Treceți la conținutul principal

Povestea numelui

Astazi este o zi frumoasa din toate punctele de vedere, este Sf. Andrei si ultima zi din luna noiembrie, iar cei care astazi isi serbeaza ziua numelui le urez LA MULTI ANI, numai bucurii, cadouri multe si foarte multe dorinte implinite.

Povestea unui baiat si a numelui lui.
Cum poate un nume, pe care il primim la botez, sa ajunga sa nu-ti mai placa sau chiar sa-l urasti? 
Un baiat, acum adolescent, a stiut inca de la inceput ca numele lui il serbeaza in aceasta zi mare si frumoasa si multe ii erau asteptarile, multe ii erau bucuriile si mare ii era veselia. Toata lumea ii ura la multi ani in aceasta zi incepand cu parintii, fratii, rudele, nasii, bunicii, colegii, profesorii si prietenii. 
In viata lui astepta cu nerabdare doua zile: ziua de nastere si ziua numelui, zile in care stia ca este in prim plan, in centrul atentiei, era foarte cautat, era apreciat, primea multe cadouri si o petrecere frumoasa. Bucuria era fara margini si nu lasa pe nimeni sa-i strice macar o clipa una din aceste doua zile. 
Insa a venit o zi, cand i s-a spus ca nu are motive sa-si serbeze ziua numelui de Sf. Andrei pentru ca pe el nu-l cheama Andrei, ci il cheama Adrian. Surprinderea si tristetea si-au spus imediat cuvantul replicand ca nu este adevarat si este o minciuna, facandu-i mincinosi pe cei care veneau cu o astfel de informatie. Insista sa-si intrebe parintii si astepta sa-i confirme. Numai ca acestia au continuat acelasi mod perpetuat pana atunci, spunandu-i in continuare ca este ziua lui, neavand curajul sa-si asume greseala. In timp, crescand, a mai primit informatii legate de presupusa zi a numelui, dar a continuat sa refuze, evitand pe cat posibil persoanele care-si sustineau punctul de vedere, pana a ajuns sa evite sa-si mai spuna numele adevarat. Mai tarziu aceasta informatie a primit-o de la alti colegi mai noi si profesori, dar si de la alte persoane, care nu stiau de credinta lui in aceasta aniversare a numelui perpetuata in timp. Supararea a fost atat de mare, incat plange de fiecare data cand cineva ii aminteste de asta si se manifesta violent. In timpul anului aproape ca uita de aceasta intorsatura neplacuta din viata lui, dar in preajma sau in ziua cand ar trebui sa-si serbeze ziua numelui, supararea isi face din nou loc in viata lui, atat de profunda incat refuza sa manance sau sa plece undeva, chiar si la scoala, pentru ca spune ca isi asteapta invitatii pe care i-a anuntat. 
A observat cu tristete ca nu mai este cautat sau sunat asa cum era obisnuit in alti ani inca de cand era mic, iar toate acestea isi lasa amprenta atat de coplesitor asupra lui, incat a fost o perioada in care se recomanda cu numele de Andrei si nu Adrian, parca din dorinta de a le aminti celorlalti credinta lui si pentru a-si impregna numele lui in memoria lor.
Discutiile referitoare la aceasta intamplare le refuza categoric. Poate ca intr-o buna zi va intelege frumusetea numelui pe care-l poarta si anume acela dat la botez si nu acela pe care cei dragi au incercat sa i-l insufle doar din dorinta de a avea si el o zi a numelui pe care sa si-o serbeze, la fel cum au ceilalti frati. Procedand astfel, nu au facut altceva decat sa-l faca sa-si urasca atat de tare numele adevarat, incat  in foarte multe situatii nici nu stie cum sa se prezinte, iar aceasta ii provoaca o retinere si o frica egala cu aceea ca nici nu ar exista. Uneori se revolta pe parintii lui ca l-au dus in eroare, alteori sta suparat pe ei zile intregi fara sa le vorbeasca, dar de fiecare data doreste sa-si serbeze ziua numelui, pentru ca considera ca este ziua lui. Se contrazice pana la a-i face pe ceilalti sa spuna ce doreste sa auda, si anume ca este ziua lui, iar daca nu reuseste ii trece la persoane pe care le uraste.
Parintii continua sa-i serbeze ziua si sa-i ureze la multi ani, la fel si cei apropiati, impreuna cu nasii de botez (??!!). Chiar daca cei chemati accepta invitatia si de cele mai multe ori ii strica ziua amintindu-i de numele real pe care-l poarta, el refuza in continuare sa accepte, ba chiar respinge cu multa ura persoanele acestea.

Este regretabila eroarea facuta de parinti si perpetuata in timp, poate ca fara sa realizeze cat de mult efect va avea mai tarziu asupra lui. Poate ca era de inteles, oarecum, acea perioada cand el era mic, dar sa continue cu aceasta greseala si acum, chiar nu mai gasesc nicio explicatie. Nu realizeaza ura manifesta a copilului fata de numele real, ura manifesta catre oricine ii aminteste si frica cuibarita in sufletul lui ca nu ii este recunoscut numele pe care cu drag il proclama. Atmosfera din casa in aceasta zi este una de sarbatoare pentru baiat si pentru familie, chiar daca numarul invitatilor s-a redus considerabil. Frumos dar neadevarat!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cei 7 ani de-acasă

O expresie folosită atât de des și în exces, încât cred că începe să-și piardă din sensul ei adevărat. Dar care este sensul adevărat?  De cele mai multe ori auzim folosindu-se expresia de către cei mai în vârstă decât noi, nemulțumiți de o anume atitudine și făcând referire în mod strict la respectul pe care ar fi trebuit să-l primească, în funcție de o situație anume.  Dar ce înseamnă mai exact cei 7 ani de acasă? Pentru că, în mod sigur, înseamnă mult mai mult decât acel respect la care se face referire.  Vouă ce va evocă atunci când auziți făcându-se referire la cei 7 ani de acasă? Presupun că aproape imediat și fără să vreți se declanșează pe ecranul mintii filmul copilăriei voastre, cu diverse scene împreună cu persoane care au făcut parte, implicit, din aceste amintiri.  Cei 7 ani de acasă înseamnă de fapt, acei ani pe care i-am petrecut până a pleca la școală, iar de cei 7 ani sunt, de cele mai multe ori responsabili părinții. Pentru că majoritatea fac referire la educația p

Metoda Pneuma - cea mai puternica si eficienta metoda de respiratie

"După cât ne putem da seama,  singurul scop al existenţei umane e  să aprindă o lumină în întunecimea fiinţei." - C.J.Jung   Pentru aceia care nu cunosc sau nu au auzit de aceasta tehnica bazata pe fructificarea a ceva atat de simplu si natural cum este respiratia, voi face o scurta introducere si mai jos redau din propria experienta. Respiratia Holotropică (RH) este o metoda eficienta de explorare transpersonala, de transformare si vindecare. Desi folosita inca din antichitate, a fost studiata, practicata si elaborata in ultima jumatate de veac de dr. Stanislav Grof si sotia sa, Christina Grof, fondatorii psihologiei transpersonale. Exista mai multe metode de respiratii holotropice, printre care se numara si metoda Pneuma care a fost dezvoltata de  psihoterapeutul peruan Juan Ruiz Naupari. Este o forma de psihoterapie transpersonala, printre care se mai numara  psihoterapia integrala (K.Wilber), psihosinteza (R. Asagiolli), training autogen (J.Schultz), constelatii

Interpretari...

Testul arborelui  - interpretare pentru B.I.M ., 18 ani, 6 luni Se spune ca imaginea arborelui desenat este suportul proiectiei noastre, avand rolul pe care il are si oglinda, anume acela de a reflecta propria imagine a propriei persoane. Prin urmare, prin desenarea arborelui ne desenam pe noi asa cum suntem, cei adevarati si nu acea imagine "slefuita" pe care dorim s-o aratam celorlalti si pe care o vad ceilalti, iar aceasta o stim toti din propria experienta, ca numai "noi cu noi" reusim  sa fim sinceri si "dezgoliti" de masti.  "Imaginati-va ca mai sus exista o persoana vie. Ce sentimente va incearca uitandu-va la imagine?" Generalitati: Imaginea de ansamblu, se poate interpreta  in cateva cuvinte: grandoare, goliciune, singuratate, tendinte depresive, "deplasare" din anotimpul real, adica lipsa de constientizare a realitatii, inchidere, frica de exteriorizare. Starea psihica generala inaintea desenului era

Dependenta emotionala

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt. Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportament

Regresie si fixatie? Unde va aflati? ©

Timpul nu-mi permite foarte mult, insa incerc sa dau acestei ultime zile din septembrie o ultima postare, iar aceasta se leaga strans de unele obiceiuri ale noastre si...nu numai. Redau, mai jos, cateva mentiuni legate de stadiile de dezvoltare pe care ni le-a lasat mostenire Freud, si vin cu aceasta postare in mod special pentru un vechi amic cu care m-am vazut de curand, si cu care m-am amuzat (!!??) pe seama fumatului si facand referire la stadiul la care am ramas fixati. Printre fumurile noastre am incercat sa facem conversatie, aducand in discutie diverse subiecte, mai vechi, mai noi, fosti colegi, foste cunostinte sau pur si simplu conversam si chiar ne dadeam cu parerea acolo unde poate ca subiectul ne depasea. Am readus la zi, in decurs de cateva ore, perioada lunga in care nu ne-am vazut si am lasat ca timpul sa se astearna rapid peste noi. Cam asa fac vechii amici care se revad dupa o perioada de niste ani, timp in care viata si-a vazut de cursul ei, adaugand cate