joi, decembrie 22, 2011

Revolutia fara raspuns

In propriul drum al vietii, multi dintre noi ajung sa se confrunte cu propria revolutie, fie ea interioara sau exterioara, pe ceva sau cineva, cu scop sau fara scop. Daca extindem, gandindu-ne la revolutia in masa, atunci lucrurile se schimba, avem nevoie de un lider sau de un deschizator de drumuri sau de curaj sau de interes/e, insa mecanismul dupa care functioneaza sistemul este acela gen turma. Poate parea descurajant sau jignitor, dar daca vom aprofunda ideea ajungem sa credem ca in momente de criza, cum ar fi producerea unei revolutii si nu numai, fiind vorba de o masa de oameni, functionam sau incepem sa functionam apropae la fel, urmand indicatiile celor care au avut initiativa/curajul/interesul (sau altceva) sa iasa in fata si sa inceapa sa manipuleze acea masa de oameni, prin anunturi pe care cei multi le asteapta, cum ar fi  o viata mai buna, schimbari in bine, totul in mai bine, totul impreuna si in favoarea tuturor, mai ales intr-o situatie cand saracia este ridicata la rang de uniformitate iar speranta aproape inexistenta. Nu mai reusim sa functionam dupa propriile noastre standarde, principii sau normalitate asa cum am functionat sau functionam de obicei.
Sa ne aducem aminte de evenimentele din decembrie 1989, pe care fiecare le-a trait in felul lui si le-a simtit in felul lui, dar speranta era la unison, mana in mana cu o singura dorinta.  Amintirea acelor zile in care am crezut in schimbari si minuni, imi revin in minte de fiecare data in aceasta perioada, mai pregnant ca in alte perioade. 
Ma intorc in timp in acea perioada si imi amintesc ca eram acasa, asteptandu-mi colega de camera sa vina de la serviciu. La un moment dat, in jurul orei 15,oo a intrat pe usa ca un tanc, uda din cap pana in picioare, speriata pana la atac de panica, abia tinandu-se pe picioare si neputand sa vorbeasca decat intr-un tarziu, cand a spus doar atat: "da drumul la televizor". Cand am deschis televizorul, initial nu am inteles despre ce este vorba, se vorbea despre revolutie, despre binele poporului, despre fuga conducatorilor, etc. Eram buimaca si mi-am dat seama ca acest cuvant "revolutie" a existat, pana atunci, doar in dictionar si cartile de istorie. Despre evenimentele de la Timisoara aflasem vag si doar ce eram anuntati, anume ca inceputul unei revolutii fusese anihilata, ca fusese interese din afara, ca totul este normal etc., insa acum aflam de la televiziunea romana ce s-a intamplat acolo si ce este cu adevarat si nu-mi venea sa cred ce aud. La televiziunea romana nu era programul pe care il stiam eu ca este de obicei, ci transmisia era un haos, galagioasa, cativa oameni necunoscuti atunci, care faceau tot felul de anunturi, anuntau ca a inceput revolutia poporului, ca Ceausescu si consoarta sunt inlaturati de la putere, ca au reusit sa fuga intr-un elicopter de pe acoperisul cladirii CCA, ca televiziunea romana este acum a poporului...erau asa de multe informatii incat faceam eforturi sa le inteleg, sa le cred si nu ma gandeam la ce urma sa se intample. Colega tocmai imi spusese ca era prin centru cu treaba, ca acolo sunt stransi multi oameni si ca tancurile armatei au incercat sa imprastie multimea cu tunurile cu apa...multe informatii...prea multe.
Moment in care mi s-au inmuiat picioarele, adrenalina a inceput sa functioneze aproape instantaneu si am anuntat ca trebuie sa mergem si noi acolo. Ne-am strans o gasca mare din cartier si am plecat marsaluind spre centru, extaziati, increzatori, cu un curaj revolutionar si...cu multa inconstienta. Intentionam sa mergem pe jos pana in centru, din cartierul Salajan, dar pe drum am fost imbarcati, noi si altii de pe traseu, ca o turma de oi in remorca unui camion care avea o singura destinatie. Tipetele si entuziasmul libertatii parca ne facea sa ne credem stapanii strazii si ai lumii. Tineretea si naivitatea isi spunea cuvantul. Ajunsi in centru la Universitate, nu a reusit sa ne socheze tancurile plasate in linie si cu tunurile amenintator spre noi, ci parca erau acolo sa ne dea curaj. Cand am coborat pe scarile metroului la Universitate, imaginea de pe scari si din interior ne-a speriat, pentru ca pe jos erau oameni raniti, sangele curgea peste tot, oamenii alergau de colo-colo speriati, panicati si cu toate astea stiau ce fac. Nimeni nu parea ca vrea sa renunte.
Am iesit la suprafata, unde ne-am alaturat multimii cantand si dansand hora unirii si strigand slogane la adresa fostilor conducatori. Faptul ca reuseam sa ne exprimam liber ne facea sa nu ne mai gandim la consecintele prezente, ca de cele viitoare nici nu era vorba. Am plecat mai departe spre CCA cu gloantele suierand deasupra capetelor noastre, dar nu cred ca vreunul dintre noi s-a gandit vreo clipa la viata lui, totul parea ca fiind copiat dintr-un film in care eram in plina actiune si ar fi trebuit sa ne jucam rolurile pana la sfarsit. Care sfarsit? Acel sfarsit care putea insemna si viata, nici macar nu-l intrezaream, nu ne gandeam decat ca facem parte din multime si facem ce fac si ei, participam la revolutia noastra. Cu ce pret?
Toata noaptea am stat acolo, ascunzandu-ne dupa ziduri, unul in spatele celuilalt, cu gloantele suierand permanent si amenintator pe deasupra capetelor, pe langa noi, aproape sau mai putin aproape. La un moment au fost aduse ladite cu sandvisuri si apa potolindu-ne putin foamea de care pana atunci uitasem. Insa nimeni nu s-a gandit o clipa ca acele sandvisuri sau apa ar fi putut fi otravite. In acele momente se putea intampla orice. Se vorbea de teroristi prezenti pe strazile capitalei, fie ei rusi, arabi sau romani, dar toata lumea vorbea de teroristi. Groaza momentelor incepea sa puna stapanire pe situatie, nimeni nu mai stia cu cine este, daca sa aiba incredere si in cine, sa fuga, sa stea sau ce trebuie sa faca. Cu siguranta insa ca multi stiau ce trebuie sa faca sau ce faceau si care era scopul lor. Informatiile pe care le primeam erau ravasitoare, coplesitoare, incerte, poate menite sa ne sperie, uneori incurajatoare sau pline de erori. Nici nu mai conta! Intrebari erau multe si pe buzele multora.
Armata era sau nu era cu noi? Am reusit sau nu am reusit sa facem revolutie, cine a inceput-o, de unde? Plecam sau nu plecam? Mergem mai departe sau nu? In cine avem incredere si in cine nu? I-au prins pe Ceausesti sau nu? Dar pe cei din conducere? O multitudine de intrebari, la care noi, din multime nu detineam vreun raspuns. Nu ca, acum, avem vreun raspuns!?
Am hotarat sa mergem mai departe spre televiziune, de parca fara noi nu se intampla nimic! Ajunsi acolo, panica a inceput sa-si faca efectul, frica a cam inceput sa puna stapanire pe noi, iar informatiile si ce se intampla pe strazi incepusem sa le privim cu mai multa obiectivitate si realism. Sa dam inapoi era cam tarziu, drumul de intoarcere era presarat cu multe pericole, mitraliere, teroristi si multe gloante care luminau cerul si capitala, care pana atunci fusese in bezna. Dar nu aceasta lumina o doream noi!
Am inceput sa ne retragem pe una din stradutele perpendiculare cu televiziunea, plina cu vile marete si frumoase de parca intrasem intr-o alta tara. La un moment dat mi-am seama ca ne aflam direct in vizorul unei pusti asezate confortabil la un gemulet de baie si cu teava indreptata exact in directia noastra, iar in momentul cand am vazut-o clar si am realizat ce este cu adevarat, am spus "uite o pusca" si am aratat cu mana iar in secunda urmatoare a inceput sa traga. Incercam sa fugim de parca ne jucam hotii si vardistii, de aceasta data real, lovindu-ne unii de altii intr-un haos care a creat panica dar si trezirea la realitate. Ne-am asezat in fata unei vile, sprijiniti de gard, moment in care un glonte a ricosat din copacul din spatele nostru, cazand pe acoperisul garajului din spatele nostru. Zgomotul facut de glontele cazut pe tigla garajului imi rasuna si astazi in minte, ca dealtfel tirul gloantelor rasunand ca o prevestire de nenorociri. Dar suieratul unui glonte pe deasupra capului meu m-a facut sa realizez ca ne aflam intr-o situatie din care nu stim cum vom iesi si ca suntem depasiti de situatie. In acel moment, stapanii vilei in fata careia ne aflam au iesit invitandu-ne in casa, sau mai exact la subsolul casei, unde ne-au servit cu sucuri, prajituri si fructe. Daca sa avem incredere sau nu in acei oameni, absolut nimeni nu si-a pus problema, decat mai tarziu, cand ne aflam confortabil acasa, impartasindu-ne impresiile si trairile, pe care in toiul evenimentelor nu ne ocupasem. Nimeni nu mai scotea un sunet, evenimentele in care am incercat sa participam, incepeau, incetul cu incetul sa puna stapanire pe noi, amintindu-ne ca aceasta realitate pe care am experimentat-o in dorinta de a urma turma, putea avea un altfel de deznodamant. Atunci am reusit, cu totii, sa constientizam ca naivitatea, tineretea si lipsa de experienta ne putea costa mult prea scump: viata. Viata pe care foarte multi tineri, ca si noi, si-au pierdut-o.
Cine este in masura sa spuna daca a meritat sau nu? Cei multi si greu incercati in niciun caz!
Iar durerea celor care i-au plans si care-i plang pe cei ucisi in acele momente, cu siguranta ca nu au macar un raspuns la cele intamplate in acele zile care au marcat un nou si bun inceput pentru majoritatea dintre noi. Cat despre cine, de ce si pentru ce, nu cred ca isi asuma cineva responsabilitatea, ci doar spunandu-se ca revolutia este de vina. Suferinta si lacrimile celor care si-au pierdut persoane dragi, nu poate insemna decat amintirea unor grele incercari si greu inceput. Si intrebari care nu-si vor gasi raspuns, poate, niciodata.

Licenţa Creative Commons
"Revolutia fara raspuns" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

marți, decembrie 20, 2011

Copilarie pierduta

Vin sarbatorile intr-un ritm alert, iar speranta ca vom primi un cadou mult visat se poate concretiza in cateva zile, asteptarea isi incepe numaratoarea inversa. Ce ne dorim sa primim in aceste zile are legatura cu starea financiara, cu potentialul fiecarei familii dar si cu armonia. Ce ne dorim fiecare este o lista lunga pe care unii isi permit s-o bifeze, altii nu, insa raman cu speranta ca anul care va veni va aduce cu el o stare sau o situatie ceva mai buna sau buna.
Ce-si doresc majoritatea copiilor? Sa-i intrebam...Nu isi mai doresc jucarii care mai de care mai banale si galagioasre, ci isi doresc telefoane sau calculatoare din ce in ce mai performante si mai sofisticate. Orizontul dorintelor s-a limitat considerabil. Copiii nu-si mai doresc jucarii pe care sa le imparta cu alti copii sau sa se joace impreuna, ei isi doresc o lume virtuala in care sa se afunde, sa se piarda si in care sa se creada stapanii lumii si stapanii celor mari.
Problema este una singura: dorinta le este indeplinita. Parintii, parca dintr-o dorinta inconstienta de pierzanie sunt promotorii acestor perpetuari a cadourilor fara viata. Jucariile, acelea banale (cum spunea un copil de clasa a IV-a) au viata, pentru ca ei dau viata jucariilor, le dau nume, le "responsabilizeaza". Dar parintii au uitat de aceste jucarii pline de viata si se indreapta spre cadouri care le ia din viata copiilor lor.
De ce o fac daca, majoritatea dintre ei, nu stapanesc foarte bine arta unui program responsabil si un program controlat?
Copiii, majoritatea dintre ei, primesc ce-si doresc. Parintii ce-si doresc? Primesc ei ce-si doresc? Sunt sigura ca isi doresc niste copii responsabili, cu picioarele pe pamant, cu o educatie buna, inteligenti, cu un viitor bun si lipsit de greutati, sanatosi. Dar cum construiesc acest drum? Trimitandu-i direct intr-o lume greu de controlat si anume aceea virtuala? Am cunoscut parinti ingrijorati si responsabili, dar am cunoscut si parinti care se rezuma in a spune doar atat: "cum, sa nu primeasca copilul ce-si doreste?".
De fapt cine primeste ce-si doreste: copilul sau parintele? Eu cred ca parintele. Acel copil este jucaria (vie) pe care, poate, nu a avut-o si plus de asta poate insemna si cautarea linistii singuratice pe care un copil zgomotos sau mai multi nu ti-o poate da, asa ca in fata unui calculator...linistea este asigurata. Multi parinti gandesc ca decat sa stea sa faca multa zarva prin casa si sa-l/sa-i deranjeze, mai bine sta la calculator...cuminte.
Semnalul de alarma pentru multi dintre parinti nu exista decat atunci cand realizeaza ca este mult prea tarziu, cand copilaria copilului/copiilor lor s-a pierdut intr-o lume virtuala, o lume nesanatoasa, plina de violenta, plina de fantasmagorii, de incertitudini, fara viata si nestiind ca in viata reala lucrurile nu le poti schimba apasand pe o singura tasta.
In fata calculatorului uita de viata lui, uita de viata fratilor, a parintilor si a tuturor celor din jurul lui, nedandu-si seama ca isi pierde copilaria fara rost, pe care mai tarziu o va cauta si o va regreta.
Unde sunt parintii si ce fac? Ei fac cadouri!


Licenţa Creative Commons
"Copilarie pierduta" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

sâmbătă, decembrie 17, 2011

Documentar - Droguri: cocaina


PREMIERA PE INTERNET
Descoperă industria de 300 de miliarde de dolari a drogurilor, în care traficanţii încasează profituri uriaşe, dependenţii sunt prinşi într-un cerc vicios, iar autorităţile luptă pe diferite fronturi – câmpurile fermierilor, laboratoare obscure, colţuri de stradă şi şcoli suburbane. Cum funcţionează această afacere? Poate fi oprită sau ar trebui reglementată? Ce impact are asupra celor pe care îi atinge?
Droguri este serialul care-ţi oferă un tablou detaliat al celor mai utilizate substanţe stupefiante: cocaina, metamfetamina, heroina şi marijuana. Serialul cuprinde în fiecare episod perspectivele traficanţilor, dealer-ilor, consumatorilor, reprezentanţilor legii şi medicilor asupra acestei afaceri extrem de profitabile. Serialul urmăreşte ciclul de producţie al fiecărui drog, linia sa de aprovizionare în mijlocul comunităţilor şi efectele asupra corpului uman..
Episodul 1: Cocaina
Descoperă cum funcţionează industria de 92 de miliarde de dolari a cocainei, de la cultivatorii de coca din Columbia la traficanţii din Miami.

marți, decembrie 13, 2011

Dependenta emotionala

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme (din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt. Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportamentul contrar, dezvoltand o teama de angajament, tocmai pentru a nu mai experimenta suferinta traita in copilarie, generata de prezenta precara a parintilor.
Ca adulti insa, cei mai multi par sa uite ca nu mai au NEVOIE de o iubire neconditionata, ei uita ca pot avea grija de ei insisi, ca isi pot rezolva singuri problemele. Inclinatia catre renuntarea la controlul asupra propriei vieti se naste din teama: teama de durere, de deprivare, de a dezamagi pe altii, de esec, de respingere, de a fi singur etc.
Iubirea adictiva mai naste o iluzie, si anume ca celalalt ne completeaza si ca fara el am fi “fragmentati”. Ceea ce se intampla de fapt este ca celalalt trezeste in noi calitati pe care nu le observasem sau nu credeam ca le-am putea avea. Cand ne indragostim, ne indragostim de fapt tot de noi, dar de partea neexplorata inca. Rolul partenerului este tocmai acela de a scoate ce e mai frumos in noi. Ceea ce admiram in ceilalti admiram in noi, iar ce uram, sunt tot laturi ale noastre, dar pe care le respingem.
Din pacate, suntem invatati ca nu putem trai fara o alta persoana, asta e societatea – ascultati cu atentie melodiile de dragoste, uitati-va la telenovele sau filme de dragoste, toate sunt modele ale iubirii nesanatoase.
“Iubirea infantila, imatura crede ca: daca eu am grija de tine si te iubesc asa cum vreau si eu ca tu sa ma iubesti, atunci chiar ma vei iubi asa cum vreau. Avem impresia ca dragostea unui copil este generoasa si inocenta, dar de multe ori ne inselam. Copiii nu sunt inca capabili de iubire spirituala; dragostea lor este egocentrica. Iubesc pentru a supravietui, pentru a nu avea de-a face cu durerea, frica, sau lipsurile.”

Caracteristicile iubirii adictive:
Partenerii:
1. se simt mistuiti (“imi esti indispensabil“);
2. au dificultati in stabilirea granitelor eului (exemple de granite slabe: conversatii intime cu persoane cu care nu ati stabilit relatii de incredere, indragostirea de orice persoana care va acorda atentie, recurgerea la comportament sexual ca unicul mod de a satisface nevoile celuilalt, nerespectarea propriilor valori pt a face pe plac altcuiva, acceptarea unor lucruri pe care nu le doriti, a spune da cand vreti sa spuneti nu, pastrarea relatiilor cu oamenii abuzivi, increderea in toti oamenii etc.);
3. au tendinte masochiste;
4. renunta cu greu;
5. se tem de riscuri si necunoscut;
6. au dificultati in experimentarea intimitatii reale;
7. joaca jocuri psihologice;
8. au nevoie de ceilalti pentru a se simti impliniti;
9. cauta solutii in afara lor;
10. pretind si asteapta iubire neconditionata;
11. asteapta de la altii recunoastere si apreciere
12. isi doresc apropierea, desi se tem de ea;
13.incearca sa “repare” sentimentele celorlalti (eu “salvator”, in unele cazuri);
14. joaca jocuri de putere (din care insa si partenerul obtine avantaje ascunse);
15. se tem sa fie abandonati cand au loc despartiri de rutina;

Caracteristicile apartenentei sanatoase:
Partenerii:
1. permit afirmarea individualitatii celuilalt;
2. traiesc un sentiment de contopire, dar si de separare fata de ceilalti;
3. aduc la suprafata ce e mai bun in ei, dar si-n ceilalti;
4. accepta ideea sfarsitului unei relatii;
5. sunt receptivi la nou;
6. stimuleaza dezvoltarea celorlalti;
7. se simt liberi sa ceara ceea ce doresc;
8. evita sa-i domine sau sa-i controleze pe ceilalti;
9. isi accepta propriile limite, dar si pe ale celorlalti;
10. incurajeaza autonomia celuilalt;
11. au o stima de sine ridicata;
12. au incredere in amintirea celor iubiti;
13. isi exprima sentimentele in mod spontan;
14. sunt dornici de apropiere si dispusi sa devina vulnerabili;
15. isi afirma puterea personala si egalitatea fata de sine si ceilalti.

Cum treci de la iubirea adictiva la una sanatoasa?

1. Negarea – relatia inca pare normala in acest punct pentru parteneri. Apar rationalizarile (toate cuplurile trec prin asa ceva, e mai buna o relatie proasta decat niciuna, ne-am jurat credinta la bine si la rau, asa e viata, sa luam mereu ce e mai bun in oameni, nu e chiar asa de rau)
2. Disconfortul (“ceva nu e de ajuns“, “nu e in regula“, “ce se intampla cu mine? ar trebui sa fiu mai fericit“, “oare el/ea ma mai iubeste? oare eu il/o mai iubesc?“, “asta e tot? sunt plictisit“, “ma simt sufocat, trebuie sa ies din relatie“). Acum cei mai multi cauta alinare in alte dependente: alcool, mancare, cumparaturi, munca, jocuri, legaturi extraconjugale.
3. Confruntarea – poate fi declansat de o depresie, o despartire, o carte, o boala, o schimbare importanta in viata, o discutie cu un prieten etc. Atunci cand unul dintre parteneri ameninta cu despartirea, simptomele alarmante se amplifica. La fel si confruntarile melodramatice: acuzatiile si negarile furioase curg dintr-o parte in alta, mascand teama. Relatia intra in criza.
4. Separarea psihologica: renuntam la asteptarea cum ca o relatie e menita sa raspunda tuturor temerilor si nevoilor noastre. “Suntem dispusi sa pornim in acea calatorie interioara de descoperire a sinelui” (cine sunt? ce vreau de fapt? cum am ajuns aici? de ce mi-e teama? ce cred despre femei/barbati/relatii/iubire/putere?). Uneori se intampla sa aiba loc si separarea fizica in aceasta faza.
5. Siguranta de sine – indivizii incep acum sa se aprecize pe sine, sa se autostimeze mai mult, sa aiba mai multa incredere in potentialul lor, in propria forta interioara.
6. Apartenenta – indivizii descopera alte modalitati de a iubi matur. S-au desprins. Au aflat ca sentimentul de apartenenta nu se rezuma la relatia de iubire, ci poate cuprinde si familia, prietenii etc.
7. Incercarea de a comunica – in aceasta etapa, indivizii trec de la concentrarea asupra propriei persoane si relatiei lor la trairi si gesturi de daruire mai generale. Multumiti de ei insisi si de ceilalti, ei au acum mai multa energie creatoare, vitalitate fizica si putere spirituala pentru a darui si a raspunde.
Parcurgerea etapelor este destul de dificila ca si la dependentii de droguri – pot exista recaderi.
 Intr-o zi poti fi la etapa 7, ca apoi sa te regasesti la 2, insa pe masura ce se instaleaza evolutia, se va stagna mai mult in ultimele etape.

Preluare email

luni, decembrie 05, 2011

Luna decembrie

Daca aproape in tot restul anului suntem incorsetati de griji, alergaturi pentru existenta de zi cu zi si cu grija apasatoare a viitorului nesigur, in aceasta luna, decembrie, parca nu mai exista nimic din tot ce ne ingrijora si ne apasa. Si asta incepand chiar cu 01.decembrie, cand lasam deoparte grijile, gandurile care ne macina existenta si incercam sa facem loc bucuriei, bunei dispozitii si gandurilor bune.
Ganduri pline de speranta si optimism, ganduri indreptate catre cei dragi, ganduri bune indreptate chiar si in directia celor care ne-au suparat sau ne-au incetinit din drumul nostru catre realizarile propuse, lasam deoparte toate rautatile, lasam deoparte toate gandurile negative si ne umplem de ganduri pozitive. Iertam. Cate minuni poate face iertarea si eliberarea!
Luna decembrie reuseste sa faca minuni, iar aceasta doar pentru ca este o luna plina de cadouri, de intregire a familiei, de bucurii care mai de care mai emotionante, de sarbatori, de stralucire, ne simtim liberi sa credem ca totul este posibil.
Stralucire pe strazi dar si in sufletele noastre. Ne umplem de sentimente bune si privim viitorul cu ganduri deschise, optimiste si increzatori. Chiar avem sentimentul ca totul ni se cuvine, ca totul este posibil, iar iubirea cu care ne umplem sufletul, face si ea minuni.
Si toate acestea intr-o singura luna! De ce n-ar fi toate lunile la fel? De ce n-am privi toate lunile din an cu acelasi optimism? La urma-urmei, fiecare luna are farmecul ei, fiecare luna are ceva de daruit si are propria-i viata. Trebuie doar sa deschidem ochii si sa le privim ca facand parte din propria noastra viata, plini de fericire si deschidere. Pentru ca fiecare luna si fiecare anotimp are propria viata, propria frumusete si fiecare anotimp ne transmite ceva care inseamna viata.
Viata lor contopita cu a noastra, inlantuiti intr-o vesnicie:  primavara este infloritoare, plina de vioiciune si revenire la viata, vara aduce cu ea caldura, libertatea si plimbarile in locuri insorite, toamna aduce cu ea culori pline de viata si stralucitoare, care ne imbie la nostalgie, iar iarna aduce cu ea curatenie si improspatare. Toate acestea inseamna viata si inseamna viata noastra, fac parte din noi.
Revenind la luna decembrie, presupun ca este in topul celor mai pline de glorie si optimism dintre toate celelalte, pentru ca ne place sau nu ne place, tot ea incheie un an in care am incercat sa facem totul posibil, cand ne facem bilantul realizarilor si esecurilor, dar tot ea ne umple de speranta ca daca nu am reusit sa realizam ceva in anul pe care tocmai il incheiem, avem speranta, dorinta si planuri pentru anul care va incepe. Acest ciclu incepe la finele fiecarei luni de decembrie, cand visam ca totul este posibil. Cand visam si ne propunem ca daca n-am reusit pana la finele anului in curs, care se incheie cu luna decembrie, vom reusi anul care urmeaza sa vina.
Dar toate dorintele ni le punem in luna decembrie, toate bucuriile le avem in luna decembrie. Luna plina de stralucire, cadouri, iubire, uniune cu cei dragi, ne improspatam sufletul cu gandul ca suntem buni sau ca vom deveni mai buni, mai intelegatori si ca vom face totul posibil pentru noi si cei dragi noua.
O luna plina de sarbatori si o luna plina de bucurie, speranta si nostalgie. N-ar fi ideal sa le privim pe toate la fel? Asta insemnand ca fiecare zi din luna sa o privim ca pe un dar.
De fapt primim daruri in fiecare zi a fiecarei luni: viata noastra.

Licenţa Creative Commons
"Luna Decembrie" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.