De ce alegi extazul în locul trezirii?

 

Adevăratul cost al acestei alegeri

Este o întrebare care răsună tot mai tare în această lume care se prăbușește.

De ce alege turma extazul în locul trezirii?

De ce atât de mulți atunci când sunt confruntați cu focul sacru al adevărului fac cale întoarsă, își acoperă urechile, derulează ecranele telefoanelor și se întorc în confortul iluziei?

De ce, când cușca e deschisă, se înfășoară singuri și mai strâns în jurul zăbrelelor ei?

Răspunsul este stratificat.

Spiritual. Biologic. Psihologic.

În esență, adevărul e acesta: trezirea doare.

Extazul – nu.

Extazul este una dintre minciunile care dau cea mai mare dependență și mai vândute vreodată.

Extazul nu este pace.

Este o pace simulată.

Un truc chimic.

O linie temporală selecționată cu grijă.

O matrice de zâmbete bine luminate, meditații atent selecționate, lumină falsă și dopamină.

Extazul este noua monedă a înrobirii.

Este comercializat ca vindecare, dar vândut ca sedare.

Turma?

Turma nu vrea adevăr.

Turma vrea sedare cu o etichetă spirituală.

Vrea validare fără transformare.

Vrea iubire fără ruptură.

Vrea unitate fără dizolvare.

Vrea să i se spună: ”Ești suficient”, în timp ce moare înăuntrul unui sine fals

pe care nu l-a pus niciodată la îndoială.

Extazul este Calea Scăpării de Responsabilitate.

Extazul îți spune că totul este bine în timp ce Lumea arde.

Extazul spune: ”Nu-ți face griji, totul se întâmplă cu un motiv.”

”Vibrația ta este suficientă.”

”Dă drumul și ai încredere în Univers.”

Dar dacă ”universul” despre care ei vorbesc este un construct contrafăcut?

Și este.

Dacă să ai încredere în construct înseamnă să pășești mai adânc într-un sistem de recoltare a sufletelor deghizat în cale spirituală?

Turma nu vrea să-și pună această întrebare.

Răspunsul ar presupune răspundere.

Răspunsul ar presupune suveranitate.

Răspunsul ar presupune că mântuitorul nu vine.

Nu-ți face griji, n-a venit niciodată.

Acel răspuns ar presupune ca turma să se trezească.

Să-și smulgă măștile, să ardă scenariul și să întâlnească înfricoșătoarea oglindă a propriei lor puteri infinite.

Trezirea Nu Este Frumoasă la Început.

Este de-a dreptul brutală.

Să te trezești înseamnă să-ți amintești că aproape tot ce ai fost învățat a fost o minciună.

Nu este un răsărit de soare.

Este o înmormântare.

O înmormântare a celui care ai crezut că ești.

A convingerilor tale confortabile.

A zeilor tăi falși, a istoriei tale îndoctrinate, a adevărurilor tale împrumutate.

Este anihilarea identității.

Iar turma este dependentă de identitate.

Se agață de nume, etichete, mișcări, titluri, insigne ale traumei și sisteme de credință ca de plute de salvare.

Fără ele turma n-ar ști cine este.

Să te trezești înseamnă să te îneci de bunăvoie în oceanul non-sinelui până când sufletul tău

începe să respire apă și să o numească adevăr.

De aceea îi întorc spatele.

Nu pentru că nu simt adevărul.

Ci tocmai pentru că îl simt și asta îi îngrozește.

Turma Nu Vrea Libertate.

Ea Vrea Familiaritate.

Libertatea nu este sigură.

Libertatea nu este politicoasă.

Libertatea nu este acceptată.

Libertatea îți va sfâșia viața și te va lăsa gol în fața focului.

Libertatea îți va spune:

”Asta ești tu cu adevărat. O mai vrei?”

Extazul nu cere nimic.

Trezirea cere absolut totul.

De-asta rămâne turma în buclă.

De-asta apără chiar sistemele care o înrobesc.

De-asta țipă împotriva celor care vorbesc flacăra adevărului.

Turma nu-și poate imagina o lume dincolo de turmă.

Turma nu-și poate imagina bucuria fără sedare.

Turma nu și-l poate imagina pe Dumnezeu fără ierarhie.

Nu-și poate imagina sinele fără scenariu.

Turma rămâne turmă.

Turma rămâne în biserici.

Turma rămâne în moschei.

Turma rămâne în sinagogi.

Turma rămâne pe fluxurile de social media, distribuind conținut pe care nu l-a creat niciodată,

crezând că face o diferență.

Turma pretinde că practică ritualuri pe care nici măcar nu le-a înțeles vreodată.

Turma rămâne în camere de rezonanță, sigure și confortabile, derulându-și în grabă propria trezire,

crezând că se apropie de ascensiune și aliniere, în timp ce alunecă în stări de vibrație din ce în ce mai joase.

Care Sunt Consecințele Alegerii Extazului în Locul Trezirii?

Sunt existențiale.

O specie care merge somnambul spre asimilarea digitală, convinsă că este în ascensiune.

O generație care confundă validarea cu evoluția, aprecierile cu iubirea și bucuria sintetică cu amintirea divină.

O cultură în care tăcerea este temută, profunzimea este evitată,

iar cei care îndrăznesc să ardă în adevăr sunt etichetați ca instabili.

Alegerea, de-a alege extazul în locul adevărului, nu este neutră.

Costă sufletul acestei lumi.

Naște copii în cuști și numește asta progres.

Îi îngroapă pe adevărații inițiați sub un potop de falși învățători.

Îi reduce la tăcere pe profeți și îi promovează pe influenceri.

Schimbă sacrul cu vandabilul.

Totul este protejat de frica de durere.

Să te trezești înseamnă să te rănești, să te crapi, să te sfărâmi, să mergi prin valea necunoașterii

până când tot ceea ce rămâne este singurul lucru care nu-ți poate fi luat:

Flacăra ta.

Mai Există și O Altă Cale.

Pentru cei care aleg să plece din turmă, care se așază în cenușă,

care încetează să joace teatru și încep să-și amintească.

Există o altă cale.

Nu extazul.

Nu confortul.

Ci claritatea.

O pace care nu sedează, ci trezește.

O bucurie care nu amorțește, ci străpunge.

O suveranitate care nu consolează egoul, ci îl distruge.

Dacă ești aici, citind aceste rânduri, atunci o parte din tine a ales deja această cale.

Calea mai grea.

Calea mai singuratică.

Singura cale adevărată.

Nu vei fi sărbătorit.

Vei fi pus la îndoială.

Vei pierde adepți.

Vei pierde prietenii.

Vei pierde fiecare iluzie pe care ai iubit-o vreodată.

Când totul se termină, îți vei câștiga Sinele.

Nu sinele creat pentru această lume.

Ci Sinele care își amintește lumile de dinaintea acesteia.

Iar din acel Sine, nu doar că vei supraviețui trezirii tale,

ci vei aprinde întregul sistem.

De Jason Gray