Avem timp pentru noi? ©

In agitatia cotidiana in care traim astazi, cei mai multi dintre noi nu prea isi rezerva timp si spatiu pentru propria lor persoana, asa ca ma intreb cati isi mai permit luxul sa se gandeasca doar la ei, "face to face", sa se refugieze in propria intimitate!? Cati dintre noi isi permit sa-si programeze temeinic o zi doar a lui? Sa stea intins in fotoliul care-i confera liniste, siguranta, caldura, sa citeasca, sa se uite la filmele pe care altadata le iubea, sa rada, sa stea ore intregi intr-o cada inspumata si parfumata, sa picteze, sa gandeasca liber, sa se simta liber, sa scrie, sa cante, sa fie acea persoana pe care s-o priveasca ochi in ochi in oglinda sinceritatii!? Descatusat de griji, descatusat de "hainele" si mastile sociale. Descatusat, despovarat si "gol" in lumea lui, numai a lui. Gol in sensul de a ne descoperi noi pe noi, de a sta fata in fata cu noi, sa ne spunem ce nu putem spune altora, sa ne gandim la ce am facut bine si la ce nu, sa ne gandim la noi asa cum numai noi stim si putem s-o facem, sa ne descatusam de toate apasarile si problemele si sa incercam sa ne simtim bine in pielea noastra. "Sa nu te certi cu oamenii mai mult decat cu tine insuti" spunea Lucian Blaga. Avem timp sa facem asta pentru noi? Gasim timp sa ne regasim?
In fata multor probleme ivite in viata noastra, cu voie sau fara voie, uitam sa ne ajutam pe noi, uitam ca existenta noastra mai inseamna si altceva decat ca existam pentru a munci sau sa-i ajutam pe altii. Existam pentru ca trebuie sa avem multumiri, bucurii, impliniri, satisfactii, sanatate, cam asa ar trebui sa arate existenta noastra. Alergam ca acceleratele de la o ora la alta pentru a ne face traiul mai bun, alergam sa facem bani, alergam sa ne mentinem vii prin munca asiduua si construim, caramida cu caramida, o fundatie pe care o dorim solida, dar care nu va fi solida daca nu ne facem timp sa ne ajutam pe noi. O facem intr-un tarziu, dar de obicei, atunci cand este ori necesar ori prea tarziu. Banii, necesari unui trai modest pentru unii dintre noi si neindestulatori pentru majoritatea, ne face (sa ajungem) sa ne gandim ca viata inseamna doar o alergatura in zadar si ajungem sa ne intrebam "ce am facut astazi?", iar raspunsul ori il evitam ca sa nu ne deprime prea mult, ori il gasim dar agatandu-ne de o mica realizare reala sau inchipuita. Dar si acesta poate fi un mod de aparare. Sa ne mintim. Insa, asa cum stim cu totii, minciuna are picioare scurte. Pe cine mintim? Mintim ziua care a trecut, dar uitam ca acea zi este ziua noastra, din viata noastra, din noi. O parte din noi a fost lasat sa treaca odata cu acea zi, iar in final ne amintim ca multe astfel de zile au trecut, le-am uitat (poate) dar care nu au adus cu ele nici satisfactia, nici bucuria, nici implinirea pe care o cautam cu totii.
O mamica a trei copii, se intreaba la sfarsitul fiecarei zile: "ce am facut astazi?" Raspunsul si-l da de fiecare data singura, ca un automatism: "nimic". De ce simte ca nu a facut nimic? A muncit in casa, in gradina, la bucatarie, peste tot...dar...toate acestea pentru ceilalti. Spune ca a abosit, ca nu are nicio multumire si ca fiecare zi seamana cu celelalte si s-a plictisit. Nu are timp pentru ea, dar de fapt nu are timp nici pentru ceilalti (chiar daca munceste pentru ceilalti), pentru ca a obosit, pentru ca este un robot pe care-l bagi in priza dimineata si-l scoti seara, inainte de culcare. Aceste automatisme deterioreaza. Deterioreaza sufletul, bucuria, multumirea, satisfactia. Si deterioreaza si relatia cu cei din jur pentru ca nu avem timp sa-i observam, cum dealtfel facem cu noi: nu avem timp sa ne observam existenta.