Ratacind prin viata...

Pentru multi dintre noi alegerile facute in viata pot costa timp pretios si chiar sanatatea. Alegerile noastre depind de foarte multi factori, dar cel mai important este cum suntem invatati, cum invatam sau cum suntem pregatiti sa percepem evenimentele pentru care urmeaza sa fim incercati pe drumurile vietii noastre, indiferent unde ne duc sau se opresc ele. Acea perioada pe care foarte multi o ignora sau sunt refractari cand li se aminteste si anume copilaria noastra, ne "indruma" pasii catre ce, cum si modul cum va fi viata noastra. Am auzit spunandu-se ca nu acea perioada este importanta si de ce intotdeauna se incepe cu asta?! Se incepe cu asta pentru ca si noi pasim in viata incepand cu copilaria, ea este aceea in care constientizam evenimente si percepem sentimente. Ea este prima in care invatam sa dam, sa primim, sa respingem si sa incercam primele stari, ea este prima in care constientizam. Si tot in aceasta perioada incepem si incercam sa spunem si sa definim ceva din trairi, daca ne este bine sau nu, daca este frumoasa sau nu sau daca este plina de dragoste sau nu. Daca nu este o perioada benefica, aceasta copilarie ne va sta in viata ca un "ghimpe" pe care nu stim sa-l localizam sau nu incercam sa localizam, iar durerea pe care incercam s-o ignoram sau chiar o negam ne va face tristi, greu de descifrat de catre cei din jurul nostru sau chiar ne va face sa ratacim pe drumuri pe care le simtim ca nu sunt ale noastre. Cum i se intampla unui domn care este atat de inversunat impotriva vietii in general dar fara a face vreun efort pentru a intelege motivul/motivele frustrarii, asa incat si-a gasit preocupari in activitati care ii provoaca insomnii, depresii, tulburari de personalitate diverse cu dependente pe care le considera cele mai invioratoare in viata lui anosta. Neaga ca ar fi asa, isi neaga alegerile spunand ca a fost prins in evenimente fara sa vrea si isi gaseste alinarea in cele mai nocive activitati, cum ar fi jocurile de noroc la cazino, calculatorul si fumatul necontrolat. Poate ca la prima vedere nu pare a fi totul atat de negru, insa motivul pentru care, de exemplu, isi petrece seara de seara timpul la jocuri de noroc si pierzand sume considerabile, este doar ca nu are cu cine sa-si imparta timpul acasa in familie, nu are cu cine comunica si socializa, iar aici, spune el, le are pe toate, iar pretextele continua. Motivele acestor lipsuri sunt discutabile si pornite din acea inversunare pornita din nemultumirea alegerilor facute si repetate care i-au adus stari greu de descifrat dar pe care refuza sa le analizeze profund, pentru ca orice in viata noastra are o cauza si un efect si sa nu ajungem la intrebari gen "ce-am gresit si de ce?". 

Ce-ar fi daca orice situatie nou creata in viata noastra o primim fara s-o analizam daca este buna sau nu pentru noi? Din pacate nu ar trebui sa funtionam asa!
Persoana sus amintita se intreaba neincetat cu ce a gresit si ce-ar putea face sa schimbe ceva, dar fara sa accepte ca, undeva in trecutul sau impreuna cu unele evenimente si trairi au fost neintelese, luate ca atare, fara sa-si puna intrebari sau fara sa analizeze motivul/motivele pentru care s-au intamplat. Si, tot din pacate, este refractar la tot ce inseamna intamplari trecute si trecut si ar dori, daca se poate, ca schimbarile sa survina acum si imediat. Neacceptarea greselilor proprii nu face altceva decat ca functionarea sa fie dificitara in propriile alegeri iar viata fiindu-i afectata aproape iremediabil, pentru ca ii lipseste curajul in totalitate si initiativa unui plan mental. Nu reuseste sa depaseasca starea letargica in care s-a cufundat si oboseala cronica care sunt "stapane" pe teritoriu vietii lui de foarte multi ani. Bariera mentala autoimpusa il face ca tot timpul sa se planga de starea in care a ajuns de foarte multi ani dar fara sa faca un minim efort.
Chiar daca are o varsta pe care nu si-o accepta si gandeste despre sine ca inca mai are suficient timp pentru a fi mereu un nou inceput, alegerile si greselile se repeta incontinuu, fara sa accepte ca-i apartin si fara sa se gandeasca a analiza o cauza in trecutul sau. Tot timpul altcineva este de vina.
La a doua casatorie eseuata si multiple relatii nepotrivite l-au adus in pragul deceptiilor si dependentelor de care nu se poate detasa si spune nonsalant "nu am altceva de facut!" si se plange necontenit despre viata ratata. Viata lui inseamna antidepresive, nopti petrecute in cazinouri, ziua somn si in rest doar calculator. Efectele unui astfel de comportament fiind instrainarea de tot ce inseamna relationare vie (nu virtuala) si lipsa de empatie. Prima casatorie durabila (ca timp) s-a incheiat cu un divort scandalos, iar cei trei copii instrainati din propria familie si incercand sa se detaseze de tot ce insemna certuri, nepotriviri si afectare a propriilor vieti, fiecare incercand sa-si gaseasca propriul drum, indepartandu-se, pe cat posibil, de familia de provenienta de care a considerat ca le-a adus numai suferinta.
A doua casatorie nepotrivita, incepand cu diferenta foarte mare de varsta, cu diferente de cultura, de religie, de tara si construita pe alte criterii decat cele care tin de afectiune si atasament, ci doar din dorinta de a-si demonstra capacitatea de seductie, fara sa puna in balanta efectele unei astfel de alegeri facuta pe principii gresite. El a vrut o sotie tanara, frumoasa si fara obligatii. Numai ca avea in crestere un copil mic, o nevoie de locuinta si o mare nevoie financiara. Toate acestea au fost eliminate din ecuatia alegerii dar deranjante cand au inceput sa-si faca efectul. Acum se simte mai singur ca oricand, fara comunicare, fara a petrece timp impreuna sau cu familia si nu exista nimic din ce-ar trebui sa fie intr-o familie, in afara de intalniri accidentale pline de aversiune, reprosuri si ura. Totul are o cauza cu efecte secundare si multiple.
A incercat, toata viata, sa realizeze ceva demonstrand tatalui ca reuseste si ca poate, insa de fiecare data a dovedit contrariul si niciodata nu a reusit sa depaseasca granita dincolo de personalitatea puternica a tatalui, ramanand tot timpul in umbra lui sau cel putin asa a simtit totul. Tatal lui, personalitate puternica, coleric, care isi impunea punctul de vedere accentuand puterea si consecventa care l-a caracterizat toata viata impreuna cu nevoia de a reusi atat pe plan profesional cat si familial si nearatandu-si niciodata frica sau vreo slabiciune sau ca ar renunta sau abandona lupta, poate doar atunci cand i-a decedat sotia pentru care a avut un respect si o dragoste rar intalnite. Nici macar atunci cand boala l-a facut neputincios si suferind nu l-a vazut cineva aratandu-si slabiciunea, iar neputinta incerca sa si-o mascheze prin crize de isterie.
Dar fiul s-a simtit abandonat atunci cand tatal a decedat, si-a pierdut si mai mult din echilibru, neputand face fata propriei vieti decat ratacind pur si simplu pe drumurile vietii facand alegeri nepotrivite sau gresite si nerecunoscute niciodata. Oricat voi incerca sa-l ajut si sa empatizez cu situatia lui, nu voi reusi sa duc la bun sfarsit nimic daca nu va incerca, prin propriile puteri si vointa sa-si inteleaga viata, sa-si accepte esecurile, sa-si analizeze trairile si sa-si accepte trecutul cu cauzele si efectele lui. Negarile si negativismul la si in orice, nu fac altceva decat sa-l indeparteze de la a-si intelege viata si ce ar trebui sa fie sau sa aleaga bun in ea. Constientizarea propriilor suferinte si cauzele lor, indiferent din ce perioada vin ele, vor aduce prezentului o alta fata. Indiferenta manifesta la tot ce vine in sprijinul lui si strigatul de ajutor nu vor fi percepute si nici auzite daca nu va incepe sa-si analizeze sentimentele fata de toata viata lui cu deschidere si multa sinceritate.
Cu bine,