Timpul nu-mi permite foarte mult, insa incerc sa dau acestei ultime zile din septembrie o ultima postare, iar aceasta se leaga strans de unele obiceiuri ale noastre si...nu numai. Redau, mai jos, cateva mentiuni legate de stadiile de dezvoltare pe care ni le-a lasat mostenire Freud, si vin cu aceasta postare in mod special pentru un vechi amic cu care m-am vazut de curand, si cu care m-am amuzat (!!??) pe seama fumatului si facand referire la stadiul la care am ramas fixati. Printre fumurile noastre am incercat sa facem conversatie, aducand in discutie diverse subiecte, mai vechi, mai noi, fosti colegi, foste cunostinte sau pur si simplu conversam si chiar ne dadeam cu parerea acolo unde poate ca subiectul ne depasea. Am readus la zi, in decurs de cateva ore, perioada lunga in care nu ne-am vazut si am lasat ca timpul sa se astearna rapid peste noi. Cam asa fac vechii amici care se revad dupa o perioada de niste ani, timp in care viata si-a vazut de cursul ei, adaugand cate

Nu am ce comentarii sa fac, decat ca pare a fi fost predestinat unui astfel de sfarsit. Si mai doresc sa adaug ceva care mi se pare foarte relevant, si anume ca in aceasta scrisoare, fara sa-si dea seama si-a scris propriul destin. In rest, va las pe voi sa intelegeti cum vreti, sa analizati, sa concluzionati, sa comentati. Incerc sa redau, spre sfarsit, un fragment original al scrisorii. "                                                                                                                                               25.01.1985 ...Masca de alta data nu mai mi-a folosit. S-a crezut ca sunt un "om minunat" dar acum  si-au dat seama ca n-au fost decat niste "iluzii". Vezi cat de mult se pot preface oamenii acestia? E rusinos ceea ce recunosc, mi-e rusine de mine, de tine, de toti, de tot ceea ce este in jurul meu. Am cautat printre toti intelegere...n-am gasit, am cautat mangaiere...nici atat si...n-ar mai trebui sa pronunt cuvantul "

Cum se poate ajunge la delincventa? Raspunsul este unul cu multe variante, dar alegand varianta cea mai scurta pentru acesta intrebare, raspunsul poate fi unul singur: ca este foarte grav si foarte periculos pentru persoana in cauza, pentru familie si mediul in care traieste. Calea spre delincventa, daca o putem numi asa, are foarte multe drumuri fara cauza, fara sens, are multe cautari, neintelesuri, multa violenta in istoria personala, pedepse si autopedepse fizice sau psihice. Si mai are ceva foarte important: lipsa de incredere in sine, lipsa stimei de sine, respect de sine si de ceilalti, frica si multa furie pe care o canalizeaza intr-o singura directie. Toate acestea inlantuite intr-o singura persoana, pot duce la alegerea unor variante care ii par a fi drumul spre o rezolvare sau eliminare a tuturor problemelor sau persoanelor pe care le considera cauzatoare a propriei suferinte. Pe langa toate acestea, nu putem elimina din aceasta ecuatie un fel de predispozitii mostenite