Cu ceva timp in urma am fost rugata sa dezbat un subiect despre diferentele dintre generatii. Conformandu-ma, am dezbatut ceva de genul acesta, dar din alte puncte de vedere, gandindu-ma la evolutia care a intervenit intre generatii. Insa de ceva vreme (cam mare), intrand a nu stiu cata oara pe multele pagini de socializare si uitandu-ma pe la ce se mai posteaza, mi-am dat seama ca mare parte dintre cei tineri sunt interesati doar de a-si mai posta o fotografie, de-a se complimenta in comentarii interminabile si fara sens, sau exprimandu-se in semne, precum parantezele si punctuletele sau in emoticoane, isi trimit floricele, isi dezvaluie cum si cu ce se mai imbraca si...cam atat. Cat despre gramatica limbii romane...no comment.(!)
Se vorbeste destul de intens despre socializare si comunicare, dar observ ca socializarea si comunicarea isi schimba directia si definitia! Genul acesta de socializare si pierderea-ratacirea-uitarea prin tot felul de jocuri, tine la distanta sufletul si comunicarea reala si, bineinteles omul. Cel adevarat! Omul in carne si oase, care incearca sa traiasca printre toate emoticoanele, parantezele, punctuletele si jocurile. Putini sunt aceia care mai fac si altceva decat sa-si posteze propriile ipostaze, putini sunt aceia care mai sunt sensibilizati la problemele celor din jur, putini mai sunt aceia care sa transmita macar "imi place", "nu-mi place" la subiecte care zdruncina orice sensibilitate umana, cat despre a comenta la ceva care face referire la ajutor si de la suflet la suflet, nici vorba. Aceasta distanta care impietreste sufletele se numeste calculatorul, televizorul, telefonul etc. Cineva facea un comentariu interesant pe facebook la logoul despre autism ("Autismul printre noi"), anume ca "Facebook-ul te face sa plonjezi in autism daca nu e bine temperat", eu adaugand "nu numai". E posibil sa-mi spuneti ca sunt caustica sau demodata, iar in felul acesta poate rascolesc niste reactii. Problema este una care prinde contur, anume aceea ca se merge usor-usor spre "analfabetismul" sufletului, nu numai la analfabetismul din educatia scolara si cultura. Cunostintele si studiile mele personale in viata de zi cu zi, imi dezvaluie directia in care se merge si ca incet-incet se instaleaza imunizarea, incet-incet sufletul amorteste, incet-incet se contureaza prototipul unor roboti care nu au simtiri sau nu si le mai gasesc. Acesta-i viitorul? Daca da, atunci totul pare sumbru, iar cei care se mai considera umani sunt specii pe cale de disparitie si sunt in pericol. "Ultimii samurai", ca si filmul. Nu vorbesc doar sa primesc atentii sau chiar critici, ci sunt observatiile mele pe care multi sunt convinsa, le-ati vazut, le-ati simtit, le-ati auzit, le-ati trait.
Daca ne gandim doar la educatie, aceasta se face asa cum stim toti ca se face, daca ne gandim la pregatire profesionala, la fel, stim toti cum se face, iar daca ne gandim la promovarea a tot ce inseamna astazi comunicare, stam dezastruos. Dezastruos pentru ca, de fapt, fac trimitere direct in depresii si altele mult mai grave, pe care nici nu mai vreau sa le mentionez.
Daca toate acestea se mai platesc si cu bani, atunci se poate spune ca s-a investit intr-un viitor de roboti cu corp uman. Roboti care raspund la telecomenzi, roboti care raspund la butoane, roboti care raspund la telefoane, roboti care butoneaza tot. Roboti care nu raspund la chemarea sufletului, pentru ca a-l lor este in etapa de analfabetizare, nu pentru ca asta si-au dorit, ci pentru ca asa s-a pus bazele proiectului pentru viitor si asa se incepe constructia.
Cine este de vina? Parintii, scoala, biserica, profesorii, societatea, democratia, legile, mass-media? Nu stiu! Nu stiu eu de-astea! Traim intr-o saracie care-si spune cuvantul si-si pune amprenta acolo unde suntem cei mai umani: sufletul. Nimeni nu stie nimic, pentru ca daca nu avem bani nu ne permitem sa cumparam nici macar un alfabet, iar daca avem le cumparam pe toate inca inainte de a ajunge la tipografie, inainte de a se tipari ceva. Sau investim in calculatoare, televizoare, telefoane, etc.
Asa ca, dupa care alfabet se mai invata?
Se vorbeste destul de intens despre socializare si comunicare, dar observ ca socializarea si comunicarea isi schimba directia si definitia! Genul acesta de socializare si pierderea-ratacirea-uitarea prin tot felul de jocuri, tine la distanta sufletul si comunicarea reala si, bineinteles omul. Cel adevarat! Omul in carne si oase, care incearca sa traiasca printre toate emoticoanele, parantezele, punctuletele si jocurile. Putini sunt aceia care mai fac si altceva decat sa-si posteze propriile ipostaze, putini sunt aceia care mai sunt sensibilizati la problemele celor din jur, putini mai sunt aceia care sa transmita macar "imi place", "nu-mi place" la subiecte care zdruncina orice sensibilitate umana, cat despre a comenta la ceva care face referire la ajutor si de la suflet la suflet, nici vorba. Aceasta distanta care impietreste sufletele se numeste calculatorul, televizorul, telefonul etc. Cineva facea un comentariu interesant pe facebook la logoul despre autism ("Autismul printre noi"), anume ca "Facebook-ul te face sa plonjezi in autism daca nu e bine temperat", eu adaugand "nu numai". E posibil sa-mi spuneti ca sunt caustica sau demodata, iar in felul acesta poate rascolesc niste reactii. Problema este una care prinde contur, anume aceea ca se merge usor-usor spre "analfabetismul" sufletului, nu numai la analfabetismul din educatia scolara si cultura. Cunostintele si studiile mele personale in viata de zi cu zi, imi dezvaluie directia in care se merge si ca incet-incet se instaleaza imunizarea, incet-incet sufletul amorteste, incet-incet se contureaza prototipul unor roboti care nu au simtiri sau nu si le mai gasesc. Acesta-i viitorul? Daca da, atunci totul pare sumbru, iar cei care se mai considera umani sunt specii pe cale de disparitie si sunt in pericol. "Ultimii samurai", ca si filmul. Nu vorbesc doar sa primesc atentii sau chiar critici, ci sunt observatiile mele pe care multi sunt convinsa, le-ati vazut, le-ati simtit, le-ati auzit, le-ati trait.
Daca ne gandim doar la educatie, aceasta se face asa cum stim toti ca se face, daca ne gandim la pregatire profesionala, la fel, stim toti cum se face, iar daca ne gandim la promovarea a tot ce inseamna astazi comunicare, stam dezastruos. Dezastruos pentru ca, de fapt, fac trimitere direct in depresii si altele mult mai grave, pe care nici nu mai vreau sa le mentionez.
Daca toate acestea se mai platesc si cu bani, atunci se poate spune ca s-a investit intr-un viitor de roboti cu corp uman. Roboti care raspund la telecomenzi, roboti care raspund la butoane, roboti care raspund la telefoane, roboti care butoneaza tot. Roboti care nu raspund la chemarea sufletului, pentru ca a-l lor este in etapa de analfabetizare, nu pentru ca asta si-au dorit, ci pentru ca asa s-a pus bazele proiectului pentru viitor si asa se incepe constructia.
Cine este de vina? Parintii, scoala, biserica, profesorii, societatea, democratia, legile, mass-media? Nu stiu! Nu stiu eu de-astea! Traim intr-o saracie care-si spune cuvantul si-si pune amprenta acolo unde suntem cei mai umani: sufletul. Nimeni nu stie nimic, pentru ca daca nu avem bani nu ne permitem sa cumparam nici macar un alfabet, iar daca avem le cumparam pe toate inca inainte de a ajunge la tipografie, inainte de a se tipari ceva. Sau investim in calculatoare, televizoare, telefoane, etc.
Asa ca, dupa care alfabet se mai invata?
Golul care urmeaza este al vostru, al tutoror: sa ganditi, sa simtiti, sa criticati, sa spuneti orice. Chiar si nimic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ai o parere? Spune-o!
Cu seriozitate, responsabilitate si fara continut ofensator, rasist, vulgar sau neadecvat.