Conflictele Sufletesti vs. Dezvoltarea Personalitatii

Ca sa ne dezvoltam corect avem nevoie de o capacitate de intelegere intelectuala pentru rezolvarea conflictelor sufletesti si a reusi sa avem o gandire suficient de buna pentru a ne asigura o dezvoltare fara blocaje si limitari, iar pentru aceasta avem nevoie ca mediul in care ne dezvoltam sa nu fie el insusi o problema care ne influenteaza cresterea si dezvoltarea personalitatii noastre. Si pentru ca orice inceput inseamna locul unde ne-am nascut si familia noastra, nu pot sa nu reamintesc de vechile postari in care faceam referire la "rampa noastra de lansare". Vrem sau nu vrem avem radacini undeva, iar acestea inseamna seva formarii si felul propriu in care crestem, mostenind istorii pe care nici nu le percepem sensul sau intelesul dar facand parte integranta din noi, fara ca noi sa constientizam  si "...aproape s-ar putea spune ca nu parintii, ci mai degraba arborele genealogic...ar fi adevaratii zamislitori ai copiilor..." ("Arhetipurile si inconstientul colectiv"-Jung).

In "dezvoltarea personalitatii" Jung afirma: " nu cuvintele bune si intelepte conteaza, ci viata reala a parintilor", ceea ce inseamna ca suntem atat de legati sufleteste de parinti, si in mod special de mama, incat ne contopim cu starile, emotiile si inconstientul lor, fara ca ei sa realizeze acest lucru. Influenta parintilor nostri devine la un moment dat o problema morala, iar responsabilitatea poate fi destul de grea daca ajung sa se cramponeze de evenimente care tin de o problematica sufleteasca nerezolvata, pentru ca toate acestea actioneaza puternic asupra noastra, influentandu-ne felul de perceptie a mediului si a noastra ca individualitate.

Pentru a intelege mai bine, am sa incerc sa enumar mai jos cum sa descoperim tulburarile sufletesti ale copiilor, viitorii adulti si cum facem sa le intelegem cauza pentru a face toate demersurile in a gasi solutii pentru a le rezolva. Jung le imparte in cinci grupe, cu detalii pe intelesul celor care vor sa se documenteze si sa inteleaga cauzele care duc la forme diferite de manifestari si tulburari ale conflictelor sufletesti care ne definesc viata. Dar nu este suficient doar sa ne documentam, ci ar trebui sa acceptam realitatea indiferent cum se prezinta ea si chiar sa acceptam ca putem fi promotorii unor suferinte. Aceasta, insa, nu inseamna ca trebuie sa asteptam ca lucrurile se vor rezolva de la sine, fara ca noi sa depunem vreun efort sau sa declaram ca "asa a fost sa fie".

Cand facem referire la normal si normalitate realizam ca nu e greu de inteles, in masura in care suntem unanim de acord ca este vorba de normalitate, insa daca este vorba de anormalitate sau chiar de boala este mai greu de inteles si nu cred ca ar trebui prea mult diferentiate, pentru ca in esenta lor ele sunt foarte apropiate sau contopite. Inainte de a incepe, trebuie sa ne gandim la mostenirea genetica, la mostenirea intelectuala si la mostenirea sufleteasca pentru a intelege mai profund cum sa ne definitivam constructia personalitatii noastre. Prin urmare si inainte de toate ar trebui sa incepem prin a ne intelege parintele/parintii pentru a descoperi ce se ascunde in propria noastra constructie si ce trebuie sau cum putem rezolva acolo unde se poate rezolva ceva.  

Prima grupa se refera la copilul cu deficienta intelectuala caracterizat adesea prin imbecilitate, adica o inteligenta scazuta si o capacitate generala de comprehensiune. Cel mai usor de identificat este copilul flegmatic, incet, obtuz si prost, iar cel mai greu de identificat fiind copilul usor excitabil si irascibil, cu o incapacitate intelectuala la fel de scazuta ca si in primul caz. Dezvoltarea intelectuala inapoiata apare ca un raspuns la dezacordurile sufletesti ale parintilor sau in urma unor boli ale mamei in timpul sarcinii, drept pentru care investigatiile ar trebui incepute mai intai cu mama. Acesti copii ajung, mai tarziu decat ceilalti, la o relativa maturitate intelectuala. De retinut ca nu este vorba de forme innascute si nevindecabile ci de o dezvoltare inceata sau inapoiata intelectual.

A doua grupa se refera la copilul cu defectiuni morale unde se disting cazuri de cretinitate morala, unde tulburarea ori este innascuta, ori este urmarea unor alterari organice prin ranirea unor parti ale creierului, neputand fi vindecabile si devin ocazional criminali sau poate fi inceputul infantil al infractorului obisnuit. Din aceasta grupa se distinge egocentrismul, rautatea, neseriozitatea, neomenia, falsitatea, activitatea sexuala prematura, etc. Aici intalnim frecvent copii nelegitimi care nu au cunoscut niciodata fericirea de a se hrani din atmosfera sufleteasca a parintilor si in mod special a mamei, asa ca suferinta majora se regaseste in sfera moralului.

A treia grupa se refera la copilul epileptic si ne-am fi asteptat ca aceste cazuri sa fie rare, insa din nefericire nu este asa. Multitudinea de forme care "imbraca" aceasta grupa si simptomatologia caracteristica, face din aceste manifestri sa para obscure si complicate, tocmai pentru faptul ca nu este urmata de crize vizibile ci de schimbari de constiinta foarte particulare si aproape imperceptibile care trec in mentalitatea lui (a copilului) cu irascibilitate, cruzime si lacomie, cu dragoste bonavicioasa de dreptate, sentimentalisme languroase, furie necontrolata si mult egoism. Aceste cazuri sunt ocazional organice dar in mare parte sunt functionale, astfel incat se mai poate repara cate ceva, cu conditia ca parintii sa sesizeze sau sa reuseasca sa inteleaga ce se petrece in mintea copilului lor si din manifestarile lor care nu sunt deloc de neluat in seama.

A patra grupa se refera la copilul nevrotic unde regasim o "bogatie" de simptome si forme ale ale unor nevroze infantile, unde toate sunt plasate intre un comportament anormal de necuviincios si crize sau stari accentuate de isterie. In astfel de cazuri atentia trebuie mai intai indreptata si canalizata in directia mamei  iar tratamentul trebuie inceput mai intai cu mama, ea este cauza tulburarilor transferate copilului, pentru ca de cele mai multe ori isi proiecteaza toate fobiile asupra copilului ori il inconjoara cu atata grija tematoare, incat copilul manifesta chiar tulburari fizice, cum ar fi tulburarile digestive, febra isterica, spasme, paralizii, dureri sau se poate manifesta sub forma de depresii, minciuna, surescitare, furt, perversiuni sexuale, etc.

A cincea grupa se refera la forme de psihoza, iar astfel de cazuri sunt mai putin frecvente la copii, dar gasim totusi stadii ale dezvoltarii mentale patologice, care ulterior, dupa pubertate duce la schizofrenie cu toata varietatea ei de forme. Astfel de copii prezinta un comportament putin obisnuit si bizar, sunt de neinteles, inaccesibili, suprasensibili, inchisi, anormali in simtire, fie obtuzi, fie extrem de emotivi fara cauze aparente sau normale.

Influenta pe care o au parintii trebuie sa fie foarte responsabila, pentru ca din ea ne extragem propria noastra viata, iar propria noastra identitate depinde in mare parte de ei. "...scuza de a nu fi stiut nu e valabila. Ignoranta actioneaza ca vina." C.G. Jung

Bibliografie: C.G. Jung - Dezvoltarea personalitatii