In spatele desenelor si jocurilor, suntem noi

Nu m-am putut abtine sa nu abordez un astfel de subiect, din foarte multe motive. Care ar fi acelea? As putea enumera cateva si m-am gandit sa incep cu desenele copilariei, atat de frumoase, atat de deschise, atat de sincere, care dezvaluie adevaratele sentimente, stari, visuri, bucurii, tristeti, nelinisti, realitatea. Copii fiind desenam din placere, o facem ca pe o activitate care ne dadea satisfactie, care ne umplea timpul placut, dar si o activitate in care traiam, ne regaseam si "vorbeam" altfel decat o puteam face verbal. Uneori desenam familia, alteori desenam peisaje pline de flori, cu soare, luna, copaci, gradini, case, etc. Numai ca arareori cineva observa ceva sau incearca sa interpreteze desenul, arareori parintii isi fac timp sa se aseze la masa cu copilul lor si sa deseneze impreuna, sa-l intrebe cam ce ar dori sa deseneze, sa-l intrebe de tema care si-a propus sa o deseneze si de ce, astfel dezvoltandu-i inainte de toate dorinta de comunicare, insa poate fi si un moment in care poate afla starea lui, petrecand astfel un timp placut impreuna, timp care pentru un copil este foarte important. Ati constat cat de concentrat este un copil cand deseneaza si cat este de patruns? Da, pentru ca el atunci traieste sau retraieste o stare, se dedica in totalitate sau poate fi un refugiu pe care, la nivel senzorial, nu ai cum sa nu intri in contact. Parintii, daca nu o fac, ar putea sa aloce macar putin din timpul lor pentru a petrece cateva momente desenand impreuna, ar putea descoperi ca este o activitate placuta si relaxanta. Nu neaparat daca ar face asta ar putea interpreta ceva din desen dar va patrunde in lumea lui impreuna cu el, activitate care inseamna comuniune, inseamna atasament, dragoste. Poate ca la gradinita si la scoala ar trebui sa se faca mai multe interpretari ale desenelor, acest lucru presupunand persoane cu pregatire adecvata, astfel s-ar afla din timp daca un copil are probleme sau nu.
Intr-o zi am mers la scoala la nepotul meu, care era pe atunci clasa a doua, si asteptandu-l sa vina de la o repetitie de dans, mi-am petrecut timpul in clasa lui rasfoind desenele copiilor, colegi cu nepotul meu. Asa ca m-am asezat intr-o banca in brate cu un dosar voluminos si am inceput sa privesc admirand desenele imaginative ale copiilor, patrunsa fiind de fiecare in parte. De la prima vedere am constat ca o mare parte din ele erau desenate atat de intens cu negru, incat aproape ca nu vedeai ce mai era in peisaj. Starile transmise au fost nenumarate. Unele dintre ele mi-au transmis o stare de neliniste, altele mi-au transmis o stare de suparare, altele de fericire, altele de dezbinare, iar altele o stare de prizionierat, de lipsa de spatiu si de neregasire. Desenele lor, si ce incearca sa redea pe coala de desen, vorbea despre ei si viata lor de familie, de starile lor, de emotiile lor si de cum isi doresc sa fie sau cum sa fie atmosfera in care traiau. In desen reda realitate starilor, dar poate reda si dorinte, ies la suprafata intrebari nepuse, suferinte, nemultumiri, tulburari si bucurii. 
Intr-un desen, de exemplu, destul de viu colorat, un copil desenase in mijlocul colii, asezat pe vertical, o biserica in varful careia era asezata o cruce alaturi de un ceas, iar in usa bisericii asezate doua femei aproape de aceeasi vartsa, am presupus dupa coloristica hainelor si parul dezpletit. Insa sus, in dreptul unui geam era o imagine a unei femei-fantoma, destul de stilizata.  Privind desenul, m-am gandit ca acel copil poate se simtea incorsetat de o situatie pe care nu o putea controla, poate ca in casa/familia lui erau mai multe femei decat era obisnuit si nu-si putea exprima starea, poate ca acea fantoma stilizata reprezenta femeia care era in plus in familia lui si care-i "bantuia" casa in care nu se mai simtea in siguranta si in liniste, gandind ca ea este singura raspunzatoare de starea de inconfort pe care o simtea. Biserica in desen poate ca era singura care-i reda starea de liniste, de confort, de stabilitate, poate ca invatase ce reprezenta biserica si ca ea il poate reprezinta pe Dumnezeu, care protejeaza si apara. Dar biserica mai poate fi interpretata si ca locuinta/casa lui, care ar trebui sa dea siguranta, stabilitate, liniste, fericire.
Cand au aparut copii de la repetitie, m-au gasit cu desenele pe banca si am inceput sa vorbim despre ele, amuzandu-ne, fiecare incercand sa-si laude capodopera in felul lui propriu, spunand fiecare despre ce ar reprezenta. Asa ca fara prea multe eforturi am aflat ce-i cu desenul cu biserica, desen dealtfel destul de frumos in ansamblu. Pe scrurt, fantoma stilizata, o reprezenta pe bunica lui, o femeie foarte trista, care plangea mai mereu si care isi expunea in permanenta problemele. Celelalte doua femei din cadrul usii bisericii o reprezenta pe mama si o matusa care dadeau un fel de siguranta casei, "pazeau usa" de a nu intra persoane care sa-i destabilizeze confortul. Copilul nu-si dorea altceva decat starea de liniste si bucurie de dinaintea venirii bunicii si dorea ca ea sa plece (probabil cam asta reprezenta si ceasul de deasupra turlei bisericii).
Culorile si simbolurile folosite intr-un desen, sunt si ele la fel de importante, pentru ca si ele transmit starea afectiva simtita si traita. Orice desen are povestea lui si vorbeste despre persoana mai mult decat isi doreste sa arate sau isi da seama, pentru o face inconstient. Dar nu numai desenele vorbesc, etaland stari, ci si jocurile, care in mare parte acum se practica pe internet de copii si chiar de adulti.

Fiecare stie ce si care joc il practica si cat timp, indiferent de ce natura: violenta, gradinarit, constructii, razboi, horor, science fiction, iubire, etc. V-ati gandit vreodata care este motivul pentru care v-a tentat sau va tenteaza vreun joc? Si de ce il jucati mereu si mereu? Sau de ce schimbati tematica jocurilor, uneori? Are mare legatura cu viata si cu evenimentele din viata, cu starile, cu dorintele, cu nelinistile, cu tot ce ne inconjoara. Pentru ca si desenele si jocurile "vorbesc" despre noi. Eu, cu foarte multi ani in urma, eram preocupata de un anume joc si eram tentata sa-l joc mai mult decat mi-as fi imaginat vreodata, alocandu-i mult prea mult timp decat ar fi trebuit, m-am intrebat la un moment dat de ce sunt atat de magnetizata de acel stil de joc.
Dar intrebandu-ma, pentru ca eram deranjata de atractia mult prea mare fata de joc, am vrut sa aflu si raspunsul, care nu a intarziat sa vina.

"In spatele desenelor si jocurilor, suntem noii" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.