Toti spunem "mama" la un moment dat, dar felul cum o spunem poate dezvalui despre noi foarte multe, pentru ca nu toti ne exprimam la fel, nu toti gandim sau simtim la fel. Ne exprimam in multe moduri adresandu-ne mamei. Felul fiecaruia de-a se exprima, de-a comunica poate "vorbi" despre sine, asa cum o face fiecare comunicare verbala sau nonverbala. Prin comunicare verbala dorim sa transmitem ce simtim si ce dorim, iar prin cea nonverbala transmitem ce nu dorim neaparat sa se vada. Dar nu toti stau de fiecare data sa descifreze nonverbalul, decat in situatia cand este foarte vizibil ceva anume. Asa ca, deocamdata, discutam doar de cea verbala, lasand-o deoparte pe cealalta, fara insa sa uitam de existenta ei. Fiecare dintre noi ne adresam intr-un fel mamei, indiferent cum o spunem: mama, mami, mamica, mamicuta, aia batrana, iar altii...cum mai spun? Atatea cuvinte care intruchipeza aceeasi persoana: mama noastra. De ce ne exprimam in mai multe feluri adresandu-ne aceleiasi persoane? Probabil ca tine de trairea si evolutia fiecaruia.
In cele ce urmeaza am sa relatez asa cum vad eu toate aceste exprimari-formulari si ce dezvaluie ele, iar daca este sau nu corect ramane sa-mi spuneti voi. Sa incepem cu prima formulare care presupun ca se foloseste cel mai mult, anume "mama". Aceasta formulare dezvaluie un tot, un complet, o persoana cu personalitate destul de bine conturata, care stie ce vrea si care-i sunt scopurile realizabile sau nu, o persoana matura, care considera ca mama a avut un scop major in definitivarea omului care este acum, nemaifacand prea multe intoarceri in copilarie sa reabiliteze ceva. Cand aud "mami" ma gandesc la o persoana care inca nu si-a "definitivat" copilaria, care inca mai tanjeste dupa momentele ei destul de frecvent, care doreste sa mai fie cel/cea mic/a al lui mami, ocrotit, strans in brate, mangaiat, fara grijile care uneori coplesesc, dar o persoana care are resurse de-a se dezlipi de copilarie numai daca doreste. Cand aud rostindu-se "mamica" ma gandesc la o persoana care se afla cumva intre cele doua etalate mai sus, care oscileaza intre a fi matur pe deplin si a renunta la copilarie, indiferent cum a fost, de a merge mai departe fara intoarceri, dar care nu gaseste destule resurse interioare de-a se regasi pentru a faca asta. Formularea "mamitica" deja ma face sa ma gandesc la infantilism, la o persoana dependenta, la o persoana care nu prea stie ce vrea, fara puterea de a-si lua viata in propriile maini, decat daca altcineva face aproape totul, ca de exemplu parintii, mamitica fiind in prim plan. Dar cand aud "aia batrana", ma gandesc la o persoana care exprima, in primul rand vulgaritate, lipsa de stabilitate, de maturitate, care s-ar putea sa "tremure" in fata unor pericole reale sau imaginare si carora sa nu le poata face fata. Facand referire la ceva batran in exprimare, isi imagineaza inconstient ca aceasta ii confera o oarecare siguranta, maturitate, stabilitate si ceva de care sa se agate, ca de un stalp de sustinere. Pentru ca ce inseamna batranete? Inseamna intelepciune, experienta de viata, exemplu, pilde de urmat, trecere prin viata. Sa ne aducem aminte si de acea vorba inteleapta care spune ca daca n-ai un batran sa ti-l cumperi.
Dar ce inseamna mama pentru fiecare si cum i se adreseaza, este alegerea fiecaruia oricum ar face-o, imi imaginez ca isi exprima toata dragostea de care ii sta in putinta s-o arate. Unii prin felul de a se adresa, altii prin felul de-a se manifesta. Important este sa-i spunem ce simtim. Chiar si daca inca mai suntem copii, la propriu sau la figurat, suntem copiii mamei noastre. Important este sa simta dragostea noastra.
Mai exista, insa, o alta categorie, aceea a persoanelor carora mama nu mai exista printre cei vii, insa adresarea catre mama ramane inca vie, la propriu si la figurat. Acestea pot fi si persoane adulte, trecute de prima tinerete. Exista persoane care se "adreseaza" cu apelativul mama in dialogul cu alte persoane, folosind-o in orice inceput de propozitie, exclamatie, intrebare, in orice formulare afirmativa sau negativa. Ceva de genul: "Da, mama, cum sa nu fac!", "Ce spui mama?", "Buna, mama, ce sa fac?!", "Aoleu, mamitica mea, degetelul meu!" - exprimari adresate la un apel telefonic, la o conversatie cu prieteni, rude, necunoscuti, in orice dialog etc. In astfel de situatii ma gandesc ca persoanele au ramas inca legati de mama, au fost legati de mama, au ramas inca intr-un fel de stadiu nedezvoltat al unei etape din copilarie, cand mama reprezenta vitalul oricand prezent, preluand din stari, dureri, manifestari de orice fel, regasindu-se in mama ca in propriul sau orizont. Cand mama nu a mai fost, a inlocuit-o doar cu vesnicul-prezent al cuvantului mama, proiectand inconstient spre ea toate confictele interioare, carora nu le putea face fata atribuindu-i reactii ale trairilor proprii. Acest gen de traire in permanenta in prezenta mamei, stagneaza evolutia la un alt nivel, chiar daca pare ca persoana este stapana pe situatie sau da impresia de independenta prin ce lasa sa se vada in afara, acestea sunt doar mecanisme de aparare alese pentru a masca asa cum de fapt este in realitate, ce simte, ce traieste. Acestea repercuteaza in viata de zi cu zi, chiar si intr-o viitoare partenera sau partener, cautand necontenit genul mamei, asa cum si-a imaginat ca este, nu asa cum a fost sau au vazut-o alte persoane, inclusiv chiar si tata. Se poate intampla ca in momente din viata cand experimenteaza diverse dureri sau neplaceri, sa faca apel la mama ca la o fiinta prezenta, chemand-o in ajutor, ca atunci cand era copil, cand mama il ocrotea si-l proteja, ascultandu-i problemele, oblojandu-i ranile sau acoperindu-i nebuniile. Maturitatea psihica din acest punct de vedere nu va avea vreo evolutie, atata timp cat mama este inca vie, inca prezenta mental, afisata in discutii, ganduri, vise, relatii, dureri, probleme de tot felul, iar cordonul ombilical existand in toata splendoarea lui, intr-o legatura permanenta vitala. Toate aceste eforturi obosesc psihicul persoanei, imbolnavesc, dar nici nu are putinta de-a schimba ceva pentru ca nici nu vede altfel viata, pentru ca acesta a fost si este un mod de viata. Ori dincolo de acest mod de viata isi imagineaza ca nu mai exista nimic. Doar inexistenta.
In cele ce urmeaza am sa relatez asa cum vad eu toate aceste exprimari-formulari si ce dezvaluie ele, iar daca este sau nu corect ramane sa-mi spuneti voi. Sa incepem cu prima formulare care presupun ca se foloseste cel mai mult, anume "mama". Aceasta formulare dezvaluie un tot, un complet, o persoana cu personalitate destul de bine conturata, care stie ce vrea si care-i sunt scopurile realizabile sau nu, o persoana matura, care considera ca mama a avut un scop major in definitivarea omului care este acum, nemaifacand prea multe intoarceri in copilarie sa reabiliteze ceva. Cand aud "mami" ma gandesc la o persoana care inca nu si-a "definitivat" copilaria, care inca mai tanjeste dupa momentele ei destul de frecvent, care doreste sa mai fie cel/cea mic/a al lui mami, ocrotit, strans in brate, mangaiat, fara grijile care uneori coplesesc, dar o persoana care are resurse de-a se dezlipi de copilarie numai daca doreste. Cand aud rostindu-se "mamica" ma gandesc la o persoana care se afla cumva intre cele doua etalate mai sus, care oscileaza intre a fi matur pe deplin si a renunta la copilarie, indiferent cum a fost, de a merge mai departe fara intoarceri, dar care nu gaseste destule resurse interioare de-a se regasi pentru a faca asta. Formularea "mamitica" deja ma face sa ma gandesc la infantilism, la o persoana dependenta, la o persoana care nu prea stie ce vrea, fara puterea de a-si lua viata in propriile maini, decat daca altcineva face aproape totul, ca de exemplu parintii, mamitica fiind in prim plan. Dar cand aud "aia batrana", ma gandesc la o persoana care exprima, in primul rand vulgaritate, lipsa de stabilitate, de maturitate, care s-ar putea sa "tremure" in fata unor pericole reale sau imaginare si carora sa nu le poata face fata. Facand referire la ceva batran in exprimare, isi imagineaza inconstient ca aceasta ii confera o oarecare siguranta, maturitate, stabilitate si ceva de care sa se agate, ca de un stalp de sustinere. Pentru ca ce inseamna batranete? Inseamna intelepciune, experienta de viata, exemplu, pilde de urmat, trecere prin viata. Sa ne aducem aminte si de acea vorba inteleapta care spune ca daca n-ai un batran sa ti-l cumperi.
Dar ce inseamna mama pentru fiecare si cum i se adreseaza, este alegerea fiecaruia oricum ar face-o, imi imaginez ca isi exprima toata dragostea de care ii sta in putinta s-o arate. Unii prin felul de a se adresa, altii prin felul de-a se manifesta. Important este sa-i spunem ce simtim. Chiar si daca inca mai suntem copii, la propriu sau la figurat, suntem copiii mamei noastre. Important este sa simta dragostea noastra.
Mai exista, insa, o alta categorie, aceea a persoanelor carora mama nu mai exista printre cei vii, insa adresarea catre mama ramane inca vie, la propriu si la figurat. Acestea pot fi si persoane adulte, trecute de prima tinerete. Exista persoane care se "adreseaza" cu apelativul mama in dialogul cu alte persoane, folosind-o in orice inceput de propozitie, exclamatie, intrebare, in orice formulare afirmativa sau negativa. Ceva de genul: "Da, mama, cum sa nu fac!", "Ce spui mama?", "Buna, mama, ce sa fac?!", "Aoleu, mamitica mea, degetelul meu!" - exprimari adresate la un apel telefonic, la o conversatie cu prieteni, rude, necunoscuti, in orice dialog etc. In astfel de situatii ma gandesc ca persoanele au ramas inca legati de mama, au fost legati de mama, au ramas inca intr-un fel de stadiu nedezvoltat al unei etape din copilarie, cand mama reprezenta vitalul oricand prezent, preluand din stari, dureri, manifestari de orice fel, regasindu-se in mama ca in propriul sau orizont. Cand mama nu a mai fost, a inlocuit-o doar cu vesnicul-prezent al cuvantului mama, proiectand inconstient spre ea toate confictele interioare, carora nu le putea face fata atribuindu-i reactii ale trairilor proprii. Acest gen de traire in permanenta in prezenta mamei, stagneaza evolutia la un alt nivel, chiar daca pare ca persoana este stapana pe situatie sau da impresia de independenta prin ce lasa sa se vada in afara, acestea sunt doar mecanisme de aparare alese pentru a masca asa cum de fapt este in realitate, ce simte, ce traieste. Acestea repercuteaza in viata de zi cu zi, chiar si intr-o viitoare partenera sau partener, cautand necontenit genul mamei, asa cum si-a imaginat ca este, nu asa cum a fost sau au vazut-o alte persoane, inclusiv chiar si tata. Se poate intampla ca in momente din viata cand experimenteaza diverse dureri sau neplaceri, sa faca apel la mama ca la o fiinta prezenta, chemand-o in ajutor, ca atunci cand era copil, cand mama il ocrotea si-l proteja, ascultandu-i problemele, oblojandu-i ranile sau acoperindu-i nebuniile. Maturitatea psihica din acest punct de vedere nu va avea vreo evolutie, atata timp cat mama este inca vie, inca prezenta mental, afisata in discutii, ganduri, vise, relatii, dureri, probleme de tot felul, iar cordonul ombilical existand in toata splendoarea lui, intr-o legatura permanenta vitala. Toate aceste eforturi obosesc psihicul persoanei, imbolnavesc, dar nici nu are putinta de-a schimba ceva pentru ca nici nu vede altfel viata, pentru ca acesta a fost si este un mod de viata. Ori dincolo de acest mod de viata isi imagineaza ca nu mai exista nimic. Doar inexistenta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ai o parere? Spune-o!
Cu seriozitate, responsabilitate si fara continut ofensator, rasist, vulgar sau neadecvat.