vineri, iunie 15, 2012

"Eu ce fac?"

"Cine-mi spune ce sa fac?" O intrebare care nu se aude, strigata de cei tineri la inceput de drum si care bajbaie cautand un ajutor, un raspuns, o mana intinsa, pe care de cele mai multe ori nu o primesc. Multi dintre ei isi striga neajutorarea pe strazi, poate in revolte interioare carora nu reusesc sa le inteleaga sensul sau sa le faca fata, poate in atitudinea mult prea violenta si revoltata a nefericirii care-i bantuie negasind un ajutor si un spijin moral. Manifestarile din ce in ce mai violente ale tinerilor asteapta o intelegere si un sens pe care nu l-au primit in a-si gasi un drum care sa-i defineasca. Ajutorul venit din partea parintilor, este uneori nesatisfacator, ori ca nu stiu nici ei ce trebuie sa faca exact, ori ca nu stiu cum sa faca fata provocarilor, ori au atat de multe raspunderi incat nici pe ei nu se pot ajuta. Un strigat de ajutor care ramane fara raspuns. Daca in comunitatea in care traieste fiecare s-ar infiinta un centru unde sa se poata discuta diversitatea de probleme cu care se confrunta sau ne confruntam toti poate ar fi un castig pentru fiecare, ar fi o usurare in a discuta grijile nespuse si cotidiene, ar fi un sprijin venit de acolo de unde, poate, ne asteptam mai putin. Nici nu se stie. 
Daca in scoli s-ar acorda mai multa atentie umanului si vitorului celor astazi in impas, adica tinerilor, poate se va reusi salvarea de la ratacire a foarte multe suflete. Dar cum societatea noastra se "cramponeaza" intotdeauna de financiar, aceasta cauza este ca si pierduta. De ce nu reusim sa ne adunam pentru a face ceva constructiv si sa intelegem ca numai impreuna vom reusi sa ne ajutam si sa ne salvam?! 
In acest sens a fost o vreme cand insistam pe langa primaria din comuna in care m-am nascut pentru infiintarea unui centru in care, macar o data pe saptamana, sa vina un grup de tineri sau chiar de adulti, cu scopul de a dezbate probleme diverse de viata si la care, impreuna, sa incercam sa gasim solutii. Insa am primit doar promisiuni, timp pierdut, pana cand s-a schimbat conducerea cu tot staful ei, si care poate va sustine alte demersuri (!!!??) pe care sa le realizeze. Aceasta propunere cu tot sprijinul care se anunta initial a ramas doar la nivel de promisiune, fara certitudinea ca se va rezolva vreodata sau fara certitudinea ca va dori cineva sa o puna in aplicare. Am discutat si despre spatiu, iar aceasta problema era ca si rezolvata,  ramanea doar sa se doreasca asta, asa cum se doresc multe altele pe care, personal, le consider distructive, cum ar fi folosirea copiilor in campaniile politice sau alte munci fizice in folosul altora. Cum si de ce in astfel de situatii se gandesc la copii ca la un sprijin pentru ei gasind solutii rapide  dar numai in folosul lor si nu gandesc mai departe de interese si limitari, adica intr-un sens constructiv, anume de a-i ajuta si a face ceva sa-i indrume pe drumul lor? 
La inceput am fost privita sceptic, ca si cum eram un extraterestru venit cu propuneri de schimbare a planetei si mi s-a spus ca nimeni nu va fi interesat intr-un astfel de demers, ca oamenii de la tara au alte preocupari si nu vor avea timp de asa ceva si m-a deranjat ca se gandeau la oamenii din provincie ca la niste limitati, fara perspective de a-si depasi vreodata aceste limite. 
Consider ca atunci cand este vorba de noi, de vitorul nostru si viitorul copiilor ar trebui sa ne facem timp, cu atat mai mult cu cat nu era o propunere de imbogatire, ci era o propunere sociala in folosul si pentru ajutorul comunitatii. Am raspuns ca daca nu se incearca macar nu se va sti niciodata. Poate la inceput vor veni din pura curiozitate, poate vor veni pentru a discuta probleme banale, dar cu siguranta pe parcurs vor intelege ca este benefica o astfel de intrunire, comunicare, socializare, fiecare cum doreste sa-i spuna. Daca de la inceput se va incepe cu "nu se poate" sau "nimeni nu va fi interesat", din start ca nu se doreste solutii si o minima dorinta de a incerca. Inca astept un raspuns, de data aceasta de la cei care au preluat conducerea primariei gandindu-ma ca poate vor fi mai deschisi la idei noi si la deschidere catre sufletul oamenilor, incepand chiar cu copiii sau, de ce nu, cu parintii lor.
De ce aceasta postare? Simplu: am auzit atat de frecvent pe cei tineri intrebandu-se "eu ce fac?", "unde trebuie sa merg si ce mi se potriveste?", "nici nu stiu ce mi se potriveste", "cine ma ajuta, ca ai mei nu au timp", "m-am saturat de tot...", etc. 
Majoritatea dintre ei nestiind ce au de facut si ce li se potriveste, se afunda intr-un soi de letargie, refugiindu-se in jocurile calculatorului sau comunicand virtual cu persoane pe care, de cele mai multe ori, nu le cunosc si sunt incantati ca si-au facut "prieteni". Intr-o discutie libera, multi dintre ei, nu stiu sa poarte un dialog, sunt agramati, inceti, agitati, nervosi, violenti, depresivi si nu stiu ce vor.

joi, iunie 07, 2012

Dezintegrarea stresului

Formula actuala a vietii cotidiene este stresul de care se vorbeste atat de intens si ca de boala secolului, facandu-ne sa ne privim din alta perspectiva viata, iar diversele probleme care intervin  zi de zi ne distrug integritatea nemaiputand face fata oboselii fizice si psihice. Psihoterapeutul si formatorul meu, Andrei Constantinescu, ne atragea tot timpul atentia si chiar ne apostrofa, sa nu mai folosim niciodata expresia simpla dar uzuala "din cauza stresului...", "stresul este de vina...", exemplificandu-ne ca stresul este ca o umbrela mare sub care se ascund diverse probleme care au un nume, cum ar fi depresia, diverse tulburari, atacuri de panica, etc. Cand spunem stres ar trebui sa definim o afectiune, o problema, o durere, sa definim discomfortul provocat si cauza. Deranjul pe care ni-l provoaca definind o afectiune pe care s-ar putea s-o avem dar si manifestarea ei, ne aduce in situatia de a folosi simplu si fara sens formula "sunt stresat/a", acoperind constient o afectiune in spatele careia se ascunde un nume. Motivul acestei formulari este unul simplu: nu ne place sa recunoastem atunci cand descoperim, sau descopera altcineva, ca suntem depresivi, anxiosi sau ca avem cine stie ce tulburare, toate cauzate de efortul psihic dar si fizic de a mentine o multumitoare stare de satisfactie a eforturilor noastre sustinute in incercarea de a face fata cotidianului sau in a ne depasi situatia sociala. Problemele multiple cu care ne confruntam zi de zi ne aduc in pragul disperari, ajungem sa nu mai fim multumiti de starea noastra, de situatia noastra, ne dorim mai mult si mai mult facand eforturi care depasesc capacitatea noastra fizica si psizica si fara sa ne dam seama ajungem in pragul disperarii cauzate de factorul stresant la care cu voie am aderat.
Atunci intervine oboseala cauzata de ganduri care nu ne dau pace, intervine oboseala fizica si ne trezim ca suntem in pragul unei depresii pe care nu o recunoastem sau nu stim cum s-o depasim, de exemplu. Sunt persoane pe care le-am auzit frecvent spunand "trag de mine", aceasta presupunand un efort maxim, peste puterile si limitele obisnuite, ajungand sa se epuizeze in asa fel incat cad intr-o stare de neputinta, de lehamite si letargie. Pentru care motiv ar trebui sa ne depasim limitele pe care ni le stim fiecare? Cine ne obliga sa facem eforturi care ne depasesc capacitatea? Nimeni, doar dorinta de a indeplini niste obligatii poate impuse de noi insine  sau chiar de altii si care se doresc de fiecare data mai mari si mai mari decat puterea si capacitatea noastra, iar munca fizica si energia psihica ne epuizeaza. Aceste eforturi pe care incercam tot timpul sa le facem cat mai grele si mai greu de depasit ne fac sa ajungem intr-o situatie din care cu greu reusim sa iesim.
Nervozitatea, crizele de isterie, neputinta, oboseala, apatia, confuzia, ostilitatea, starea de agitatie si dorinta de a ne depasi pragul de suportabilitate si eficacitate ne fac sa ajungem sa nu ne mai dorim nimic la un moment dat. Unii dintre noi, intr-o astfel de stare ori incep sa manance necontrolat ori refuza sa se alimenteze, ori fumeaza excesiv ori consuma alcool fara limita, ori se autoizoleaza ori devin prea agresivi, ori fac nopti albe ori dorm foarte mult, etc. Iar odihna la care visam nu o mai putem realiza corespunzator si satisfacator pentru ca obosim gandindu-ne cum sa facem fata diverselor probleme sau ne gandim cum sa incercam sa ne odihnim, iar somnul devine agitat, obositor si istovitor. Visele sunt si ele la fel de agitate si cu episoade agresive incat nu reusim sa ne odihnim nici macar atunci cand credem sau dorim sa ne odihnim. Sau uneori chiar visam ca ne odihnim, insa aceasta stare doar pacaleste organismul si epuizeaza la fel de mult, pentru ca odihna multasteptata nu este cea satisfacatoare si relaxanta.
Ce este de facut? Pare simplu, dar si greu pentru multi dintre noi. De exemplu, este la indemana oricui sa-si planifice in asa fel timpul si perspectivele viitoare, incat sa-si aloce timp de relash dupa pofta inimii: ori facand sport, ori plimbandu-se in parc, ori mergand in vizite relaxante si amuzante, ori alegand diverse activitati ca hobby cum ar fi gradinaritul, pictura, pescuitul,si altele. Sunt o multime si la indemana oricui! 
Relaxarea mentala si fizica si-o poate impune fiecare pentru a-si depasi starile inconfortabile de oboseala istovitoare si permanente care, intr-un final, reusesc sa ia in stapanire toata fiinta incat nu te mai recunosti, te uiti in oglinda si descoperi o alta persoana de care ti se face mila.
Daca avem grija sa ne facem un program din care sa ne extragem o vitalitate benefica organismului nostru din toate punctele de vedere, ne vom simti sanatosi, plini de viata, asemanatoare unei bai racoritoare, relaxanta si binemeritata care ne face sa ne simtim revigorati, plini de energie, astfel reusind sa ne depasim starile care ne-au adus intr-o stare epuizanta.

miercuri, iunie 06, 2012

Delincventa juvenila III

Revin cu povestea aceluiasi adolescent de care am scris in postarile cu acelasi titlu (I si II), gandindu-ma ca poate cineva va avea ceva de invatat din acest comportament, educatie, delasare, dezinteres si poate se incearca un demers intr-o directie buna din care sa se inteleaga cauzele sau modul de a rezolva sau a se ameliora problemele aparute inca de la varste fragede a manifestarilor care pun probleme legate de sanatate mintala sau adaptare la mediu si sa incercam a elimina din vocabularul nostru acel raspuns care ocoleste sansele de a rezolva sau a incerca sa rezolvam o problema inca de la inceputul manifestarii ei si anume expresia  ca "seamana cu..." si gata! consideram ca s-a rezolvat totul. 
Acest raspuns atat de des folosit ocoleste de la sine inceperea unui demers spre intelegere si rezolvare, suna ca o matrice genetica la care nu ai nicio sansa de rezolvare. Aceasta expresie este folosita in permanenta de parintii acestui adolescent inca din primii lui ani de viata, fara ca macar sa accepte ca exista alte cai de a rezolva o problema la care ei au gasit un singur raspuns. Sansa de a acorda un minim interes  macar pentru a intelege ce-i de facut cu copilul lor, de ce se intampla asa, care sunt cauzele si daca exista rezolvare a fost redusa la zero, ramanand doar imperturbabilul si omniprezentul raspuns ca "seamana cu bunicul" si cu asta s-a rezolvat totul. Diferenta este una considerabila : daca de bunicul nu s-a ocupat nimeni datorita multor factori existentiali si anume timpul in care s-a nascut si a trait, simplitatea cu care se aborda orice problema de boala sau de viata in general, informatia, educatia, pregatirea profesionala si intelectuala, limitarea orizontului, distantele pana la un medic, mijloacele de transport, etc. 
Astazi nu putem spune ca nu avem informatii in diverse domenii si mai ales in cel al sanatatii, al pregatirii, al orizontului cultural si dezvoltarii intelectuale si cand ar trebui sa dam importanta oricaror manifestari care nu par a fi in regula, iar pentru asta nu ai nevoie de nicio scoala si nici vreo pregatire anume in domeniu, pentru a ne da seama cand ceva nu pare a fi apropiat de o normalitate aprobata de majoritatea dintre noi si cand exista manifestari cu violente fizice si verbale, chiar automutilari sau amenintari care te fac sa nu dormi linistit si sa-ti dea batai de cap. In astfel de cazuri putem vorbi doar de ignoranta si atat.
Am scris de acest adolescent destul de mult, poate chiar nu am reusit sa scriu despre toate manifestarile avute, insa ma ingrijoreaza usurinta si nonsalanta de care dau dovada parintii la toate aceste manifestari, cu atat mai mult ca ele sunt din ce in mai grave si cu amenintari dintre cele mai violente. Sa treci cu vederea ca fiul tau are un anturaj din care nu are absolut nimic bun de invatat este destul de dramatic; sa treci cu vederea ca acest anturaj este compus din hoti, violatori, drogati si batausi este deja ca o aprobare pentru a merge mai departe pe un drum plin de pericole cu un singur final preconizat de toata lumea; sa treci cu vederea ca anturajul lui este al unui clan renumit in zona si de temut, nu este de bun augur nici pentru el dar nici pentru cei din familie sau apropiati; sa treci cu vederea ca abandoneaza scoala gasind scuze infantile si minciuni banale si usor de descifrat, denota un viitor prestabilit si limitat; sa treci cu vederea ca fura bani si diverse obiecte incepand cu cei din familie si apoi cu cei care mai vin in vizita, este deja un inceput infractional care nu poate aduce decat un final previzibil. Toate inca de timpuriu, pe la varsta de 7 ani. 
Multitudinea acestor manifestari sunt trecute cu vederea cu atat de mare usurinta de catre parinti care de foarte multe ori au fost "pusi la zid" de amenintari dintre cele mai violente care i-au facut sa nu poata dormi seara linistiti dar, totusi, se autolinistesc spunandu-si: "lasa, ca asa e la varsta asta, o sa-i treaca!", "nebuniile varstei", "ce sa-i fac, sa-l omor cu bataia?", sunt raspunsuri fara logica si sens, pline de ignoranta si fara vreo rezolvare, nefacansu-se diferenta intre anormalitatea si normalitatea unor intamplari. 
Ultima amenintare a fost aceea ca "va arat eu voua ca va fac de petrecanie, o sa vedeti voi! ca acuma nu ma credeti si nu ma crede nimeni" punand mana pe telefon sa sune la seful clanului amintit mai sus, renumit pentru violentele manifestate la adresa unor persoane, victime colaterale ale anturajului lor (este plina tara de clanuri care infloresc ca ciupercile dupa ploaie). Despre nivelul intelectual este usor de presupus ca este unul redus, tocmai din lipsa de interes pentru scoala si invataturile ei, la fel cum se poate spune despre lipsa de respect pentru familie sau oameni in general, pentru cultura, responsabilitate, faturilor intelepte, munca si viitor. Tot ce conteaza pentru el este lenevirea in fata calculatorului si pierderea timpului pana tarziu in noapte in mijlocul anturajului in care s-a integrat destul de pregnant si visand la un viitor imbelsugat si luminat, fara baze reale si solide. Alegerea acestui anturaj are stransa legatura cu ideile de nonvaloare umana si acceptate in unanimitate de toti din anturaj, cu lipsa unei educatii din care sa-si extraga invataminte folositoare, cu lipsa unui intelect care sa-l faca sa gandeasca singur, cu limitarea optiunilor de viitor care l-ar face sa progreseze intr-o directie mai buna. Nu accepta absolut nimic ce vine din partea unor oameni cu pregatire intelectuala, iar raspunsurile sunt vesnic aceleasi: "ma lasati in pace cu ideile voastre!", "eu stiu mai bine decat voi toti la un loc", "o sa vedeti voi...", "va arat eu voua cu cine aveti de-aface!" , "va pun eu la punct" si multe alte astfel de raspunsuri fara esenta si valoare dar care emana un viitor pericol deja previzibil. Lipsa restrictiilor si a responsabilitatilor atunci cand trebuia l-a facut sa se creada stapan peste tot si toate, se vede atotstiutor, independent si liber de orice sarcina, obligativitate, responsabilitate sau normalitate. Cu un nivel intelectual liminar si cu un coeficient de inteligenta sub 70 coroborat cu anturajul si ideile perpetuate, prognoza nu este una dintre cele mai satisfacatoare in cazul acestui adolescent, care putea avea sansa unui alt drum in viata daca parintii aveau un minim de deschidere in a intelege si poate a rezolva, cu ajutorul unui profesionist acele manifestari neobisnuite care au inceput de foarte devreme. Daca in unele cazuri din viata putem spune ca timpul rezolva, nu la fel putem spune in cazul acesta ca "timpul rezolva absolut totul", asa cum mai obisnuieste sa spuna tatal acestui adolescent.  

Se încarcă...