Delincventa juvenila III

Revin cu povestea aceluiasi adolescent de care am scris in postarile cu acelasi titlu (I si II), gandindu-ma ca poate cineva va avea ceva de invatat din acest comportament, educatie, delasare, dezinteres si poate se incearca un demers intr-o directie buna din care sa se inteleaga cauzele sau modul de a rezolva sau a se ameliora problemele aparute inca de la varste fragede a manifestarilor care pun probleme legate de sanatate mintala sau adaptare la mediu si sa incercam a elimina din vocabularul nostru acel raspuns care ocoleste sansele de a rezolva sau a incerca sa rezolvam o problema inca de la inceputul manifestarii ei si anume expresia  ca "seamana cu..." si gata! consideram ca s-a rezolvat totul. 

Acest raspuns atat de des folosit ocoleste de la sine inceperea unui demers spre intelegere si rezolvare, suna ca o matrice genetica la care nu ai nicio sansa de rezolvare. Aceasta expresie este folosita in permanenta de parintii acestui adolescent inca din primii lui ani de viata, fara ca macar sa accepte ca exista alte cai de a rezolva o problema la care ei au gasit un singur raspuns. Sansa de a acorda un minim interes  macar pentru a intelege ce-i de facut cu copilul lor, de ce se intampla asa, care sunt cauzele si daca exista rezolvare a fost redusa la zero, ramanand doar imperturbabilul si omniprezentul raspuns ca "seamana cu bunicul" si cu asta s-a rezolvat totul. Diferenta este una considerabila : daca de bunicul nu s-a ocupat nimeni datorita multor factori existentiali si anume timpul in care s-a nascut si a trait, simplitatea cu care se aborda orice problema de boala sau de viata in general, informatia, educatia, pregatirea profesionala si intelectuala, limitarea orizontului, distantele pana la un medic, mijloacele de transport, etc. 

Astazi nu putem spune ca nu avem informatii in diverse domenii si mai ales in cel al sanatatii, al pregatirii, al orizontului cultural si dezvoltarii intelectuale si cand ar trebui sa dam importanta oricaror manifestari care nu par a fi in regula, iar pentru asta nu ai nevoie de nicio scoala si nici vreo pregatire anume in domeniu, pentru a ne da seama cand ceva nu pare a fi apropiat de o normalitate aprobata de majoritatea dintre noi si cand exista manifestari cu violente fizice si verbale, chiar automutilari sau amenintari care te fac sa nu dormi linistit si sa-ti dea batai de cap. In astfel de cazuri putem vorbi doar de ignoranta si atat.

Am scris de acest adolescent destul de mult, poate chiar nu am reusit sa scriu despre toate manifestarile avute, insa ma ingrijoreaza usurinta si nonsalanta de care dau dovada parintii la toate aceste manifestari, cu atat mai mult ca ele sunt din ce in mai grave si cu amenintari dintre cele mai violente. Sa treci cu vederea ca fiul tau are un anturaj din care nu are absolut nimic bun de invatat este destul de dramatic; sa treci cu vederea ca acest anturaj este compus din hoti, violatori, drogati si batausi este deja ca o aprobare pentru a merge mai departe pe un drum plin de pericole cu un singur final preconizat de toata lumea; sa treci cu vederea ca anturajul lui este al unui clan renumit in zona si de temut, nu este de bun augur nici pentru el dar nici pentru cei din familie sau apropiati; sa treci cu vederea ca abandoneaza scoala gasind scuze infantile si minciuni banale si usor de descifrat, denota un viitor prestabilit si limitat; sa treci cu vederea ca fura bani si diverse obiecte incepand cu cei din familie si apoi cu cei care mai vin in vizita, este deja un inceput infractional care nu poate aduce decat un final previzibil. Toate inca de timpuriu, pe la varsta de 7 ani. 

Multitudinea acestor manifestari sunt trecute cu vederea cu atat de mare usurinta de catre parinti care de foarte multe ori au fost "pusi la zid" de amenintari dintre cele mai violente care i-au facut sa nu poata dormi seara linistiti dar, totusi, se autolinistesc spunandu-si: "lasa, ca asa e la varsta asta, o sa-i treaca!", "nebuniile varstei", "ce sa-i fac, sa-l omor cu bataia?", sunt raspunsuri fara logica si sens, pline de ignoranta si fara vreo rezolvare, nefacansu-se diferenta intre anormalitatea si normalitatea unor intamplari. 

Ultima amenintare a fost aceea ca "va arat eu voua ca va fac de petrecanie, o sa vedeti voi! ca acuma nu ma credeti si nu ma crede nimeni" punand mana pe telefon sa sune la seful clanului amintit mai sus, renumit pentru violentele manifestate la adresa unor persoane, victime colaterale ale anturajului lor (este plina tara de clanuri care infloresc ca ciupercile dupa ploaie). Despre nivelul intelectual este usor de presupus ca este unul redus, tocmai din lipsa de interes pentru scoala si invataturile ei, la fel cum se poate spune despre lipsa de respect pentru familie sau oameni in general, pentru cultura, responsabilitate, faturilor intelepte, munca si viitor. Tot ce conteaza pentru el este lenevirea in fata calculatorului si pierderea timpului pana tarziu in noapte in mijlocul anturajului in care s-a integrat destul de pregnant si visand la un viitor imbelsugat si luminat, fara baze reale si solide. Alegerea acestui anturaj are stransa legatura cu ideile de nonvaloare umana si acceptate in unanimitate de toti din anturaj, cu lipsa unei educatii din care sa-si extraga invataminte folositoare, cu lipsa unui intelect care sa-l faca sa gandeasca singur, cu limitarea optiunilor de viitor care l-ar face sa progreseze intr-o directie mai buna. Nu accepta absolut nimic ce vine din partea unor oameni cu pregatire intelectuala, iar raspunsurile sunt vesnic aceleasi: "ma lasati in pace cu ideile voastre!", "eu stiu mai bine decat voi toti la un loc", "o sa vedeti voi...", "va arat eu voua cu cine aveti de-aface!" , "va pun eu la punct" si multe alte astfel de raspunsuri fara esenta si valoare dar care emana un viitor pericol deja previzibil. Lipsa restrictiilor si a responsabilitatilor atunci cand trebuia l-a facut sa se creada stapan peste tot si toate, se vede atotstiutor, independent si liber de orice sarcina, obligativitate, responsabilitate sau normalitate. Cu un nivel intelectual liminar si cu un coeficient de inteligenta sub 70 coroborat cu anturajul si ideile perpetuate, prognoza nu este una dintre cele mai satisfacatoare in cazul acestui adolescent, care putea avea sansa unui alt drum in viata daca parintii aveau un minim de deschidere in a intelege si poate a rezolva, cu ajutorul unui profesionist acele manifestari neobisnuite care au inceput de foarte devreme. Daca in unele cazuri din viata putem spune ca timpul rezolva, nu la fel putem spune in cazul acesta ca "timpul rezolva absolut totul", asa cum mai obisnuieste sa spuna tatal acestui adolescent.