Ce facem atunci cand descoperim langa noi, in familie, o persoana care manifesta o tulburare cum ar fi borderline? Cum sa reusim sa-l aducem in fata unui psiholog sau psihiatru? Cum sa depasim agresivitatea/impulsivitatea si cum sa ne protejam? [Sa ne imaginam o situatie reala...intr-o familie.]
Greu de raspuns la o asemenea intrebare, nu-i asa?! Asta daca reusim sa "diagnosticam" singuri o astfel de tulburare sau daca prin cautari regasim mult mai multe tulburari sau diverse boli. Astazi, majoritatea dintre noi, pentru orice nelamurire, incearca sa-si caute raspunsuri pe internet, chiar daca aceste cautari mai mult adancesc intrebarile decat sa le solutioneze pe cele care le avem si care nu au un raspuns clar si concis, si ne trezim intr-un labirint din care nu mai stim sa iesim in cautarea noastra de raspunsuri. Aceasta o poate face numai un specialist. Fara un diagnostic "pus" pe hartie si fara medicatie sau terapie, totul in jurul unei astfel de persoane este haos, este dezastru si este periculos, iar cei din jur nestiind ce anume ar trebui facut si poate prin manifestarile lor de a se proteja sau a se apara intr-un fel sau altul, nu fac altceva decat sa agraveze situatia. Poate deveni o situatie foarte periculoasa.
Cei din jur vor trai in orice clipa manifestarile schimbarii de comportament, ale afectiunii, de violenta si de frica, o frica permanenta care planeaza intr-o atmosfera tensionata si exploziva in orice moment, situatii invazive si care deterioreaza orice familie sau orice relatie. Ce sentimente te incearca intr-o manifestare de violenta fara margini, fara sens si fara scop? Multe. Oricat incerci sa te stapanesti, sa intelegi sau sa ajuti, nimic nu este de ajutor si nimic nu poate salva o astfel de criza. Cum sa reusim sa-l aducem intr-o institutie unde sunt persoane specializate? Chemand salvarea? Il convingem ca trebuie sa faca o vizita la un specialist sau incercam sa evitam contactul direct? Sau incercand sa-l convingem cat este de bolnav? Ultima varianta in niciun caz! Bineinteles ca sunand la salvare pare ca este la indemana oricui, dar nu stim daca este si o solutie (difera de la caz la caz), in sensul ca s-ar putea ca in scurt timp sa revina acasa, iar violenta va fi si mai puternica, pentru ca va avea sentimentul abandonului/respingerii si mai pregnant. Sa-l convingem ca vizita la un specialist este cea mai sanatoasa si spre binele lui/ei, pare a fi cel mai greu de indeplinit, pentru ca va sustine ca nu are nevoie de asa ceva, nu este nebun, ci ca noi ar trebui sa mergem daca vrem sa facem asa ceva. Sa evitam contactul direct este aproape imposibil, atunci cand se convietuieste in aceeasi casa si sub acelasi acoperis. Daca situatia scapa de sub control, cea mai la indemana si mai solida varianta este sa chemam (112) pe cei in masura si pregatiti sa decida in astfel de situatii si pentru a-l duce intr-un loc unde va primi tratamentul corespunzator si sa speram ca atunci cand va reveni atmosfera va fi, cat de cat, mai aproape de suportabilitate, sau se va comporta aproximativ mai aproape de suportabilitate. Sunt situatii cand familia refuza sa ceara ajutorul pe motivul rusinii (?!), continuand sa traiasca o permanenta frica a atentarii la propria viata, a diverselor manifestari venite "ca din senin", a amenintarii cu suicidul sau a diverselor scene dintre cele mai violente. Grav este ca de obicei aceasta tulburare, si nu numai ea, nu este singura, ci "convietuieste" cu multe alte tulburari asociate, cum ar fi cea paranoida, narcisista, antisociala, care nu fac altceva decat sa agraveze si mai mult starea psihica a persoanei. Alcoolismul, depresia, deprecierea propriei persoane, lipsa sentimentelor, inconsecventa a ceea ce simte, spune si gandeste, dorinta de suicid sau de omor coroborate cu imaginarea unor scene care definitiveaza cele spuse, etc. Aceasta tulburare nu se manifesta sau o regasim, ca la carte, la toti cei care sufera de TPB, ci este insotita de multe altele, combinate si inlantuite, care nu fac altceva decat sa duca si mai mult la degradarea persoanei si a mediului in care traieste si relatiile pe care le are cu cei apropiati. Familia, ereditatea, educatia, istoricul personal, combinatie de diverse variabile care stau la/si participa la instalarea acestei tulburari. Anomaliile cerebrale, pot fi si ele cauze importante la instalarea TPB, pentru ca sunt raspunzatoare de reglarea activitatii emotionale.
Pentru a reveni la intrebarile de inceput, si anume cum sa reusim sa traim sau ajutam o persoana apropiata cu TPB, trebuie sa ne gandim la o solutie pasnica si convingatoare pentru a accepta de buna voie si spre binele persoanei in cauza sa consulte un specialist, nu sa-l facem sa se simta bolnav si "nebun" sau vinovat pentru starea lui. Solutia ar fi ideala daca se va reusi aceasta varianta. Alta, in situatii extreme si foarte critice sau cu atentat la propria viata sau a altora, bineinteles ca de maxima urgenta este 112, indiferent in ce locatie va aflati.
Numai bine si sa aveti grija de voi si cei dragi voua!
Direct la spitalul 10 pt ca 9 este plin.
RăspundețiȘtergereP.s. Din experentie: Sunt cazuri ca spitalu nu ajute ca un om apropiat
No comment!
RăspundețiȘtergereMai bine !
RăspundețiȘtergere