Daruieste-ti iubire! ©

Cum ar fi, ca intr-o discutie aparent banala, sa descoperi ca iubirea pe care o astepti de atata amar de vreme nu vine decat atunci cand o daruiesti... incepand cu tine? Cum ar fi sa incepi de astazi sa te iubesti, avand curajul sa te intrebi ce anume te-a indepartat de la acest sentiment pe care l-am primit la nastere? Asa s-a intamplat cu o persoana care, in deznadejdea care l-a cuprins, dupa ani si ani de cautari si asteptari sa descopere intr-o discutie amicala ca iubirea incepe cu propria-i persoana? Pauza care s-a asternut dupa intrebare, fireasca la urma-urmei, daca se iubeste, l-a facut sa-si spuna cu voce tare ca nu s-a gandit la asa ceva si simte ca a daruit si ca daruieste iubire dar nu a considerat ca primeste. Si daca a primit simtea ca ceva in suflet nu este complet...Poate ca a inteles gresit termenul de iubire, confundandu-l cu altruismul, cu mila, cu daruirea neconditionata sau cu altele, fara sa puna in balanta ca iubirea aceea pe care o asteapta are o alta daruire, are o alta simtire, o alta traire si o alta definitie. Definitie care incepe cu propria persoana si din/cu suflet si pe care o simtim...altfel. Un altfel...minunat si eliberator.
De fapt ce inseamna iubirea? Inainte de toate, dupa parerea mea, inseamna libertatea interioara care vibreaza la orice sentiment care vine din magica noastra constructie pe care inca nu suntem pregatiti s-o percepem asa cum ne-a fost data, pentru ca incepem sa ne construim blocaje care mai de care mai consolidate si pe care nici macar noi nu mai reusim sa le inlaturam. Iar atunci cand suntem intrebati daca ne iubim, incepem sa cautam raspunsuri orbecaind pe marginea acestor blocaje fara sa reusim sa intram, pentru ca nici nu mai stim cum s-o facem. Ani si ani am/s-a "lucrat" la consolidarea unor astfel de blocaje si constatam cat de greu ne este sa le inlaturam, incat suntem deznadajduiti de atatea eforturi si poate multi vor renunta. Renuntand, vor accepta inhamarea la acelasi tavalug care functioneaza in virtutea inertiei si in momente de reculegere descopera cat sunt de nemultumiti si lipsiti de satisfactii sufletesti.

Uitam sa ne ancoram sufletul cu iubire, uitam sa ne ancoram in frumusetea iubirii catre sau in propria persoana si uitam cat suntem de frumosi sufleteste. Ocolim sa dam atentie sufletului pentru ca suntem preocupati sa dam atentie la tot ce tine de material. Acest material care ne sustine traiul, este adevarat, dar daca ne ratacim sufletul parca nici satisfactia nu este completa si tot timpul vom fi in cautari fara sfarsit. Sa ne oprim o clipa si sa dam atentie sufletului nostru, pentru ca el ne face sa fim fericiti, bucurosi, satisfacuti si ne face sa credem ca suntem pe culmile cele mai inalte si atunci vom rezolva totul cu atata usurinta incat vom fi surprinsi. Atat de surprinsi!

De ce ne este frica sa ne "confruntam" cu propriul nostru suflet? Indiferent ce vom gasi, indiferent ce ne va transmite noi trebuie sa-l vindecam ca sa putem functiona cu iubire si libertatea de care avem nevoie. Un suflet ranit este ca o rana deschisa si ne va atentiona intotdeauna sa-i dam atentie, asa cum stie, adica prin suferinta pe care o simtim, uneori fara o cauza anume, prin greutatea mentala care ne incetineste gandirea optima si constructiva si prin lipsa dorintei de a trai sau de a mai avea chef de viata. Cand simtim ca toate acestea sunt prezente, este cazul sa ne oprim "fata in fata" cu sufletul nostru si sa-i acordam atentie. Cum? Exista multiple metode si asta tine de fiecare: in siguranta intimitatii proprii, prin rugaciune, prin meditatii, prin atentie spre interiorul propriu, prin tehnici diverse sau la specialisti. Alegerea este in fiecare dintre noi si atunci cand ii vom da atentie, cu siguranta ca simtim ce "ne va spune" si ce avem de facut. Vom simti, vom auzi, vom trai prin toti porii nostri, si aceasta tine de fiecare in parte. Suntem diferiti. Prin urmare, ce functioneaza la mine poate nu functioneaza la tine.

Mesajele din interiorul nostru vin neincetat dar nu le luam in seama si le ignoram. Sa alegem sa nu mai fim ignoranti cu sufletul nostru si sa incepem sa-i acordam atentia de care are nevoie, de fapt de care avem nevoie. Atentia sa fie concentrata pe noi si toate simturile noastre, sa vibram emotional si plini de iubire catre toata fiinta noastra. Asa cum reusim sa acordam atentie tuturor sau altor activitati din viata noastra, ar fi necesar sa facem asta si cu sufletul nostru.
Iubirea pleaca din suflet, iar daca sufletul este ranit, suntem raniti si noi si tot ce vom incerca sa dam sau sa primim. 

Iubeste-te asa cum nu ai facut-o pana acum si iubeste-ti viata plina de binefacerile iubirii care incepe cu tine!