O fila dintr-un jurnal, o fila dintr-o viata ©

Iata mai jos, redarea unor file dintr-un jurnal. Ma intreb cati dintre voi si-au tinut vreodata un jurnal sau inca il mai tin? Oare ce scriati sau scrieti in el? Oare care este modul de a va imprima gandurile: imaginar sau redand realitatea, destainuindu-va ca unui amic confident, gandindu-va ca orice i-ati spune, acolo ramane?

Redau mai jos cateva file dintr-un jurnal, scrise in realitate pe 5 pagini intr-o agenda ingalbenita. Ingalbenita de timpul care s-a asternut dar si ingalbenita de..."strigatele" care reies din ea. Lectura placuta! Sper. Sper sa intelegeti substratul acestor file si mai sper ca este de la sine inteles ca actiunea reala este cea la care trebuie sa recurgeti, nu cea redata in paginile unui jurnal, indiferent cat de mult va destainuiti in paginile lui si indiferent cat de multa siguranta va confera. Aceasta siguranta este inselatoare. Viata trebuie redata prin viu grai, simtita dar si traita.

"Incepe o alta zi. O zi in care imi imaginez ca mi-am imaginat candva ca...Mi-am dorit sa...Imi doresc sa...Dorinte scrise intr-un jurnal mut care nici macar nu respira, dar imi imaginez ca ma asculta.
Mi-am dorit o viata frumoasa, mi-am dorit sa fiu fericita, mi-am dorit sa privesc viitorul cu seninatate, mi-am dorit sa-mi indeplinesc visurile, mi-am dorit sa fiu iubita si sa iubesc, mi-am dorit sa am o cariera implinita, mi-am dorit sa...Mi-am dorit sa am o VIATA FRUMOASA!

Mi-am imaginat o copilarie frumoasa, fara violente de niciun fel, mi-am imaginat ca timpul o sa treaca usor si ca dupa aceea totul o sa fie frumos si linistit. Mi-am imaginat viitorul plin de satisfactii, implinit in bratele iubirii adevarate realizata intr-o imbratisare de maini calde, dragastoase, pline de iubire, langa o persoana care ma iubeste si il iubesc, o persoana frumoasa, buna, intelegatoare si intr-o stabilitate eterna mana in mana.

Mai mi-am imaginat ca necazurile si nesansa nu sunt ale mele si nu vor fi ale mele nicicand, mai mi-am imaginat ca sansa la fericire si iubire o avem toti, o voi avea si eu. Dar nu mi-am imaginat ca o sa am o copilarie pe care nu o sa mi-o doresc niciodata inapoi, nu mi-am imaginat ca o sa am amintiri pe care nu vreau sa le pastrez, nu mi-am imaginat ca o sa-mi doresc o alta viata, cu alte sanse. Sanse la o copilarie libera, neconstransa de tristete, cu multe zambete, jocuri, cuvinte frumoase, dragoste, intelegere, ambianta placuta si plina de frumusete. Sanse la o adolescenta incantatoare si usoara, pe care s-o inteleg nu prin propria-mi experienta si din propriile greseli, pentru ca nu avea cine sa ma indrume si sa ma asculte. Mi-am dorit sa nu fi stat la niciodata la camin unde totul parea atat de aspru si de neprimitor, mediu care te caleste si te pregateste pentru ce urmeaza, mi s-ar spune. Mi-am dorit sa urmez o facultate pe care o iubeam si nu sa fiu oprita inca din start, pentru ca s-a gandit cineva ca nu este pentru o fata, adica turismul. Mai mi-am dorit sa am candva casa mea in care sa nu ma mai "alerge" nimeni din usa-n usa si din casa in casa, asteptand sa mi se spuna cat si cum sa stau.
Mi-am dorit sa-mi pastrez aceleasi visuri, asternute candva intr-un jurnal scris si nescris, nu sa fiu obligata sa renunt la ele din cauza unei case si nestatornicia data din mutari, care intr-un final m-a obligat sa pierd o cariera, sa pierd din credibilitate si din statornicia venite pe aceeasi unda a mutarii permanente, de parca ma aflam intr-o gara pregatita sa iau mereu un tren care nu avea niciodata aceeasi destinatie. Urasc chiria! Urasca gara! Le urasc pentru ca mi-a furat tineretea, mi-a furat sansa la o alta viata mai buna, pentru ca cine ar fi dorit sa aiba o partenera care "flutura" de colo-colo, aruncand cu banii pe chiriile proprietarilor? Si eu, la randul meu, fugeam de baietii care aveau acelasi statut ca si al meu.

Dar cel mai mult mi-am dorit sa am o sansa la fericire, macar si atunci cand toata lumea credea si-mi transmitea ca este prea tarziu. Tarziu ? Tarziu la ce? Nu este tarziu pentru nimeni sa i se dea dreptul la iubire si fericire! Pentru mine nu este tarziu, pentru ca asta am asteptat toata viata: o sansa la iubire si o sansa la fericire. Nu mi-am dorit sa-mi complic viata mai mult dacat a fost si este, dar asta fac, din pacate. Toate sansele mele sunt spulberate, toate dorintele mele exista doar in vise, sunt cuprinsa de disperare, sunt infasurata intr-un compromis fara sanse de iesire, dar...iubesc. Iubesc visand la iubire, la fericre, la sarutari, la imbratisari, iubesc visand la o... sansa. Iubesc visand la o alta sansa!

Nu mi-am imaginat ca de pe culmile disperarii si compromisului, imi pot permite sa visez la o dragoste sincera, frumoasa, aproape imposibila, dar la care mi se spune "stop". Stop venit din prejudecati, stop din ascunzisuri, stop din frica, stop la...VIATA. Nu mi-am dorit sa am o iubire platonica si nu am visat ca asta o sa am, ci mi-am dorit o iubire adevarata, reala. Ea exista in mine si cu mine in fiecare zi si incerc s-o spun, incerc sa-i supravietuiesc numarand zilele chiar si in acest jurnal al meu, numai al meu, dar macar am si eu ceva. O iubire care, dincolo de mine, stiu ca este impartasita pentru ca o simt de fiecare data. O iubire care are un nume...Dar doar atat.
Restul...nu mai depinde de mine. Simti ca si in tine exista? Daca exista, de ce nu o spui lasand la o parte toate acele oprelisti care spun stop vietii? Spun stop timpului. Merita? Daca ar putea vorbi jurnalul meu, sa spuna el ce nu pot spune eu cu voce tare. Dar la cate ii marturisesc eu, cred ca...nu stiu ce s-ar intampla.

Data: ce mai conteaza inca o zi, o data in calendar, pe langa toate celelalte care trec aiurea si la  fel de urate ca personajul langa care traiesc?"

Tristetea reiesita din acest jurnal reduce implinirea de sine la un minim de traire si imposibilitatea de a se aventura cu curaj in a cunoaste viata reala, blocaje emotionale cu amprenta puternica in viata de familie si in copilarie, care pot fi depasite doar revenind acolo si incepand de acolo unde s-a stopat intelegerea, trairea, sensul, atentia, dragostea, cunoasterea.