vineri, septembrie 30, 2011

Regresie si fixatie? Unde va aflati?!

Timpul nu-mi permite foarte mult, insa incerc sa dau acestei ultime zile din septembrie o ultima postare, iar aceasta se leaga strans de unele obiceiuri ale noastre si...nu numai.

Redau, mai jos, cateva mentiuni legate de stadiile de dezvoltare pe care ni le-a lasat mostenire Freud, si vin cu aceasta postare in mod special pentru un vechi amic cu care m-am vazut de curand, si cu care m-am amuzat (!!??) pe seama fumatului si facand referire la stadiul la care am ramas fixati.
Printre fumurile noastre am incercat sa facem conversatie, aducand in discutie diverse subiecte, mai vechi, mai noi, fosti colegi, foste cunostinte sau pur si simplu conversam si chiar ne dadeam cu parerea acolo unde poate ca subiectul ne depasea. Am readus la zi, in decurs de cateva ore, perioada lunga in care nu ne-am vazut si am lasat ca timpul sa se astearna rapid peste noi. Cam asa fac vechii amici care se revad dupa o perioada de niste ani, timp in care viata si-a vazut de cursul ei, adaugand cate ceva la fiecare dintre noi in demersul ei, mai bun sau mai putin bun, mai sanatos sau mai putin sanatos. Asa se face ca, fara voie sau cu voie, l-am adus in discutie si pe Freud si ale lui stadii de dezvoltare, discutia pornind chiar de la "activitatea" care ne ocupa mainile la amandoi, si anume fumatul. Amicul meu a parut "amuzat" si surprins sa afle ca a ramas fixat la o etapa a unui stadiu de dezvoltare cum este cea orala, intial nu i-a suras ideea, nu "dadea" prea bine, dar mentionand ca nu stia, insa va incerca sa se edifice (el citindu-l pe Freud din placere si mult entuziasm). Incerc sa-i vin in ajutor, daca nu cumva s-a edificat pana in acest moment.
Chiar si asa, o fac pentru el si pentru cei care citesc sau tranziteaza blogul meu. 

O sa incep referindu-ma la regresie si fixatie pentru ca sunt in stransa legatura cu etapele de dezvoltare pe care Freud le-a dezbatut si ce anume implica ele. Regresia si fixatia nu inseamna neaparat o dezvoltare anormala sau nesanatoasa, ci ele pot fi alternative la o dezvoltare normala si sanatoasa, tocmai dintr-o perioada cand individul era multumit, avand legatura cu impulsurile sexuale nerasplatite suficient sau care au fost rasplatite chiar in exces. Si ca sa fiu si mai clara, o sa incerc sa redau, pe intelesul tuturor, cum este si cum se manifesta un individ in stadiile pe care le-a consacrat Freud, stadii in care un individ poate dezvolta o fixatie ramanand la o anumita etapa de dezvoltare. O fixatie apare datorita unei gratificari (rasplata) in exces a impulsurilor sexuale intr-o anumita etapa de dezvoltare, iar o regresie se produce atunci cand impulsurile sexuale nu sunt rasplatite suficient, astfel regresand la o etapa anterioara cand era multumit.

Cei fixati in etapa orala (0-8 luni) sunt descrisi ca fiind dependenti, solicitanti si preocupati de gratificare orala, acestia isi pot roade unghiile, isi sug degetele, fumeaza, beau, vorbesc mult. Adica isi folosesc foarte mult zona orala.
Cei cu fixatie in etapa anala (8-18 luni) sunt persoane compulsive, uneori agresive, au un comportament de acumulare si pastrare pentru sine (la propriu si la figurat), aceasta tendinta fiind aparent legata de placerea experimentata in aceasta faza, cand copilul invata sa se abtina.
Cei care dezvolta fixatie in etapa falica (18 luni-6 ani) sunt interesati de satisfacerea pornirilor sexuale fara a tine seama de obiectele gratificarii sexuale, iar aici se incadreaza sadicii si violatorii.

Licenţa Creative Commons
"Regresie si fixatie? Unde va aflati?" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.

joi, septembrie 29, 2011

Scrisoarea unui sinucigas...in urma cu 26 de ani

Nu am ce comentarii sa fac, decat ca pare a fi fost predestinat unui astfel de sfarsit. Si mai doresc sa adaug ceva care mi se pare foarte relevant, si anume ca in aceasta scrisoare, fara sa-si dea seama si-a scris propriul destin. In rest, va las pe voi sa intelegeti cum vreti, sa analizati, sa concluzionati, sa comentati.
Incerc sa redau, spre sfarsit, un fragment original al scrisorii.

"                                                                                                                                              25.01.1985

...Masca de alta data nu mai mi-a folosit. S-a crezut ca sunt un "om minunat" dar acum  si-au dat seama ca n-au fost decat niste "iluzii". Vezi cat de mult se pot preface oamenii acestia? E rusinos ceea ce recunosc, mi-e rusine de mine, de tine, de toti, de tot ceea ce este in jurul meu. Am cautat printre toti intelegere...n-am gasit, am cautat mangaiere...nici atat si...n-ar mai trebui sa pronunt cuvantul "IUBIRE". Este vechi si s-a fumat de mult...un cuvant ca oricare, ce acum nu-mi starneste decat dispret in ceea ce ma priveste si neutralitate in ceea ce priveste sensul lui adevarat. Este greu sa ne dam seama ca nu putem fi iubiti si totusi iubim, iubim si iar iubim pana cand nu vom mai rezista si se va rupe ceva din noi, ceea ce nu poate fi decat adevarata noastra fiinta, ceea ce avem noi mai frumos, mai adevarat, ceva de care nu intotdeauna ne folosim sau ne este frica, sau pur si simplu nu vrem sa aratam ca "totusi suntem oameni".
Da, "OAMENI"..."ADEVARATI OAMENI", nu asa cum aratam acum, niste caricaturi, frumosi, eleganti, veseli, dar in noi ce ascundem? Rautate, ura si dispret...si mii si mii de "defecte", considerand ca acum ne pot fi utile. Dar pana cand ne vor folosi si aceste "masti"? Un an, doi, trei si vor incepe sa se deterioreze...se vor descompune cate o particica , cate o particica si vom ramane cu fata goala...Si apoi nu se mai stie...vom lua alta "masca" si ne vom incepe din nou rolul de "OM".
Nu este cu putinta asa ceva, va fi prea tarziu, vor incepe remuscarile, ne vom cauta alt mod de viata...dar zadarnic. "Adevaratul nostru rol" ne va impiedica si nu vom putea iesi din forfota in care am intrat. Vom incerca sa devenim adevaratele fapturi pe care Dumnezeu le-a lasat pe pamant, dar ne va fi greu, va fi prea tarziu, vom intra in chinuri groaznice, chinuri de constiinta, de "om intelectual" si nu vom reusi aproape nimic decat sa ne "AUTODISTRUGEM".
...Si nu neaparat lucrul acesta depinde de firea fiecarui om, cum gandeste si cum reactioneaza atunci cand va fi lovit cu brutalitate de "nemiloasa soarta".
Suferinta si iar suferinta...!!! ce frumos suna, nu-i asa?! Mai frumos decat un clopotel ce vesteste inceputul scolii. Da, suferinta, iar urmarile ei nu vor fi decat niste cute sapate adanc in frunte si obraji, vestindu-ne ca de mult am trecut in a doua etapa a vietii, cea a decaderii, a rusinii  si a descompunerii "totale". Vom ajunge, vorba cantecului, "batranei si singurei" si nu vom putea decat sa ne dam seama ca "viata noastra s-a dus" (Viata noastra unde e?), fara ca sa putem sa facem ceva pentru noi, sa ne realizam asa cum ar fi trebuit sa fim.
Lacrima cu lacrima, un oftat, doua...si vom dispare, vom pleca in alta lume, lumea cea dreapta, lumea cea adevarata, dar pacat!, mare pacat, "masca" n-o vom lua cu noi, nu ne va mai putea folosi. Vom ajunge cu fata curata sau poate prea imbacsita de pacatele facute de unde am venit. Si cu "masca" noastra ce se va intampla?...va dispare sau o va lua altul si o va folosi copiindu-ne perfect ca "OM"?...caci asa suntem noi, oamenii.
Lacrimi, lacrimi, bocete, un cadavru dus de alte (indescifrabil), regrete, cateva cuvinte "aruncate din toata inima" pe o prea scumpa si eleganta cruce, o groapa, cativa pari, pamant si iar pamant, intuneric, singuratate din toate partile, pamant taluzat in mod arhitectic (!), covoare  cu fel si fel de panglici, lumanari ce ne daruiesc ultima lumina sau ce ne arata adevaratul drum spre eternitate si absolut, dupa care tanjeam mult, drum pe care multi, sau putini vor putea sa mearga. Nu va trece mult timp ca sa fim uitati, sa disparem chiar si cu numele dincolo de crusta de pamant ce ne acopera...si ce folos...nimic..."praful si pulberea".
Nuante, mii si mii de nuante de negru pe care acum nu le putem distinge. Ce va mai fi in urma noastra, in lumea "mastilor"? Vom fi dornici sa vedem, aceasta dorinta avand-o  dinainte de-a ajunge "adevarati". Ne-o vom mai spune inca o data sau ne-o vor canta altii:
Afara-i intuneric
Se-aprind lumini in case,
Iar in mormant e rece
Si viermii nu-mi dau pace.
Ce dor mi-este de-acasa
Ce ganduri ma apasa,
Sa-mi vad iubita draga
Si prietenii dragi.

Groparule nemernic
Sever, dur si brutal,
Hai, deschide mormantul
Din el eu ca sa ies.
Sa vad ce este afara
Ce lume ma-mpresoara
Si cate s-au schimbat.

Am fost l-ai mei prieteni
Ce chefuri mai faceau!
Cuventul cel mai dulce
Ades se imbatau.
Sorbeau pahare rase
Pe mine ma uitase
..Si nu gandeam, vezi bine
Sa bea si pentru mine.
La cimitir vin zilnic
Multime de femei,
Dar n-ai sa vezi niciuna
Sa-si planga sotul ei.
La fel si-a mea nevasta
Nici doliu nu purta
Era cu altu-n brate
C-o mana il dezmierda.
La cimitir vin zilnic
Multime de femei,
Dar n-ai sa vezi niciuna
Sa-si planga sotul ei.
La fel si-a mea nevasta
Nici doliu nu purta
Era cu altu-n brate
C-o man ail dezmierda.

Groparul, nemernic
Sever, dur si brutal,
Hai, deschide mormantul
In el eu ca sa intru.
Si pune peste mine
Un munte de granit
Caci ce-am vazut afara
Mai rau e ca-n mormant.

Groparul, nemernic
Sever, dur si brutal,
Hai, deschide mormantul
In el eu ca sa intru.
Si pune peste mine
Un munte de granit
Caci ce-am vazut afara
Mai rau e ca-n mormant.

De ce n-as fi putut fi altceva? Poate un pom, o floare, altceva, dar toate in afara de ceea ce sunt...O adevarata drama sau...o porcarie.

Mihai
ianuarie 1985, ora 16,oo"

miercuri, septembrie 21, 2011

Delincventa juvenila

Cum se poate ajunge la delincventa? Raspunsul este unul cu multe variante, dar alegand varianta cea mai scurta pentru acesta intrebare, raspunsul poate fi unul singur: ca este foarte grav si foarte periculos pentru persoana in cauza, pentru familie si mediul in care traieste. Calea spre delincventa, daca o putem numi asa, are foarte multe drumuri fara cauza, fara sens, are multe cautari, neintelesuri, multa violenta in istoria personala, pedepse si autopedepse fizice sau psihice. Si mai are ceva foarte important: lipsa de incredere in sine, lipsa stimei de sine, respect de sine si de ceilalti, frica si multa furie pe care o canalizeaza intr-o singura directie. Toate acestea inlantuite intr-o singura persoana, pot duce la alegerea unor variante care ii par a fi drumul spre o rezolvare sau eliminare a tuturor problemelor sau persoanelor pe care le considera cauzatoare a propriei suferinte. Pe langa toate acestea, nu putem elimina din aceasta ecuatie un fel de predispozitii mostenite ale conduitei, chiar daca ne place sau nu ne place, ea exista. Insa aceasta mostenire o putem "slefui" prin propria noastra vointa, educatie, autoeducatie si dorinta de schimbare. Dar cand toate acestea lipsesc, haosul si razboiul interior sunt lasate sa se manifeste liber, se instaleaza neputinta in fata propriilor "monstri" interiori si interiorizati, astfel lasand drum liber furiei sa se manifeste salbatic si la voia intamplarii, cauzand suferinta, in primul rand persoanei in cauza dar si celor din jur. Nevoia de confirmare pe care o simte persoana si careia i se ataseaza o lipsa de educatie si de cultura, mediul familial in care nu exista o buna comunicare, socializarea pe care o gasim in scoala, anturajul si influentele lui si multe altele.
Prezentarea unei situatii reale:
Un adolescent in varsta de 17 ani, razvratit, care se crede neinteles, considera ca nimeni nu-l iubeste, considera ca nici nu trebuia sa se nasca, gandeste ca este tot timpul lasat pe ultimul plan, neinteresat de problemele celorlalti frati - doar el conteaza -, neinteresat de problematicile de familie si de parinti, pe care ii considera raspunzatori ca nu au sa-i dea absolut tot ce cere si atunci cand cere, cu probleme de acomodare, de comunicare si de socializare, se autopedepseste atunci cand nu i se face pe plac, se autopedepseste atunci cand i se cere sa presteze o activitate pentru casa, fuga in fata oricaror activitati oricat de minora ar fi ea, fuga de raspundere sau atunci cand i se cere sa raspunda pentru o fapta necuvenita, minciuna face, si ea, parte integranta din propria persoana, delapidarea si-a facut si ea simtita prezenta inca din primii ani a-i copilariei, fumatul si alcoolul sunt, de asemenea, in prim plan. Si nu in ultimul rand alegerea unui anturaj neadecvat, dar ales din principii de coordonare, initiere si supunere, compus din persoane mai mari ca varsta decat el, dar de care se simte atras si pe care ii asculta si ii urmeaza, ca si cum ar fi ...tot ce are nevoie. Aderarea la un astfel de grup care ii sugereaza printre altele nesupunere in fata principiilor de etica si de viata normala, il face ca in familie sa se creada stapanul casei (al tuturor), sa gandeasca ca face absolut tot ce vrea si cand vrea fara sa dea socoteala parintilor si nimanui si in fata carora are manifestari de violenta fizica si verbala. A facut o obisnuinta, ca atunci cand i se cere sa faca ceva sau i se cere socoteala pentru ceva, sa ameninte ca nu este obligat sa asculte pe cineva si daca i se mai cere asta el se va spanzura sau fuge de acasa sau intra intr-un anturaj rau famat si va incepe sa consume si sa vanda droguri pentru a avea bani. "Eu fac ce vreau, nu ma obliga nimeni sa fac ceva si mai ales ce vreti voi!" - cam acesta pare a fi discursul automat pe care il are pregatit de fiecare data si pentru aproape orice. Chiar si pentru obligativitatea de a merge la scoala!
De ceva vreme, pe langa toate aceste manifestari agravante si care nu se diminueaza, ba din contra iau amploare, s-a gandit ca ar trebui sa treaca si la fapte. Situatia financiara a unei familii compuse din parinti si 3 copii, nu este deloc satisfacatoare, iar greul si greutatile se simt din plin, asa ca cererile celui mare pentru "mofturile" lui nu sunt satisfacute finanicar, cum ar fi fumatul si alcoolul. Asa ca s-a gandit ca ar fi convenabil pentru el daca ar vinde de prin casa si de prin curte pentru astfel de vicii. Gand trecut la fapt: a inceput sa vanda fier la centrul din comuna pentru a avea bani. Aflandu-se, bineinteles ca a fost...apostrofat (doar). Insa aceste restrictii nu i-au fost pe plac, asa ca...sfatuindu-se cu "bunii lui prieteni" si plangandu-se de restrictiile (normale) cu care incercau parintii sa-l indrume pe o cale mai buna, a gasit de cuviinta si nestand prea mult pe ganduri, ca ar fi mai "la indemana" sa "scape" de ei. Cum? Stia ca parintii pleaca impreuna la serviciu cu masina, dimineata devreme, asa ca, sfatuit de cei din anturajul lui, a trecut si la fapte. Si anume cum? S-a gandit ca ar fi tocmai bine daca ar slabi rotile masinii (pe care tatal tocmai le schimbase si stransese cu o seara inainte), astfel gandindu-se ca a "rezolvat" problema scapand de amandoi si...va fi liber sa faca ce va dori. Planul nu a functionat intocmai, pentru ca tatal si-a dat seama ca rotile sunt slabite de cineva, el fiind si de profesie sofer, numai ca initial s-a gandit la o mana criminala si la un coleg rauvoitor. De aflat au aflat cand baiatul cel mijlociu a avut un conflict cu cel mare si a spus ce "ocupatie" avea intr-o seara tarziu, cand parintii dormeau.
Discutii, reprosuri, minciuni (nerecunoasterea faptei), cam la atat s-a rezumat conflictul dintre parinti si adolescent. Numai ca ideile de razbunare nu s-au oprit aici, el in continuare incearca sa nascoceasca planuri dintre cele mai diabolice. A ascuns in sertarele noptierelor din propria camera si sub salteau patului 2 cutite destul de mari si o sfoara. Ce doreste sa faca cu ele si pentru care motiv sunt ascunse intr-un dormitor, nici nu vreau sa raspund la o asemenea intrebare. Nici voi!
Problemele de comportament se pot rezolva cerand ajutor de specialitate si atunci cand nu este prea tarziu. Considerati ca la 17 ani acest comportament este deja format si nu se mai poate face nimic?

Licenţa Creative Commons
"Delincventa juvenila" de Constanta Constantin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la constacon@gmail.com.