Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2011

Istoria locului, amprenta noastra - Amintiri din copilarie ©

Fiecare dintre noi detine o carte personala cu povesti. Cum sunt amintirile, ramane sa le  repurtati pe culmile extazului sau pe culmile renegarii, in functie de perceptia trairilor si amintirea lor. Eu o sa incerc sa va port, prin scris, intr-o poveste dintr-o copilarie plina de peisaje frumoase, ratacite prin neantul timpului, schimbate in mare parte datorita omului si nu intotdeauna acolo unde intervine omul este si benefic, trecerii timpului si amprenta lui. Pentru ca asa cum noi oamenii suferim schimbari, tot asa si un loc, un peisaj sufera schimbari, insa doar cativa dintre noi raman cu nostalagia vremurilor si locului, dorind sa nu fi intervenit vreo schimbare adusa de om, pentru ca de cele mai multe ori nu este de bun augur. Iar ignoranta, uneori naste monstri. Noi, prin comparatie cu un loc, un peisaj, avem posibilitatea sa vorbim, sa ne desfasuram asa cum ne place, sa ne etalam talentele care uneori sunt in defavoarea peisajului pe care il apreciem sau nu, dar de cele mai

Cand viata impune reguli

O femeie, a carei viata a fost plina de evenimente care mai de care mai neplacute, crescuta de catre bunici pana aproape de sfarsitul adolescentei, s-a reintors in sanul familiei nou construite, in sensul ca mama se recasatorise cu un barbat mai tanar, mai frumos, foarte sarac si care s-a dovedit a fi si foarte afemeiat, preferand ca majoritatea banilor sa-i cheltuie pe tot felul de extravagante cu diverse femei. Din acest motiv, inca din primii ani a inceput ca mersul relativ normal al familiei sa mearga in regres, au inceput discutiile pe teme de bani, de aventurile extraconjugale ale barbatului si, in plus, euforia data de alcool producea mai intodeauna dezechilibre duse pana la extremis, incepand cu batai crunte, spart de geamuri, usi si ce mai era la indemana. Insa viata barbatului dusa in alcool, inceputa inca de dimineata si pana seara tarziu, i-a adus, cum era de asteptat, si un "pachet" de diverse boli, ajiungand sa devina neputincios si aproape inert, ajungand 

Fata sau baiat?

Postarea de ieri, mi-a declansat o amintire stocata (si ea) peste gramada destul de mare de amintiri si o relatare a unei persoane care a avut o mare problema cu aceasta dorinta a parintilor, in momentul cand mama ei era insarcinata cu ea. Problema care a devenit ca o piedica in viata ei si care a urmarit-o intreaga viata, facand-o sa se intrebe intotdeauna daca a fost cu adevart dorita. Ba chiar sa ajunga pana acolo, incat sa spuna cu amaraciune ca poate era mai bine daca nu se nastea. Dar de ce sa nu fi fost dorita? La aceasta intrebare a incercat sa-si raspunda, dar singura, fara a avea curajul sa-si intrebe mama, pentru care motiv si-ar fi dorit mai mult un baiat decat o fata, atunci cand a aflat ca este insarcinata. Atitudinea mamei fata de ea a fost una buna chiar daca a fost putin distanta, insa instinctul ei ii spunea ca altfel ar fi iubit-o daca s-ar fi nascut baiat. Aceasta a constituit un mare efort, pentru ca tot timpul a incercat sa-i faca pe plac mamei, ba chiar de c

Urmarile unei traume

Dismorfofobia peniana, adica pe scurt micropenia sau si mai pe scurt, sindromul penisului scurt. Un subiect controversat, atent ascuns, care as putea spune ca face si el parte din selectia subiectelor tabu, chiar daca multi barbati se confrunta cu aceasta problema, prefera sa traiasca intr-o tacere naucitoare, care distruge increderea si stima de sine. Nu mi-am propus sa scriu despre problemele medicale, nu este domeniul meu si nici nu vreau sa incerc macar sa intru intr-un domeniu necunoscut, pe care nu il stapanesc decat la modul general, ci incerc sa scriu numai din punct de vedere psihologic si efectele pe care le poate avea inca din copilarie. Am postat pe facebook un subiect asemanator, luat dintr-un site medical, si sincer, nu stiu ce reactii a avut subiectul, dar de citit sunt sigura ca s-a citit, dar nimeni nu a facut vreun comentariu, nimeni nu a dat vreun like, si se intelege si de ce. Intr-o astfel de situatie se doreste sa se ramana in anonimat. Insa efectele majore

Povestea unei transformari

Scriam intr-o postare mai veche despre subiecte tabu si mai spuneam ca o sa continui sa scriu despre viata sexuala si homosexualitate. Astazi o sa incerc sa redau povestea unei transformari, cu subiectele ei tabu in spate, o sa incerc sa redau viata unei fete care a fost candva baiat, insa o sa incerc sa povestesc cu putin inainte de a se naste el/ea, incepand cu parintii lui. Parinti care astazi nu mai traiesc, dar care cu voie sau fara voie au dat curs unor evenimente pe care le las sa le interpretati voi. Despre supersitii si mentalitati nu ducem lipsa, asa ca toate acestea si-au pus amprenta de-alungul vietii asupra unei familii care la inceput parea frumoasa, sanatoasa si cu un viitor bun. Parinti care au crescut impreuna, s-au jucat impreuna, au mers la scoala impreuna. Insa mai tarziu, in adolescenta lor, s-a mai intamplat ceva: s-au indragostit. Foarte frumos, nimic de zis daca nu erau rude, adica verisori de gradul I. Nu trebuie sa mai spun ca nimeni nu a fost de acord can

Sesiune de poezie ©

Poezii scrise prin anii '90, dintr-o perioada de transformari, asteptari, visari si momente de trecere. Miezul noptii                    Orologiul, undeva, departe batea miezul noptii, Si pasi rataciti in van se-auzeau strident Precum un tic-tac monoton si trist, Al inimii ce se zbate traind sentimente, E miezul noptii si ma regasesc. Undeva, departe, intr-o alta lume amutesc, Tainic recladind castele de copii mai mari, Ma zbat in miezul noptii, ma cutremur, Descumpanita de linistea tacuta si banala, E miezul noptii si ma pierd. Orologiul, undeva, departe e cuprins de neguri, Iar pasii nu se mai aud pe strada-ntunecata. Ma regasec in vise ca-ntr-un cosmar etern Unde solitara ma-ndrept prin locuri inutile, E trecut de miezul noptii si-i pustiu. by Constanta (Constantin) Furdui  © Salcia Pe malul lacului din satul meu natal, Sta salcia cu bratele usor plecate-n jos. Iar vantul, cu adieri suave le mangaie de apa Cu unduirile ritma

Familia noastra, oglinda noastra ©

Toti avem o familie si provenim dintr-o familie, indiferent cum este ea constituita, iar aceasta familie este oglinda noastra, formarea noastra de dinainte de a face primii pasi. Fiecare avem o experienta de familie indiferent cum este ea, chiar si atunci cand ea lipseste, iar aceastea se adauga la experienta si formarea noastra. Ce se intampla in centrul si nucleul familiei spune totul despre noi, ne defineste personalitatea noastra si cele doua componente ale ei, caracterul si temperamentul. Dezvoltarea si evolutia noastra depind de relationarea din familie si aceasta se intampla inca de timpuriu, adica inca din pantecul mamei noastre, care are un rol important. Evolutia noastra in familie depinde de mai multi factori, cum ar fi relationarea celor care fac parte din familie, abilitatile cu care isi conduc familia, implicarea, toleranta, atmosfera, credintele, atasamentul, dragostea, promovarile, cultura, educatia, etc. Cunoasterea, autocunoasterea si intercunoasterea isi incep cu

Sa plangem! ©

Titlul poate parea ca o trimitere spre suferinta, insa nu este asa. Sa plangem nu este o rusine dar nu este nici o manifestare cu care sa ne mandrim, atunci cand o facem in mod repetat, din orice si destul de repede. Sa plangi este o manifestare naturala a ceea ce traim si simtim, si mai este si eliberator. Insa o categorie, care nu face cinste persoanei este a acelora care plang pentru a impresiona, pentru a atrage atentia sau pentru a-i face pe ceilalti sa creada ca aceasta manifestare este reala in trairea si suferinta ei, sau pentru a-i face pe ceilalti partasi la aceasta suferinta prefacuta, si stiti cu totii expresia "plange cu lacrimi de crocodil". Fiecare am intalnit in viata persoane care plang la o suferinta, care plang din bucurie sau care plang ca vor sa planga, aparent fara un motiv intemeiat. Aparent. Viata, ne ofera momente multiple de care sa ne bucuram, iar unii dintre noi, isi pot manifesta aceasta bucurie cu lacrimi in ochi, pentru ca simt ca sunt atat

Sa visezi frumos! ©

Vise! Toti visam si visam in doua moduri: cu ochii deschisi sau cu ochii inchisi. Toti dorim ca acele vise frumoase, indiferent de modul lor de manifestare, sa se indeplineasca. Visele planificate le facem de fiecare data cand ne organizam programul cotidian pe scurta sau lunga perioada, insa visele nocturne, viata onirica o avem atunci cand incercam sa ne odihnim, obositi de programul de zi cu zi, care tocmai il incheiem, indiferent cum a fost acesta. Viata onirica se poate manifesta in mai multe moduri: poate continua intelesuri si mesaje a ceea ce s-a intamplat in ziua respectiva, insa mesajele sunt intotdeauna codificate, astfel ca nu oricine decodifica mesajul, altele sunt premonitorii, altele sunt recurente, altele sunt de avertizare a modului nostru de viata. Dar intotdeauna facem presupuneri a ceea ce am visat si aceasta se intampla din cele mai vechi timpuri. Tot timpul oamenii au fost atrasi de viata onirica, de mesajele care se ascund in spatele cortinei trase in noapt

De ce ne este frica?

De ce ne este frica sa ne spunem problemele? De ce ne intereseaza ce spun ceilalti? De ce sa preferam sa le strangem, sa le strangem, sa le strangem? Acest strans in straturi suprapuse, forteaza sa iasa la suprafata intr-un moment al vietii, poate chiar atunci cand nu este cel mai prielnic moment, nelasandu-ne posibilitatea sa ne mai manifestam favorabil noua, de data aceasta. Nu ne lasa aceasta posibilitate pentru ca stranse in multi ani, acestea incep sa se contopeasca, formand un mare strat de probleme la care nu putem face fata si nu vom sti cum sa le rezolvam si cu care sa incepem. Nu este tocmai o idee excelenta sa le strangem, nespunandu-le si nedeclarandu-le, pentru ca produc ravagii, si nu gresesc daca fac o comparatie cu cancerul care macina tot in interior, precum un tavalug. De ce oare se evita calea care ne este mereu la indemana, aceea de a ne exprima si a ne exterioriza problemele, este o intrebare la care exista fara ezitare raspuns. Mereu am spus ca raspunsul este

In spatele desenelor si jocurilor, suntem noi

Nu m-am putut abtine sa nu abordez un astfel de subiect, din foarte multe motive. Care ar fi acelea? As putea enumera cateva si m-am gandit sa incep cu desenele copilariei, atat de frumoase, atat de deschise, atat de sincere, care dezvaluie adevaratele sentimente, stari, visuri, bucurii, tristeti, nelinisti, realitatea. Copii fiind desenam din placere, o facem ca pe o activitate care ne dadea satisfactie, care ne umplea timpul placut, dar si o activitate in care traiam, ne regaseam si "vorbeam" altfel decat o puteam face verbal. Uneori desenam familia, alteori desenam peisaje pline de flori, cu soare, luna, copaci, gradini, case, etc. Numai ca arareori cineva observa ceva sau incearca sa interpreteze desenul, arareori parintii isi fac timp sa se aseze la masa cu copilul lor si sa deseneze impreuna, sa-l intrebe cam ce ar dori sa deseneze, sa-l intrebe de tema care si-a propus sa o deseneze si de ce, astfel dezvoltandu-i inainte de toate dorinta de comunicare, insa poate