marți, ianuarie 24, 2012

Maturitatea vine la...14 ani

Vremurile pe care astazi le traim poate se misca mult prea repede pentru unii, prea lent pentru altii sau de neinteles pentru ceilalti. Indiferent cum percepem fiecare, vremurile vin si trec, le traim si le simtim si ne vom aminti de ele, ca ne place sau nu ne place. Fiecare perioada are sensul ei, rostul ei si demersul ei. Daca cineva sau ceva strica ordinea sau sensul de mers al evenimentelor percepute ca fiind normale, atunci cei care au fost promotorii acestui demers e posibil sa cada in disgratie si sa nu mai poata repara ceva care a stricat intr-un anume timp. Suntem raspunzatori de cum facem unele evenimente din viata sa prinda contur sau suntem raspunzatori daca stricam ceva din viata (a noastra sau mai cu seama a altora, mai ales daca acestia sunt copii) si nu mai stim sa reparam sau cum sa reparam.
Cand alegem sa incheiem un legamant facut sub pecetea iubirii pe care o consideram la momentul respectiv suficienta pentru a uni doua suflete, atunci urmatorul pas este legalizarea acestei iubiri in ideea ca intareste sentimentele pe care le avem si ca aceasta ne face sa mergem mai departe cu mai multa incredere mana in mana. Iubirea are "obiceiul" sa ne loveasca ca un val direct in fata, simtim foarte puternic furnicaturi in tot corpul si in toti porii, dar la fel de bine acest val se poate retrage lasand in urma lui o plaja goala presarata cu urmele unor amintiri vechi, noi sau foarte dureroase. Plaja care-ti aminteste de fiecare particula de nisip, adica clipe traite impreuna, rasete, bucurii, fericre, poate suparari sau poate regrete, cine stie, vor ramane stocate in rafturile amintirilor vietii noastre. Dar daca plaja este goala din incercarea noastra de a sterge urmele, acest gol cine-l mai umple?
Cand legamantul iubirii care se credea vesnic se rupe dupa niste ani, ani in care s-au mai nascut si copii, acest legamant poate parea doar ceva in care copilul nu va mai crede vreodata sau nici nu a avut valoare vreodata, nu pentru ca nu a existat iubire, ci pentru ca s-a renuntat la iubire, acea iubire care acum inseamna mai mult: copil/ii si regrete. Acesti copii care raman pierduti ratacind printre sensuri si nonsensuri, intre a intelege si a nu intelege, intre vinovatie si nevinovatie, intre a alege ceva si dorinta de a nu face asta, intre iubire si durere, intre mama si tata, adica parintii lui. Parinti pe care pana atunci ii considera doar a-i lui si mereu acolo, impreuna. Cand copilul este suficient de mare si reuseste sa discearna intre ce este bine si ce este rau sau cine are dreptate si cine nu sau cui ii parvine vina de a destabiliza ceva ce pana atunci insemna un intreg, atunci trauma este si mai mare, pentru ca va fi pus in situatia dureroasa de a alege cu cine ramane si cine poarta vina, iar aceasta suferinta vine cu un sac de intrebari pe care nu ar fi dorit vreodata sa si le puna sau nu a crezut vreodata ca o sa si le puna, va lasa o punte pe care nu va reusi sa o traverseze adunandu-si curajul. Si mai este ceva foarte important: alegerea nu va fi una simpla, pentru ca alegerea pe care o va face va insemna si condamnarea unuia dintre parinti, adica vinovatia pe care i-o va atribui unuia dintre cei doi parinti, iubirea si totodata suferinta, amandoua simtite si experimentate deopotriva, asta va fi trauma cea mai grea de trecut.
Asa s-a intamplat cu doua familii care s-au destramat, lasand in urma un baiat de 14 ani si o fetita de 1 an. Mama baiatului avea o relatie extraconjugala de aproximativ 2 ani cu un tanar casatorit si el, perioada dupa care s-a gandit sa divorteze, lasand in urma un sot in soc si care a inceput sa urmeze terapie psihologica si un baiat de 14 ani pus in situatia de a alege intre mama si tata, care fara unda de indoiala alegandu-l pe tata. In cealalta familie, el a parasit sotia si o fetita de 1 an, fetita ramanand la mama cum era de asteptat.
Ei, cei doi, se iubesc, dar dand timpul inapoi presupun ca iubire au avut si la inceput, in relatiile pe care acum le-au lasat in spate si la care au renuntat tot pentru iubire. Acum sunt singuri, fara obligatii, fara copii, dar se iubesc.
Ce este interesant si ca o lectie de viata in aceste doua povesti care, sunt convinsa ca seamana cu multe alte vieti, este ca acel baiat de 14 ani a dat o lectie celor care au puterea sa inteleaga si sa invete ceva si insasi celor doi parinti (sau patru).
Intr-o buna zi si fara sa spuna nimanui, impreuna cu un verisor mai mare cu masina lui, au pornit in cautarea localitatii in care s-a mutat mama cu iubitul ei, reusind sa ajunga intr-un final la destinatie. Cand a ajuns, a intrat, a salutat respectuos, s-a prezentat cu numele intreg si spunand cine este, dupa care a adaugat simplu si cu greutate: "am vrut doar sa vad si eu unde locuieste mama si pentru ce si cine m-a parasit!", dupa care s-a urcat in masina si a plecat.
Dar nu aici s-a oprit lectia pe care ne-o da acest baiat de 14 ani si cu o maturitate care depaseste cu mult varsta lui. S-a oprit la fetita de 1 an, fetita iubitului mamei lui, pe care a dorit s-o cunoasca si sa vada la cine a renuntat tatal ei. Mama fetitei a ramas muta de uimire de seriozitatea si maturitatea de care a dat dovada acest baiat, care oricat a incercat sa-si mascheze suferinta, nu cred ca a reusit. Prin dorinta de a o cunoaste pe fetita a demonstrat si curaj dar si o oarecare suferinta injumatatita, impartita intre el si fetita, chiar daca ea inca nu constientizeaza si nu a constientizat momentul. Mama fetitei, pe tot parcursul vizitei nu a reusit sa scoata macar un sunet.
La incheierea vizitei, baiatul a spus doar atat: "nu am sa reusesc vreodata s-o iert pe mama pentru ce a facut!".
Aceasta fraza plina de revolta, disperare si durere, suna ca si cum ar fi vrut sa se convinga pe sine pentru ce spunea si ce simtea, dar suna si ca o avertizare pentru propria viata, in sensul ca el nu va face la fel, dar cred ca, undeva, ascuns in sufletul lui, stie ca va veni vremea cand va trebui sa o ierte pe mama lui si va avea o discutie la fel de matura ca si gandirea lui.
Voi ce credeti?

duminică, ianuarie 15, 2012

"Poti sa-ti vindeci viata" - Louise Hay 2007



Filmul, bineînţeles, se bazează pe carte şi este prezentat de însăşi Louise Hay.
“Filmul oferă înţelegeri foarte profunde din povestea personală şi fascinantă a lui Louise şi dezvăluie privitorilor viziuniile ei despre aprecierea de sine, abundenţă şi cauzele metafizice din spatele bolilor fizice. De asemenea ne explică cum a aplicat aceste concepte vieţii ei emoţionale, spirituale şi profesionale.
În film apar şi Wayne Dyer (67), Greg Branden, Esther and Jerry Hicks, Louise Hays (80), Cheryl Richardson, Doreen Virtue, Candace Pert, Mona Lisa Schulz, Christiane Northrop, Gay Hendricks, and Leon Nacson (pe unii dintre ei îi ştiţi deja de pe blogul nostru), aceştia fiind nişte luminaţi în domeniul auto ajutorării, filozofiei, sănătăţii, spiritualităţii, care ne oferă viziunea lor în ceea ce priveşte succesul, fericirea şi nenunmăratele căi prin care oamenii îşi pot vindeca propriile vieţi.”

sâmbătă, ianuarie 14, 2012

"Elibereaza-te Rapid" – Munca de o viata a Dr. Larry Nims (2006)

Prima parte


A doua parte


Informatia din acest film nu intentioneaza sa inlocuiasca munca fata in fata cu un profesionist calificat al sistemului de sanatate si nu intentioneaza sa fie un sfat medical.
Elibereaza-te Rapid (BSFF) este o tehnica de auto ajutorare care este conceputa sa reduca stresul mintal si emotional si problemele pshihologice personale. Desi multi oameni din toata lumea au declarat ca le-a adus multe beneficii BSFF este considerata a fi o tehnica experimentala. Ca in cazul oricarei tehnici psihologice, nu pot fi garantate rezultate specifice.
Folosirea diferitelor metode psihologice, incluzand BSFF, pot genera reactii emotionale puternice cand sunt tratate probleme personale.
Daca aveti orice neliniste in ceea ce priveste urmarirea acestui film sau folosirea metodei BSFF, sunteti sfatuiti sa consultati un profesionist din domeniul medical sau psihologic potrivit, in ceea ce priveste folosirea acestei tehnici.
Vizionand acest film sunteti de acord si intelegeti limitarile BSFF si aratati ca acceptati acesti termeni.


Sursa: http://documentare.digitalarena.ro









miercuri, ianuarie 11, 2012

Sa ne facem o evaluare!

Scriam intr-o postare mai veche despre timpul nostru si cum sa ne ocupam de noi. Astazi, m-am gandit ca o evaluare ar fi binevenita si benefica pentru oricare dintre noi. Asa ca am reusit sa intocmesc o lista cu ce avem de urmat. Lista poate fi oricand modificata de la caz la caz, fiecare adaugand propriile evaluari. Insa inainte de toate, m-am gandit ca pentru acest lucru avem nevoie sa fim singuri pentru a reusi sa ne concentram mai bine pe propria persoana, fara ca cineva sa ne tulbure linistea spatiului pe care il dorim doar al nostru. Sa aveti o coala de notat la indemana si un pix.
  • alegeti-va o zi pe care sa o considerati doar a voastra si in care sa incercati sa va concentrati pe o stare de bine, calm si rabdare; - eliminati tot ce considerati ca va incomodeaza;
  • ganditi-va numai la voi, facand o evaluare fizica, dupa care incercati sa va concentrati pe interiorul vostru;
  • incepeti prin a va evalua starea la modul general si concentrati-va pe simturi;
  • treceti pe hartie, facandu-va o evaluare numerica de la 1 la 10 cu ce anume va deranjeaza, incepand cu starea proprie si propria persoana si continuand cu diverse persoane;
  • cand considerati ca va puteti concentra suficient de bine pe simturile si sentimentele voastre, incepeti o analiza pentru fiecare in parte;
  • incercati ca analiza sa fie cat mai corecta si concentrati-va pe fiecare in parte notand ce simtiti (ex.: sanatate, bucurie, realizare, fericire, implinire, multumire, familie, prieteni, etc.); - in lista puteti trece ce doriti sa evaluati;
  • acolo unde nu va puteti face conexiunea cu o stare multumitoare, notati-va starea;
  • incepeti sa va concentrati pe starea respectiva si incercati sa va ganditi la motivul care va nemultumeste sau care a dus la respectiva nemultumire;
  • daca nu gasiti niciun motiv care sa va alarmeze sau nu va puteti concentra pe unul anume, e posibil ca respingerea sa vina din interiorul dvs. cu ceva cu care nu ati rezonat niciodata sau pe care nu ati rezolvat-o niciodata;
  • concentrati-va pe dorinte si notati-va starea in timp ce le evaluati;
  • lucrati acolo unde doriti sa schimbati ceva;
  • faceti-va o lista cu persoanele care va incomodeaza, va face sa suferiti, va deranjeaza sau cu care nu ati reusit niciodata sa aveti o relatie satisfacatoare;
  • acolo unde considerati ca este nevoie de o estimare mai corecta si in detaliu, faceti-o; iar acolo unde nu gasiti nicio punte de legatura si considerati ca va face rau sau transmite numai stari negative, incercati pe cat posibil sa rupeti legatura sau sa evitati contactul;
  • incercati sa va recuperati starea de bine, analizandu-va realizarile, bucuriile, motivele care au dus la fericire si conectati-va cu acele stari;
  • intrebati-va daca ati gresit undeva si daca puteti repara ceva;
  • dupa ce ati reusit sa va faceti o estimare corecta si stiind ce trebuie sa reparati sau sa eliminati pentru a avea o stare buna, treceti la actiune;
  • concentrati-va pe ganduri pozitive si eliminati-le pe cele negative;
  • ganditi-va ca in orice exista ceva din care sa ne extragem multumirea interioara, daca stim cum si unde sa actionam;
  • ganditi-va ca o stare buna fizica si psihica aduce cu ea energie pozitiva care ne va propulsa spre acele alegeri considerate benefice;
  • reveniti asupra acelor evaluari pe care le considerati nerezolvate si concentrati-va pe ele, gasind rezolvare. 
Va doresc o evaluare corecta, satisfacatoare si cu rezultate dintre cele mai alese! Numai bine!

marți, ianuarie 10, 2012

Ce si cum transmitem

Invatam acasa sau ar trebui sa invatam macar in cei 7 ani, cum sa iubim, cum sa respectam, cum sa avem bun simt si cum sa ne comportam cu demnitate. Invatam insa, unii dintre noi, chiar daca nu vrem sau nu intelegem la vremea respectiva, cum sa promovam ura, cum s-o primim, cum s-o acceptam si cum sa-i facem loc in comportamentul nostru, crescand odata cu noi si acaparandu-ne, fara sa realizam ca raul este in permaneneta prezent cu noi si ne face rau pe toate planurile. Cum o invatam si cum o acceptam? Simplu uneori: in familie. Cum?! In mediul familial, cand invatam foarte multe si cand suntem in formare si in crestere. Invataturi cu care ramanem sau nu, pe care le promovam sau nu, pe care le mentinem sau nu sau le crestem potentialul prin autoeducare si autoperfectiuonare. Invatam foarte multe lucruri bune, dar din pacate le invatam si pe cele rele. Nimeni nu este perfect si nimeni nu pretinde perfectiunea, vorbind in standarde de normalitate. Dar cand este vorba de ura, nu cred ca ar trebui nici promovata si nici sustinuta
N-ar trebui sa-si faca loc printre toate sentimentele bune pe care pretindem ca le-am invatat acasa. Dar, din pacate, isi face loc si uneori este mai usor de primit si acceptat decat intelegerea, iertarea si sentimentele calde, pentru ca sta aproape de invidie sau mana in mana cu invidia, indiferent ce forma ar imbraca ea. Parintii ne invata si de la ei invatam cum sa ne formam si cum sa ne dezvoltam, ei fiind primii nostri formatori si transmitatori de modele. Insa, asa cum stim toti, parintii sunt si ei de mai multe feluri: cei care isi ocrotesc copii excesiv aproape izolandu-i, cei care isi rasfata copii fara limite, cei care nu se gandesc ca manifestarile lor dauneaza cresterii  si cei care considera ca bataile si pedeapsa este mama invataturii. Poate ca lista o fi mai larga, dar consider ca deocamdata este suficient.
Daca luam fiecare categorie in parte, constatam ca nu este bine mai pe nicaieri. Cei care ii "cocolosesc" prea mult nu le va da posibilitatea sa-si dezvolte propria personalitate, nu vor sti sa faca propriile alegeri si nici nu le vor cunoaste, cei care ii rasfata prea mult va constata ca au crescut copii care nu vor fi in stare sa se descurce singuri ci vor astepta permanent sa li se dea sau sa li se faca pe plac in permanenta crezandu-se rasfatati indiferent de varsta, cei care nu se gandesc la consecintele manifestarilor lor vor realiza ca si copii lor vor avea aceleasi manifestari copiate sau induse, iar cei care considera ca bataia este mama invataturii vor avea copii traumatizati, complexati, frustrati si care, cu cea mai mare probabilitate vor dezvolta tulburari diverse sau la randul lor vor avea intocmai acelasi comportament pe care il va promova in propria familie si cu proprii copii. Felul cum fiecare parinte reuseste sa se comporte si sa transmita copiilor inseamna foarte mult.
Sigur va intrebati: atunci cum? Referindu-ne doar la mama, Donald Winnicott a dezvoltat conceptul "mamei destul de buna" unde facea referire la sprijinul afectiv neconditionat pe care il transmite, il priveste si-l lasa sa se dezvolte ca pe un individ autonom, ii transmite sentimentul ca este iubit neconditionat si este cea care se gandeste la ce si cum transmite nu numai prin vorbe ci si prin atitudine si gesturi. Dar sa nu-l uitam pe tata, care are aceeasi responsabilitate, fiind foarte importanta atmosfera creata in familie, sentimentele, atitudinea, sprijinul, modelul pe care il promoveaza, atmosfera, emotiile pe care le transmite, pentru ca excesul  in oricare dintre toate acestea, va avea repercursiuni negative.
Sa revin la ideea cu care am inceput, si anume la transmiterea urii si perpetuarea ei. Foarte frecvent parintii uita ca exista unele discutii care se poarta cu usa inchisa, nu in prezenta copiilor, care ori vor fi influentati, ori vor avea sentimente divizate, ori va intelege ca tot ce uraste parintii trebuie sa urasca si ei. Discutii, cum ar fi invidia sau ura indreptate catre cineva (indiferent ca este ruda, cunostinta sau prieten) purtate in prezenta copiilor, nu va avea alt efect decat acela de a-l face pe copil sa simta si sa aiba acelesi simtaminte/sentimente vis-a-vis de respectiva persoana in directia careia se indreapta ura parintilor lui si sa fie la fel de afectat, chiar daca in esenta, persoana in directia careia este indreapta ura nu are nimic de a face cu ce simte copilul sau chiar parintii lui. Este important sa transmitem copiilor sentimente precum dragostea, puterea de a discerne ce este bine si ce nu, de a face singuri alegerile, de a-i indruma spre alegeri care considera ca le sunt benefice,  de a gandi singuri ce pot face si ce nu pot face, a le lasa libere sentimentele pentru a le umple cu ce considera ca ii face bine.
Ura transmisa de parinti indreptata in directia cuiva si care nu are nicio legatura cu persoana lor (a copilului), nu va face altceva decat sa umple un loc si un spatiu in care ar fi putut sau ar putea intra dragoste, iubire, bunatate, intelegere, compasiune, altruism, bucurie, inocenta, fericire, etc.

Nu am ales acest subiect intamplator, ci pentru ca am intalnit copii care urasc persoane cu care nici nu au avut de-a face, dar le urasc pentru ca parintii lor simt asta. Pare a fi promovarea nefericirii, iar acesti copii sunt nefericiti.

vineri, ianuarie 06, 2012

Bun gasit tuturor,

Am inceput un an nou si, ca de fiecare data, speram sa fie mai bun, mai luminos, mai prosper si mai plin de realizari pe toate planurile. Sa ne reamintim ce am realizat si cum am trecut anul care tocmai l-am incheiat, nu stiu daca pentru toata lumea ar fi un remember de bun augur. Daca da, atunci este bine.
Ce speram sa ne aduca anul 2012, presupun ca fiecare are o lista lunga de dorinte, printre care se numara sanatatea fizica dar si psihica.
Pentru ca, asa cum din pacate am luat cunostinta prin si din diverse surse, sfarsitul anului 2011 si inceputul lui 2012, nu a inceput tocmai bine pentru unii dintre semenii nostri. Asa cum scriam intr-o postare numita "Luna decembrie" si pe care o descriam ca fiind cea mai asteptata luna, totusi pentru cei mai multi, luna sarbatorilor, a cadourilor si intregirea familiei, nu a fost intocmai asa cum si-au dorit. Motiv pentru care, singuratatea, negativismul si gandurile nesanatoase si-au facut loc pe un teren deja saracacios in sperante si pozitivism, instalandu-se depresia (sau deja instalata), care astepta doar un motiv, poate banal pentru unii si suportabil, in a da curs unor evenimente neasteptate si greu de acceptat. Asa se face ca inceputul fiecarui an aduce cu el evenimente precum sinucideri, crime, pe fondul carora cei din familie nici nu au cum sa intuiasca sau sa anticipeze motivele sau momentele declansarii unor astfel de finaluri nefericite. Uneori suntem plini de compasiune si regret pentru cei pierduti in neantul propriilor ganduri, simtiri, manifestari si tulburari, care nu reusesc sa inteleaga rostul fiecaruia in acest context numit viata, incercam sa le intindem o mana de ajutor, fiecare dupa propria intelegere, cunostinte, bunavointa sau putere. Si pentru ca vorbim despre nou inceput, de aceasta data un an nou, trebuie sa amintesc si de efectele negative ale geloziei in acest demers al vietii. Stiu ca pentru fiecare gelozia are definitia ei si poate rostul ei intr-o relatie dar din punctul meu de vedere este doar o ingradire a celeilalte persoane din dorinta de a completa sau intregi lipsurile si vidul interior, lupta cu propriile neputinte si limite.
Si pentru ca gelozia, are si ea locul ei de "cinste" in categoria sus amintita, si ea declanseaza diverse scene dintre cele mai nocive in diverse situatii. Chiar si un apel pe care il primim si ni se ureaza cele bune pentru noul an, poate declansa scene, acuze, vorbe jignitoare, batai, etc. Ca si depresia, si gelozia o mostenim, ca vrem sau nu, dar aceasta este doar parerea mea. Sau o mai putem "invata" prin cercurile anturajului din care facem parte, din dorinta de a epata, de a arata maretie si putere, etc. Pentru ca nu oricine aduce gelozia la rang de sindrom, decat aceia care deja o au si incepe sa se manifeste cand nici tu astepti si din orice, fara sa-i trebuiasca un motiv anume, ci poate fi chiar imaginar, reusind sa devina patologica. Ba chiar as putea sa o introduc in categoria  unor tulburari cum ar fi cea paranoida,  pentru ca neincrederea si suspiciunea manifestate de cele mai multe ori fara o baza reala, ci doar imaginara, poate aduce cu ea dezbinari, ura, scandal, batai aprige, crime etc. Gelozia controleaza mintea, sufletul si mediul in care traiesti, deterioreaza totul in viata, creeaza un vid interior, iar sansa ca exteriorul cu interiorul sa fie in buna comuniune ajunge sa fie nula, pentru ca razboiul se desfasoara numai intre "tine si tine".
Gelozia, din punctul meu de vedere, se dezvolta pe un fond de neincredere in propria persoana, lipsa controlului in propriile ganduri, simtiri, manifestari, iar dorinta de control incepe sa se manifeste asupra celor din jur, dar cu precadere suferinta fiind suportata de catre persoana in cauza, interiorizand neincrederea ca pe ceva care-i este caracteristic si-i apartine, devastand ca un tavalug tot.
Incepe sa emita pareri cu care cel/cei din jur nu sunt de acord, incepe sa inventeze scene din care sa-si extraga convingerea ca are dreptate si sa-si alimenteze egoul slabit si vidat, lipsit de vlaga. Convingerea ca a avut sau are dreptate este ca grandoarea pentru narcisici.
Bucuria, gandurile bune si pozitive, calmul si pozitivismul, palesc in fata geloziei, care tine loc de limitari pe toate planurile, in spatiu si timp. "Gelozia este un monstru zamislit prin el insusi si nascut din el insusi" spunea William Shakespeare.
Asa ca, inceputul de an sa-l primim cu urari de bine pentru si de la cei dragi, sa trimitem si sa primim urari de la si pentru cei pe care ii cunoastem mai mult sau mai putin, sa trimitem urari prin telefon, sms-uri, mail-uri, etc., uitand, macar putin de gelozia care nu-si are rostul si locul in astfel de momente, incercand sa nu ne gandim ca la celalalt capat ar putea fi o (posibila) legatura extraconjugala sau sa vedem o inselatorie, o minciuna sau persoane imaginare. Suspiciunile si preocuparire neavenite nu fac casa buna (in normalitate) cu placerea de a primi sau a trimite urari de an nou.

Numai bine, ganduri bune, succes, speranta si mult pozitivism va doresc.