urmeze sfatul, oricat de bun consideram ca este.
Daca este vorba de un cuplu, inevitabil dam sfaturi unuia uitandu-l pe celalalt, sau dam sfaturi amandurora, noi nefiind implicati direct in problema, iar ce spunem ii poate afecta, ori pe amandoi ori pe unul dintre cei doi.
Stati departe si opriti-va tentatia de a da sfaturi, mai ales cand este vorba de un cuplu, casatorit sau nu, si mai ales cand la mijloc sunt si copii. Nu suntem in masura sa hotaram noi ce este bine si ce nu in relatia lor. S-a intamplat ca in urma unor sfaturi "bine intentionate" cei doi sa se desparta (cu copii sau nu) iar dupa o perioada cei doi sa se impace, iar persoana cu sfaturile binevoitoare a fost eliminata din aceasta ecuatie, indiferent de statutul ei.
Un alt exemplu este atunci cand un copil si nu al nostru, sa ne intrebe ceva legat de parintii lui sau de unul dintre ei, nemultumit ca l-a pedepsit, de exemplu, pentru o fapta pe care o considera ca nu i se cuvenea, noi fiind ori din familie, ori prieten, ori vecin. Si ce sfat ar trebui sa dam? Incercand sa invinovatim pe unul dintre parinti sau pe amandoi sau ii transmitem ca parintii stiu ce fac si ca nu a primit pedeapsa degeaba? Asta in situatia in care necesita raspunsul nostru. Bineinteles ca a doua varianta. Parintii stiu cel mai bine motivul si contextul situatiei si pedeapsa aferenta, noi nu. Nu ne apucam sa improscam cu noroi pe unul dintre parinti, facandu-l pe copil sa creada ori ca a primit pedeapsa nemeritat, ori ca are ceva cu el unul dintre parinti, etc. Pentru ca, de obicei copii sunt tentati sa-si ia aliat pe cel pe care il considera de partea lui sau mai slab, sau pe cel caruia ii da dreptate chiar daca nu are.
Exemple sunt multe, sunt sigura ca le gasiti sau le aveti si voi. Ideea este sa incercam sa ne oprim tentatia de a da sfaturi si sa gandim exact la ce avem de spus atunci cand suntem intrebati si ni se cere un sfat. Pentru ca sfatul concorda cu modul nostru de gandire, cu felul nostru de a vedea o situatie, o problema, un impas, viata in general si constructia noastra in care intra cresterea, educatia, transformarile survenite, greutatile intampinate si felul nostru propriu de a le rezolva gasind o solutie/tii.
Dar la ale noastre, nu la altii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cei 7 ani de-acasă

O expresie folosită atât de des și în exces, încât cred că începe să-și piardă din sensul ei adevărat. Dar care este sensul adevărat?  De cele mai multe ori auzim folosindu-se expresia de către cei mai în vârstă decât noi, nemulțumiți de o anume atitudine și făcând referire în mod strict la respectul pe care ar fi trebuit să-l primească, în funcție de o situație anume.  Dar ce înseamnă mai exact cei 7 ani de acasă? Pentru că, în mod sigur, înseamnă mult mai mult decât acel respect la care se face referire.  Vouă ce va evocă atunci când auziți făcându-se referire la cei 7 ani de acasă? Presupun că aproape imediat și fără să vreți se declanșează pe ecranul mintii filmul copilăriei voastre, cu diverse scene împreună cu persoane care au făcut parte, implicit, din aceste amintiri.  Cei 7 ani de acasă înseamnă de fapt, acei ani pe care i-am petrecut până a pleca la școală, iar de cei 7 ani sunt, de cele mai multe ori responsabili părinții. Pentru că majoritatea fac referire la educația p

Metoda Pneuma - cea mai puternica si eficienta metoda de respiratie

"După cât ne putem da seama,  singurul scop al existenţei umane e  să aprindă o lumină în întunecimea fiinţei." - C.J.Jung   Pentru aceia care nu cunosc sau nu au auzit de aceasta tehnica bazata pe fructificarea a ceva atat de simplu si natural cum este respiratia, voi face o scurta introducere si mai jos redau din propria experienta. Respiratia Holotropică (RH) este o metoda eficienta de explorare transpersonala, de transformare si vindecare. Desi folosita inca din antichitate, a fost studiata, practicata si elaborata in ultima jumatate de veac de dr. Stanislav Grof si sotia sa, Christina Grof, fondatorii psihologiei transpersonale. Exista mai multe metode de respiratii holotropice, printre care se numara si metoda Pneuma care a fost dezvoltata de  psihoterapeutul peruan Juan Ruiz Naupari. Este o forma de psihoterapie transpersonala, printre care se mai numara  psihoterapia integrala (K.Wilber), psihosinteza (R. Asagiolli), training autogen (J.Schultz), constelatii

Interpretari...

Testul arborelui  - interpretare pentru B.I.M ., 18 ani, 6 luni Se spune ca imaginea arborelui desenat este suportul proiectiei noastre, avand rolul pe care il are si oglinda, anume acela de a reflecta propria imagine a propriei persoane. Prin urmare, prin desenarea arborelui ne desenam pe noi asa cum suntem, cei adevarati si nu acea imagine "slefuita" pe care dorim s-o aratam celorlalti si pe care o vad ceilalti, iar aceasta o stim toti din propria experienta, ca numai "noi cu noi" reusim  sa fim sinceri si "dezgoliti" de masti.  "Imaginati-va ca mai sus exista o persoana vie. Ce sentimente va incearca uitandu-va la imagine?" Generalitati: Imaginea de ansamblu, se poate interpreta  in cateva cuvinte: grandoare, goliciune, singuratate, tendinte depresive, "deplasare" din anotimpul real, adica lipsa de constientizare a realitatii, inchidere, frica de exteriorizare. Starea psihica generala inaintea desenului era

Dependenta emotionala

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt. Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportament

Regresie si fixatie? Unde va aflati? ©

Timpul nu-mi permite foarte mult, insa incerc sa dau acestei ultime zile din septembrie o ultima postare, iar aceasta se leaga strans de unele obiceiuri ale noastre si...nu numai. Redau, mai jos, cateva mentiuni legate de stadiile de dezvoltare pe care ni le-a lasat mostenire Freud, si vin cu aceasta postare in mod special pentru un vechi amic cu care m-am vazut de curand, si cu care m-am amuzat (!!??) pe seama fumatului si facand referire la stadiul la care am ramas fixati. Printre fumurile noastre am incercat sa facem conversatie, aducand in discutie diverse subiecte, mai vechi, mai noi, fosti colegi, foste cunostinte sau pur si simplu conversam si chiar ne dadeam cu parerea acolo unde poate ca subiectul ne depasea. Am readus la zi, in decurs de cateva ore, perioada lunga in care nu ne-am vazut si am lasat ca timpul sa se astearna rapid peste noi. Cam asa fac vechii amici care se revad dupa o perioada de niste ani, timp in care viata si-a vazut de cursul ei, adaugand cate