Sa plangem! ©

Titlul poate parea ca o trimitere spre suferinta, insa nu este asa. Sa plangem nu este o rusine dar nu este nici o manifestare cu care sa ne mandrim, atunci cand o facem in mod repetat, din orice si destul de repede. Sa plangi este o manifestare naturala a ceea ce traim si simtim, si mai este si eliberator. Insa o categorie, care nu face cinste persoanei este a acelora care plang pentru a impresiona, pentru a atrage atentia sau pentru a-i face pe ceilalti sa creada ca aceasta manifestare este reala in trairea si suferinta ei, sau pentru a-i face pe ceilalti partasi la aceasta suferinta prefacuta, si stiti cu totii expresia "plange cu lacrimi de crocodil". Fiecare am intalnit in viata persoane care plang la o suferinta, care plang din bucurie sau care plang ca vor sa planga, aparent fara un motiv intemeiat. Aparent.

Viata, ne ofera momente multiple de care sa ne bucuram, iar unii dintre noi, isi pot manifesta aceasta bucurie cu lacrimi in ochi, pentru ca simt ca sunt atat de incarcati cu aceasta bucurie, incat le dau lacrimile care curg pe obraji neoprite. Dar viata, insa, ne ofera la fel de multe momente si de tristete, si durere, si de pierdere, incat simtim nevoia sa ne eliberam intr-un fel, si o facem plangand, unii dintre noi. Bineinteles ca nu toti se manifesta in acelasi mod, altii, mai introvertiti prefera sa-si ascunda aceasta manifestare pentru ca nu doreste sa i se vada suferinta afisata la vedere, dar acest efort in a se abtine ii poate costa mult si cu multa energie.

Se intampla sa fi auzit foarte des, si sunt sigura ca si voi, atunci cand e vorba de baieti, sa li se spuna ca nu pot plange de fiecare data cand ii doare ceva sau daca sufera, pentru ca baietii nu fac asta, ci doar fetele. Este o greseala sa inoculezi asemenea idei cu care va creste crezand ca oprindu-si manifestarile sa moara inca din fasa, este sanatos, sau etic sau iti strica imaginea. Este o greseala sa opresti o manifestare care vrea sa-si ocupe locul ei de drept, adica exteriorizandu-se. De ce sa planga doar fetele/femeile? Scrie undeva ca aceasta manifestare este caracteristica femeilor? Nu. La urma-urmei suntem construiti cu aceleasi organe si simturi, nu suntem diferiti din acest punct de vedere. Problema si diferenta consta doar in crestere si educatie. Pentru ca orice manifestare care incearca sa se exteriorizeze si incercam s-o oprim din anumite principii sau chiar orgolii, va iesi oricum la suprafata manifestandu-se altfel, pentru ca este in firea lucrurilor si a constructiei noastre sa fie asa. Sa ne uitam la copii, de la care avem foarte multe de invatat, si sa nu uitam ca am fost si noi copii, ei se manifesta liber, simt liber, nu isi opresc plansul daca vor sa planga. Noi, de ce sa facem altfel? Aici intervin foarte multi factori: cele enumerate mai sus, ar mai fi varsta, sexul, orgoliul, gandirea.

Dar sa incercam sa le luam intr-o ordine. Persoanele care se manifesta liber atunci cand au un motiv s-o faca, eliberandu-si astfel emotia prin plans, au motive sa creada ca fac parte dintr-o normalitate, pentru ca dupa aceasta manifestare de descarcare emotionala se vor simti mai "usori", mai bine cu situatia de fapt si chiar pot privi acea situatie care a dus la plans, mai detasat. Persoanele care plang din orice, ne putem gandi ca sunt persoane foarte emotive, care manifesta o mare neputinta in a-si exprima verbal simtamintele dar care simt si o oarecare nedreptate care se revarsa asupra lor prin manifestarile celorlalti la care nu pot face comentarii sau carora nu le poate tine piept, sau pur si simplu se simt nedreptatiti de situatie sau chiar de viata. O alta categorie este aceea a persoanelor care plang pentru a impresiona si a-si atrage atentia asupra lor, care considera ca manifestandu-se astfel sunt si credibili si vor atrage intelegere, mila si chiar dreptate. Persoanele de acest gen sunt persoane care doresc sa impresioneze, si de cele mai multe ori reusesc, dar ascund un prefacatorism greu de pus la incercare de ceilalti, insa cu timpul, daca suntem mai atenti la astfel de manifestari teatrale, ne vom da seama ca nu sunt persoane cu care dorim sa avem prea mult de-a face, numai daca vrem, intentionat, sa acceptam din dragoste, din altruism, din colegialitate, etc.

Concluzia este ca orice manifestare libera, fara s-o oprim sau s-o fortam sa iasa sau sa nu iasa, este eliberatoare si sanatoasa. Nu trebuie sa oprim ceva ce face parte din constructia noastra, pentru ca fiecare simt are rostul lui. Atunci de ce am mai fi fost inzestrati cu ele? Asa, doar sa le avem? Nu, nimic nu este in plus in constructia noastra, toate sunt bine aranjate. Doar noi venim sa le "taiem" elanul si sa le imputinam, crezand ca astfel suntem mai intregi sau mai completi si vom avea o imagine mai buna. Lacrimile, pentru un barbat care plange sau are lacrimi in ochi, n-ar mai fi barbat sau se crede ca da dovada de slabiciune? Cat de fals! Sa auzi spunandu-se ca "uite plange ca o muiere" sau "nu mai plange ca esti barbat", mi se pare ca suna si ca o discriminare, lasand la o parte aspectul sentimental care este important.