Masochismul moral

Cand ne gandim la masochism, implicit ne gandim la durere. Durere fizica, durere psihica, durere impusa sau durere indusa. Insa masochismul moral, este o durere indusa psihic de persoana in cauza, din diverse motive pe care nu le constientizeaza, simtind o vinovatie care-l fac sa se autopedepseasca, suportand cu stoicism repercursiunile, crezand ca-si merita pedeapsa. Unele persoane ar considera ca asta este crucea pe care o au de dus, ca asa le-a fost scris, asta este destinul.  In consecinta nu se gandesc la nimic pentru a schimba situatia sau sa ia atitudine, considerand ca toate acestea i se cuvin, primindu-si o pedeapsa meritata pe care trebuie s-o accepte. Devin victimele propriilor interdictii morale. Insa situatia nu este asa.

Nu mi-am propus sa schimb viziunea cuiva vis-a-vis de modul cum isi priveste viata sau cum isi primeste pedeapsa care considera ca o merita, pentru ca toate acestea nu tin de mine ci tin de puterea de schimbare care traieste in fiecare. Nimic nu se face fortat. Trebuie doar sa vada, sa-si inteleaga limitele gandirii proprii si apoi poate face si schimbari in propria viata, pas cu pas, nu fortat, nu impus si nu indus. Uneori limitarea orizontului o facem prin propria noastra intelegere a vietii in general, o facem opriti de mentalitati, o facem opriti de o frica inexistenta si de o pedeapsa care va sa vina asupra noastra. Toate depind de noi si sta in puterea fiecaruia sa se "deschida" in fata cunoasterii propriului corp, minte si suflet. Sa cautam in trecutul nostru nu este intotdeauna o intoarcere ineficienta, in cazuri de genul acesta. Cautarea fata in fata cu noi si trecutul, inseamna o poarta pe care o deschidem numai daca vrem sa intelegem de ce se intampla acum sau mereu unele evenimente care ne starnesc, care ne face sa repetam greseli la infinit, care ne face sa gasim aceleasi tipare care, de fapt, nu ne plac, care ne fac sa acceptam durerea fara sa incercam s-o inlaturam.

Masochismul moral seamana, cumva, cu paragraful din biblie care spune ca trebuie sa intinzi si celalalt obraz cand cineva iti da o palma, pe care cei mai multi il transpun in viata de zi cu zi, crezand ca daca nu procedeaza asa vor fi pedepsiti. Acesti oameni cauta suferinta, constient sau inconstient, se culpabilizeaza chiar si pentru gandurile care le au, indecente uneori in viziunea lor, chiar daca sunt ganduri care ar tine de normalitate, insa raman doar ganduri care nu se incadreaza in normalitatea (impusa sau indusa) a persoanei. Se invinovatesc, iar aceasta vinovatie trebuie pedepsita, iar pedeapsa vine ca o placere aplicata meritat, fiind privita ca un beneficiu secundar al culpabilitatii. Aceasta satisfactie inconstienta a pedepsei meritate produce cumva o tensiune intre Eu si Supraeu, pentru ca Eul este incapabil sa satisfaca un Supraeu impunator si care se crede  un model de urmat, un ideal. Acest Supraeu idealizat e posibil sa fi luat nastere conservand unele caracteristici ale parintilor pe care i-a interiorizat, sau e posibil ca un Supraeu sa se intareasca si sub influentele exterioare ale unor persoane mult prea exigente, inoculand pedepse pe care s-ar putea sa le primeasca daca...Aici ma gandesc la exigentele educative, religioase.
Un Eu slab conturat, fragil, vulnerabil si indoctrinat, care accepta compromisurile exigentelor unui Supraeu care se intareste la fiecare batalie pierduta de Eu, nu va putea face fata realitatii. Un Supraeu prea intarit si "hotarat" isi va ocupa locul ca o autoritate de care Eul trebuie sa se ghideze, sa se execute, va ocupa locul unei instante morale si de cenzura morala, de care trebuie ca Eul sa tina cont si sa asculte, altfel este "amenintat" cu pedepse, sentimente dureroase si culpabilitate.
Dupa parerea mea, femeile sunt cele mai multe care accepta se se victimizeze astfel, cel mai adesea.

Aveti grija de Eul vostru si realitatea/realitatile in care il introduceti.

Dictionar de psihologie:
Eu = persoana constienta si afirmata;

Supraeu = ansamblu de interdictii introiectate.