Intrebari

Suntem atat de antrenati in a ne pune in permanenta intrebari, incat uneori nu mai cautam sau nu mai gasim raspunsuri acolo unde trebuie cautate. Fiecare  intrebare inseamna energie alocata si fiecare esec inseamna energie pierduta. Mergem mai departe acumuland tot felul de intrebari, la care raspunsurile le lasam in spate sau le lasam in seama altora sau a sortii, considerand ca va veni candva si un raspuns. Revenirea insa in permanenta la aceleasi intrebari la care nu am gasit raspuns este un consum de energie si o pierdere a unor momente care trec fara ca noi sa le valorizam in favoarea propriei noastre vieti. Uitarea nu se asterne cand este vorba de intrebari nerezolvate.

Viata noastra este plina de intrebari la care nu contenim sa le cautam raspunsuri sau la care nu contenim sa le alipim alte intrebari. Intrebari care tin de trecut, de prezent si de viitor. Ne umplem timpul cu intrebari. Intrebari care, de cele mai multe ori, daca sunt legate de viata noastra, de modul cum o privim sau ne manifestam, sunt in stransa legatura cu felul cum am crescut, cum ne-am educat, cum ne-am rezolvat unele probleme, si are legatura cu cautarile noastre. Daca nu ne cunoastem, tindem sa ne privim de sus, situatie in care vom avea tot timpul intrebari fara raspuns, intrebari care convietuiesc cu noi, fara ca macar sa stim sau sa ne dam seama ca si raspunsul este tot cu noi, convietuieste in noi, undeva ascuns dar pe care refuzam sa-l accesam. Oare de ce? Intrebare care necesita un raspuns simplu: pentru ca nu vrem. Daca alegem raspunsul greu, acela care ne va duce departe de adevar, atunci ratacirile sunt si ele la fel de departe ca refuzul care ne instraineaza de cunoasterea noastra. Refuzam, de cele mai multe ori, sa privim la noi si in noi pentru ca nu ne place ce gasim, nu ne place cum ne gasim sau ne este greu sa acceptam. Toate aceste variante, indiferent care, ne tin departe si foarte departe de a ne simti liberi sa ne privim asa cum suntem si sa incercam sa reparam pe unde mai este de reparat pentru a merge mai departe. Libertatea care ne-o aduce intelegerea si acceptarea, nu are egal ca si simtire. O puteti compara cu starea de euforie care ti-o da o problema rezolvata sau un lucru bine facut: satisfactia si importanta menirii noastre, anume aceea de a fi liberi. Daca nu ne simtim liberi, atunci vina ne apartine, iar intrebarile la care nu incercam sa gasim raspunsuri, vor atarna ca niste bile de otel, tinandu-ne pe loc, crezand ca daca inaintam in varsta aceasta este echivalentul maturitatii si al intelepciunii. Nu este asa. Varsta nu are nicio legatura cu interiorul nostru si cu ce sau cum ne simtim, pentru ca este posibil ca pe dinafara sa aratam o varsta, iar pe dinauntru sa fi ramas undeva intr-o alta etapa, cum ar fi copilaria, acolo unde nu am primit niste raspunsuri sau acolo unde am refuzat sa rezolvam, sa vedem sau sa intelegem.

Cautarile noastre, toate, au legatura si starnsa legatura cu rampa noastra de lansare.

Intrebarile sunt atat de variate si de chinuitoare uneori, incat ne da senzatia ca daca am incercat sa raspundem la una ne va face sa ne simtim mai bine. Numai ca, daca intrebarile sunt multe si la fel de variate, se vor lega unele de celalalte ca zalele unui lant.

"De ce mi se intampla toate numai mie?", o intrebare pe care o auzim frecvent, dar care ramane de obicei doar la stadiul de intrebare. Sentimentul ca ni se intampla numai noua este gresit si lasam aceasta sa ne acapareze atat de mult incat nu mai reusim sa vedem dincolo de noi pentru a vedea ca nu suntem singurii. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incercam sa ne dam un raspuns. Cam asa i s-a intamplat unui tanar, care pana acum a privit viata relativ superficial, negand realitatea provenientei din care isi tragea existenta, anume aceea ca familia lui -mama, tata si o sora mai mare - au mostenit genetic diverse boli si tulburari psihice. A refuzat sa-si faca analize specifice acestor boli, a refuzat sa creada ca exista probabilitatea ca si el sa fie purtatorul acestor boli, si-a negat in permanenta provenienta, traindu-si viata ca si cum nu avea origini intr-o astfel de familie. Numai ca tocmai aceasta origine, oricat a fost de refulata s-a intors impotriva lui ca un bumerang, amintindu-i ca fiecare avem origini, indiferent cum sunt ele sau daca ne convine sau nu. Suntem purtatorii unor istorii genetice, in care din pacate, intra si boli cu manifestari dintre cele mai neplacute. Nu dictam noi ce, unde si cum sa ne nastem sau ce sa mostenim. Din pacate, in familia lui, oricat a refuzat sa accepte realitatea, exista astfel de mosteniri de tulburari psihice. Sora mai mare este schizofrenica si cu manifestari ale unui sindrom demential, tatal cu Coreea Huntigton, iar mama metastaza gradul 4. Situatie care l-a adus  fata in fata cu intrebarea "de ce mi se intampla toate numai mie?", intrebare la care raspunsul a existat dintotdeauna in familie  dar pe care l-au refuzat din diverse principii de etica. Acum, pus fata in fata cu realitatea raspunsului, este "obligat" de situatie sa se ocupe de toti, incepand cu sora careia trebuie sa-i gaseasca un spatiu profesionist si specializat in boli mintale, loc in care sa poata ramane; mama, care urmeaza citostatice si care are nevoie de sustinere financiara dar si psihica; tatal, care trebuie sa fie sub supraveghere si sa-si continue tratamentul, astfel manifestarile lui vor fi dintre cele mai critice.

Intrebari?

Avem mereu intrebari, dar macar daca putem sa dam raspunsul la acelea care nu ne vor da pace si care tin de sanatatea noastra fizica si psihica. Daca avem curajul de a ne pune intrebari care tin de existenta si bunul mers al vietii noastre, trebuie sa gasim acelasi curaj sa ne dam si raspunsurile.

Etichete