Treceți la conținutul principal

Întâlnire cu Ghidul Spiritual - o poveste adevărată

Găsește-ți timp pentru sufletul tău și conectează-te la energia supremă.

Povestea de mai jos este reală, este povestea mea, experiența mea, deci nu spun povestea altei persoane pe care am auzit-o undeva.

Ai încredere în tine și urmează-ți instinctul.

Fii atent la mesaje, fii atent la gândurile tale (nu vor fi întâmplătoare), fii atent la sentimente, senzații și fii atent la ce îți transmite corpul tău. 
Îmi place să-ți transmit că ghizii noștri sunt foarte energici, de multe ori sunt foarte jucăuși și chiar glumeți.
Întotdeauna ne sunt alături cu iubire, ne transmite că luăm totul foarte în foarte serios și ne producem tristeți fără rost, ne facem rău fără rost, uitând să glumim, să râdem, să ne jucăm indiferent de vârsta pe care o avem. 

Viața este frumoasă, jucăușă, glumeață, acesta este mesajul lor pentru noi.

De multe ori mesajul pe care ni-l transmite este necesar să-l interpretăm pentru că nu întotdeauna trebuie luat așa cum îl primim. 
Vei învăța să deslușești mesajele, iar dacă îți este greu îi poți transmite Ghidului tău să te ajute pentru a le înțelege.

Nu ești  singur, nu vei fi niciodată singur și nu vei vorbi singur niciodată, asta să nu uiți.

Întâlnirea

Întâlnirea mea energetică cu Ghidul Spiritual al prietenei mele.
Într-o zi de vară toridă stăteam în salon cu aerul condiționat mergând, eram pe canapea și citeam. La un moment dat am avut sentimentul că nu sunt singură, că cineva este cu mine, cineva cald, simțeam o energie ca a unui copil, dar care dorește să-mi transmită ceva...

Nu era prima dată pentru mine când simțeam astfel de energie și știam că întotdeauna se finalizează cu un mesaj pe care urmează să îl transmit...
Așa că la început nu am vrut să iau în seamă, mi-am schimbat locul și mi-am continuat cititul. 
Însă...nu mă puteam concentra pe citit, eram distrasă, eram chemată să mă joc, pentru că am perceput o energie jucăușă lângă mine, ca a unui copil care are chef de joacă. Nu-mi dădea pace. Am știut că nu o să fiu lăsată în pace... 

În acel moment m-am oprit din citit, mi-am întors privirea instinctual în partea dreaptă (?) și am întrebat cu voce tare: 
- ”Bine, ce vrei?”
- ”Am un mesaj pentru...”. (persoana este prietena mea)
- ”Ok, și?!”, am spus eu. ”Care este mesajul? Ce trebuie să-i spun?”

- "Transmite-i că sunt ghidul ei, numele meu este V...și trebuie ca mesajul să ajungă la ea. Trebuie să știe".
- "Ok", am spus eu, continuând cititul, crezând că un astfel de mesaj o să-l țin minte.

Însă nu mi-a dat pace și simțind cum mă bate jucăuș pe umăr mi-a spus: 
- "Notează acum că o să uiți"

M-a îndemnat/rugat să nu mă îndepărtez că o să uit, ci mai degrabă pot să rup un colț din cartea pe care o citesc și o am în mână.
Așa am făcut. 
Pe colțul de hârtie rupt  din carte mi-am notat numele ghidului ei spiritual. Am făcut și o fotografie cu intenția de a-l transmite pe whatsapp și să nu merg până la ea.

Dar...
Mi-a spus hotărât: 
- "Astăzi!”

Așa că m-am conformat, am luat bilețelul, m-am urcat în mașină și am plecat. 
Pe drum m-am tot gândit cum să-i transmit eu așa ceva, o să creadă că am luat-o pe arătură, mai ales că noi nu avusesem vreo discuție legată de ceva spiritual pentru că o știam refractară. 
Lua de bună doar ce spunea preotul și "nu alte bazaconii" cum le spunea. 
Așa că tot drumul mi-am făcut scenarii cum să-i spun, ce reacție o să aibă, cum o să mă simt eu, cum o să mă privească și...tot de-astea și că...mă gândeam că aveam, totuși, o misiune...complicată, o să-mi spună, o să-mi trântească niște vorbe de ocară care, bineînțeles,  nu o să-mi placă (nu ar fi fost prima dată- nu din partea ei). 
Așa credeam. Eram speriată. 

Timpul s-a scurs repede, nu este o distanță prea mare între noi. Când am ajuns, am intrat în curte, prietena mea era în curte și când am văzut-o...am știut că pot să-i transmit fără probleme. AM ȘTIUT!

Asa că am spus dintr-o răsuflare: 
- "Am un mesaj pentru tine și nu știu cum să-ți zic". Am rugat-o să se așeze, ea s-a conformat, i-am înmânat colțul rupt de hârtie din cartea mea și pe care era scris ceva ce părea a fi un nume care nu semăna cu ceva cunoscut. L-a citit cu voce tare, s-a uitat din nou la el și m-a întrebat: 
- "Este pentru mine?" 
- "Da, este numele ghidului tău spiritual", am spus repede să scap 

A urmat o pauză scurtă și în secunda următoare prietena mea a început să plângă zgomotos. M-a luat în brațe, mi-a mulțumit și mi-a spus că avea nevoie de așa ceva. Am plâns și eu, am plâns împreună.

Mai târziu, cu toată emoția și cu timiditate,  m-a întrebat ce sau cum trebuie să facă. I-am spus că trebuie să se comporte normal, să vorbească normal, ca și cum stă de vorbă cu un prieten de suflet. Să-i transmită ce dorește, cum dorește, să fie deschisă la mesaje și să se conecteze exact așa cum simte.

Am răsuflat ușurată, inima simțeam că-mi iese din piept de bucurie. Este greu de redat emoția unui astfel de moment...

Am plecat, ne-am despărțit, m-a îmbrățișat din nou, mi-a mulțumit încă o dată, mi-a spus încă o dată că avea nevoie de așa ceva și am plecat acasă.

La ceva vreme mi-a transmis cu bucurie că a reușit. Bucuria ei era o bucurie pe care am simțit-o ca pe ceva dintr-o altă dimensiune, avea o energie aparte. Nu știu cum să explic... 

A reușit  să se conecteze fără eforturi, fără emoții. Uitase îndrumările pe care i le-am dat când mi le-a cerut și nu mai m-a sunat, dar a făcut așa cum a simțit și foarte bine a făcut.

Această poveste  este o poveste pentru fiecare, faceți așa cum simțiți, trăim vremuri la care trebuie sa ne deconectăm, trăim vremuri în care este necesar să ne urmăm instinctul, să ne urmăm inima.

Iar când îți dorești ceva cu adevărat, când crezi cu adevărat, totul este posibil.

Urmează-ți inima! Urmează-ți instinctul!

Îndrumarea sau mesajul acestei povești este: găsește-ți timp pentru tine și găsește-ți timp să stai de "vorbă" cu Ghidul tău Spiritual sau Sfătuitorul tău, numește-l cum vrei.

Ai încredere că vei primi mesajul pe care îl aștepți sau mesajele pe care le aștepți.

Nu uita că toți suntem călători în această viață iar Universul este guvernat de legi spirituale pe care suntem încurajați, nu obligați, să le respectăm. Legea liberului arbitru este una dintre ele.
p.s. am acoperit numele în fotografie pentru că așa am fost rugată.

Data experienței: 11.11.2019, 11:10

Cu mult drag pentru voi,

Muzica: Zen and Soul|Muzică de vindecare cerească pentru corp, spirit și suflet

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cei 7 ani de-acasă

O expresie folosită atât de des și în exces, încât cred că începe să-și piardă din sensul ei adevărat. Dar care este sensul adevărat?  De cele mai multe ori auzim folosindu-se expresia de către cei mai în vârstă decât noi, nemulțumiți de o anume atitudine și făcând referire în mod strict la respectul pe care ar fi trebuit să-l primească, în funcție de o situație anume.  Dar ce înseamnă mai exact cei 7 ani de acasă? Pentru că, în mod sigur, înseamnă mult mai mult decât acel respect la care se face referire.  Vouă ce va evocă atunci când auziți făcându-se referire la cei 7 ani de acasă? Presupun că aproape imediat și fără să vreți se declanșează pe ecranul mintii filmul copilăriei voastre, cu diverse scene împreună cu persoane care au făcut parte, implicit, din aceste amintiri.  Cei 7 ani de acasă înseamnă de fapt, acei ani pe care i-am petrecut până a pleca la școală, iar de cei 7 ani sunt, de cele mai multe ori responsabili părinții. Pentru că majoritatea fac referire la educația p

Metoda Pneuma - cea mai puternica si eficienta metoda de respiratie

"După cât ne putem da seama,  singurul scop al existenţei umane e  să aprindă o lumină în întunecimea fiinţei." - C.J.Jung   Pentru aceia care nu cunosc sau nu au auzit de aceasta tehnica bazata pe fructificarea a ceva atat de simplu si natural cum este respiratia, voi face o scurta introducere si mai jos redau din propria experienta. Respiratia Holotropică (RH) este o metoda eficienta de explorare transpersonala, de transformare si vindecare. Desi folosita inca din antichitate, a fost studiata, practicata si elaborata in ultima jumatate de veac de dr. Stanislav Grof si sotia sa, Christina Grof, fondatorii psihologiei transpersonale. Exista mai multe metode de respiratii holotropice, printre care se numara si metoda Pneuma care a fost dezvoltata de  psihoterapeutul peruan Juan Ruiz Naupari. Este o forma de psihoterapie transpersonala, printre care se mai numara  psihoterapia integrala (K.Wilber), psihosinteza (R. Asagiolli), training autogen (J.Schultz), constelatii

Interpretari...

Testul arborelui  - interpretare pentru B.I.M ., 18 ani, 6 luni Se spune ca imaginea arborelui desenat este suportul proiectiei noastre, avand rolul pe care il are si oglinda, anume acela de a reflecta propria imagine a propriei persoane. Prin urmare, prin desenarea arborelui ne desenam pe noi asa cum suntem, cei adevarati si nu acea imagine "slefuita" pe care dorim s-o aratam celorlalti si pe care o vad ceilalti, iar aceasta o stim toti din propria experienta, ca numai "noi cu noi" reusim  sa fim sinceri si "dezgoliti" de masti.  "Imaginati-va ca mai sus exista o persoana vie. Ce sentimente va incearca uitandu-va la imagine?" Generalitati: Imaginea de ansamblu, se poate interpreta  in cateva cuvinte: grandoare, goliciune, singuratate, tendinte depresive, "deplasare" din anotimpul real, adica lipsa de constientizare a realitatii, inchidere, frica de exteriorizare. Starea psihica generala inaintea desenului era

Dependenta emotionala

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt. Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportament

Regresie si fixatie? Unde va aflati? ©

Timpul nu-mi permite foarte mult, insa incerc sa dau acestei ultime zile din septembrie o ultima postare, iar aceasta se leaga strans de unele obiceiuri ale noastre si...nu numai. Redau, mai jos, cateva mentiuni legate de stadiile de dezvoltare pe care ni le-a lasat mostenire Freud, si vin cu aceasta postare in mod special pentru un vechi amic cu care m-am vazut de curand, si cu care m-am amuzat (!!??) pe seama fumatului si facand referire la stadiul la care am ramas fixati. Printre fumurile noastre am incercat sa facem conversatie, aducand in discutie diverse subiecte, mai vechi, mai noi, fosti colegi, foste cunostinte sau pur si simplu conversam si chiar ne dadeam cu parerea acolo unde poate ca subiectul ne depasea. Am readus la zi, in decurs de cateva ore, perioada lunga in care nu ne-am vazut si am lasat ca timpul sa se astearna rapid peste noi. Cam asa fac vechii amici care se revad dupa o perioada de niste ani, timp in care viata si-a vazut de cursul ei, adaugand cate