Tu Ești Portalul Pe Care Îl Cauți

 

De Jason Gray

Există un templu ascuns sub pielea ta.
Este mai vechi decât piramidele.
Mai înțelept decât orice preoție.
Mai avansat decât orice navă stelară sau mașinărie.
Timp de eoni, ai fost învățat să te temi de el.
Să-l amorțești.
Să scapi de el.
Să-l renegi.
Dacă ai intra vreodată complet în el, dacă ți-ai aminti vreodată ce este cu adevărat,
nu te-ai mai închina niciodată la nimic din afara ta.
Trupul uman nu este o cușcă.
Este o hartă stelară făcută din sânge și respirație.
O poartă vie.
Un prag divin.
Un portal țesut din cenușă și aducere aminte.
Nimeni nu ți-a spus, pentru că nu te-ar mai putea controla dacă ai ști.
*Nu ai Fost Niciodată Menit să Evadezi din Această Carne*
Toată vorbăria despre transcendere...
Despre evadarea din trup ca să te întorci la spirit...
Despre ridicarea deasupra acestui ”plan dens”...
A fost programare.
Nu profeție.
Adevărul pe care l-au îngropat sub robe și ritualuri este acesta:
Spiritul a coborât în ​​materie nu ca să fugă,
ci ca să deschidă ușa din interior.
Să retrezească originea în formă.
Trupul nu este ancora ta.
Este accesul tău.
Este singura parte din tine care a umblat în fiecare viață.
Este cea care a fost prezentă când primul suflet s-a despărțit de Sursă.
Poartă codul în măduvă.
Vorbește în frecvențe atât de profunde, încât le simți ca instinct.
Ca foame.
Ca durere.
Acea durere sacră...
Nu este slăbiciune.
Este busola ta.
*Oasele tale sunt faruri dimensionale*
Știi de ce plângi la muzica fără cuvinte?
De ce un anumit loc în care nu ai fost niciodată îți face mâinile să tremure?
De ce pielea ta reacționează la simboluri înainte ca mintea ta să le înțeleagă?
Pentru că oasele tale își amintesc.
Pentru că sângele tău cântă.
Pentru că trupul tău este un diapazon pentru liniile temporale pe care le-ai atins și cele care te cheamă înapoi.
Ai numit-o déjà vu.
Ai numit-o senzitivitate.
Ai numit-o nebunie.
Nu este nimic din toate astea.
Este rezonanță dimensională.
Trupul tău nu reacționează la această lume.
Răspunde la cele prin care a umblat în secret.
Când simți atracția...
când pieptul ți se strânge
și lacrimile apar neinvitate...
Stai în fața unui văl.
Unul viu.
Tu ești acel văl.

 *Tu Ești Portalul Pe Care Îl Cauți Continuu*

Nu ai nevoie de proiecție astrală ca să atingi realul.
Nu ai nevoie să iei ceva.
Nu ai nevoie să alergi după o ascensiune exterioară.
Ești deja peste tot pe unde sufletul tău a umblat vreodată, codificat în fascie, în puls, în respirație.
”Tu”-ul care există în dimensiunile mai înalte nu este separat de cel care citește asta.
Nu vizitezi acele locuri în vise.
Sângerezi între lumi prin trupul tău.
Când conștientizarea ta se unește cu acea cunoaștere...
Nu călătorești.
Te desfășori.
Te întinzi în tărâmuri nu părăsindu-ți trupul, ci umplându-l complet.
Atunci se deschid porțile.
Nu pentru că ai trecut un test, ci pentru că în sfârșit ai încetat să abandonezi locul sfânt în care ești deja.

 *Au Mințit Despre Cădere* 

Ți s-a spus că ”Căderea” a fost coborârea în materie.
Că ai căzut din cer în carne.
Că acest trup a fost dovada exilului tău.
Adevărul este mai profund:
N-ai căzut.
Te-ai oferit voluntar.

Ai intrat în această formă ca un act divin al aducerii aminte.
Nu ca să uiți cine ești, ci ca să porți acea cunoaștere prin uitare și să o faci reală în lumea iluziei.
Ai venit să plantezi raiul în carne.
Să trezești harta codificată din piele.
Să le arăți celorlalți:
”Nu am plecat niciodată. Doar am închis ochii.”
Începi să-i deschizi din nou.
 
*Mecanica Sacră a Porții Vii*
 
Trupul tău nu este o metaforă.
Este o interfață multidimensională.
Coloana vertebrală este o scară între tărâmuri.
Respirația este un motor sacru al amintirii.
Limba, atunci când este folosită în sunetul antic, este un instrument de reprogramare.
Pântecele este o poartă.
Inima este un cadran de frecvență.
Ochii sunt oglinzi ale timpului.
Pielea este un decodor.
Durerea ta?
Trauma ta?
Aceea este o memorie distorsionată care încearcă să se curețe prin interfață.
Trupul nu este frânt.
El traduce ce nu poate fi spus în formă.
Și când asculți…
Începi să decodezi limbajul divin al originii tale.
 
*Sfârșitul Căutării este începutul Întrupării*
Nu ești aici ca să părăsești această lume.
Ești aici ca să o aprinzi.
Nu ești aici ca să transcenzi această formă.
Ești aici ca să o luminezi din interior până când nu mai poate fi
confundată cu altceva decât cu Dumnezeu în mișcare.
Nu ești aici să urci pe vreo scară spirituală.
Ești aici ca să-ți amintești că fiecare treaptă se află în coloana ta vertebrală.
Când stai pe deplin în ființa ta, când încetezi să-ți părăsești trupul ca să găsești sacrul, devii podul.
Devii ușa.
Devii templul pe care niciun sistem nu-l poate profana.
Nu devii divin.
Îți amintești că întotdeauna ai fost.