Schimbarea ©

Schimba-te tu si se vor schimba si cei din jurul tau!

Nu a trecut mult timp de cand am stat de vorba cu o persoana a carei suparare pe relatia si atmosfera din familie era atat de mare incat nu mai stia ce sa faca. Spunea ca a incercat "in fel si chip" si a obosit in incercarea de a-i mai schimba pe ceilalti. La toate aceste nemultumiri se adaugau diverse dureri pe care le resimtea mai acut decat erau ele in realitate si chiar percepea realitatea in care isi ducea existenta una permanentizata si la care nu mai poate face nimic. Intervenise un fel de resemnare la care incerca sa se confomeze cu nemultumire si suparare. Am stat mult de vorba si m-am bucurat sa descopar o persoana foarte receptiva la schimbari si deschisa, chiar daca mediul in care isi duce existenta nu intervine nimic nou si multumitor incat sa-si ridice moralul intr-atat incat sa reuseasca sa-si schimbe starea. Toate acestea, spunea, se intamplau pentru ca nimeni in familie nu parea s-o asculte, era acolo doar ocupand pozitia de mama, sotie si utila la munci diverse sau uneori universala, executand munci chiar si cele care ar fi destinate unui barbat, tocmai pentru a-si demonstra utilitatea si a acapara putina atentie, respect si ajutor. Ea credea ca facand toate eforturile de a multumi pe toata lumea se va ajunge ca cei din jurul ei sa reuseasca sa se schimbe "peste noapte" si de fiecare data constata ca eforturile ei sunt consumatoare de multa energie epuizanta. 

Nimic nu se face peste noapte, fara sa intervii acolo unde trebuie si cum trebuie. Tipand pentru a se face auzita, enervandu-se atunci cand ceilalti raspundeau in acelasi mod, obosind in muncile pe care incerca sa le duca la bun sfarsit, ajungea seara istovita nu neaparat de munca in sine ci de efortul psihic pe care-l depunea incercand sa vada ceva bun in cei apropiati. Insa modul cum o facea, cum transmitea si cum gandea nu facea altceva decat sa fie perceputa exact invers si ceilalti sa se comporte asa cum nu-si dorea. Un cerc vicios pe care il mentinea viu si pe care in fiecare zi il repeta, fara sa realizeze ca schimbarea, inainte de toate pleaca din ea. Dupa indelungate discutii i-am transmis ca schimbarea trebuie sa inceapa cu ea si dupa aceea va descoperi schimbari si in ceilalti, insa aceasta presupune un efort constructiv si benefic, concentrandu-se pe ganduri pozitive si sa-si canalizeze aceste eforturi intr-o noua directie. La inceput i s-a parut ca ar trebui sa mute muntii din loc, insa a spus ca va incerca. A trecut ceva vreme de atunci si intr-o zi imi spune cu lacrimi in ochi o intamplare, una doar, care i-a umplut sufletul de incantare si dorinta de a merge mai departe transmitand ganduri pozitive, chiar incepand sa dea exemple din insasi propriile experiente si a realizat cat adevar exista intr-o singura fraza in care pui dorinta sincera si incredere.

A inceput prin a-si schimba tonul atunci cand transmitea ceva, sa foloseasca foarte des cuvinte ca "te rog frumos", "multumesc" si "iarta-ma". Mi-a relatat o intamplare cu sotul ei suficient de adanc resimtita incat sa-i intareasca dorinta in a merge mai departe si sa inceapa sa darame din mitul care spune ca de la o varsta nu se mai schimba nimeni.

Sotul ei, o persoana foarte abrupta si chiar radicala in a-si mentine hotararile si chiar emotiile mentalizate inca din constructia lui, pe care incerca sa le transmita mai departe ca adevaruri la care nu se poate interveni, chiar daca toti din jur ii spuneau ca nu gandeste si nu se manifesta corect. In gospodaria lor mai exista o persoana pe care majoritatea il considera ca facand parte din familie, persoana fara adapost si cu viata grea din propriile alegeri facute gresit intr-o perioada cand considera ca are viata inainte pentru a se redresa, o persoana cu o cultura generala vasta, muncitor, serios si care tine la familia in care s-a integrat, l-a ajutat si l-a acceptat ca la propria familie de care nu mai stie nimic. Sotul doamnei se comporta cu acest domn, muncitor in gospodaria lor, ca si cum ar fi sluga si asa i se si adresa cand considera ca si-a pierdut autoritatea, fara sa realizeze ca autoritatea pe care considera ca si-a pierdut-o avea legatura cu autoritatea propriilor trairi interioare pe care nu le putea nici explica, nici controla, nici stapani. Era la indemana sa-si arate autoritatea cu o persoana care depindea de ei, care oricum nu are ce face si nici unde pleca. A ajuns, aproape permanent, sa-i aminteasca cine este seful si cine este sluga (?), ca l-a "adunat din santuri" si ei i-au dat un adapost deasupra capului si multe alte reprosuri de genul acesta. Mai mult, cuvintele pe care i le adresa erau dintre cele mai jignitoare si vulgare, facandu-si un obicei din a-l alunga din casa la modul cel mai injositor.

Sotia era devastata de aceste iesiri necontrolate si nu mai stia cum sa-l faca sa inteleaga ca nu procedeaza corect. 

Intr-o zi s-a gandit sa-i relateze o intamplare unde ea a fost protagonista si anume ca s-a intamplat si ea sa tipe nejustificat la aceasta persoana pentru ca era nervoasa si agitata, dar mai tarziu in aceasi zi, cand a avut ragaz sa se gandeasca la intamplare si-a dat seama cat de mult a gresit. A hotarat ca trebuie sa-si ceara iertare pentru iesirea necontrolata, iertare care i-a fost acceptata imediat, iar tensiunea eliminata. 

Doar aceasta intamplare transmisa sotului care probabil a declansat un anume clic in gandire care de atunci nu i-a dat pace. A incercat sa-si expuna parerile si altor membri de familie si a primit acelasi raspuns, anume  ca a gresit si greseste. Raspunsurile nu i-au fost prea confortabile. A tinut insa, ca o reminiscenta deranjanta a propriilor idei si manifestari, sa-i spuna sotiei: "de ce toata lumea iti da tie dreptate?" 

Aceasta intrebare era, de fapt, o intrebare ca pentru sine, pentru acel ceva care continua inca sa se lupte in interiorul lui nestiind si neavand curajul sa recunoasca ca a gresit si ca ar trebui sa faca ceva in acest sens. Dupa ceva zile,  mare i-a fost surpriza sotiei, cand acest domn tratat ca o sluga fara importanta sa ii relateze cu mare bucurie si lacrimi in ochi ce s-a intamplat, mirat fiind si el de schimbare. A povestit ca intr-o seara cand se pregatea sa se culce a venit in vizita X (sotul) care tot incerca sa inceapa dialoguri diverse prin tertipuri si ezitari. Dupa multe incercari si ocolisuri a reusit sa-si ceara iertare pentru iesirile pe care le-a avut si ca va incerca sa-si schimbe atitudinea, amintindu-i ca toti cei din aceasta gospodarie constituie o familie.

Ce s-a intamplat dupa aceasta iertare?

Toata lumea avea un aer degajat, senin, toata lumea fredona prin curte cantece despre flori si primavara, se vedea bucuria si veselia in ochi, in miscari si in vorbe,  munca era simtita nu ca o obligatie slugarniceasca ci ca pe o placere la care toti participa egal si cu respect.

Este un exemplu atat de viu si revigorant, incat imi intareste convingerea ca schimbarea intervine numai daca o lasi sa intervina si se produce incepand cu tine si abia apoi o poti exterioriza.

Expresii precum "la varsta asta nu se mai schimba!" sau "e cam tarziu sa-l mai schimbi pe X" si ridicate la rang de mituri pot fi daramate cand intervenim cu incredere si sinceritate. Deci, se poate!