Refuzul, ca si acceptul, face parte integranta din viata noastra si trebuie primite ca atare atunci cand ele sunt puse in practica de catre interlocutorul nostru. Normalitatea in situatii de refuz ca si in acceptare trebuie luate ca atare, fara sa incercam sa schimbam opinia celuilalt pentru ca ne convine sau nu. Fiecare dintre noi avem dreptul de a refuza sau a accepta ceva, fara sa dam neaparat si explicatii daca nimeni nu cere sau nu este cazul. Situatiile pot fi variate: refuzam ca vrem sau pur si simplu este alegerea fiecaruia si la latiduninea fiecaruia cum hotaraste. Acceptarea are aceeasi situatie si conditie.
Cunoastem situatii nenumarate cand un refuz nu este primit asa cum este el si se incearca distorsionarea sau schimbarea lui si atunci intervine frustrarea din partea celuilalt careia i-am adresat refuzul nostru, iar supararea poate avea multiple fatete. Motivul pentru care nu este acceptat un refuz apartine si are un scop personal si direct legat de caracterul sau personalitatea persoanei sau de situatii diverse din viata lui, cand un refuz poate insemna sau poate fi perceput mai mult decat este el, iar asta are legatura directa numai cu viata persoanei.
Acceptarea are si ea motivele ei directe si personale si nu trebuie in orice situatie sa rastalmacim orice raspuns daca nu este cazul. Uneori, atunci cand refuzam sau chiar si atunci cand acceptam ceva, ne simtim cumva obligati sa dam explicatii care mai de care mai incurcate si, credem noi, mai la obiect si care explica motivul pentru care refuzam sau acceptam. Cel mai direct si pe inteles raspuns ar fi cu da sau nu, fara sa ne simtim obligati la explicatii, pentru ca in astfel de situatii se poate intelege ori ca ne simtim vinovati ori ca avem vreun motiv ascuns. Prin urmare raspunsurile cele mai simple sunt cele mai directe si la obiect.
Cunoastem situatii nenumarate cand un refuz nu este primit asa cum este el si se incearca distorsionarea sau schimbarea lui si atunci intervine frustrarea din partea celuilalt careia i-am adresat refuzul nostru, iar supararea poate avea multiple fatete. Motivul pentru care nu este acceptat un refuz apartine si are un scop personal si direct legat de caracterul sau personalitatea persoanei sau de situatii diverse din viata lui, cand un refuz poate insemna sau poate fi perceput mai mult decat este el, iar asta are legatura directa numai cu viata persoanei.
Acceptarea are si ea motivele ei directe si personale si nu trebuie in orice situatie sa rastalmacim orice raspuns daca nu este cazul. Uneori, atunci cand refuzam sau chiar si atunci cand acceptam ceva, ne simtim cumva obligati sa dam explicatii care mai de care mai incurcate si, credem noi, mai la obiect si care explica motivul pentru care refuzam sau acceptam. Cel mai direct si pe inteles raspuns ar fi cu da sau nu, fara sa ne simtim obligati la explicatii, pentru ca in astfel de situatii se poate intelege ori ca ne simtim vinovati ori ca avem vreun motiv ascuns. Prin urmare raspunsurile cele mai simple sunt cele mai directe si la obiect.
Am intalnit o persoana devastata de propria problema care o face sa nu se mai concentreze pe normalitatea unei vieti asa cum se cuvine pentru un motiv aparent fara logica. Marturiseste ca nu reuseste sa refuze ceva sau pe cineva de teama viitoarelor repercursiuni iar o astfel de situatie, e de la sine inteles ca i-a produs mai mult rau decat bine, ajungand sa-si amarasca viata mai mult decat era necesar si a ajuns in situatia de a-i fi teama sa mai comunice cu cineva. Frica nu de ceilalti, ci frica ascunsa in interiorul si trairile ei, frica de ea. Astfel de situatii nu au fost deloc placute pentru ca nu toate situatiile acceptate au avut un temei sanatos sau venite de la persoane de incredere. Interesele unora dintre semenii nostri sunt uneori atat de meschine si de ireale, incat nu are cum sa fie bine pentru cei/cele care nu reusesc sa refuze atunci cand situatia o cere.
O doamna, trecuta de 30 de ani, la prima intalnire si-a inceput discursul cam asa: "am nevoie sa invat sa refuz". La prima vedere parea o cerere simpla, certificata care concorda cu trairile care au inceput imediat sa se instaleze si sa fie vizibile, insa analizand cu atentie motivele pentru care nu a reusit sa faca acest lucru au incep sa prinda contur o data cu depanarea amintirilor pe care a incercat sa le enumere in ordinea pe care a considerat ca merita sau in ordinea dorita, facand tot ce-i statea in putere sa enumere motivele pentru care a considerat ca un refuz depasea intotdeauna puterea ei de concentrare, incat ajunge sa accepte orice invitatie, indiferent cum se prezenta ea.
De la sine inteles ca nu orice situatie i-a fost favorabila, iar traumele nedepasite ale unor astfel de situatii i-au adus stari pe care cu greu le facea fata insa de cele mai multe ori nu reusea sa le faca fata. Incerca sa infrunte "monstri iresponsabilitatii mele", asa cum le spunea cu tristete si asa cum se pricepea mai bine. O sa incerc, pe scurt, sa relatez baza acestei nevoi care a ajuns sa fie traumatizanta si acestei cereri inedite.
Urmarile unei astfel de situatii au avut la baza amintiri si evenimente pe care, la vremea respectiva, nu le-a inteles cum se cuvine si nici nu a avut curajul sa intrebe pe cineva de teama repercursiunilor, dat fiind ca aceasta confruntare trebuia avuta cu proprii parinti in primul rand. Isi aminteste doar ca pentru mama ei orice refuz adresat tatalui insemna o bataie "rupta din Rai" si "invatatura de minte", iar ea, copil fiind, a invatat ca daca refuza va avea aceleasi repercursiuni ca si mama ei. Din nefericire, acelasi tratament il avea si ea din partea ambilor parinti in situatiile cand refuza sa faca ceva, chiar si in situatii cand motiva cu explicatii reale, spune ea. Timpul a trecut si a considerat ca si-a invatat lectia, cum singura se exprima cu amaraciune, cu diferenta ca aceasta lectie invatata a adus-o sa nu-si mai doreasca nimic de la nimeni si nimeni sa nu mai vrea ceva de la ea, sa nu se mai intalneasca cu nimeni de teama de a nu mai adauga inca o situatie pe care s-o accepte si sa nu-i fie bine. Cu greu reuseste sa gaseasca diferenta dintre mama si ea, pentru ca mult timp a considerat ca soarta ei o copiaza pe a mamei. Numai ca aceasta nevoie de schimbare a survenit atunci cand a realizat ca mama ei incearca o viata noua, detasata de tot ce-a fost, ca a "sters" perioada cand pentru orice era pusa la colt si la "respect" de catre tatal ei.
Are nevoie sa inteleaga profund cauza acestei situatii care a adus-o la limita incercarii si sa inceapa sa se detaseze de o situatie care, la inceput nu o caracteriza, pentru a incepe sa gandeasca ca nu orice refuz insemna repercursiuni ci poate insemna si o situatie favorabila si cu urmari benefice.
Are nevoie sa se acomodeze cu constientizarea propriei vieti si punerea in functiune a unei normalitati pe care o refuza din principii induse de situatii marcante si pe care le-a perceput gresit, fara a incerca sa comunice direct si la obiect despre starea care o facea sa accepte orice de teama ca altfel va avea de suferit, asa cum isi amintea de mama si legat de propria copilarie.
"Eu de ce nu pot sa trec peste ceva ce mama pare ca nici nu-si mai aminteste?' se intreaba cu deznadejde. Astazi, spune ca mama ei vorbeste cu detasare despre acea perioada a vietii ei, mai ales ca este o femeie singura si libera de ceva vreme si incearca sa-si recladeasca viata asa cum poate si-a dorit candva, fara sa para ca o opreste ceva din trecut. "Eu de ce nu pot?" repeta, ca pentru sine.
"Am nevoie sa incep ceva nou si chiar si acesta este un inceput (ca vorbeste despre aceasta problema). Mi-am strans curajul tot sa recunosc cuiva asta si trebuia sa incep de undeva si sa fac ceva."- recunoaste cu tristete.
De la sine inteles ca nu orice situatie i-a fost favorabila, iar traumele nedepasite ale unor astfel de situatii i-au adus stari pe care cu greu le facea fata insa de cele mai multe ori nu reusea sa le faca fata. Incerca sa infrunte "monstri iresponsabilitatii mele", asa cum le spunea cu tristete si asa cum se pricepea mai bine. O sa incerc, pe scurt, sa relatez baza acestei nevoi care a ajuns sa fie traumatizanta si acestei cereri inedite.
Urmarile unei astfel de situatii au avut la baza amintiri si evenimente pe care, la vremea respectiva, nu le-a inteles cum se cuvine si nici nu a avut curajul sa intrebe pe cineva de teama repercursiunilor, dat fiind ca aceasta confruntare trebuia avuta cu proprii parinti in primul rand. Isi aminteste doar ca pentru mama ei orice refuz adresat tatalui insemna o bataie "rupta din Rai" si "invatatura de minte", iar ea, copil fiind, a invatat ca daca refuza va avea aceleasi repercursiuni ca si mama ei. Din nefericire, acelasi tratament il avea si ea din partea ambilor parinti in situatiile cand refuza sa faca ceva, chiar si in situatii cand motiva cu explicatii reale, spune ea. Timpul a trecut si a considerat ca si-a invatat lectia, cum singura se exprima cu amaraciune, cu diferenta ca aceasta lectie invatata a adus-o sa nu-si mai doreasca nimic de la nimeni si nimeni sa nu mai vrea ceva de la ea, sa nu se mai intalneasca cu nimeni de teama de a nu mai adauga inca o situatie pe care s-o accepte si sa nu-i fie bine. Cu greu reuseste sa gaseasca diferenta dintre mama si ea, pentru ca mult timp a considerat ca soarta ei o copiaza pe a mamei. Numai ca aceasta nevoie de schimbare a survenit atunci cand a realizat ca mama ei incearca o viata noua, detasata de tot ce-a fost, ca a "sters" perioada cand pentru orice era pusa la colt si la "respect" de catre tatal ei.
Are nevoie sa inteleaga profund cauza acestei situatii care a adus-o la limita incercarii si sa inceapa sa se detaseze de o situatie care, la inceput nu o caracteriza, pentru a incepe sa gandeasca ca nu orice refuz insemna repercursiuni ci poate insemna si o situatie favorabila si cu urmari benefice.
Are nevoie sa se acomodeze cu constientizarea propriei vieti si punerea in functiune a unei normalitati pe care o refuza din principii induse de situatii marcante si pe care le-a perceput gresit, fara a incerca sa comunice direct si la obiect despre starea care o facea sa accepte orice de teama ca altfel va avea de suferit, asa cum isi amintea de mama si legat de propria copilarie.
"Eu de ce nu pot sa trec peste ceva ce mama pare ca nici nu-si mai aminteste?' se intreaba cu deznadejde. Astazi, spune ca mama ei vorbeste cu detasare despre acea perioada a vietii ei, mai ales ca este o femeie singura si libera de ceva vreme si incearca sa-si recladeasca viata asa cum poate si-a dorit candva, fara sa para ca o opreste ceva din trecut. "Eu de ce nu pot?" repeta, ca pentru sine.
"Am nevoie sa incep ceva nou si chiar si acesta este un inceput (ca vorbeste despre aceasta problema). Mi-am strans curajul tot sa recunosc cuiva asta si trebuia sa incep de undeva si sa fac ceva."- recunoaste cu tristete.
Si acesta este cu siguranta un nou inceput, iar alternativa sta in propria dorinta de intelegere, detasare de o perioada care i-a schimbat, marcat si traumatizat viata, cu atat mai mult cu cat singura o subliniaza si o constientizeaza ca fiind inceputul problemelor. O alternativa catre normalitate poate incepe acolo unde crede ca trebuie sa intrebuinteze adevarata fata a nevoilor proprii si sa inceapa sa puna in practica refuzul sau acceptarea numai atunci cand considera de cuviinta si neconstransa de gandul ca "cineva sta cu sabia deasupra capului". Frica trebuie infruntata trecand la actiune directa si nu doar sa-si doreasca sa faca asta amanand de fiecare data, pentru ca stim ca frica gaseste intotdeauna motive pe care sa le scoata in fata cu argumente dintre cele mai alese pentru a impiedica un demers.
Eliberarea din propriile cosmaruri si incursiuni repetate in trecut impreuna cu o gandire libera pentru a analiza orice situatie la care va fi supusa, o va face sa realizeze ca poate accepta sau refuza orice si pe oricine numai atunci cand doreste si isi poate exprima liber dorinta, asa cum a facut-o acum expunandu-si problema. Pentru ca trecutul, in masura in care ne tine "sechestrati" va ramane o ecuatie nerezolvata atata timp cat ramanem in el. Prin urmare, ori ne intoarcem (mental) pentru a-l intelege dar intr-o alta maniera decat am facut-o si pentru a-l percepe altfel decat am facut-o pana atunci si pentru a ne reda starea de bine, ori incercam (daca putem) sa facem abstractie sau sa ne detasam de orice situatie daunatoare legata de trecut si mergem mai departe cu seninatate. In cazul doamnei varianta cea mai buna ar fi impacarea cu trecutul, infruntarea cu parintii si cu propria viata. Insa foarte mare grija la varianta aleasa, pentru ca tine foarte mult de cat de mult si cat de bine ne cunoastem pentru a reusi una din cele doua variante.
Eliberarea din propriile cosmaruri si incursiuni repetate in trecut impreuna cu o gandire libera pentru a analiza orice situatie la care va fi supusa, o va face sa realizeze ca poate accepta sau refuza orice si pe oricine numai atunci cand doreste si isi poate exprima liber dorinta, asa cum a facut-o acum expunandu-si problema. Pentru ca trecutul, in masura in care ne tine "sechestrati" va ramane o ecuatie nerezolvata atata timp cat ramanem in el. Prin urmare, ori ne intoarcem (mental) pentru a-l intelege dar intr-o alta maniera decat am facut-o si pentru a-l percepe altfel decat am facut-o pana atunci si pentru a ne reda starea de bine, ori incercam (daca putem) sa facem abstractie sau sa ne detasam de orice situatie daunatoare legata de trecut si mergem mai departe cu seninatate. In cazul doamnei varianta cea mai buna ar fi impacarea cu trecutul, infruntarea cu parintii si cu propria viata. Insa foarte mare grija la varianta aleasa, pentru ca tine foarte mult de cat de mult si cat de bine ne cunoastem pentru a reusi una din cele doua variante.
sau da sau nu , cel mai sigur: poate !
RăspundețiȘtergere