Ce si cum transmitem

Invatam acasa sau ar trebui sa invatam macar in cei 7 ani, cum sa iubim, cum sa respectam, cum sa avem bun simt si cum sa ne comportam cu demnitate. Invatam insa, unii dintre noi, chiar daca nu vrem sau nu intelegem la vremea respectiva, cum sa promovam ura, cum s-o primim, cum s-o acceptam si cum sa-i facem loc in comportamentul nostru, crescand odata cu noi si acaparandu-ne, fara sa realizam ca raul este in permaneneta prezent cu noi si ne face rau pe toate planurile. Cum o invatam si cum o acceptam? Simplu uneori: in familie. Cum?! In mediul familial, cand invatam foarte multe si cand suntem in formare si in crestere. Invataturi cu care ramanem sau nu, pe care le promovam sau nu, pe care le mentinem sau nu sau le crestem potentialul prin autoeducare si autoperfectiuonare. Invatam foarte multe lucruri bune, dar din pacate le invatam si pe cele rele. Nimeni nu este perfect si nimeni nu pretinde perfectiunea, vorbind in standarde de normalitate. Dar cand este vorba de ura, nu cred ca ar trebui nici promovata si nici sustinuta

N-ar trebui sa-si faca loc printre toate sentimentele bune pe care pretindem ca le-am invatat acasa. Dar, din pacate, isi face loc si uneori este mai usor de primit si acceptat decat intelegerea, iertarea si sentimentele calde, pentru ca sta aproape de invidie sau mana in mana cu invidia, indiferent ce forma ar imbraca ea. Parintii ne invata si de la ei invatam cum sa ne formam si cum sa ne dezvoltam, ei fiind primii nostri formatori si transmitatori de modele. Insa, asa cum stim toti, parintii sunt si ei de mai multe feluri: cei care isi ocrotesc copii excesiv aproape izolandu-i, cei care isi rasfata copii fara limite, cei care nu se gandesc ca manifestarile lor dauneaza cresterii  si cei care considera ca bataile si pedeapsa este mama invataturii. Poate ca lista o fi mai larga, dar consider ca deocamdata este suficient.

Daca luam fiecare categorie in parte, constatam ca nu este bine mai pe nicaieri. Cei care ii "cocolosesc" prea mult nu le va da posibilitatea sa-si dezvolte propria personalitate, nu vor sti sa faca propriile alegeri si nici nu le vor cunoaste, cei care ii rasfata prea mult va constata ca au crescut copii care nu vor fi in stare sa se descurce singuri ci vor astepta permanent sa li se dea sau sa li se faca pe plac in permanenta crezandu-se rasfatati indiferent de varsta, cei care nu se gandesc la consecintele manifestarilor lor vor realiza ca si copii lor vor avea aceleasi manifestari copiate sau induse, iar cei care considera ca bataia este mama invataturii vor avea copii traumatizati, complexati, frustrati si care, cu cea mai mare probabilitate vor dezvolta tulburari diverse sau la randul lor vor avea intocmai acelasi comportament pe care il va promova in propria familie si cu proprii copii. Felul cum fiecare parinte reuseste sa se comporte si sa transmita copiilor inseamna foarte mult.

Sigur va intrebati: atunci cum? Referindu-ne doar la mama, Donald Winnicott a dezvoltat conceptul "mamei destul de buna" unde facea referire la sprijinul afectiv neconditionat pe care il transmite, il priveste si-l lasa sa se dezvolte ca pe un individ autonom, ii transmite sentimentul ca este iubit neconditionat si este cea care se gandeste la ce si cum transmite nu numai prin vorbe ci si prin atitudine si gesturi. Dar sa nu-l uitam pe tata, care are aceeasi responsabilitate, fiind foarte importanta atmosfera creata in familie, sentimentele, atitudinea, sprijinul, modelul pe care il promoveaza, atmosfera, emotiile pe care le transmite, pentru ca excesul  in oricare dintre toate acestea, va avea repercursiuni negative.

Sa revin la ideea cu care am inceput, si anume la transmiterea urii si perpetuarea ei. Foarte frecvent parintii uita ca exista unele discutii care se poarta cu usa inchisa, nu in prezenta copiilor, care ori vor fi influentati, ori vor avea sentimente divizate, ori va intelege ca tot ce uraste parintii trebuie sa urasca si ei. Discutii, cum ar fi invidia sau ura indreptate catre cineva (indiferent ca este ruda, cunostinta sau prieten) purtate in prezenta copiilor, nu va avea alt efect decat acela de a-l face pe copil sa simta si sa aiba acelesi simtaminte/sentimente vis-a-vis de respectiva persoana in directia careia se indreapta ura parintilor lui si sa fie la fel de afectat, chiar daca in esenta, persoana in directia careia este indreapta ura nu are nimic de a face cu ce simte copilul sau chiar parintii lui. Este important sa transmitem copiilor sentimente precum dragostea, puterea de a discerne ce este bine si ce nu, de a face singuri alegerile, de a-i indruma spre alegeri care considera ca le sunt benefice,  de a gandi singuri ce pot face si ce nu pot face, a le lasa libere sentimentele pentru a le umple cu ce considera ca ii face bine.

Ura transmisa de parinti indreptata in directia cuiva si care nu are nicio legatura cu persoana lor (a copilului), nu va face altceva decat sa umple un loc si un spatiu in care ar fi putut sau ar putea intra dragoste, iubire, bunatate, intelegere, compasiune, altruism, bucurie, inocenta, fericire, etc.

Nu am ales acest subiect intamplator, ci pentru ca am intalnit copii care urasc persoane cu care nici nu au avut de-a face, dar le urasc pentru ca parintii lor simt asta. Pare a fi promovarea nefericirii, iar acesti copii sunt nefericiti.