Tindem sa ne amagim crezand ca subiectele tabu, astazi, nu mai sunt tabu. Ca acest tabu a existat inainte de noi, ca astazi suntem liberi sa abordam subiecte candva oprite din frica si din pudoare, ca suntem liberi sa ne exprimam. Ma indoiesc ca lucrurile stau chiar asa. Nu a disparut nici frica, nici pudoarea.
Avem curajul sa abordam un subiect care ne face sa ne simtim descoperiti? Descoperiti in pudoare sau descoperiti in realitatea noastra, pe care o "construim" cu atata energie? Parintii sunt si se cred suficient de deschisi sa abordeze cu seriozitate si fara jena subiecte precum sexul, viata sexuala, drogurile, alcoolul sau homosexualitatea? Intamplarea face sa fi auzit folosindu-se destul de uzual si cu oarecare mandrie ori satisfactie expresia "eu sunt prieten/a cu copilul/copiii mei!". Chiar asa? Si descopera dupa un timp ca acel copil-prieten i-a ascuns atat de multe! Aceasta prietenie pe care fiecare o intelege cum vrea sau cum ii place, nu seamana cu acea prietenie cu care se amagesc parintii ca ar fi. Si de o parte si de alta se considera ca daca exista o "prietenie" declarata, exista deschidere, fara falsitate, fara ascunzisuri, fara tabuuri. Realitatea, demonstreaza ca in general lucrurile nu stau chiar asa. De cele mai multe ori nu! Acele subiecte care chiar ar trebui abordate cu dezinvoltura, se ocolesc, se invaluiesc in altele de zi cu zi, cotidiene, care dau o nota placuta comunicarii, evitandu-se pe cat se poate si cat de mult, celelalte care, fara voia lor, devin tabu. Devin subiecte tabu, nu pentru ca multi nu ar sti cum s-o faca sau n-ar avea cunostintele necesare, ci pur si simplu multi se simt stanjeniti de astfel de subiecte sau le este frica de reactii. Insa, la fel de multi nu au resursele suficiente de cum sa abordeze anumite subiecte pentru ca nu stiu cum s-o faca, poate nici nu detin suficiente cunostinte sau se gandesc ca, "lasa! vor afla si singuri, au toata viata in fata", sau fac trimitere la alte persoane considerate mai nonconformiste. Un tata, spre exemplu, intrebat de baiatul lui despre masculinitate, l-ar trimite rapid la mama sau la altcineva, sau i-ar raspunde jenat dar autoritar "nu ti-e rusine sa ma intrebi pe mine asa ceva?". La fel se poate intampla si cu o fata care o intreaba pe mama despre feminitatea ei. Astazi, cu atat mai mult astazi, cand tentatiile sunt fara numar, ar fi foarte indicat ca parintii sa stea de vorba cu copiii lor despre astfel de situatii, sa nu-i lase sa descopere singuri sau sa experimenteze pe propria lor piele, cum se spune. Sau sa fie trimisi sa se informeze la altcineva, considerat (!) care ar avea mai multa deschidere, cunostinte, experienta si atasament, fara sa se gandeasca ca poate sunt indrumati gresit catre astfel de persoane. De ce sa nu comunice, chiar ei, deschis?
Subiectele acestea tabu, fac parte din viata, pentru ca mai tarziu sau mai devreme decat s-ar astepta, le vor experimenta sau vor face parte din viata lor si nu cred ca s-ar simti confortabil sa afle asta. Nu numai parintii ar trebui sa manifeste deschidere, ci si copiii daca vor fi invatati sa comunice deschis.
Astazi mi-am propus sa vorbesc despre alcool si droguri, urmand ca in viitoare postari sa vorbesc despre sex si viata sexuala, ca dealtfel si despre homosexualitate, in speranta ca o sa reusesc sa ma fac inteleasa. Referitor la alcoolismul infantil am postat un sondaj pe "toateBlogurile.ro", unde voturile spun totul. Nu mi-am propus sa enumar denumiri de droguri sau alcool, ci mi-am propus sa dezbat o realitate izbitoare care tine de acestea, cu exemple, relatari, constatari si......tabuuri.
Cu ceva timp in urma, am fost intrebata ce parere am despre droguri, de o persoana de la care nu ma asteptam sa abordeze subiectul cu atata aplomb, satisfactie si deschidere. Deschiderea si increderea de care a dat dovada am apreciat-o. Poate ca doar asta a fost si este suficient. Subiect pe care l-a abordat intrand direct in detalii, cu foarte multe cunostinte si cu regret ca foarte multi privesc anumite droguri ca pe ceva care produce dependenta. Manifesta regretul ca nu stie cum sa stea de vorba cu mama lui si nu stie ce reactie va avea daca va afla, subliniind ca mama este o persoana foarte deschisa, moderna si comunicativa, dar chiar si asa, acest subiect va ramane tabu, cu toate ca are sentimentul ca mama "l-a mirosit" de foarte multe ori nespunandu-i nimic si nebagandu-l in seama. Cercul de prieteni in care intrase de ceva timp, impartiti in doua tabere, unii fiind consumatori de droguri usoare, iar ceilalti de droguri considerate periculoase, pe care le procurau la preturi destul de piperate si de la persoane dubioase, dupa cum spunea chiar el. Relatarile au continuat, vorbind exuberant despre noua lui viata inceputa cu ceva ani in urma la indemnul unui foarte bun prieten (?), dar si regretul ca prietena lui nu este adepta acestui "sport", oricat de mult a incercat s-o introduca in acest "cerc de prieteni". Cerc de prieteni impartit deocamdata in doua tabere, care la un moment dat se vor contopi intr-unul singur. Era incantat, in viziunea lui, si isi imagina ca nu este un consumator inrait, dar ca le schimba frecvent, incercand mai multe feluri, spunand cu detasare ca nu se crede dependent, ca daca ar fi dependent si-ar da seama (?!). Insista, incercand sa ma convinga care este tabara in care se afla, dar presupun ca incerca sa se convinga mai mult pe el, stiind ca are prieteni care sunt dependenti, care au inceput sa vanda obiecte din casa sau sa fure sau, mai grav, care nu mai vad rostul vietii fara droguri!
Avem curajul sa abordam un subiect care ne face sa ne simtim descoperiti? Descoperiti in pudoare sau descoperiti in realitatea noastra, pe care o "construim" cu atata energie? Parintii sunt si se cred suficient de deschisi sa abordeze cu seriozitate si fara jena subiecte precum sexul, viata sexuala, drogurile, alcoolul sau homosexualitatea? Intamplarea face sa fi auzit folosindu-se destul de uzual si cu oarecare mandrie ori satisfactie expresia "eu sunt prieten/a cu copilul/copiii mei!". Chiar asa? Si descopera dupa un timp ca acel copil-prieten i-a ascuns atat de multe! Aceasta prietenie pe care fiecare o intelege cum vrea sau cum ii place, nu seamana cu acea prietenie cu care se amagesc parintii ca ar fi. Si de o parte si de alta se considera ca daca exista o "prietenie" declarata, exista deschidere, fara falsitate, fara ascunzisuri, fara tabuuri. Realitatea, demonstreaza ca in general lucrurile nu stau chiar asa. De cele mai multe ori nu! Acele subiecte care chiar ar trebui abordate cu dezinvoltura, se ocolesc, se invaluiesc in altele de zi cu zi, cotidiene, care dau o nota placuta comunicarii, evitandu-se pe cat se poate si cat de mult, celelalte care, fara voia lor, devin tabu. Devin subiecte tabu, nu pentru ca multi nu ar sti cum s-o faca sau n-ar avea cunostintele necesare, ci pur si simplu multi se simt stanjeniti de astfel de subiecte sau le este frica de reactii. Insa, la fel de multi nu au resursele suficiente de cum sa abordeze anumite subiecte pentru ca nu stiu cum s-o faca, poate nici nu detin suficiente cunostinte sau se gandesc ca, "lasa! vor afla si singuri, au toata viata in fata", sau fac trimitere la alte persoane considerate mai nonconformiste. Un tata, spre exemplu, intrebat de baiatul lui despre masculinitate, l-ar trimite rapid la mama sau la altcineva, sau i-ar raspunde jenat dar autoritar "nu ti-e rusine sa ma intrebi pe mine asa ceva?". La fel se poate intampla si cu o fata care o intreaba pe mama despre feminitatea ei. Astazi, cu atat mai mult astazi, cand tentatiile sunt fara numar, ar fi foarte indicat ca parintii sa stea de vorba cu copiii lor despre astfel de situatii, sa nu-i lase sa descopere singuri sau sa experimenteze pe propria lor piele, cum se spune. Sau sa fie trimisi sa se informeze la altcineva, considerat (!) care ar avea mai multa deschidere, cunostinte, experienta si atasament, fara sa se gandeasca ca poate sunt indrumati gresit catre astfel de persoane. De ce sa nu comunice, chiar ei, deschis?
Subiectele acestea tabu, fac parte din viata, pentru ca mai tarziu sau mai devreme decat s-ar astepta, le vor experimenta sau vor face parte din viata lor si nu cred ca s-ar simti confortabil sa afle asta. Nu numai parintii ar trebui sa manifeste deschidere, ci si copiii daca vor fi invatati sa comunice deschis.
Astazi mi-am propus sa vorbesc despre alcool si droguri, urmand ca in viitoare postari sa vorbesc despre sex si viata sexuala, ca dealtfel si despre homosexualitate, in speranta ca o sa reusesc sa ma fac inteleasa. Referitor la alcoolismul infantil am postat un sondaj pe "toateBlogurile.ro", unde voturile spun totul. Nu mi-am propus sa enumar denumiri de droguri sau alcool, ci mi-am propus sa dezbat o realitate izbitoare care tine de acestea, cu exemple, relatari, constatari si......tabuuri.
Cu ceva timp in urma, am fost intrebata ce parere am despre droguri, de o persoana de la care nu ma asteptam sa abordeze subiectul cu atata aplomb, satisfactie si deschidere. Deschiderea si increderea de care a dat dovada am apreciat-o. Poate ca doar asta a fost si este suficient. Subiect pe care l-a abordat intrand direct in detalii, cu foarte multe cunostinte si cu regret ca foarte multi privesc anumite droguri ca pe ceva care produce dependenta. Manifesta regretul ca nu stie cum sa stea de vorba cu mama lui si nu stie ce reactie va avea daca va afla, subliniind ca mama este o persoana foarte deschisa, moderna si comunicativa, dar chiar si asa, acest subiect va ramane tabu, cu toate ca are sentimentul ca mama "l-a mirosit" de foarte multe ori nespunandu-i nimic si nebagandu-l in seama. Cercul de prieteni in care intrase de ceva timp, impartiti in doua tabere, unii fiind consumatori de droguri usoare, iar ceilalti de droguri considerate periculoase, pe care le procurau la preturi destul de piperate si de la persoane dubioase, dupa cum spunea chiar el. Relatarile au continuat, vorbind exuberant despre noua lui viata inceputa cu ceva ani in urma la indemnul unui foarte bun prieten (?), dar si regretul ca prietena lui nu este adepta acestui "sport", oricat de mult a incercat s-o introduca in acest "cerc de prieteni". Cerc de prieteni impartit deocamdata in doua tabere, care la un moment dat se vor contopi intr-unul singur. Era incantat, in viziunea lui, si isi imagina ca nu este un consumator inrait, dar ca le schimba frecvent, incercand mai multe feluri, spunand cu detasare ca nu se crede dependent, ca daca ar fi dependent si-ar da seama (?!). Insista, incercand sa ma convinga care este tabara in care se afla, dar presupun ca incerca sa se convinga mai mult pe el, stiind ca are prieteni care sunt dependenti, care au inceput sa vanda obiecte din casa sau sa fure sau, mai grav, care nu mai vad rostul vietii fara droguri!
Nu este dependent spune, dar cat se inseala! Primul pas facut din curiozitatea ignorantei, a anturajului sau de a fi "la moda" sau acceptat de un grup, l-a "obligat" sa faca si cel de-al doilea pas. In astfel de situatii, exista riscul ca tineretea, anturajul, necunoasterea si exuberanta distractiei sa-i duca pe un drum cu multe pericole mentinandu-i intr-o incorsetare egala cu devastarea independentei si a personalitatii. Fiecare pas in plus facut in aceasta directie este egala cu pierderea integritatii si chiar a vietii. Ce-ar mai putea face parintii cand afla ca este mult prea tarziu?!
Despre alcool, care si el produce dependenta la un moment dat, si cu atat mai grav cand este inceput de la o varsta inca fageda, constatam singuri in fiecare zi si majoritatea ne declaram neputinciosi in fata unui numar din ce in ce mai mare de astfel de situatii. Si aici tentatiile sunt mari, iar nesansa unei comunicari deschise in familie, le da libertatea sa experimenteze pe propria piele in compania prietenilor, la o tigara si o sticla de ceva. Mai grav este atunci cand parintii sunt de acord sa le dea cate o sticla, sau mai multe, de bautura pentru a petrece cu prietenii, in situatia in care acesti copii au intre 12-16 ani.
Sunt exemple de copii cand parintii sau cei apropiati, inca de cand sunt foarte mici, ii lasa sa guste sau chiar li se da un paharut sa guste putin, pe motiv ca trebuie sa-i cunoasca gustul spunand nonsalant "ce rau ar putea sa-i faca?". Sau am mai auzit o expresie: "da-i si lui putin, nu vezi ca pofteste!" Acest poftit, potolit cu putin alcool tocmai de cei care ar trebui sa tina copilul/copiii la distanta de alcool, nu fac altceva decat sa-i deschida apetitul pentru ceva nou, care mai tarziu s-ar putea sa-i devina "aliat". Sau alti parinti in astfel de situatii, se multumesc sa spuna doar atat: "ce sa-i fac, seamana cu........." dand exemple din familie, poate cineva apropiat, de parca aceasta ar rezolva problema de la sine, sunand chiar ca o resemnare si a neputinta. Dar nu le trece prin cap ca vina le apartine sau nu doresc sa-si asume aceasta responsabilitate care-i impovareaza!
Comunicarea deschisa si la obiect, pe subiecte de viata reale, indiferent care ar fi ele, se pot avea la orice varsta, bineinteles pe intelesul fiecarei varste in parte. Copiii pun in permanenta intrebari dintre cele mai indraznete si asteapta un raspuns serios de fiecare data, nu sa fie luati in ras sau trimisi la plimbare. Ei au aceasta sinceritate de a-si etala simtamintele si nedumeririle, puse in intrebari, incat ne ia pe nepregatite. Un parinte nepregatit si luat prin suprindere, ar trebui sa reuseasca sa raspunda la fel de sincer si de deschis ca si intrebarile pe care le primeste. Copiii nu au subiecte tabu, nu stiu ce-s acelea, noi le formam aceste tabuuri si le transmitem ca pe un cadou de care ne imaginam ca se si bucura. Asa o mostenire, nu e cazul s-o perpetuam.
Subiecte tabu? Dezmembrati-le!
Despre alcool, care si el produce dependenta la un moment dat, si cu atat mai grav cand este inceput de la o varsta inca fageda, constatam singuri in fiecare zi si majoritatea ne declaram neputinciosi in fata unui numar din ce in ce mai mare de astfel de situatii. Si aici tentatiile sunt mari, iar nesansa unei comunicari deschise in familie, le da libertatea sa experimenteze pe propria piele in compania prietenilor, la o tigara si o sticla de ceva. Mai grav este atunci cand parintii sunt de acord sa le dea cate o sticla, sau mai multe, de bautura pentru a petrece cu prietenii, in situatia in care acesti copii au intre 12-16 ani.
Sunt exemple de copii cand parintii sau cei apropiati, inca de cand sunt foarte mici, ii lasa sa guste sau chiar li se da un paharut sa guste putin, pe motiv ca trebuie sa-i cunoasca gustul spunand nonsalant "ce rau ar putea sa-i faca?". Sau am mai auzit o expresie: "da-i si lui putin, nu vezi ca pofteste!" Acest poftit, potolit cu putin alcool tocmai de cei care ar trebui sa tina copilul/copiii la distanta de alcool, nu fac altceva decat sa-i deschida apetitul pentru ceva nou, care mai tarziu s-ar putea sa-i devina "aliat". Sau alti parinti in astfel de situatii, se multumesc sa spuna doar atat: "ce sa-i fac, seamana cu........." dand exemple din familie, poate cineva apropiat, de parca aceasta ar rezolva problema de la sine, sunand chiar ca o resemnare si a neputinta. Dar nu le trece prin cap ca vina le apartine sau nu doresc sa-si asume aceasta responsabilitate care-i impovareaza!
Comunicarea deschisa si la obiect, pe subiecte de viata reale, indiferent care ar fi ele, se pot avea la orice varsta, bineinteles pe intelesul fiecarei varste in parte. Copiii pun in permanenta intrebari dintre cele mai indraznete si asteapta un raspuns serios de fiecare data, nu sa fie luati in ras sau trimisi la plimbare. Ei au aceasta sinceritate de a-si etala simtamintele si nedumeririle, puse in intrebari, incat ne ia pe nepregatite. Un parinte nepregatit si luat prin suprindere, ar trebui sa reuseasca sa raspunda la fel de sincer si de deschis ca si intrebarile pe care le primeste. Copiii nu au subiecte tabu, nu stiu ce-s acelea, noi le formam aceste tabuuri si le transmitem ca pe un cadou de care ne imaginam ca se si bucura. Asa o mostenire, nu e cazul s-o perpetuam.
Subiecte tabu? Dezmembrati-le!
După umila mea părere, părinții ar trebui să fie doar părinți, nu prieteni ai copiilor lor. Prieteni își pot face oricând, dar ceea ce le oferă părinții (sau ar trebuie s-o facă) nu vor putea găsit în afara familiei niciodată, cred.
RăspundețiȘtergereE doar o părere de nespecialist. :)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereMai adaug ceva, si fac trimitere la o alta postare "Competitia parintilor" din data de 18.03. Mai bine zis la finalul ei, asta apropos de ce spuneai tu despre parinti ca "trebuie sa fie doar parinti".
RăspundețiȘtergereDatorita mesajului/comentariului tau -silavaracald-, am inteles cam de ce nu se fac comentarii, si mi-ar parea rau ca cei care doresc sa faca vreun comentariu sa creada ca nu sunt specialisti. Nici eu nu sunt, si daca ma gandesc bine, cred ca eu mai mult filosofez aici decat sa fac psihologie pura, si nici nu mi-am propus sa fac asta, pentru ca atunci putini ar fi cei care vor fi interesati de relatari din carti sau un limbaj profesionist (nu ca l-as stapani foarte bine). Eu aici doar redau din viata! Viata in general, asa cum este ea, sau cum o vad eu. Si atat!
RăspundețiȘtergere