Nu este doar un cuvant intr-un dictionar, indiferent de specialitatea lui, este o stare afectiva a ceea ce se manifesta prin teama de a pierde pe cineva sau teama de a fi parasit. Aceasta teama isi poate avea radacinile chiar in copilarie, unde copilul ori nu a primit destula atentie de la persoana pentru care manifesta cel mai profund atasament, adica mama, ori mai existau si alti frati de care mama trebuia sa se ocupe, ori mama avea mult mai multe preocupari decat acelea de a se ocupa de copil, ori...Variantele sunt multiple, fiecare isi poate cauta raspunsul, daca are suficienta baza solida la realitatea motivelor pentru care isi manifesta gelozia. Gelozia are inceputurile ei, radacinile ei, ca de altfel orice careia noi ii dam sens si numim traire. Orice traire are inceputul ei. Gelozia poate fi, uneori, innobilata, ridicata la gradul de ceva maret, privita ca ceva frumos de unii dintre noi, privita ca pe ceva care, daca nu exista, inseamna ca nu avem nimic. Un cuplu, de exemplu, ar spune ca daca nu exista gelozie, nu exista iubire. Am auzit destul de frecvent aceasta replica.
Poate exista iubire si fara gelozie!
Insa nu poate exista iubire fara a sti ce simti cu adevarat si fara a fi sincer, in primul rand cu tine. Indiscutabil aceasta stare se transmite si se poate simti, dar poate fi camuflata de aceasta gelozie careia i se da importanta care nu i se cuvine, ascunzand in spatele ei neincrederea sau diverse complexe ascunse.
Intr-o relatie, trebuie doar sa existe incredere, comunicare si sentimente sincere. Cineva care nu are incredere in sine, nu poate avea incredere nici intr-o alta persoana, cu atat mai mult cand isi declara sentimentele, punandu-le mai presus de orice, pentru ca aceste sentimente pot ascunde fetele nevazute ale geloziei. Indoiala face ca gelozia sa prinda aripi.
Multi vor spune ca am facut o fixatie din a lega totul de copilarie si ca poate este ceva personal. Copilarie am avut toti, nu ne-am nascut direct adulti, sarind peste etapele normale ale evolutiei noastre. Iar copilaria, asa cum am mai spus, este inceputul a ceea ce inseamna viitorul nostru ca oameni, acolo s-au pus bazele formarii noastre. Incepand chiar cu conceptia, fiecare etapa pe care am parcurs-o si-a pus amprenta asupra noastra, am inmagazinat o istorie, istorie la care tot timpul adaugam cate ceva. Aceasta istorie este cartea noastra de vizita si cu ea coexistam, indiferent cum se prezinta ea sau daca vrem sa-i aducem imbunatatiri.
Intorcandu-ne la subiectul nostru, nu cred ca cineva se simte confortabil si, realmente liber, cu aceasta gelozie standu-i in spate permanent, pentru ca gelozia inseamna restrictii de orice fel, frica de a merge mai departe, frica de a pierde ceva sau pe cineva. Nu poate exista bucurie in asa ceva si nu poti transmite mai departe bucuria, acest sentiment atat de eliberator. Gelozia, o data lasata libera, pune stapanire si ocupa frumosul si incetul cu incetul te invaluie de tot, iar gelozia trecuta la un alt stadiu poate deveni obsesie de control, de ingradire a libertatii, se poate manifesta egoist si manipulator.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ai o parere? Spune-o!
Cu seriozitate, responsabilitate si fara continut ofensator, rasist, vulgar sau neadecvat.