luni, februarie 28, 2011

Dusmania si efectele ei

Nu este un subiect pe care sa-l abordezi cu mare placere, dar am ajuns la concluzia ca este caracteristic pentru foarte multi si ca dusmania este atat de invaziva, incat mi-am zis "de ce nu!?".

Cu ceva timp in urma, 9-10 ani, am fost surprinsa sa fiu intrebata de cineva din afara tarii noastre, de ce noi romanii folosim atat de des si frecvent cuvantul dusmanie. Va imaginati ca nu ma asteptam la o asemenea intrebare si nici vreodata nu m-am gandit, la dusmanie, ca la ceva care ne caracterizeaza. De fapt daca pentru mine nu exista, pentru care motiv sa-i acord importanta?! Avem atatea valori, atatea peisaje, avem atatea cu care sa fim caracterizati si identificati, incat am fost, realmente socata.
Insa mi s-a explicat ca oamenii cu care intrase in contact, faceau referire frecvent la dusmanie ca la ceva caracteristic noua. Cantecele care i s-au recomandat vorbeau tot despre dusmanie, incat s-a gandit, initial, cu bucurie ca a mai invatat ceva nou, un cuvant nou pe care sa-l adauge la vocabularul lui destul de minimal. Cantecele, adica manelele, i-au placut fiindca aveau ritmuri orientale, erau melodioase, se putea intelege textul mai bine, cuvintele erau simple si chiar rudimentare. Apoi a vazut la televizor facandu-se atat de multa reclama la aceste cantece, in reviste, in afisele lipite peste tot, asa ca s-a gandit ca prin toate acestea ne intelege mai bine. 
Discutia cu cineva apropiat mi-a readus in minte intamplarea mai sus amintita si m-a facut sa ma gandesc si la acest subiect. Nedumerirea persoanei era evidenta, si se poate spune ca ne caracterizeaza si aceasta latura, pentru ca la noi dusmania "mocneste" ca un vulcan gata sa erupa, gata sa distruga relatii, sentimente, ganduri frumoase, familie, prieteni. Dusmania imbolnaveste, distruge tot ce este frumos, departeaza, urateste. Este ca un cancer. De ce se manifesta sau de unde vine, mai greu de raspuns. S-o eradicam, mai greu de infaptuit.
Adevarul este ca devasteaza, devoreaza frumosul si linistea, este ca un tavalug care pune totul la pamant. Sunt persoane care afiseaza dusmania ca pe ceva caracteristic, pe care o vezi, o simti, pe care o emana prin toti porii. Ce ne facem, insa, cand descoprim in cei apropiati noua ca manifesta aceasta dusmanie? Incercam sa-i schimbam, incercam sa stam de vorba cu ei spunandu-le de raul pe care si-l provoaca lor si celor dragi, incercam sa le schimbam mentalitatea?
Putem incerca. Daca si reusim ne putem declara multumiti si satisfacuti ca am participat la salvarea cuiva drag. Insa o sa descoperiti ca prea multe sanse de izbanda nu aveti. Dusmania are radacini atat de adanci si profunde, incat eradicarea ei devine imposibila, obositoare, o munca de Sisif. Nu va lasati prinsi intr-un joc pe care nu-l intelegeti si pe care nu-l puteti castiga. Poate deveni molipsitor si va puteti trezi atacati cu tot felul de opinii si argumente aberante, credibile insa pentru persoana care le emite.
Din punctul meu de vedere, oricate eforturi am facut sa inteleg de ce exista dusmania, nu am reusit sa inteleg si....nici nu vreau. Am ajuns la o singura concluzie: are radacini atat de adanci in strafundurile istoriei personale si nu numai, incat o poti mosteni sau te poti molipsi fara sa vrei, daca gaseste pamant fertil. Asa ca eliminati-o din viata voastra daca exista, nu o lasati nici macar sa se apropie sau sa stea pe aproape!

joi, februarie 24, 2011

Cum ne afisam o stare?


Mai suntem si tristi, viata nu este intotdeauna un ocean cu miere, iar aceasta stare o afisam intr-un anume fel, functie de caracterul si personalitatea noastra. "Viata e o insula de suferinta intr-un ocean de indiferenta" spunea candva Freud. Felul cum ne afisam aceasta stare, tristetea sau supararea poate spune multe despre noi.
  • Cei care afiseaza o vesnica tristete: sunt persoane pesimiste, deprimate, care cred ca nimic si nimeni nu mai poate schimba ceva, fara incredere in ei si in ceilalti, permanent au sentimentul ca sunt oropsitii vietii;
  • Cei care umbla cu "jalba-n bat": sunt persoane care nu stiu ce vor, inselatoare, au tendinta de-a minti, de-a insela, nu te poti  baza pe ce fac sau ce spun;
  • Cei care merg cu capul plecat: persoane timide, neincrezatoare, nu mai spera la nimic, apasati de griji, simpli, fara perspectiva, orizonturi limitate, altruisti;
  • Cei care-si turuie tristetea: persoane care considera ca doar ei sunt importanti, spun in stanga si-n dreapta ca altii sunt de vina, crezand ca vor schimba parerea celorlalti despre ei, inducandu-le propriile pareri, sunt persoane frustrate, complexate, care isi "cauta" motive de suparare;
  • Cei care tac: persoane ascunse, nu vor sa-si arate adevarata fata, care prefera sa-si spuna ca "fiecare sa creada ce vrea dar sa nu ma afecteze pe mine" (ceva de genul "sa moara si capra vecinului"), de nu prea mare incredere, inselatoare, uneori perverse, chiar fac orice in a-si realiza scopul;
  • Cei care glumesc permanent: sunt persoane optimiste, traiesc sub deviza ca "si maine este o noua zi", cred in schimbare, au incredere in ei, au incredere in puterea lor de-a aduce si face schimbari, dar pot ascunde si o timiditate mascata, persoane pe care te poti baza;
  • Cei care plang repede: persoane sensibile, afectate,  influentabile uneori, nu prea stiu ce vor sau ce este bine, timizi, uneori frustrati si complexati,  persoane fricoase, lipsite de curaj,  care amana rezolvarea a ceva in ideea ca poate o face altcineva, lipsa de incredere in ei;
  • Cei care merg cu capul sus: persoane cu incredere in ei, siguri pe ce face si ce vrea, stapani pe situatie, mers sigur si privire sigura, optimisti, cred mai degraba in puterile lor si in ce pot face ei, decat in ce pot face ceilalti, dar care uneori mai uita ca si altii conteaza.
Sa ai curajul sa spui da
Sa ai curajul sa spui nu,
Si-n fiecare clipa grea
Sa ai curajul sa fii tu.
Sa stii sa crezi cand altii te inseala,
Sa te ridici cand altii te doboara,
Sa poti pastra, cand altii vor s-alunge,
Sa razi, chiar daca sufletul iti plange
Si cald tu sa ramai chiar daca afara ninge.
Aceasta-i arta de-a invinge!
 - de Rudyard Kipling -

marți, februarie 22, 2011

Cum ne raportam la relatia cu tata


Copilaria. O rampa de lansare. Inceputurile noastre, primele simtiri, primele sentimente, primele atasamente, primele nevoi, prima comunicare...Baza existentei noastre. Toate acestea ne formeaza,  ne diferentiaza, ne definesc in ceea ce devenim si ceea ce suntem in viata. Familia in care ne nastem, parintii nostri, fratii nostri, toti contribuie intr-un fel sau altul la ceea ce simtim, vrem sa fim, la ceea ce ne dorim. Parintii nostri sunt primii nostri formatori, modelatori, indrumatori, dupa care vin si ceilalti, in momentul in care parasim fizic casa parinteasca (gradinita, scoala, etc.). Conteaza foarte mult unde ne nastem, cum ne nastem, cum suntem formati, educati, cum suntem modelati, ce copilarie avem. Toate acestea isi pun amprenta asupra personalitatii noastre. Auzim pe foarte multe persoane vorbind de copilaria lor, buna sau mai putin buna,  de momente placute sau mai putin placute, auzim spunandu-se cu regret: "daca ar fi fost altfel...", sau vorbindu-se cu nostalgie despre acea perioada, in care ar dori sa se intoarca, daca s-ar putea. "Daca as reusi sa dau timpul inapoi!" spun multi. Daca ar fi posibil, ce schimbari ati aduce? Aceasta intrebare o completeaza pe alta: nu ne intreaba nimeni nici cand vrem sa ne nastem, nici daca vrem si unde si nici in ce familie sa ne nastem. Nu avem optiuni de alegere. Mai tarziu, da.
Daca suntem iubiti sau nu, daca am fost doriti sau nu, daca au dorit fata sau baiat, daca mai avem frati sau nu, daca am fost abandonati sau nu (abandon nu trebuie neaparat sa fie prin parasire fizica), etc., toate acestea conteaza foarte mult in ce vom fi si ce vom deveni, ce simtim, cum ne alegem partenerii/partenerele...chiar si profesia. "Cum se face ca un eveniment care a avut loc in urma cu atata timp, zece sau douazeci de ani, continua sa-si exercite forta asupra individului; de ce aceste amintiri nu au cazut prada uzurii, tocirii, uitarii?" se intreba Freud.
Rolul pe care il au parintii nostri, este esential. Pe mama o "descoperim" prima, ea este aceea care ne satisface, inainte de toate, primele nevoi primare. Pe tata, il descoperim mai tarziu, ca fiind persoana dominanta, marcanta, proeminenta de care dorim sa ne atasam, sa-l cucerim, sa-i demonstram cate ceva, sa-l impresinam. El devine persoana-reduta pe care trebuie s-o cucerim, indiferent ce suntem: fata sau baiat. Asa se face ca aproape toate eforturile noastre sunt canalizate intr-o singura directie: tata. El trebuie sa fie receptiv la eforturile noastre, sa ne satisfaca efortul prin atentie, sa se joace cu noi, sa ne arate dragoste, ajutor, sprijin si mereu prezent acolo pentru noi. Insa se poate ca timpul sa nu-i permita sa ne acorde atentie pe cat am vrea si dupa care tanjim, poate ca nu stie sa-si manifeste sentimentele atat de deschis, poate ca si el la randul lui nu a primit toate acestea de la tatal lui, asa ca nu poate da mai mult decat este in stare, s.a.m.d.  Asta nu inseamna ca nu suntem iubiti!
Noi nu stim toate astea, stim doar ca nu ni se da ce dorim si ne imaginam o multime de alte variante, care ne ocupa timpul, mintea, preocuparile. Ne imaginam ca...De aici incep eforturile noastre de a intelege, de a cauta sensuri...Pentru multi inseamna inceputul unei etape de trauma, si-si axeaza prioritatile in functie de aceste cautari a multor neintelegeri carora le cauta sensul. Alegerile in viata pot fi afectate inconstient de aceasta cautare, partenerii pe care ii cauta sau ii aleg, alegerea prietenilor. Simtirea este aceea ca lipseste ceva si cauta...in alte persoane, in alte preocupari. Nu ne dam seama ca aceste cautari se canalizeaza intr-o singura directie: dragostea, atentia, sa fim importanti pentru...tata.
Multi poate ca realizeaza, constientizeaza si atunci cer ajutor de specialitate. Insa multi isi continua cautarile, negand motivul adevarat.
Nu va lasati viata in deriva!

vineri, februarie 18, 2011

Ce spun gesturile despre noi II


Sa incepem cum se cuvine, si anume: "Tutunul dauneaza grav sanatatii". Lozinca pe care o gasim pe fiecare pachet de tigari, reclama tv sau presa. Insa nu despre ce si in ce fel dauneaza fumatul mi-am propus sa discutam, ci despre ce spune despre noi fumatul si felul cum fumam. Este destul de mult, asa ca o sa abordez doar cateva din aspectele fumatului  si ce dezvaluie el despre noi.
Va imaginati ca fumatul, atat de daunator, poate dezavalui despre noi asa de multe, atat  de multe informatii? Ba chiar este considerat si sexy? Din punct de vedere psihologic, bineinteles. Sa facem un exercitiu de imaginatie: cumparam tigari, desfacem pachetul, scoatem o tigara, o aprindem, tragem fum in piept si dam fum afara. Felul cum tinem tigara, cum o aprindem, cum scoatem fum si cum o asezam in scrumiera, chiar pozitia pe care o abordam cand fumam, dezvaluie lucruri pe care, de cele mai multe ori nu vrem sa le aratam tuturor sau cu care sa ne mandrim, dar poate fi si o activitate de seductie, sau de dominare, sau de aparare, de pozitie sociala, profesie etc. Insa nu intotdeauna suntem constienti de toata aceasta activitate paralela, cumva, cu fata reala pe care o afisam sau pe care nu avem curajul s-o afisam.
De cele mai multe ori fumatul se desfasoara in compania altor persoane si este foarte influentat de dorinta de impresie pe care doreste s-o transmita fumatorul.
De exemplu, daca o persoana tine tigara intre degetul mare si inelar, sau intre cel mijlociu si inelar, sau intre inelar si degetul mic, este o persoana negativa si, in niciun caz, nu poate fi de incredere. Presupun ca astfel de cazuri de fumat sunt mai rare sau rare.
 Alte indicii sunt acelea de cum tinem tigara: cu degetele intinse, cu degetele indoite in palma sau tinem tigara precum o sageata gata de atac. De exemplu femeile sunt inclinate, in general, sa fumeze tinand degetele intinse, care sugereaza feminitate, sexualitate si chiar un act de seductie. Pentru a-si accentua feminitatea isi arata incheietura mainii, fumand incet sau chiar languros. Barbatii sunt atrasi inconstient in acest joc al seductiei, nerealizand si neexplicandu-si de ce respectiva femeie pare atat de atragatoare. " Nu trebuie sa uitam ca un pachet de tigari, ceremonia scoaterii unei tigari din pachet, aprinderii ei cu o bricheta si straniul nor de fum care ne inconjoara au sedus si cucerit o lume intreaga" spune Jean Cocteau.
Barbatii, in schimb, sunt mai inclinati sa-si tina mana cu tigara mai aproape de corp, cu degetele indoite spre interiorul palmei, postura care sugereaza vigilenta: ataca sau se apara. Persoanele timide fumatoare, cand se afla in compania altora, au o singura problema, aceea ca nu stiu ce sa faca cu mainile. Asa ca fumatul rezolva si aceasta problema.
Freud, in scrierile lui referitoare la stadiile de dezvoltare psihosexuale, spunea: " Nu mai incape nicio indoiala ca fumatul este o forma de placere orala". Mai continuam...

joi, februarie 17, 2011

Ce spun gesturile despre noi


Suntem ce vrem sa fim si suntem asa cum vrem sa fim, tine de personalitatea si caracterul fiecaruia. Insa daca suntem "ca o carte deschisa", o facem constient sau inconstient, pentru ca oricat de putin sau mult vrem sa transmitem verbal despre noi, o facem prea putin. Expresia  "esti ca o carte deschisa" am auzit-o toti si de prea multe ori, folosita chiar uzual, dar cu intelesuri diferite, de persoane diferite, in imprejurari diferite.
Noi toti suntem ca o carte deschisa.
 Verbal, de cele mai multe ori transmitem doar ce vrem, ce ne convine, ce da bine, orice si oricat de multe dorim. Nu acelasi lucru il poate face corpul nostru, gesturile noastre, mimica noastra.
"Un gest este o actiune care-ti spune multe despre ceea ce gandeste cineva -chiar daca persoana insasi nu este constienta de acest lucru." spune Peter Collette.
Felul in care stam, cum ne miscam mainile, picioarele, expresia ochilor, zambetul, etc., ne tradeaza si spun despre noi ceea ce nu vrem sa spunem sau transmitem ceea ce nu am vrea sa transmitem. O multime de indicatori comportamentali ne dau de gol, oricate eforturi facem sa le ascundem.
Cu ceva vreme in urma, o nepoata m-a intrebat despre un prieten de-al ei daca este sau nu sincer, o deranja gesturile repetate pe care acesta le facea ori de cate ori vorbea: isi atingea nasul sau punea mana la gura. Presupun ca pe oricine ar deranja sa stea de vorba cu cineva, iar acesta sa fie mai mult preocupat de nas si gura in mod repetat. Intuitiv, destul de multi dintre noi simtim daca cineva ne minte sau nu.
Imaginati-va ca stati de vorba cu cineva, va face un compliment -"ce bine arati astazi!" - dar permanent isi duce mana la nas, scarpinandu-si nasul sau astupandu-si gura cu mana. La prima vedere complimentul ar bucura pe oricine, pentru ca fiecaruia ne pica bine cate un compliment, oricand, ne schimba starea atunci cand suntem descurajati, indispusi, fara niciun chef, fara incredere in noi. Da, asa este, dar daca ar fi sincer!
Insa nu-l putem primi doar asa, pur si simplu, decat in situatia in care dorim sa fim mintiti si superficiali. Complimentul, doar el, este ok si binevenit. Insa insotit de gesturi precum dusul mainii la nas sau astupatul gurii, nu mai inseamna compliment, ci ascunde o minciuna. Constient sau inconstient, persoana s-a "tradus"  cum ar spune Caragiale. Uneori minciunile ascund si interese -meschine sau nu. Acoperindu-si  gura cu mana, cel care minte presupune adeseori  ca ascunde un adevar pe care nu-l stie nimeni, fiindca este bine "pazit" cu mana. Asa crede el!
"Oricine are ochi sa vada si urechi sa auda se poate convinge singur ca niciun muritor de rand nu poate pastra un secret. Daca buzele lui tac, vorbeste cu degetele; mesajele tradatoare ies prin toti porii lui" - Sigmund Freud
Un alt indicator care ne tradeaza este fumatul si felul cum tinem tigara...
Free background from VintageMadeForYou