Timiditatea, mana-n mana cu nesansa - II ©

Partea a doua

Persoanele timide tind, de obicei, sa se subaprecieze, sa tina cont de parerea celorlalti,  sunt usor impresionabili, devenind chiar dependenti de parerea altora, devin frustrati si cuprinsi de frica esecului si a gandului ca e posibil sa se faca de ras. Timiditatea mai produce si o dependenta continua de propria imagine si de sine, incat gandul ramane doar cantonat la impresia pe care o pot avea ceilalti, astfel devenind un efort major si destul de greu sa mai poata fi preocupata si de cei din jur. Toate aceste eforturi au un singur scop, acela ca nu ar putea face fata criticilor venite, eventual, de la ceilalti sau nu face fata criticilor in general.
Vorbeam in postarea de ieri despre inceputurile timiditatii, cum si de ce se  instaleaza si de evolutia ei, enumerand cateva dintre aspectele care duc la timiditate. Am mai subliniat ca fiecare are un tipar si ca fiecare are propriile inceputuri, ba chiar as putea spune ca fiecare are propria poveste, daca o privim in amanuntul ei, dar daca privinm la modul general, motivele si manifestarile sunt cam aceleasi. Chiar pot sa subliniez, si mi se pare destul de interesant, ca parintii timizi vor avea la randul lor tot copii timizi, daca nu au reusit sa schimbe ceva sau sa se schimbe. Sa nu intelegeti ca timiditatea este ereditara. Nu este ereditara, dar se poate transmite mental, ca stare si ca materializare a starii transmise in familie concretizata intr-o realitate cvasi-prezenta, ca o realitate acceptata si nu intotdeauna constientizata. Ramanand "legata" de acest context, nu pot merge mai departe fara sa fac apel la Freud care scria in "Psihologia inconstientului", ca "e un lucru remarcabil ca inconstientul unei fiinte umane poate actiona asupra inconstientului alteia, fara a trece prin constient". E posibil sa mai fi scris acest enunt, dar cu atat mai mult si mai bine ca vi se va intipari mult mai bine in minte, asa cum mi s-a intamplat mie. Un enunt interesant,  nu-i asa? Dar si profund.
Mergand mai departe, trebuie sa amintesc de rolul parintilor in principal, pentru ca ei sunt responsabili si raspunzatori de cresterea, educarea, dragostea si ingrijirea noastra. Cum o fac, ramane sa-si raspunda fiecare, eu doar gandesc la modul general diverse situatii. De ce sunt responsabili sau ar trebui sa fie responsabili? In primul rand de atmosfera din familie, de dragoste, de ingrijire, de empatie si de cele transmise prin atitudinea pe care o au. Pentru ca un parinte autoritar sau foarte autoritar, violent si foarte critic, ne poate dezvolta stari confuze, stari care fac sa se infiripe frica, nelinistea, iar toate acestea au un singur drum, acela de a ne pierde increderea in noi. Neglijarea are si ea rostul ei, la fel cum are si atitudinea contrara celei de mai sus, anume o protectie exagerata, rasfatul si o atentie mult prea cocolositoare. Dar nu numai parintii sunt si pot fi responsabili, pentru ca multi dintre noi suntem crescuti de bunici, iar bunicii, stim cu totii foarte bine cat sunt de atenti si cat ne lasa sa facem ce vrem de cele mai multe ori si ca ne accepta toate nazbatiile. Toate acestea duc la un dezechilibru care se instaleaza incetul cu incetul, iar noi crestem, si crestem cu toate, luandu-le cu noi, in viata noastra, ca pe ceva care ne apartine si care face parte din noi. Ne putem "debarasa" de ele pe parcursul vietii abordandu-le frontal, daca realizam o constientizare a ceea ce ne tine pe loc si care este cauza tuturor piedicilor noastre. Timiditatea mai poate lua nastere si atunci cand nu avem cum sa constientizam pentru ca suntem prea mici, nou-nascuti poate sau cativa anisori, iar mama este cea responsabila cu starea noastra, depinzand de ea in totalitate. Este greu sa acceptam ca si parintii nostri sunt responsabili cu starea si situatia noastra de fapt, dar daca suntem sinceri cu noi si acceptam si aceasta realitate, inseamna ca dorim sa invingem timiditatea. O putem face cu mult curaj si analizandu-ne corect. Sa analizam cauzele timiditatii si simtamintelor noastre, incepem cu insasi copilaria, cautand printre amintirile noastre, bune sau mai putin bune, dar incepem de undeva. Acceptand realitatea candva scrisa si impusa a starilor si situatiilor existente candva, inseamna ca suntem pe drumul cel bun. Daca te regasesti si tu pe aici, iti poti invinge teama inlocuind-o cu curajul.
Eu am relatat cateva cauze si idei de provenienta, insa ele sunt mult mai multe si depinde de fiecare in parte sa gaseasca cauzele si timpul cand s-a pus amprenta numita timiditate. Sansa la o viata libera, in siguranta si neconstransa de nimic si de nimeni avem nevoie toti.
Curajul este in noi, dar trebuie doar sa-l scoatem la suprafata!