Nu am ce comentarii sa fac, decat ca pare a fi fost predestinat unui astfel de sfarsit. Si mai doresc sa adaug ceva care mi se pare foarte relevant, si anume ca in aceasta scrisoare, fara sa-si dea seama si-a scris propriul destin. In rest, va las pe voi sa intelegeti cum vreti, sa analizati, sa concluzionati, sa comentati.
Incerc sa redau, spre sfarsit, un fragment original al scrisorii.
" 25.01.1985
...Masca de alta data nu mai mi-a folosit. S-a crezut ca sunt un "om minunat" dar acum si-au dat seama ca n-au fost decat niste "iluzii". Vezi cat de mult se pot preface oamenii acestia? E rusinos ceea ce recunosc, mi-e rusine de mine, de tine, de toti, de tot ceea ce este in jurul meu. Am cautat printre toti intelegere...n-am gasit, am cautat mangaiere...nici atat si...n-ar mai trebui sa pronunt cuvantul "IUBIRE". Este vechi si s-a fumat de mult...un cuvant ca oricare, ce acum nu-mi starneste decat dispret in ceea ce ma priveste si neutralitate in ceea ce priveste sensul lui adevarat. Este greu sa ne dam seama ca nu putem fi iubiti si totusi iubim, iubim si iar iubim pana cand nu vom mai rezista si se va rupe ceva din noi, ceea ce nu poate fi decat adevarata noastra fiinta, ceea ce avem noi mai frumos, mai adevarat, ceva de care nu intotdeauna ne folosim sau ne este frica, sau pur si simplu nu vrem sa aratam ca "totusi suntem oameni".
Da, "OAMENI"..."ADEVARATI OAMENI", nu asa cum aratam acum, niste caricaturi, frumosi, eleganti, veseli, dar in noi ce ascundem? Rautate, ura si dispret...si mii si mii de "defecte", considerand ca acum ne pot fi utile. Dar pana cand ne vor folosi si aceste "masti"? Un an, doi, trei si vor incepe sa se deterioreze...se vor descompune cate o particica , cate o particica si vom ramane cu fata goala...Si apoi nu se mai stie...vom lua alta "masca" si ne vom incepe din nou rolul de "OM".
Nu este cu putinta asa ceva, va fi prea tarziu, vor incepe remuscarile, ne vom cauta alt mod de viata...dar zadarnic. "Adevaratul nostru rol" ne va impiedica si nu vom putea iesi din forfota in care am intrat. Vom incerca sa devenim adevaratele fapturi pe care Dumnezeu le-a lasat pe pamant, dar ne va fi greu, va fi prea tarziu, vom intra in chinuri groaznice, chinuri de constiinta, de "om intelectual" si nu vom reusi aproape nimic decat sa ne "AUTODISTRUGEM".
...Si nu neaparat lucrul acesta depinde de firea fiecarui om, cum gandeste si cum reactioneaza atunci cand va fi lovit cu brutalitate de "nemiloasa soarta".
Suferinta si iar suferinta...!!! ce frumos suna, nu-i asa?! Mai frumos decat un clopotel ce vesteste inceputul scolii. Da, suferinta, iar urmarile ei nu vor fi decat niste cute sapate adanc in frunte si obraji, vestindu-ne ca de mult am trecut in a doua etapa a vietii, cea a decaderii, a rusinii si a descompunerii "totale". Vom ajunge, vorba cantecului, "batranei si singurei" si nu vom putea decat sa ne dam seama ca "viata noastra s-a dus" (Viata noastra unde e?), fara ca sa putem sa facem ceva pentru noi, sa ne realizam asa cum ar fi trebuit sa fim.
Lacrima cu lacrima, un oftat, doua...si vom dispare, vom pleca in alta lume, lumea cea dreapta, lumea cea adevarata, dar pacat!, mare pacat, "masca" n-o vom lua cu noi, nu ne va mai putea folosi. Vom ajunge cu fata curata sau poate prea imbacsita de pacatele facute de unde am venit. Si cu "masca" noastra ce se va intampla?...va dispare sau o va lua altul si o va folosi copiindu-ne perfect ca "OM"?...caci asa suntem noi, oamenii.
Lacrimi, lacrimi, bocete, un cadavru dus de alte (indescifrabil), regrete, cateva cuvinte "aruncate din toata inima" pe o prea scumpa si eleganta cruce, o groapa, cativa pari, pamant si iar pamant, intuneric, singuratate din toate partile, pamant taluzat in mod arhitectic (!), covoare cu fel si fel de panglici, lumanari ce ne daruiesc ultima lumina sau ce ne arata adevaratul drum spre eternitate si absolut, dupa care tanjeam mult, drum pe care multi, sau putini vor putea sa mearga. Nu va trece mult timp ca sa fim uitati, sa disparem chiar si cu numele dincolo de crusta de pamant ce ne acopera...si ce folos...nimic..."praful si pulberea".
Nuante, mii si mii de nuante de negru pe care acum nu le putem distinge. Ce va mai fi in urma noastra, in lumea "mastilor"? Vom fi dornici sa vedem, aceasta dorinta avand-o dinainte de-a ajunge "adevarati". Ne-o vom mai spune inca o data sau ne-o vor canta altii:
Afara-i intuneric
Se-aprind lumini in case,
Iar in mormant e rece
Si viermii nu-mi dau pace.
Ce dor mi-este de-acasa
Ce ganduri ma apasa,
Sa-mi vad iubita draga
Si prietenii dragi.
Groparule nemernic
Sever, dur si brutal,
Hai, deschide mormantul
Din el eu ca sa ies.
Sa vad ce este afara
Ce lume ma-mpresoara
Si cate s-au schimbat.
Am fost l-ai mei prieteni
Ce chefuri mai faceau!
Cuventul cel mai dulce
Ades se imbatau.
Sorbeau pahare rase
Pe mine ma uitase
..Si nu gandeam, vezi bine
Sa bea si pentru mine.
La cimitir vin zilnic
Multime de femei,
Dar n-ai sa vezi niciuna
Sa-si planga sotul ei.
La fel si-a mea nevasta
Nici doliu nu purta
Era cu altu-n brate
C-o mana il dezmierda.
La cimitir vin zilnic
Multime de femei,
Dar n-ai sa vezi niciuna
Sa-si planga sotul ei.
La fel si-a mea nevasta
Nici doliu nu purta
Era cu altu-n brate
C-o man ail dezmierda.
Groparul, nemernic
Sever, dur si brutal,
Hai, deschide mormantul
In el eu ca sa intru.
Si pune peste mine
Un munte de granit
Caci ce-am vazut afara
Mai rau e ca-n mormant.
Groparul, nemernic
Sever, dur si brutal,
Hai, deschide mormantul
In el eu ca sa intru.
Si pune peste mine
Un munte de granit
Caci ce-am vazut afara
Mai rau e ca-n mormant.
De ce n-as fi putut fi altceva? Poate un pom, o floare, altceva, dar toate in afara de ceea ce sunt...O adevarata drama sau...o porcarie.
Mihai
ianuarie 1985, ora 16,oo"
prea "vesel". de ce nu ceva mai trist? ;)
RăspundețiȘtergerepana la urma, nu anii din viata sunti importante, de cat vietii din anii tai. {avram likolen}
Imi pare rau ca ironizezi o astfel de postare si nu ai inteles ca exista un mesaj, in scrisoare este un strigat de ajutor pe care nu l-a primit. O viata tanara irosita tocmai din motivele pe care le scria cu asa multi ani inainte, si anume ca nu se credea inteles, iubit si apreciat. Daca ne place sau nu ne place, din pacate face parte din viata. Iar eu nu scriu aici pentru a ma gandi ca trebuie sa inveselesc pe cineva sau ca trebuie sa fie ceva vesel. Mesajele, eseurile, postarile, spune-le cum vrei, toate sunt cu tenta educationala, au un mesaj si care transmit un fragment din viata reala a cuiva. Cineva, undeva, are nevoie de ajutor! Poate chiar si tu, nu se stie!!
RăspundețiȘtergere