...sau ce inseamna devotamentul.
Am ales sa scriu despre aceasta poveste pentru ca este o lectie de viata data noua, tuturor oamenilor, despre ce inseamna atasamentul, devotamentul, dragostea si lipsa de ranchiuna. Am sa incerc inainte sa scriu putin si despre familia care a fost martora acestui devotament si finanlul care a adus durere, multe lacrimi si un gol pe care nu-l pot inlocui cu altceva.
Era o vreme cand o familie greu incercata din peisajul prahovean, isi duceau traiul, greoi dealtfel, din cresterea animalelor, produselor din lapte si carne si cositul fanului. Familie numeroasa, simpla, muncitoare si cu frica lui Dumnezeu, si-au dus traiul de pe o zi pe alta fara sa se imbogateasca si isi imaginau ca aceasta frica de Dumnezeu ii va feri sau pazi de rele si evenimente nedorite, insa acestea au venit oricum. Erau nelipsiti de la rugaciunile pe care le credeau obligatorii si in zilele importante de peste an, cu posturi si evlavie crestineasca, in bune relatii cu vecinii, rudele si toti ceilalti din comunitate.
Munca la cosit de fan, cules de prune sau pascutul oilor pe dealurile insorite si inflorite sau pasunatul departe pe munte, le creau de cele mai multe ori, greutati, placere dar si obligatii. Erau obligati sa-si gestioneze putinul agonisit in timpul anului pentru tot restul perioadei grele de iarna, insa nu aceasta constituia o problema, ci vitregia zonei si a timpurilor pe care le-au trait si traiau. Batranul a fost padurar si cioban, petrecandu-si in mare parte timpul departe de casa. Tot el isi luase obligatia cu mult timp in urma si nimeni nu prea intelegea de ce, ca in schimbul pamantului pe care-l muncea sa dea recolte sau bunuri rudelor care acceptase un asemenea schimb. Numai ca intelegerea facuta cand inca traiau cei mai batrani decat ei, adica parintii lui s-a dus si ea odata cu ei, pentru ca cei ramasi cereau din ce in ce mai mult. Prin urmare, munca si agoniseala intregii familii se ducea "pe apa sambetii" cum obisnuia sa spuna batrana cu foarte multa amaraciune in glas, nereusind sa puna de o parte macar "o putina" de branza pentru copiii plecati de acasa. Nici nu stia care ii este amaraciunea mai mare: aceea ca nu a reusit sa agoniseasca ceva pentru copii si sa-i ajute sau ca nu a reusit sa stapaneasca violenta si escapadele sotului cand inca era in putere. Si una si cealalta a constituit o viata amara, plina de violenta, saracie, singuratate, greutati si multe lacrimi care nu se opresc nici acum la 84 de ani. O femeie simpla, muncita, muncitoare, aplecata de greutati, griji si violente dar care si-a pastrat frica de Dumnezeu si regasindu-si linistea care a venit dupa anii tineretii. Insa viata i-a mai rezervat o surpriza, aceea ca in aceeasi casa sa locuiasca un nepot pe care tot ea l-a crescut, nepot care are la randul lui 2 copii. Satisfactia batranei care a crescut 3 generatii: copiii, nepotii, iar acum si stranepotii este mare, bucurandu-se macar la aceasta varsta de veselia celor din jur si de chicotele stranepotilor.
Saracia nu i-a ocolit dar continua sa se bucure de cateva animale prin curte care le usureaza munca, hrana de zi cu zi si chiar respectul pentru munca indiferent care o fi ea. Chiar si la aceasta varsta este neobosita, munceste in gradina cu mare grija, suflet si devotament, nu cu aceeasi viteza ca la tinerete, dar cu acelasi zel. Dar pentru toti, in toata aceasta corvoada a vietii marea bucurie si multumire era calul lor, Gigi de care ii lega amintiri, peripetii, bucurii si munca istovitoare la deal sau in padure. Il aveau de 25 de ani si nu s-au gandit niciodata ca Gigi se va imbolnavi vreodata sau ca va veni o zi cand se vor lipsi de eficienta si dragostea lui. Refuzau sa se gandeasca la asa ceva, il iubeau, il venerau, il ingrijeau ca pe orice membru din familie. Daca se lovea il ingrijeau cu grija, daca munca era prea grea aveau grija sa i-o usureze, daca sufla din greu aveau grija sa se odihneasca, daca ii era foame aveau grija sa-l hraneasca. Era nu numai baza pentru cei batrani, ci era baza si pentru nepoti si stranepoti. Toata lumea il iubea pe Gigi, un cal bland, atent, cuminte si ascultator. Chiar si cei mici se jucau sub burta lui fara nicio grija sau frica. Gigi era baza solida de munca, devotament si dragoste care unea o mare familie formata din bunici, nepot, sotia nepotului si cei doi copii, gineri, etc. Toata lumea il iubea si il venera pe Gigi. "Era painea la toti" spuneau ei.
Intr-o zi obisnuita de munca, pe cand se aflau la cosit de fan l-au lasat liber sa pasca in livada de pruni, negandindu-se ca el manca prune si nu iarba. Cand s-au intors acasa de pe deal nimic nu prevestea ce aveau sa descopera seara cand au mers in grajd: parea lipsit de vlaga, obosit, sufla greu, avea ochii galesi, refuza mancarea si parca cerea ajutor. L-au mangaiat, i-au adresat cuvinte frumoase, i-au dat apa, mancare, insa nimic din toate acestea nu aveau efect si nu-l ajuta. Au chemat medicul veterinar care i-a facut un control amanuntit anuntandu-i ca din cauza prunelor multe pe care le-a mancat a facut enterocolita acuta. Nu se stie daca de la prune sau punele si samburii i-au produs aceasta. I-a facut injectii 4 zile la rand. Toate noptile au stat cu randul langa el si l-au ingrijit, dar fara nicio schimbare, parea ca este din ce in ce mai rau. In tot acest timp au vorbit cu el si l-au ingrijit cu mare dragoste, Gigi raspunzand de fiecare data prin geamate si nechezat slab.
Doctorul i-a anuntat ca ar fi bine sa-l opereze, stabilind ca urmatoarea zi sa se intample asta. Numai ca tocmai in acea noapte, obositi fiind cu totii de cele patru nopti nedormite, au stabilit ca ar fi bine sa se odihneasca, urmand ca urmatoarea zi sa o ia de la capat. Gigi, care era obisnuit in aceasta perioada grea de suferinta sa fie cineva cu el, vazandu-se singur a incercat sa se ridice pentru a-i cauta. Incercarile numeroase si istovitoare de a se ridica n-au facut altceva decat sa-i provoace rani multiple, grave si puternice in incercarile lui de a se tine pe picioare si a pleca. Nu stie nimeni cum a reusit sa coboare de sus din grajd si sa urce scarile pana in salonul unde a crezut ca se afla stapanii, nici cum a ajuns acolo si si-au imaginat ca nici nu ar fi reusit sa se mai intoarca. Dar a reusit sa-si sprijine capul la geamul lor unde si-a dat ultima suflare. Probabil a scos sunete de ajutor, probabil si-a "strigat" durearea, probabil si-a cautat stapanii, numai ca nu l-a auzit nimeni pentru ca toti erau intr-un somn adanc din cauza celor 4 nopti nedormite si grele. Nimeni nu s-a gandit ca s-ar putea ridica si nimeni nu s-a gandit ca in acea seara isi va da ultima suflare fara ca ei sa fie prezenti, iar acesta este cel mai greu gand. Daca ar fi stiut, ar fi facut eforturi sa ramana o ultima noapte la capataiul lui.
Dimineata, grea le-a fost privelistea cand l-au gasit pe Gigi mort cu capul la geamul lor. L-au plans si l-au jelit de la mic la mare si de la tanar la batran, cum poate n-au plans si n-au jelit o alta persoana apropiata. Cand a sosit doctorul pregatit sa efectueze operatia nu a facut altceva decat sa constate decesul si sa-i gaseasca pe toti jelind la capataiul lui Gigi.
La aflarea mortii au primit rapid oferte de la abatoare sau firme care se ocupa cu prepararea carnii de cal (italieni) si ar fi primit bani frumosi care le-ar fi fost de mare ajutor, insa toti au refuzat sa-l dea pe Gigi, facandu-i o inmormantare si ingropandu-l ca pe orice membru drag din familie.
A trecut o luna de atunci, insa durerea si lacrimile inca exista. "Nimeni nu a fost ca Gigi" si "nimeni nu-l va inlocui pe Gigi in sufletele noastre" spun unanim cei afectati de pierderea lui. Bineinteles ca lipsa unui cal ii afecteaza foarte tare, pentru ca asa cum spunea batrana "era painea la toti", dar nu au reusit sa agoniseasca absolut niciun ban. Bineinteles ca sunt si persoane care spun ca daca ar fi vandut calul pentru carne ar fi avut si bani, dar aceasta nici nu intra in calculele lor si n-a intrat niciodata.
Cuvintele sunt de prisos pentru regretul pierderii lor dar si mai mare ca nu-i pot ajuta. Poate Dumnezeu, pe care il venereaza cu totii, ii va ajuta sa-si recapete zambetul si increderea ca vor avea cat de curand un cal care sa le aminteasca de Gigi.
Am ales sa scriu despre aceasta poveste pentru ca este o lectie de viata data noua, tuturor oamenilor, despre ce inseamna atasamentul, devotamentul, dragostea si lipsa de ranchiuna. Am sa incerc inainte sa scriu putin si despre familia care a fost martora acestui devotament si finanlul care a adus durere, multe lacrimi si un gol pe care nu-l pot inlocui cu altceva.
Era o vreme cand o familie greu incercata din peisajul prahovean, isi duceau traiul, greoi dealtfel, din cresterea animalelor, produselor din lapte si carne si cositul fanului. Familie numeroasa, simpla, muncitoare si cu frica lui Dumnezeu, si-au dus traiul de pe o zi pe alta fara sa se imbogateasca si isi imaginau ca aceasta frica de Dumnezeu ii va feri sau pazi de rele si evenimente nedorite, insa acestea au venit oricum. Erau nelipsiti de la rugaciunile pe care le credeau obligatorii si in zilele importante de peste an, cu posturi si evlavie crestineasca, in bune relatii cu vecinii, rudele si toti ceilalti din comunitate.
Munca la cosit de fan, cules de prune sau pascutul oilor pe dealurile insorite si inflorite sau pasunatul departe pe munte, le creau de cele mai multe ori, greutati, placere dar si obligatii. Erau obligati sa-si gestioneze putinul agonisit in timpul anului pentru tot restul perioadei grele de iarna, insa nu aceasta constituia o problema, ci vitregia zonei si a timpurilor pe care le-au trait si traiau. Batranul a fost padurar si cioban, petrecandu-si in mare parte timpul departe de casa. Tot el isi luase obligatia cu mult timp in urma si nimeni nu prea intelegea de ce, ca in schimbul pamantului pe care-l muncea sa dea recolte sau bunuri rudelor care acceptase un asemenea schimb. Numai ca intelegerea facuta cand inca traiau cei mai batrani decat ei, adica parintii lui s-a dus si ea odata cu ei, pentru ca cei ramasi cereau din ce in ce mai mult. Prin urmare, munca si agoniseala intregii familii se ducea "pe apa sambetii" cum obisnuia sa spuna batrana cu foarte multa amaraciune in glas, nereusind sa puna de o parte macar "o putina" de branza pentru copiii plecati de acasa. Nici nu stia care ii este amaraciunea mai mare: aceea ca nu a reusit sa agoniseasca ceva pentru copii si sa-i ajute sau ca nu a reusit sa stapaneasca violenta si escapadele sotului cand inca era in putere. Si una si cealalta a constituit o viata amara, plina de violenta, saracie, singuratate, greutati si multe lacrimi care nu se opresc nici acum la 84 de ani. O femeie simpla, muncita, muncitoare, aplecata de greutati, griji si violente dar care si-a pastrat frica de Dumnezeu si regasindu-si linistea care a venit dupa anii tineretii. Insa viata i-a mai rezervat o surpriza, aceea ca in aceeasi casa sa locuiasca un nepot pe care tot ea l-a crescut, nepot care are la randul lui 2 copii. Satisfactia batranei care a crescut 3 generatii: copiii, nepotii, iar acum si stranepotii este mare, bucurandu-se macar la aceasta varsta de veselia celor din jur si de chicotele stranepotilor.
Saracia nu i-a ocolit dar continua sa se bucure de cateva animale prin curte care le usureaza munca, hrana de zi cu zi si chiar respectul pentru munca indiferent care o fi ea. Chiar si la aceasta varsta este neobosita, munceste in gradina cu mare grija, suflet si devotament, nu cu aceeasi viteza ca la tinerete, dar cu acelasi zel. Dar pentru toti, in toata aceasta corvoada a vietii marea bucurie si multumire era calul lor, Gigi de care ii lega amintiri, peripetii, bucurii si munca istovitoare la deal sau in padure. Il aveau de 25 de ani si nu s-au gandit niciodata ca Gigi se va imbolnavi vreodata sau ca va veni o zi cand se vor lipsi de eficienta si dragostea lui. Refuzau sa se gandeasca la asa ceva, il iubeau, il venerau, il ingrijeau ca pe orice membru din familie. Daca se lovea il ingrijeau cu grija, daca munca era prea grea aveau grija sa i-o usureze, daca sufla din greu aveau grija sa se odihneasca, daca ii era foame aveau grija sa-l hraneasca. Era nu numai baza pentru cei batrani, ci era baza si pentru nepoti si stranepoti. Toata lumea il iubea pe Gigi, un cal bland, atent, cuminte si ascultator. Chiar si cei mici se jucau sub burta lui fara nicio grija sau frica. Gigi era baza solida de munca, devotament si dragoste care unea o mare familie formata din bunici, nepot, sotia nepotului si cei doi copii, gineri, etc. Toata lumea il iubea si il venera pe Gigi. "Era painea la toti" spuneau ei.
Intr-o zi obisnuita de munca, pe cand se aflau la cosit de fan l-au lasat liber sa pasca in livada de pruni, negandindu-se ca el manca prune si nu iarba. Cand s-au intors acasa de pe deal nimic nu prevestea ce aveau sa descopera seara cand au mers in grajd: parea lipsit de vlaga, obosit, sufla greu, avea ochii galesi, refuza mancarea si parca cerea ajutor. L-au mangaiat, i-au adresat cuvinte frumoase, i-au dat apa, mancare, insa nimic din toate acestea nu aveau efect si nu-l ajuta. Au chemat medicul veterinar care i-a facut un control amanuntit anuntandu-i ca din cauza prunelor multe pe care le-a mancat a facut enterocolita acuta. Nu se stie daca de la prune sau punele si samburii i-au produs aceasta. I-a facut injectii 4 zile la rand. Toate noptile au stat cu randul langa el si l-au ingrijit, dar fara nicio schimbare, parea ca este din ce in ce mai rau. In tot acest timp au vorbit cu el si l-au ingrijit cu mare dragoste, Gigi raspunzand de fiecare data prin geamate si nechezat slab.
Doctorul i-a anuntat ca ar fi bine sa-l opereze, stabilind ca urmatoarea zi sa se intample asta. Numai ca tocmai in acea noapte, obositi fiind cu totii de cele patru nopti nedormite, au stabilit ca ar fi bine sa se odihneasca, urmand ca urmatoarea zi sa o ia de la capat. Gigi, care era obisnuit in aceasta perioada grea de suferinta sa fie cineva cu el, vazandu-se singur a incercat sa se ridice pentru a-i cauta. Incercarile numeroase si istovitoare de a se ridica n-au facut altceva decat sa-i provoace rani multiple, grave si puternice in incercarile lui de a se tine pe picioare si a pleca. Nu stie nimeni cum a reusit sa coboare de sus din grajd si sa urce scarile pana in salonul unde a crezut ca se afla stapanii, nici cum a ajuns acolo si si-au imaginat ca nici nu ar fi reusit sa se mai intoarca. Dar a reusit sa-si sprijine capul la geamul lor unde si-a dat ultima suflare. Probabil a scos sunete de ajutor, probabil si-a "strigat" durearea, probabil si-a cautat stapanii, numai ca nu l-a auzit nimeni pentru ca toti erau intr-un somn adanc din cauza celor 4 nopti nedormite si grele. Nimeni nu s-a gandit ca s-ar putea ridica si nimeni nu s-a gandit ca in acea seara isi va da ultima suflare fara ca ei sa fie prezenti, iar acesta este cel mai greu gand. Daca ar fi stiut, ar fi facut eforturi sa ramana o ultima noapte la capataiul lui.
Dimineata, grea le-a fost privelistea cand l-au gasit pe Gigi mort cu capul la geamul lor. L-au plans si l-au jelit de la mic la mare si de la tanar la batran, cum poate n-au plans si n-au jelit o alta persoana apropiata. Cand a sosit doctorul pregatit sa efectueze operatia nu a facut altceva decat sa constate decesul si sa-i gaseasca pe toti jelind la capataiul lui Gigi.
La aflarea mortii au primit rapid oferte de la abatoare sau firme care se ocupa cu prepararea carnii de cal (italieni) si ar fi primit bani frumosi care le-ar fi fost de mare ajutor, insa toti au refuzat sa-l dea pe Gigi, facandu-i o inmormantare si ingropandu-l ca pe orice membru drag din familie.
A trecut o luna de atunci, insa durerea si lacrimile inca exista. "Nimeni nu a fost ca Gigi" si "nimeni nu-l va inlocui pe Gigi in sufletele noastre" spun unanim cei afectati de pierderea lui. Bineinteles ca lipsa unui cal ii afecteaza foarte tare, pentru ca asa cum spunea batrana "era painea la toti", dar nu au reusit sa agoniseasca absolut niciun ban. Bineinteles ca sunt si persoane care spun ca daca ar fi vandut calul pentru carne ar fi avut si bani, dar aceasta nici nu intra in calculele lor si n-a intrat niciodata.
Cuvintele sunt de prisos pentru regretul pierderii lor dar si mai mare ca nu-i pot ajuta. Poate Dumnezeu, pe care il venereaza cu totii, ii va ajuta sa-si recapete zambetul si increderea ca vor avea cat de curand un cal care sa le aminteasca de Gigi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ai o parere? Spune-o!
Cu seriozitate, responsabilitate si fara continut ofensator, rasist, vulgar sau neadecvat.